Căutare text în Literatură
Rezultate din Literatură pentru DUCE DUPĂ
Rezultatele 671 - 680 din aproximativ 707 pentru DUCE DUPĂ.
Mihail Kogălniceanu - Noul acatist al marelui voievod Mihail Grigoriu
... ceasul a le primi, nu te-a mustrat nici o datorie să nu întinzi crimele pe soarta compatrioților tăi; pentru aceasta după vrednicie auzi de la noi unele ca aceste: Bucură-te, zid în care se sprijinesc relele nenorociților! Bucură-te, liman în care se oploșesc relele ...
Alecu Russo - Cântarea României
... fericiți, deși se aflau bogați și mai săraci... căci nelegiuirea nu era cunoscută; și cei bogați, și cei mai tari nu făceau ei singuri legea, după cum le venea lor mai bine, și nu puteau călca dreptul altuia, și junii ziceau, închinându-se către bătrâni: "cinste fie părinților noștri, care s ...
Bogdan Petriceicu Hasdeu - Domnița Voichița
... minte, cu sufletul împovărat, Ștergându-și lacrima fierbinte aprodul trist și-ngândurat. Cu somnoroasele lui unde Se scurge Sociul liniștit, Dă soarele în asfințit, Și după dealuri se ascunde. A nopții mantie-nstelată o-mbracă zările pustii. Pe cerurile ei târzii se plimbă luna-ndurerată Și raza-i tristă ... muscali, bulgari, sârbi, leși și sași Și toți câți vânturați ca pleava să vie prins-au obicei. Cetății i s-a spus Suceava După un râu din preajma ei. Așa îmi fuse povestită de un unchiaș sfătos și bun legenda ei învăluită de ceața unui timp străbun. Coloane drepte ... În el cu jale-a petrecut. Din geamul scund, spre zări, tăcută, cu ochii marii suferinți privea spre țara ei pierdută Și suspina după părinți. Iar pe obrajii ei, amare, ca pe petala unei flori, dau licăr de mărgăritare Și lacrimile uneori. Dar ea, smerită sub icoană, Îngenunchea cu ...
Barbu Ștefănescu-Delavrancea - Iancu Moroi
... din piciorul drept. Strânge pieptenele. Își mușcă buza de jos. Închide ochii și strecoară, printre dinții albi, câte un "ah!" care-i mișcă repede pieptul. După o răsuflare, grea ca de osândit, dl Moroi ridică capul din pernă și, cu un glas slab și umilit, îi zise, privind-o lung: â ... de la Centrală , să le închizi, ca într-o ocnă, în aceste Școala de fete cu internat, în București; localul a fost construit după planurile arhitectului Ioan Mincu. Azi școala medie nr. 10. patru ziduri... În familia d-tale de căruțași și precupeți, de șase ani de când îmi ... nemaiputând lupta cu tăcerea, îngână: — Dacă vrei tu... dacă zici tu... Poate în astăseară să avem mai mult noroc... Scoală, Sofi... Mă duc îndată după trăsură... Dna Moroi, ștergându-și ochii ei uscați, îi răspunse răstit, nevoind să-și trădeze mulțumirea: — Cum, tu?... tu?... Dar slujnica unde e? â ... aur de la brâu. Sărută curtenitor mâna dnei Moroi. Întinse vârful degetelor șefului de masă. Moroi le atinse cu tot respectul cuvenit unui superior. Directorul, după ce-și netezi favoritele roșcate și clipi des din niște ochi mici cu pupilele vărgate, dete brațul dnei Moroi, lăsând în urmă pe subalternul său ...
