Căutare text în Literatură

 

Cuvânt

 

Rezultate din Literatură pentru CU TOATE CA

 Rezultatele 661 - 670 din aproximativ 892 pentru CU TOATE CA.

Alexandru Vlahuță - România pitorească

... de-un șanț adânc pe care, la vreme de primejdie, îl umplea într-o clipală Dunărea, puind-o astfel subt o pavăză de apă din toate părțile, strângând-o la sân, ca pe-un copil iubit, sub brațul ei ocrotitor. Și ca și cum ar fi fost scris, ca orașul acesta, de care se leagă atâtea mari întâmplări, să-și mai însemne o dată numele în istoria neamului nostru, iată că tot aici, unde ... asfințit. Aerul miroase a pământ ars, stropit de-o bură de ploaie. Drumuri albe se pleacă din sat, legând viața de pe pământ cu drumul mișcător al apei. Copacii, casele fug, se șterg ca niște năluci în urma noastră. Farmecul nopții se-ntinde ș-astâmpără toate zgomotele pământului. Malurile s-apropie, ca și cum ar vrea să-și șoptească ceva. Pe marmura vânăt-a apei luna cerne o pulbere de argint. Toate parcă se pregătesc să treacă din lumea realității în lumea basmelor. OSTROVUL MARE. RUINI E noapte, — o noapte caldă, adâncă, liniștită. Nu se mai ... apei. Luminile întârziate ale satelor clipesc, ca

 

Urmuz - După furtună (Urmuz)

... totdeauna la orice planuri de răzbunare și, după ce sărută găina pe frunte și o puse la păstrare în loc sigur, se apucă de mătură toate chiliile și le frecă scîndurile cu moloz. După aceea își numără gologanii și se sui într-un copac spre a aștepta sosirea dimineții. “Ce splendoare! Ce măreție!â ... silească a părăsi copacul… mai întîi prin promisiunea de a-i face regulat spălături stomacale, oferindu-I în cele din urmă saci cu chirie, aforisme și rumegătură de lemn. El rămase însă indiferent și rece la toate aceste ademeniri, mulțumindu-se să scoată pur și simplu actul său de pauperitate, pe care întîmplarea făcuse să îl aibă în acea zi la sine ... rele prin care trecuse, își numără gologanii și se sui din nou în copac, de unde de astă dată se găinăță asupra întregului teren, zîmbind cu perversitate… După aceea, regretînd sincer ceea ce făcuse, dar totuși cu mult profitat moralmente, se dete jos, se scutură cu un centimetru și intonînd cîntecul libertății vîrî găina sub gheroc și dispăru cu ea în întuneric… Se crede că ar fi apucat drumul spre orașul său natal, unde, sătul de burlăcie, s-ar fi hotărît

 

Alecu Donici - Două mance și un copil

... și un copil de Alecu Donici În vremile trecute o jupâneasă mare Născu un făt-frumos. Copilul cât se poate era de sănătos; Dar pentru ca să aibă mai bună căutare, Cucoana două mance pe lângă dâns' ținea Și singură-l hrănea. Cu astfel de mijloace credea pe-atunci oricare Că pruncul va ajunge un urieș sub soare. El însă deodată trăia mai mult sugând, Căci mancele și ... să moară, dar soarta l-au scutit. Iar într-o zi când muma de-acasă au lipsit, Lăsând femei și mance de cuconaș să cate, Ca prin un farmec ele se-mprăștiară toate, Și, rămânând copilul în leagăn singurel, Se răsturnă din el... Chiu, țipete prin casă se auzeau de-ndată. Boierul, supărat, Veni să vază singur pe ...

 

George Topîrceanu - C. Hogaș: Pe drumuri de munte

... și tainică, s-apucă cu răbdare să-și scrie impresiile... Dar ce impresii! Câtă strălucire în stil, ce simț admirabil al realității vii în dialogurile cu țăranii, ce sentiment profund și debordant al naturii! Însemnările lui din călătorie te poartă, cu o putere de evocare uimitoare, prin munții Moldovei de acum câteva decenii, cu sălbătăcia și pădurile lor, cu satele văilor și cu schiturile de călugări pierdute în splendoarea acelor singurătăți fermecătoare. Hălăuca și Ceahlăul, Sihla, Durău, Râșca, Pângărații — toate frumusețile sălbatice, care împodobesc cu măreție creștetele Moldovei și fac mândria duioșilor ei admiratori, trec pe dinaintea cititorului captivat. Și câte tipuri memorabile, câți călugări și țărani, câte figuri gingașe ... de târgovețe, câte aspecte variate ale naturii, câte popasuri și peripeții, câte borșuri de chitici și nopți cu lună plină! Dl Hogaș intră în literatură cu talentul barbar și primitiv, dar năvalnic și strălucitor al unui poet epic din antichitate. Natura figurilor sale de stil, proaspete ca florile, sintaxa lui savantă, cu perioade largi și cumpănite, abundența mâncărilor și pornirea firească de a da proporții neobișnuite personajelor, toate ...

