Căutare text în Literatură
Rezultate din Literatură pentru PE VREMEA
Rezultatele 661 - 670 din aproximativ 1110 pentru PE VREMEA.
... dintre rariștea de brazi, Dând atâta întunerec rotitorului talaz. Prin ferestrele arcate, după geamuri, tremur numa Lungi perdele încrețite, care scânteie ca bruma. Luna tremură pe codri, se aprinde, se mărește, Muchi de stâncă, vârf de arbor, ea pe ceruri zugrăvește, Iar stejarii par o strajă de giganți ce-o înconjoară, Răsăritul ei păzindu-l ca pe-o tainică comoară. Numai lebedele albe, când plutesc încet din trestii, Domnitoare peste ape, oaspeți liniștei acestei, Cu aripele întinse se mai scutură și-o ... lin se scutură de vânt; Peste capul blond al fetei zboară florile ș-o plouă... Ea se prinde de grumazu-i cu mânuțele-amândouă Și pe spate-și lasă capul: - "Mă uimești dacă nu mântui... Ah, ce fioros de dulce de pe buza ta cuvântu-i! Cât de sus ridici acuma în gândirea ta pe-o roabă, Când durerea ta din suflet este singura-mi podoabă. Și cu focul blând din glasu-ți tu mă dori și mă cutremuri, De ... Încleștând a tale brațe toată mintea să ți-o pierzi? De la creștet la picioare s-o admiri și s-o dezmierzi Ca pe ...
Mihai Eminescu - Scrisoarea IV
... dintre rariștea de brazi, Dînd atîta întunerec rotitorului talaz. Prin ferestrele arcate, după geamuri, tremur numa Lungi perdele încrețite, care scînteie ca bruma. Luna tremură pe codri, se aprinde, se mărește, Muchi de stîncă, vîrf de arbor, ea pe ceruri zugrăvește, Iar stejarii par o strajă de giganți ce-o înconjoară, Răsăritul ei păzindu-l ca pe-o tainică comoară. Numai lebedele albe, cînd plutesc încet din trestii, Domnitoare peste ape, oaspeți liniștei acestei, Cu aripele întinse se mai scutură și-o ... lin se scutură de vînt; Peste capul blond al fetei zboară florile ș-o plouă… Ea se prinde de grumazu-i cu minuțele-amîndouă Și pe spate-și lasă capul: — Mă uimești dacă nu mîntui… Ah, ce fioros de dulce de pe buza ta cuvîntu-i! Cît de sus ridici acuma în gîndirea ta pe-o roabă, Cînd durerea ta din suflet este singura-mi podoabă. Și cu focul blînd din glasu-ți tu mă dori și mă cutremuri, De ... Încleștînd a tale brațe toată mintea să ți-o pierzi? De la creștet la picioare s-o admiri și s-o desmierzi Ca pe ...
Barbu Paris Mumuleanu - Cei mari
... născuți, Ci din cer de sus căzuți, De a fi poruncitori, Celor mici stăpînitori, Iar cei mici sînt născuți, Numai pentru ei făcuți. Pe cei mici îi socotesc Viermi, nu oameni ce trăiesc. Zic cum că le sînt datori A le fi lor slujitori, Cu nume că ... la desfătări Șed la cărți, dau, păgubesc, Pierd avutul părintesc. Vin la zioă, desperați, Par că-s lei înverșunați. Se culcă degrab' gemînd, Spume, foc pe nas lăsînd. Apoi dorm pînă la prînz, Zic, nu-s negustor să vînz Nici nu-s oameni lucrători, A să scula pînă-n ... urît le las. Toți acei mari și bogați Sînt foarte nerușinați. Toți mint, jur, făgăduiesc, La nevoi cînd îi găsesc. De loc virtute nu au, Pe minciuni jurămînt dau Cînd au trebi, sînt în nevoi, Supun p-ăi mici ca pe boi ; Li se jur, făgăduiesc Lucruri ce pă ei hrănesc. Le dau nădejdi pîn' la cer, Ori la cîte ei le cer. Le dau loc ... trece și nici nu-i văd. Trec repede ș-îngîmfați, S-arăt că sînt supărați, Sau de șed, iar nu șed mult, Zic n-am ...