Vasile Alecsandri - Românii și poezia lor
Vasile Alecsandri - Românii şi poezia lor Românii și poezia lor de Vasile Alecsandri Articol publicat pentru prima oară în anul 1850, în revista Bucovina . Dlui A. Hurmuzachi, redactorul foaiei Bucovina I În trecerea mea prin Bucovina, am petrecut cu tine câteva zile, de a căror plăcere îmi aduc ades aminte. Multe am vorbit noi atunci despre aceste frumoase părți ale Europei, care se numesc Țările Românești , și despre poporul frumos ce locuiește în sânul lor. Aprinși amândoi de o nobilă exaltare, deși poate cam părtinitoare, am declarat într-o unire că patria noastră e cea mai drăgălașă țară din lume, și neamul românesc unul din neamurile cele mai înzestrate cu daruri sufletești! Ce puternice simțiri se deșteptaseră atunci în noi, la dulcele și sfânt nume de patrie! Ce entuziasm măreț ne cuprinsese la falnicul nume de român! Cât eram de veseli; cât eram de fericiți atunci! Îți aduci și tu aminte? În ceasurile acele de scumpă nălucire, munții noștri ni se păreau cei mai nalți și mai pitorești de pe fața pământului; văile noastre, cele mai îmbelșugate cu holde și cu flori; apele noastre, cele mai limpezi; cerul nostru, cel mai senin; frații noștri de ...
Antim Ivireanul - Cuvânt de învățătură în 25 a lunii dechemvrie, la nașterea Domnului nostru Iisus H
... fața pământului. Aș pohti însă acĂ©ste cuvinte să le întinz ca o masă desfătată înaintea dragostei voastre și să vă fac un ospăț sufletesc, după putință, puind în loc de bucate, cu multe fĂ©liuri de bunătăți drĂ©se, cuvântul cel de bună vestire și, în loc de băutură veselitoare ... la oameni o vĂ©ste bună de cĂ©ste trecătoare, dară această vĂ©ste cu cât mai vârtos va aduce bucurie mare la tot norodul, după cum au zis îngerul? Precum căldura soarelui trage aburul de pe pământ, în sus și de acolo să pogoară roao și face pământul de rodĂ ... și fărde nici o simțire de durĂ©re au strălucit în lume acest sfânt prunc. Obiciai iaste, în multe părți, ca tot cela ce ar duce roadă noao de vânzare iaste ertat de toată datoriia vămii lui. Drept acĂ©ia vrĂ©dnic lucru au fost să fie sfânta Fecioară mântuită de ...
Antim Ivireanul - Cuvânt de învățătură și de umilință în Dumineca Florilor
... o mulțemită proastă cătră Dumnezeu și nu mai mult? Pentru ca să pricĂ©pem taina acestui cuvânt să cuvine să socotim pre acești morți, nu după slova evangheliceștii istoricii, ci după duh și după taina gândului evanghelicesc. Dumnezeeștii părinți să unesc într-un gând și zic cum că și acești doi morți sunt închipuiri păcătosului, precum iaste și Lazar ... făr de nădejdia mântuirii, ce iaste încă, ca și Lazar, legat de mâini și de picioare, cu fășuri, adecă strâns tare de legăturile păcatelor lui, după cum zice Sfântul Duh la 5 capete ale Pildelor: Fieștecarele să strânge cu șirurile păcatelor sale, făr de a putea să săvârșească vreo ... rĂ©le, nu iaste cu putință să se întoarcă pre lesne ci, au rămâne făr de căință și moare în păcat, de vrĂ©me ce, după cum zice David: Departe e de la păcătoș mântuirea, pentru căci în toată viața lui n-au cercat îndreptările lui Dumnezeu, sau, pentru ca să ...