 

Ion Luca Caragiale - Urgent

... Z... No. 654 - 15 noiembrie D-sale d-lui primar al urbei Z... urgentă. Domnule primar, Referindu-ne la adresa noastră din luna trecută octombre cu No. 597 asupra necesității de lemne pe care o simte școala, vă rugăm ca de urgență să binevoiți a ne trimite cantitatea prevăzută, căci vremea se strică și amenință să nu mai putem urma cursurile fără combustibil ... No. 683 - 1 decembre D-sale d-lui primar al urbei Z... urgentă. Domnule primar, Referindu-ne la adresa noastră din luna trecută noiembre 15 cu No. 654, avem onoare a vă repeta cu insistență rugăciunea ce v-am făcut în privința lemnelor de încălzit necesare școalei de fete No. 1 din această urbe, care se află în lipsă ... primar, Astăzi 15 decembre făcând inspecțiunea reglementară la școala de fete No. 1 din urbea Z... am fost întâmpinat de doamna directoare Aglae Poppesco împreună cu doamnele profesoare Areti Ionesco, Sevasti Ionesco și Aristi Poppesco, care toate s-au plâns de starea de mizerie în care a ajuns școala din cauza lipsei de combustibil, pe care îl refuză onor. primărie ... ...

 

Titu Maiorescu - Pentru restabilirea școalelor normale. Asupra budgetului instrucțiunii publice pe 1

... de o cultură de lux, și să lăsăm să se lipsească țara de școale reale și sătești; sau e mai bine, dacă cifra e mărginită, ca aceste mijloace mici să le destinăm în prima linie pentru învățământul elementar, real si de meserii? Și astfel pusă întrebarea, lucrul ia cu totul altă fată. Căci, domnii mei, pentru ce statul regulează învățământul public? înțeleg să se zică, cu sistemul englez, că este treaba comunei sau a inițiativei private; dar când vine guvernul și zice: Iau direcțiunea instrucțiunii publice în mână, eu ... să facem pe guvern responsabil pentru direcțiunea m care dă acești bani. Ne plângem cu toții, că avem prea mulți funcționari și că ne lipsește cu desăvârșire burghezia, acea clasă a treia care e sprijinul sistemului constituțional; ne plângem că se mărește ceata de aspiranți la budget; dar nu ... pentru a le întrebuința la mărirea salarielor profesorilor superiori? (Aplauze.) Puind chestia pe acest tărâm, punctul important este de a vedea odată cu rigoare suprimate toate acele cheltuieli de lux și susținut învățământul elementar, școalele reale și școalele de meserii. (Aplauze.) Aceasta însă nu s-a făcut în budgetul ...

 

Calistrat Hogaș - În Munții Neamțului

... învoii să pască slobodă patlagina, troscotul și chirul colbăit de pe marginea drumului; iar eu desfăcui și întinsei pe iarbă, mai deoparte, mantaua mea imensă, cu care aș fi putut acoperi întregul nostru emisfer; aprinsei o țigară și mă lungii pe spate, ca un alt Prometeu, la umbra stufoasă a plopului... Atât numai că pe Prometeu îl ciupeau de pântece și de nas vulturii cu pliscuri de fier ai lui Zefs, în timp ce pe mine mă pișcau de spate și de ceafă o întreagă republică de furnici, peste a ... și mai desăvârșită cariatidă nu se putea închipui... și, în o clipă, dispăru și se mistui, ca înghițită de privazul întunecos al unei uși întredeschise... Cu atât mai rău sau... cu atât mai bine pentru cine n-a văzut stele căzătoare în plinul miez al zilelor de iulie; și încă și mai bine pentru ... întru întâmpinarea mea mă pofti în casă, din partea "duducăi". Eu, care, când îmi vine la socoteală, iau vorbele după slova lor, făcui chip Pisicuței cu frâul la dreapta, ca și cum aș fi avut de gând să urc scara călare și să intru în casă cu

 