Panait Cerna - Părâul și floarea
... vremuri mai senine! Purtai în unde numai dezmierdare. Plecată peste valurile-ți line Aveam tăria pururi lângă mine, Iar noaptea-mi coborai și-o stea pe-aproape. Vorbind mereu de cer, de paradisuri, Îmi strecurai în suflet foc și visuri Și mă lăsai cu umede pleoape. Și mă plecam robită dezmierdării ... părâul; dar cu dânsul Se șterse și a cerului icoană Și-acolo unde-și legănase plânsul, Adânc brăzdată-i glia, ca o rană… Pe țărm pustiu jelește-acum o floare: "O, Doamne, unde mi-e pribeagul oare? Hrăniți-l, norilor, cu răpezi ploi! Cu glas de neodihnă să se ...
Paul Zarifopol - Unul care a luptat contra prostiei
... prostii, în care indispensabil dospește piftia nediferențiată a speciei, homo stupidus et sollemnis, primatul deformat, care, suficient și caraghios, se trudește să stea pe două labe și să privească în sus. A fost chemarea naturală a lui France să urmărească, cu râsul neînvins al inteligenței ... celor gravi ca și a celor sentimentali, a celor blajini și onești, ca și a celor vicleni și veninoși. Pe France l-a format critica istorică și filozofică a veacului XIX: cea mai iconoclastă criză din câte a încercat ... adânc, concluzia artistică a vremii celei mai frumoase de inteligență curată și neîndurată. Acum inteligența s-a atacat, cu bolnăvicioasă ciudățenie, pe ea însăși. Ce câștig științific va putea lăsa pe urma ei această critică filozofică a inteligenței nu se poate hotărî acum. Să constatăm numai că secăturile triumfă îmbătate de perspectiva care se ... ejaculează, fără frică și pudoare, marda clocită la adăpostul intuiționismului. Sub masca subtilităților pseudopoetice, lenea mintală și stupiditatea radicală, ajunse libere și independente, își varsă pe ...
Alexei Mateevici - Toamna (Mateevici)
... era cam nesilitoare la lucru, mai era și cam rea la gură și iubitoare de fel de fel de vorbe atât bune, cât și rele, pe care le purta prin mahalalele satului. Asta îl făcea pe moșu Dumitru s-o urască pe mama Zamfira încă și mai mult, încât moșu foarte arareori se unea cu ea și mereu căuta capăt de gâlceavă. Și acu moșului îi veniră ... cununată, și toți nuntașii o pornesc acasă la mire în cântarea unui marș răsunător, ce-l zic viorile, fluierele și cu dărăbănile țiganilor. În drum pe tineri îi așteaptă o gloată întreagă de băieței mici, cu cănile pline de apă. Când trec mirele și cu mireasa pe lângă ei, îi udă cu apă să fugă de ei nevoia în viața lor viitoare, așa precum dispare (se face nevăzută) apa. Mirele scoate din ... bănuții în colbul drumului, țipând și bătându-se de la ei. Oamenii cei mai așezați, mai cu dare de mână, de la biserică se împrăștie pe acasă. Mulți din ei se mai duc pe ospeți pe la rude și pe ...
