Căutare text în Literatură
Rezultate din Literatură pentru DE SUS
Rezultatele 661 - 670 din aproximativ 844 pentru DE SUS.
... bine tovărășia unei ființe; și, totuși, când se gândea să mai amestece încă pe cineva în treburile și în mersul traiului zilnic, parcă se cutremura. De când era pe pământ, își ducea rostul singur; de ce s-ar lenevi tocmai la sfârșit? Dar lacrimile femeii îi muiau inima... Dădu de cuibul chiftiriței, într-o împletitură ca de câlți, tocmai la rădăcina florii. Din cuib ieșiră repede două gângănii, pe care Cuhulea le rostogoli cu limba cuțitului în pahar. Și se gândi: dacă ... a trecut și asta; lucrurile au intrat iar în vadul lor. Nimic nu se schimbă în casa lui Cuhulea; atâta doar că în locul odăii de culcare a Smarandei se făcu un fel de sufragerie. Protivnic obiceiului de până acum, la masă venea de două-trei ori pe săptămână vărul femeii. Cum toată gospodăria era în mâinile Smarandei, bătrânul se plimba de colo până colo, uitându-se cu de-amănuntul, cum avea obiceiul, la toate. Smaranda parcă mai întinerise, și schimbarea aceasta nu scăpase ochiului bărbatului ei. Într-o lună se înviorase. Cuhulea simțea ... nu-l mai văd pe aicea. Să nu-l mai văd. Nu-mi place purtarea lui! Femeia tresări, se ridică repede, își dădu părul în ...
Ion Luca Caragiale - O noapte furtunoasă
... cunosc eu? IPINGESCU: Apoi, dacă nu-l cunoști, de unde știi că-i bagabont? JUPÂN DUMITRACHE: Asta-i Una vorbim și bașca ne-nțelegem. Dar de! ai dreptul; nu știi ce mi s-a întâmplat, nu știi cum mă fierbe el pe mine de două săptămâni de zile... Nu că mi-e frică de ceva, adică de nevastă-mea... să nu... IPINGESCU: 'Aida de! Coana Veta! Mie-mi spui? n-o știu eu?... JUPÂN DUMITRACHE: Nu că mi-e frică... dar am ambiț, domnule; când e vorba la o ... spui cocoanelor... IPINGESCU: Rezon! ca să nu le rușinezi. JUPÂN DUMITRACHE: Știi cum e Veta mea... IPINGESCU: Rușinoasă, mie-mi spui? JUPÂN DUMITRACHE: Când apucăm de la Stabilament în sus, mă uit înapoi cu coada ochiului și nu mai văd pe coate-goale. Mai mergem ce mai mergem, mă uit iar... mă iertase bagabontul. IPINGESCU ... trebuie să lipsesc de-acasă. Pe de altă parte, ce să-ți spui! am ambiț, țiu când e vorba la o adică la onoarea mea de familist. De! când lipsesc eu de ...
Ion Heliade Rădulescu - Dispozițiile și încercările mele de poezie
... citirea venise dimpreună cu Alexandru până la Ivantie împărat, unde zice: "Mira tebe brate" (slavonă: pace ție frate) ș. c. l. Nu mă putui dezlipi de acolo ascultând descrierea acelui loc plin de răcoare, de verdeață și adăpat de fântâni cu apă vie. A trebuit să tacă acel om minunat pentru mine (vizitiul, zic) ca să fug și eu d-acolo. Am ... a preafrumoasei Elene . Când ziceam: "Hip! hop! la a mea iubită", aveam și biciul în mână; plesneam cu dânsul și săream în sus, dar mi-era necaz de ce n-are și biciul meu puterea aceea de farmec (să mă facă să zbor). Pe toamnă dete un guturai mare în toată casa și eu, deprins din versificația lui Arghir, făcui versuri guturaiului ... sfânta Veniți să mă veselesc... Când n-are cineva ce să spuie, când capul îi e sec și inima rece, atunci poate alerga la dușii de pe lume, să vorbească de muze, de Olimp, de Apolon, de Cerber, de Pluton, să grămădească vorbe d-alde astea câte voiește, că potrivește și versul și seamănă și a poet. Bieții conșcolarii mei râdeau de ... ...