Vasile Alecsandri - Sânziana și Pepelea

... MACOVEI: Tacă-vă ciocul, gaițelor!... decât ați urla, mai bine v-ați apuca să faceți descântece de ploaie. MĂRICA: Că doar noi nu suntem vrăjitoare ca Baba Rada, din căsuța aceea... Numai ea știe să facă vrăji și să tragă-n bobi, și să descânte de dragoste cu ulcica, și să dezlege norii... MACOVEI: Da de unde știi, jupâneasă, că Baba Rada descântă de dragoste cu ulcica? Nu cumva... MĂRICA: Ferească Dumnezeu, bărbate, nu se află! dar toată lumea știe că Baba Rada citește și-n stele... și-i carte de ... poznașe. BABA RADA: Nu pot, dragul mătușei; că-s oloagă de-o cârjă. PEPELEA: Oloagă de-o cârjă?... BABA RADA: De-abia-mi port tinerețile, cu ajutorul cârjelor... și mi s-a frânt una astă-noapte. PEPELEA: Se vede că încălecaseși pe ea, ca să mergi la nunta lui Statu-Palmă. BABA RADA: Ba am alungat o pisică neagră care se băgase pe coș la oala cu smântână. PEPELEA: O fi fost duhul necurat? BABA RADA: Ucigă-l toaca!... Când am lovit-o cu cârja, a scos foc pe ochi; și cârja s-a făcut numai țănduri în mâna mea... bunătate de cârjă... mi-o ...

 

Constantin Negruzzi - Sobieski și românii

... vrâstei, posomorât, gânditor, necăjit, și doi mai bătrâni. Tustrei în haine poloneze. În sfârșit venea duiumul oștei: trăsuri, bagaje, pedestrași, șleahtă pospolită, amestecați, în neregulă, cu steagurile strânse, cu capul plecat, cu armele răsturnate, cu întristarea pe față și cu durerea în inimă. Nu se auzea nici surlă, nici dobă, numai tropotul cailor, și pasul oamenilor ce abia se mișcau, pentru că de zece zile ... un mișel mai puțin. Vânătorul astfel înfruntat se trase rușinat și se sui pe ziduri. În vremea aceasta, oastea se apropiese. Regele trimise un ofițer ca să vorbească cu cei din cetate. Solul veni la poartă. Bătrânul îl salută de pe zid. — Bine ai venit, domnule, ce poftești de la noi? — Măria ... cunoscut că să vă închinați și să-i cuceriți cetatea împreună cu toate averile și merindele; atunci garnizoana va fi slobodă a ieși cu arme și bagaje, fără a i se face nimică, iar cutezând a se împotrivi, cetatea se va cotropi, și garnizoana se ... — Nu. — Dacă-i așa, apoi mâini dimineață, urcă-te pe poartă și leagă în vârful săneții un ștergar alb; spune că închinăm cetatea, cu ...

 

Alexei Mateevici - Lumina cea de seară

... Alexei Mateevici - Lumina cea de seară Lumina cea de seară de Alexei Mateevici Ia spune, frate: lumina când se țese Cu întunericul în blânde nopți de vară, De ce-ntr-a noastre firi, pe-aripi de seară, Cresc rugăciuni, de noi neînțelese? Și focul ... întocmai ca o ceară, Ne arde firile de patimi înghețate Ș-aprinde-n noi credințele curate, Ce fac ca toată patima să piară; Umblăm atunci, ca umbre ușurele, Și alte lumi vedem în depărtări, Uităm păcat și vrajbă — toate cele; Și luminați, zburăm-n acele țări, Cari sunt în zare, mai presus de stele, Spre Cel Ce a zidit pământ și cer ...

 

Vasile Alecsandri - Margărita

... de gustul cel mai perfect, briliante strălucitoare, flori exotice, policandre numeroase de bronz aurit și mai cu seamă figuri tinere, frumoase, vesele și mult adimenitoare. Toate acestea formau un tablou magic! Focurile pietrelor scumpe se unea cu razele scânteietoare ale ochilor; parfumul îmbătător al florilor se înalța în văzduh cu armonia orhestrei, și lumina candelabrelor se revărsa ca un val de aur pe frunțile, pe brațele și pe umerele albe ale damelor. Strălucită era într-adevăr acea adunare, căci venise să asiste la ... și blamabile, ea posedă și avantaje de o mare valoare. — Care? întrebă Alexis, oprindu-se lângă una din coloanele galeriei. — Poeți de talent ca d-ta, amici sinceri ca mine și mai cu seamă ființe îngerești ca Margărita. Privește cât e de frumoasă sub cununa ei de peteală. Ce asemănare poetică ai putea găsi pentru ea? Un înger încoronat cu raze de soare? Un crin zâmbitor sub roua dimineții? Un. . . urmează d-ta, care ești poet, căci eu nu mai găsesc nimică. — Nici eu ... hotărât să pleci? — Peste două luni, la primăvară. — Ai să petreci vara în Paris? — Nu cred, fiindcă voi merge negreșit la Londra, ca ...

 

<<< Anterioarele      Următoarele >>>