... cald, Privindu-mă cu ochii, în care-aveai un cer, Mi-ai zis: "Aștept din parte-ți, o, rege cavaler, Că-mi vei da prins pe-acela ce umilit ți-l cer... Eu vreau să-mi dai copilul zburdalnic - pe Arald." Și, întorcându-mi fața, eu spada ți-am întins. Pe plaiuri dunărene poporu-și opri mersul, Arald, copilul rege, uitat-a Universul. Urechea-i fu menită ca să-ți asculte viersul, De-atunci ... să te vadă Și-nlănțuindu-mi gâtul cu brațe de zăpadă, Îmi întindeai o gură deschisă pentru sfadă: "Eu vin la tine, rege, să cer pe-Arald al meu." De-ai fi cerut pământul cu Roma lui antică, Coroanele ce regii pe frunte le așază Și stelele ce vecinic pe ceruri colindează, Cu toate la picioare-ți eu le puneam în vază, Dar nu-l mai vrei pe Arald, căci nu mai vrei nimică. Ah! unde-i vremea ceea când eu cercam un vad Să ies la lumea largă... și fost-ar fi ... cunoscătorii vieții pământene, Cu barbele lor albe, cu ochii stinși sub gene, Preoți bătrâni ca iarna, cu gângavele glasuri. O duc cântând prin tainiți și pe
Ștefan Octavian Iosif - Sfat în pustie
... și la drum ! gătește-te degrabă, Că vremea trece, vremea nu te-ntreabă, Și ceasul de pornire bate-acum !... Ori poate vrei să mori răzleț pe drum? Hei, sunt trudit și eu, și de-ar fi chip Aș mai dormi măcar și eu oleacă, Dar caravana pleacă, Și vai, — o ...
... și la drum ! gătește-te degrabă, Că vremea trece, vremea nu te-ntreabă, Și ceasul de pornire bate-acum !... Ori poate vrei să mori răzleț pe drum? Hei, sunt trudit și eu, și de-ar fi chip Aș mai dormi măcar și eu oleacă, Dar caravana pleacă, Și vai, — o ...
... între celelalte și să aștepte, ațipind, până a doua zi, venirea soarelui. Cu ce revărsare de strălucire se ridică stăpânitorul lumii până sus, pe cer! Raza se coborî din nou, și toată ziua, încălzită, frunza se scăldă în albastrul văzduhului. În scurtă vreme se desfăcu mare, verde, mai frumoasă ca toate, mai sus decât celelalte, tocmai în vârf. De deasupra îi cădea lumina, dedesubt se ridica, până la ... să se ascundă de căldura cotropitoare, în fiecare zi frunza o ferea, și seara cântecul se împrăștia vesel. Cât n-ar fi dat acuma frunza pe o picătură de ploaie! Dar norii fugeau goniți de vânturile din înălțimi; cerul de sticlă, înflăcărat, uscase totul. Crinii nu mai miroseau; când și când ... prin aer, apoi fuseseră duse departe. Pasărea îi venea mai rar, nu mai cânta, și asta o mâhnea cumplit. Frunza tânjea, se îngălbenea; celelalte, de pe același copac, parcă se îngălbeniseră și mai repede. Începuseră să cadă. Frunza auzea mereu, de acolo, din vârf, foșnetul cobitor al tovarășelor ce o părăseau ... În clipele acestea, când parcă se cutremura la gândul că poate și dânsa va trebui să se desprindă, să moară, ca și celelalte, vederea prietenei ...
Dimitrie Anghel - Reflecțiile unui respins
... Răspund că l-am făcut în alte vremuri, cînd aveam mai multe iluzii, și că tirada aceea inofensivă a fost destul de popularizată pe scena Teatrului Național de poetul Colum, ca să am nevoie să mai reeditez un gest inutil. Am fost premiat atunci și n-am adormit pe ... eu nu resimt, căci, reluîndu-mi cărțile surgunite din incinta nemuririi, îmi aduc aminte cu drag, precum fac desigur și tovarășii mei, de ceasurile multe pe care le-am cheltuit ca să le scriu, de truda ce am pus-o spre mai bine, de mulțumirile ce le-am trăit cu fiece ... duc visul cu dînșii, părăsindu-și masa de scris, nu mai știu ce e nesomnul și febrila așteptare a luminii ce va cădea pe paginile albe. A crea e a renaște mereu, e a supraviețui zilei de ieri și a păși ... suferi de durerile lor ori să te bucuri de fericirile ce li le dăruiești tu singur, nu este dată, desigur, oricui. Nouă ne rămîne aceasta, pe cînd celor mai mulți dintre iluștrii de la care așteptăm sancțiune nu le mai rămîne nimic. Să fim bucuroși dar că existăm, și dacă n