Nicolae Filimon - Despre teatrul italian
... Nicolae Filimon - Despre teatrul italian Despre teatrul italian de Nicolae Filimon Direcțiunea Teatrului de operă italiană fiind în ajunul de a se pune în concurență și a se da prin contract, nu ni se pare de prisos, în calitatea noastră de public, de amator de teatru și chiar de dilitant, de a emite aci și opiniunea noastră cu un chip gratuit, permițîndu-ne a face oarecari băgări de seamă asupra acestui sujet ce interesează foarte mult pe publicul nostru. Teatrul de operă sau teatrul muzical, la toți popolii cultivați și civilizați iar mai cu seamă la noi, își are necontestat o misiune, își are ținta lui ... adevărat artist. Afară de aceasta, violoncelul primo, flautul, clarinetul, oboe, tromba și cornul primo, aceste instrumente primarii, ce au mai adeseori soluri, să fie jucate de artiști de distincțiune și de talent, ca să poată esecuta, frumos și cu toată preciziunea cerută de gust și de artă, solurile scrise pentru fiecare dintr-însele; 4. costumele și scenariul cată să fie fidele epocii și locului ce reprezintă; 5. un machinist bun e ... ...
... și fața lui atunci se-nveselea, se lumina, ca și când primblarea i-ar fi fost aievea. — Așa că n-ai să te duci de la noi, Aliuță? îi ziceam eu, netezindu-i barba. — Cum va fi scris! răspundea el. Pentru Aliuță tot era scris. De s-a născut, de-a mers prin bătălii, de-a căpătat răni, de-a venit la noi a fost scris. De va mai trăi mult sau puțin, de se va întoarce sau nu în țara lui, asemene era scris de mai nainte; de aceea el avea întotdeauna fața senină și liniștea sufletească a omului ce nu-și poartă grija vieții. Într-una din zile văzui în ... un singur pușcaș, care niciodată în viața lui nu se luptase decât cu vânatul din pădure; prin urmare, nu era mare speranță în puterea noastră de împotrivire. Cu toate aceste, părerea lui Aliuță de a ne opune cu arma la năvălirile hoților, împărtășită și de noi, copii neștiutori de primejdiile ce ne amenințau, precumpăni asupra ideii de ...
Alecu Russo - Studii naționale (1840)
... a se răzbuna asupra turcilor, trăiau mai mult din jacurile făcute asupra creștinilor, și însă numele de cleft este sinonim cu numele de brav! De unde vine această influență magnetică, pe care o simțim când se pomenește de acei oameni ieșiți din calea drepată? Pentru ce suntem dispuși a da simpatiile noastre acelor prigoniți de asprimea legilor? Ne place oare traiul lor zvânturat? Am vrea, ca dânșii, să dormim prin păduri cu capul rezemat de rădăcina unui stejar, cu mâna pe oțelele pistoalelor? Am vrea să stăm de pândă pe vârful unei stânci, să ne expunem zilele necontenit la trude, la pericole, la lupte? Ne încântă ideea unui om ce are curajul de ... domina Moldova; pe atunci nu exista poliție, și comunicațiile între ținuturi erau foarte grele, prin urmare acel triumvirat prăda țara în ziua mare fără grijă de poteri. El era compus de Bujor și de doi boieri din cele mai întâi familii! Prinși, în sfârșit, de arnăuții hătmăniei, Bujor, mojicul, fu spânzurat, iar nobilii, privilegiați până-n momentul morții, fură descăpățânați în câmpul Copoului. Cu toate acestea cronica pretinde că doctorul ...
... încet, purtându-și stăpânul . Apoi plecă pe drumuri lungi, prin locuri străine și depărtate. L-au necăjit îndelung până să-l învețe cu viața înfrânată de zăbală și pinten. Când s-a dezmeticit bine-bine, era de mult deprins cu șaua și știa chiar ceasul de dimineață la care pornea înspre câmp ca să-și poarte călărețul, prin fața regimentului, în văzul sutelor de cai ce stăteau nemișcați la strigătul goarnei, ca și oamenii de pe ei. Și nu mai putea de mulțumire când, după alergările prin vânt și ploaie, se întorcea în grajdul în care îl aștepta nutrețul. După câțiva ani porni la un drum mai ... săbiile scoase, se simți mânat la moarte într-un vârtej înspăimântător. În față le răsări deodată un alt vârtej, și se loviră într-un vălmășag de glasuri, de vaiete, de împușcături. I se păru că nu mai e scăpare, se avântă, sări peste trupuri de oameni și cai, și, în goana nebună, își duse călărețul departe, despărțindu-l de ai lui. Un zid de săbii se înălță deodată împrejurul lui și-l opri. Atunci se ridică în două picioare, se întoarse și se aruncă orbiș înapoi. Simțea că pe
Nicolae Paulescu - Spitalul, Coranul, Talmudul, Kahalul și Francmasoneria
