Căutare text în Literatură
Rezultate din Literatură pentru CU CAP
Rezultatele 681 - 690 din aproximativ 820 pentru CU CAP.
Ion Luca Caragiale - Sfânta Ghenoveva
... fost copila unui senior, păgân mai-nainte, iar acuma închinat cu tot sufletul la credința creștinească, după povața sfântului Gherman, episcopul din partea locului, care cu neobosită râvnă propovăduia cuvântul domnului pântre necredincioși; și că astfel, Dumnezeu, spre a-l răsplăti pe acel senior de osârdia lui, îi trimisese ... încet, s-au sleit ne-apărat toate mijloacele de hrană ale cetății, și a-nceput să bântuie o foamete cumplită, că piereau oamenii cu zecile. Atunci a venit sfânta Ghenoveva și a spus că va aduce ea, cu ajutorul lui Dumnezeu, hrană. S-a suit pe un caic, a luat după dânsa mai mulți pescari voinici și vrednici cu ... muți și surzi și apucați, și morți a înviat; iar lumea toată, binecuvântând-o, i-a umplut caicele, cât puteau duce, cu grâne și cu toate bunătățile. Și așa s-a-ntors ea cu hrană destulă și iar a scăpat Parisul. A mai făcut pe urmă și altele multe, care nu se pot număra toate ... mare, una din cele mai mari întâmplări ale lumii, care a răsturnat lumea ...
Ion Luca Caragiale - Noaptea învierii
... și fierbintelui său mire care o căuta de mult, care a regăsit-o în sfârșit, și care vine să dezlege vraja de gheață cu farmecul unei sărutări de foc. Este tânărul și zburdalnicul copil favorit a lui Paște-Împărat, este minunatul făt-frumos April cu părul auriu, care o ia în brațe pe adormita fecioară, o alintă, o leagănă, o mângâie și, cu mii și mii de sărutări, una mai înflăcărată decât alta, o recheamă la o nouă și strălucitoare viață! Pretutindeni este o mișuială, o forfoteală, o ... însoțit de o puternică oaste, el așteaptă prins de frigurile groazei... Noaptea a sosit într-un târziu, iată sosește și momentul oribil. Tâlharii, cu Gheorghe în frunte, încep atacul cetățuiei. Ei au un plan lesne de înțeles: să facă patru găuri cu un burghiu mare în scândura groasă de stejar a porții; pe urmă, cu un ferăstrău, să unească toate găurile, și, când acestea vor fi toate unite, pătratul dintre ele să-l tragă afară, apoi, prin locul rămas gol ... în timp ce cu mâna dreaptă ținea strâns celălalt căpătâi. La momentul dat, jidanul dă drumul ochiului și apucând repede ...
... ideile, sentimentele și imaginile nu sunt poezie, deși poezia se servește de dânsele. După un lung șir de lămuriri polemice, academicianul ajunge să identifice poezia cu rugăciunea: starea pur poetică e una și aceeași cu starea mistică. Concluzie foarte frumoasă și potrivită pentru un preot care ține mult la poezia modernă. De aceea, unii colegi serioși l-au întrebat dacă ... Când Minulescu a scris într-un vers cuvintele maladii molipsitoare, era sigur de ilaritatea dezaprobatoare a oamenilor de bun-simț și cu normală dragoste de poezie, adică de cuvinte poetice. Publicul nu admite poezie fără cuvinte poetice, puse cu delicată chibzuință din loc în loc în corpul poemului, ca cireșele zaharisite pe fața unui tort. Cred că dacă părintele Bremond, înainte să-și dea ... producă în sensul acestei tendințe. Încercarea lui Bremond de a determina din nou, și pentru noi, modernii, înțelesul poeziei, este justificată deplin. Față cu mulțimea cititoare, situația omului care încearcă să determine o idee e totdeauna ingrată. Cu cât mai nelămurită și anarhică este întrebuințarea unei idei, prin urmare a unui cuvânt, cu ...