Ion Luca Caragiale - Cronici teatrale
... mahalale, mă vâră într-un fel de furnicătură de nervi foarte neplăcută — o senzație analoagă cu efectul ce ți-l produce dulceața de vișine după ce ai luat cu ea multă vreme hapurile lui Morizon. Am dreptul, prin urmare, să crez că unul dintre cei mai mari șoviniști sâmbătă seara ... fiecare e dator să se sacrifice — chiar Donizetti. În condițiile în care s-a deschis stagiunea aceasta, este aproape peste putință cuiva, după părerea mea, să facă o critică teatrală amănunțită. În cinci seri am avut: o operă italiană, o tragedie englezească tradusă din franțuzește, după mai multe texte, cam în românește, o piesă-antichitate — cum ar zice elegantul Gionîn stilul lui tigheluit— și o operă bufă franțuzească... E cea ... eticheta de națională, o marfă de contrabandă artistică. Patru succese așa de miraculoase în patru genuri așa de deosebite! pas de te ține cu condeiul după ele! O cronică ușoară, mai mult niște notițe generale asupra vertiginosului avânt al teatrului nostru național — iată ce pot face eu deocamdată. Înainte de ... au tradus mai la urmă prin faptul regretabil că Direcția teatrelor a refuzat gazetelor pesimiste locul la care aveau dreptul în Teatrul Național ...
Titu Maiorescu - Direcția nouă în poezia și proza română
... păruse a-și fi terminat chemarea literară. Și nici atenția publicului nu mai era îndreptată spre poezie; o agitare stearpă preocupa toate spiritele. Deodată, după o lungă tăcere, din mijlocul iernei grele ce o petrecuse în izolare la Mircești, și iernei mult mai grele ce o petrecea izolat în literatura ... cuget, iubitor de antiteze cam exagerate, reflexiv mai peste marginile iertate, pănă acum așa de puțin format încât ne vine greu să-l cităm îndată după Alecsandri, dar, în fine, poet, poet în toată puterea cuvântului, este d. Mihail Eminescu. De la d-sa cunoaștem mai multe poezii publicate în Convorbiri ... amară care străbate din puținele poezii ale răposatului N. Nicoleanu este mult mai puternică și mai aprofundată în Eminescu. Iară noi? noi, epigonii, întreabă el, după ce a cântat frumusețele poeților anteriori, simțiri reci, harfe zdrobite, Mici de zile, mari de patimi, inimi bătrâne, urâte, Măști râzânde puse bine ... te minte și ochiul te-nșeală; Ce-un secol ne zice, ceilalți o deszic - Decât un vis sarbed, mai bine nimic. Văd vise-ntrupate gonind după vise, Pân' dau în morminte ce-așteaptă deschise, Și nu știu gândirea-mi în ce să o sting: Să râd ca nebunii? Să blăstem? Să ...
... acești oameni decât indivizi impozabili , subcomisarul — indivizi ce trebuiesc privegheați ca să nu [se] fure unii pe alții și să se ție în regulă. După această pătură de oameni urmează învățații cuvântului. Aceștia întreabă totdeauna quid novissimi ? Cartea cea mai nouă e pentru dânșii cea mai bună. Ei citesc mult ... Apoi tocmai Beethoven a compus muzică pe când pierduse auzul. — Știam c-ai să-mi obiectezi aceasta. Da, Beethoven compune opera Fidelio după ce uitase de mult natura vocii omenești ... el scrie muzică pentru voci cum crede el c-ar trebui să fie și te trezești față c ...
Barbu Ștefănescu-Delavrancea - Din memoriile Trubadurului
... naturii? Cine poate să puie sub pielița străvezie a unui trup tânăr acel rumen al sângelui, care tremură, licărește, aleargă și se schimbă după cum vei ridica perdeaua de la geamurile camerei tale? Cine poate săpa în piatră un mușchi încât să vezi într-însul o forță care se ... același spirit trezit, cu aceeași goliciune de minte, au pierit în afundișul poștiilor. Capitala mi-apare ca un tablou prost, pe care-l pot întoarce, după plac, cu fața la perete. Aici cerul e limpede, străveziu, cald: o jumătate de sferă, fără pic de nori, pe a cărei rază ... în floare; găinușele și licuricii, craidoni de noapte, își colindă felinarele și serenadele lor vechi și nevinovate. Și în aceste popoare — atât de fericite după aparență — câte lupte, câte nedreptăți, câtă durere și câte pungășii, ziua, la lumina soarelui, sub ochii tuturora nu se întâmplă, fără ca vreo ființă ...