... uția să închidă ușa și chiar să o zăvoÂrască cu regulamente, care fac ca niÂmeni să nu mai poată pătrunde acolo, - afară, bineînțeles, de dânșii și de ciracii lor. Dar, mulți dintre D-voastră mă vor întreba: De ce vrei să ne faci niște lecții clinice? Nu ne sunt oare de ajuns lecțiile ce ni le fac profesorii de cliÂnică? Desigur că aceste lecții, primite de la profesorii D-voastră, sunt la rigoare suficiente; ele constituie un fel de clinică clasică, pe care orice medic e daÂtor s-o cunoască. Ceea ce vă aduc eu sunt ideile personale ale unui om de geniu care, neÂmulțumit cu rutina și cu obscuriÂtățile clasicismului medical, a clădit medicinei, piatră cu piatră, un palat măreț, cu ferestre ... cu-re îngrijiri medicale, și din cauza bolii nu mai sunt în stare să-și agonisească nici măcar cele neceÂsare pentru întreținerea vieții. Astfel de bolnavi, - care ar pieri dacă ar fi părăsiți, - vin la spital. În asemenea condiții se află, de pildă, un dulgher care, căzând de pe o schelă, și-a frânt o mână sau un picior, - un țăran care, lovit de pelagră, și-a pierdut mințile; - un orășean care, doborât de tifos, zace în neștire timp
Constantin Dobrogeanu-Gherea - Personalitatea și morala în artă
... unii critici, și chiar decât pare a crede dl Maiorescu. Și noi zicem, de asemenea, că scrierile dlui Caragiale sunt mult mai pe sus decât melodramele franceze și dramele istorico-patriotico-naționale. Ne unim și cu ideea că ,, «trivial» este o impresie relativă din lumea de toate zilele, ca și «decent» și «indecent» " (se înțelege, nu trebuie exagerat sensul acestei fraze care ar putea îndreptăți orice pornografie). Și dacă ... acesteia este de a fi o ficțiune ideală, care scoate pe omul impresionabil în afară și mai presus de interesele lumii zilnice, oricât de mari ar fi în alte priviri. Chiar patriotismul, cel mai important simțământ pentru cetățeanul unui stat în acțiunile sale de cetățean, nu are ce căuta în artă ca patriotism ad-hoc, căci orice amintire reală de interes practic nimicește emoțiunea estetică. Există în toate dramele lui Corneille un singur vers de patriotism francez? Este în Racine vreo declamare națională? Este în Moliere? Este în Shakespeare? Este în Goethe? Și dacă nu le are Corneille și Goethe ... Să analizăm mai departe. ,,Esența acesteia este de ...
Garabet Ibrăileanu - Caracterul specific național în literatura română
... și prin scrierile lui Odobescu, importante ca artă, însă neînsemnate ca "documente omenești". Dar mai bine să înșirăm pe scriitori, fără să mai ținem seamă de epoci. (Vom cita pe cei mai recunoscuți, indiferent de aprecierea noastră, pentru ca premisele argumentării să fie cât mai obiective.) Pe lângă cei trei prozatori munteni citați mai sus, trebuie să adăugăm pe Caragiale, Delavrancea, Brătescu-Voinești și Galaction; iar în Moldova, la Negruzzi vom adăuga pe Alecsandri, Russo, Kogălniceanu, Gane, Creangă, Vlahuță (mai ... a lui Bolintineanu, ale cărui romane ar umplea altfel un gol în proza muntenească din epoca respectivă, dar care, nu numai din cauza lipsei de forță creatoare a acestui scriitor, ci și din cauza influenței romantismului francez de mâna a cincea asupra lui, sunt sărace ca document, ne dau atât de puțin -- mai nimic -din viața epocii de atunci și tot atât de puțin din sentimentul ori atitudinea specific românească față de acea viață. Pentru probă, vom observa că Alecsandri (care nu strălucea doar printr-o deosebită putere de a crea imitând viața), chiar când localizează o comedie ori o farsă franceză, pune în ea atât de ...
Dimitrie Anghel - Rochia bunicei
... multele primăveri. Verzi ca smaraldul și galbene apoi ca chihlimbarul și roșii mai pe urmă ca sîngele ce-l izvoresc zorii, s-au amestecat frunzele de sus căzute jos, boabe răsunătoare de ploaie au căzut, negure fumurii sfîșiate prin crengi s-au purtat, roiuri de fulgi albi au năvălit și au jucat împînzind ferestrele, grămezi de ani s-au scuturat din copacul timpului și au căzut și ei, aruncînd întîmplări felurite deasupra streșinei ce adumbrea casa bătrînă. Și tot mai mică ... fața altarului, nu ca să-și plece grațiosul cap peste care mîinile întinse ale preotului avea să așeze cercul de aur al cununiilor, ci dusă de întreg alaiul de nepoți și nepoate ca să doarmă somnul îndelung și fără de sfîrșit al celor drepți care și-au făcut datoria lor întreagă pe pămînt... . Cu grijă strînsă în jurul trupului scăzut de ani a înfășurat-o apoi alba rochie de fai pe totdeauna, nu în cîntec de viori, ci în sunete de clopot de astă dată, o spumă albă s-a risipit, nu într-un sipet, ci într-un sicriu, o pleată ...