Vasile Alecsandri - Cucoana Chirița în balon
... multe de toate ca semința de ardei. NĂUCESCU: Ziarul cel cu... VÂNZĂTORUL (strigă): Alune prăjite! șeapte de o para. NĂUCESCU: Cel cu alune... asta... cel cu anonțuri prăjite... DESPA: Și ce mai spune el în limba lui? NĂUCESCU: Spune că astăzi Ciubar-Vodă a să se urce în naltul ... mare!... Auzi, Despo? Cică Ciubăr-Vodă e o beșică de chit! DESPA: O fi, dacă așa i-a fost scris. NĂUCESCU: Tronc!... Și cu ce-i umflată, Hazliule? HAZLIU: Iar între noi să rămâie... (Arie) Acest balon e umflat, Ca să aibă ușurință, Cu profesii de credință De patriot răsuflat; Cu fumuri de nerozie Parveniților de azi; Vorbe mari, șarlatanie La un loc cu nițel gaz, Și de-aceea, ușurel, Sus, sus, sus se urcă el. COR Și de-aceea, ușurel, Sus, sus, sus se urcă el. NĂUCESCU: O ... pe Moghior): Piei, drace!... D-ta ești balonistul? MOGHIOR: Eu... mă recunoașteți? CHIRIȚA: Da cum, tătarii, să nu te recunosc?... (Scena următoare e aparte.) MOGHIOR (cu sentiment): Ah! CHIRIȚA: D-ta m-ai scăpat de belea la Viena, plătindu-mi datoriile, și ai venit cu ...
... și compacte s-au întins pretutindeni. Visătorul însă visa și nu vedea deznădejdea celor ce rămăseseră afară, așteptînd la poarta casei lui, făcută din întunerec, cu fărașurile în mînă. El visa ținîndu-și scînteia lui coperită sub cenușă, meditînd să lumineze cu ea, cînd va veni timpul, alte orizonturi nebănuite, alte adîncuri în care lumina nici unei torțe nu-și jucase încă despletita-i văpaie. Cu mica lui scînteie ascunsă în suflet, pe care știa că atunci cînd va voi poate s-o împartă în înmiite fărîmituri de lumină, cu care să iasă și să le arunce în întunerec, cum iese cel Atotputernic cu nesfîrșitu-i cortegiu de constelații și le aruncă pe cer ca o ploaie de albe flori de jăratec... La ce bun însă să mai luminezi ... pretutindeni constelații orbitoare, să recazi subt formă de trăsnet din înălțimi pe capul atîtor stupizi filistini ce stau să-ți urmărească fantasmagoricele-ți capricii ; și cu toate acestea să te sfiești să-ți pui un paratrăsnet înălțimilor, să-ți îndulcești lumina cu un abajur, să-ți pui la adăpostul unui obroc scînteia, e într-adevăr o nebunie. Oricît de întunerec ai face în jurul tău, ori cu ...
... face act de supunere în mânile Prezidentului. La 5 și jum., poliția republicană este organizată; poporul, ca gardă civică a Republicei, e înarmat cu săbii confiscate de la pompieri și de la ipistați, cu puști de vânat, cu pistoale și reteveie. La 6, în Piața Unirii plină de popor - tocmai pe locul unde se ridică astăzi mândră statua Libertății (cetățenilor ploeșteni, Națiunea recunoscătoare ... libertate. A fost un fanatism; o furie! Oalele toate de pământ, căciulile-n sus și "Ura! Vivat Republica!" Prezidentul a plecat, luând cu dânsul pe Stan Popescu, polițaiul... Încet-încet, cu ultimii cârnați, cu ultimele fleici și oale, se strecură și poporul martir... Probabil cheltuiala frugalei gustări populare rămase să fie trecută în viitorul buget al Republicei. Mi-adusei ... după atâtea emoțiuni, după atâta triumf, îi apăsa cu putere brava cerbice. Omul își încrucișă mânile pe biuroul său, își așeză bine capul și, gândind cu drag la viitorul tinerei Republice, adormi butuc. Pe dânsul îl căutau mai întâi după Prezident - a cărui urmă o aflaseră și în goana ... ușa de părete, intră cu zbirii săi în cancelarie. Polițaiul horcăie
Ion Creangă - Moș Nichifor Coțcariul
... de-ți lua auzul. Și cu încărcat și cu descărcat, la deal moș Nichifor se da pe jos și trăgea de-a valma cu iepele. La vale iar se da jos, ca să nu se spetească iepele. Chiriașii, vrând- nevrând, trebuiau să se dea și ei, căci le era ... e făcut de năjit, ba că i-e făcut pe ursită, ba că i-e făcut de plânsori și tot umbla din babă în babă cu descântece și cu oblojeli, încât lui moș Nichifor acestea nu-i prea veneau la socoteală, și de-aceea nu-i erau acum mai niciodată boii acasă. Ba chiar ... Se vede lucru că și moș Nichifor era făcut pe drumuri, căci cum ieșea afară la drum parcă era altul; nu mai sta din pocnit cu biciul, de șuguit cu toți drumeții pe câți îi întâlnea și de povestit despre toate locurile însemnate pe unde trecea. Într-o dimineață, miercuri înainte de Duminica Mare, moș ... și i-am mai tras și o unsoare de cele a dracului, de are să meargă cum e sucala. — Ai să lași cu
Mihai Eminescu - La aniversară
... se lăsase pe garduri și zăplazuri de-amândouă părțile ulicioarei. Zăpada încărcase crengile de copaci și acoperămintele caselor. Ghețușul trosnea sub pași și el trecea cu dânsa de braț... ea în scurteică cu guler de blană, roșie la față, capișonul alb de lână înconjura fața, fruntea. Ea era blondă, foarte blondă, cu părul ca un caier de cânepă și scurteica — oricât de groasă ar fi fost — accentua totuși liniile unei talii fine și mlădioase. O ... îi strânse mâna și zise încet: — Mai zi o dată. — Nu. — Nu? Mă supăr... s-o știi. — Tu. .. repetă ea încet, cu ochii pe jumătate închiși, cu glas tremurător. Era un tu singuratic, fără de a fi pus în legătură cu vo frază — și cu toate acestea ce tu ? Din gura ei venise mai întâi. Vorbiră mai departe — de astă dată mai intim — nu despre amor; însă totuși ... dar... eu nu te mai iubesc defel... și tu mi-ai spus-o azi, că eu nu te iubesc -Așaa! Ea-și pusese ceva în cap azi: o idee... și acesta era modul ...
Petre Ispirescu - Porcul cel fermecat
... și veselă ce era, ajunsese de se ofilise și nu-i mai intra nimeni în voie. Se ferea de a se mai juca cu surorile prin grădină, d-a culege flori ca să le puie la cap și d-a cânta cu toatele când erau la furcă, ori la cusătură. Între acestea, tatăl fetelor, împăratul, făcuse o izbândă cum nu se aștepta, biruind și gonind pe vrăjmaș ... fiindcă gândul îi era la fiicele sale, făcu ce făcu și se întoarse mai curând acasă. Lumea după lume ieșise întru întâmpinarea lui, cu buciume, cu tobe și cu surle, înveselindu-se că împăratul se întorcea biruitor. Cum ajunse, până a nu merge acasă, împăratul dete laudă Domnului că-i ajutase asupra ... zi, se înfățișe la împăratul fiul unui împărat de la răsărit și-i ceru de soție pe fata cea mai mare. Împăratul iÂo dete cu mulțumire. Făcură nuntă înfricoșată și peste trei zile o petrecu cu cinste mare până la otar. Peste puțin, așa făcu și cu fata cea mijlocie, pe care o ceruse un fiu de împărat de la apus. ...
Ion Luca Caragiale - O cronică de Crăciun...
... Mircea, Dan. Pe toți, de la Traian până la Dan inclusiv, eu i-am botezat. Care va să zică, vine că suntem rude prin alianță cu familia Caracudi și cu părintele stavroforul; de aceea, sf.-sa îmi zice: „n ’ ne Iancule!" După plecarea valorosului, caut să-mi aranjez materiile din sertare pentru numărul ... lux... Ia să vedem ce putem stoarce cu foarfeca, această presă idraulică a redacției. Artă fără tendință și tendință cu artă, sau Artă cu tendință și tendință fără artă — 65 de file, cu va urma — studiu estetic de palpitantă actualitate! Rolul presei ca a patra putere în statul constituțional modern (sfinte Ignate!) — 77 de ... vacanța mare acasă, la țară, de unde a plecat așa de demult. Acolo, i se redeșteaptă toate amintirile sfintei copilării: i le povestesc cu drag și pe rând, fiecare cu glasu-i particular, căsuța părintească, hanul, aria, pătulul, moara, pârâiașul, clopotele de la biserică și de la gâtul vitelor ce se-ntorc seara-n sat ... înțeleg destul de bine cu ...
... tace, face și așteaptă ca taică-său să se bucure, iar Busuioc e tată și se bucură și atunci când nu prea are de ce. Cu toate aceste, acum Busuioc stete pe gânduri. De mai cu minte era fiul său mai cu minte; acum însă nu era vorba de minte, ci de trecere, și trecere tot el, tatăl, avea mai multă. Știa pe toată lume, și toată ... zile a voit s-o facă. - Tu știi că eu te las de bunăvoie, îi zisese ea atunci; de vrei s-o faci cu de-a sila? De acolo înainte el nu mai voia să o sărute, iar acum, cu un an mai bătrțn, îi era ciudă că n-a voit, și n-ar fi vrut să deie față cu dânsa, pentru ca nu cumva să-l împingă păcatul să-i arate că poate voi, dacă vrea, chiar și mai mult. Nu dar la Simina ... de la marginea Câmpiei. Aici e începutul. Satul se-ntinde la poalele celui din urmă șir de dealuri. Din sus de sat locurile sunt presărate cu vii, și mai sus, coasta e acoperită ...