Căutare text în Literatură
Rezultate din Literatură pentru CI
Rezultatele 691 - 700 din aproximativ 922 pentru CI.
Titu Maiorescu - Comediile domnului Caragiale
Titu Maiorescu - Comediile domnului Caragiale Comediile d-lui I.L. Caragiale de Titu Maiorescu 1885 O noapte furtunoasă, Conul Leonida față cu reacțiunea, O scrisoare pierdută, D-ale carnavalului - cine din cei ce se duc la teatrul român nu a văzut una sau alta din aceste comedii? Mulți cunosc pe cea dintăi, mai toți pe cea de-a treia și câțiva pe celelalte. De meritat toate merită să fie cunoscute și, după părerea noastră, lăudate - toate fără excepție. Publicul primelor reprezentări a judecat altfel. Scrisoarea pierdută a avut un succes mare; și Noaptea furtunoasă a avut succes; dar Conul Leonida, jucat pe o scenă de a doua mână, nu a plăcut; și D-ale carnavalului a fost fluierată. Foarte bine! Este însă vremea să ne explicăm o dată asupra acestor lucruri, dacă se poate; și cine știe de nu se va putea? În materie de gust literar - ce e drept - discuția e totdeauna grea, și e grea mai ales acolo unde lipsește încă tradiția literară și prin urmare comunitatea de idei în privința operelor ce le numim frumoase. Dar greutata este uneori un îndemn ...
Alecu Russo - Cântarea României
... ca nisipul mării... pământul se acoperă cu holde aurite... volnicia domnește ca mai înainte, dar nu acea volnicie pruncă, floare plăpândă a pustietății, ci slobozenia cea bărbată și luminoasă, sau puternică și cu rădăcina țeapănă și adânc înfiptă în pământ... sabia, acum nefolositoare, a războinicului stă în ...
Garabet Ibrăileanu - Privind viața
... singuri. Când o femeie te-a schimbat cu altul, nu ea e aceea care se simte, față de tine, încurcată, stângace și vinovată, ci bărbatul cu care te-a schimbat. Plăcere divină: a exulta de orgoliu și a purta în același timp masca ... ceilalți până acolo încât să se poarte cu tine condescendent și protector. Cine nu e politicos cu slugile și cu animalele, n-are instinctul politeții, ci dresajul, și n-are sufletul suspus. Pentru un om cu adevărat inteligent, a minți este o sforțare, pe care și-o impune penibil ... și ostilă bătrâneții, îi ia acesteia totul, îi dă celeilalte totul! Bărbații țin pe femei în stare de inferioritate, nu pentru că le socot inferioare, ci le socot inferioare pentru că Ie țin în stare de inferioritate. Iar femeile se socot inferioare bărbaților pentru că înainte de a ajunge ...
Ion Heliade Rădulescu - Mihaida
... flăcări s-avântă către ceruri Să-nveste majestatea c-o frunte radioasă! Nu poate sta eroul, e drept la orologiu... E mult până la ziuă! ci poate napoiază! Și trece la fereastră să caute afară. O aură ușure îi mângâie-ncet fruntea Și părul îi răsfiră și-i răcorește pieptul. Se ... românul. Boierul e rea fiară! el numai se orbește Și toate și le vinde pe o speranță numai Când are înainte o umbră de domnie. Ci om e și boierul, și omul e amestec De angel și de demon... Avem și partea bună, Iar partea infernală e rea când e-n ...
Ion Luca Caragiale - Notițe risipite
Ion Luca Caragiale - Notiţe risipite Notițe risipite de Ion Luca Caragiale Cuprins 1 Exigențe grele 2 Amatorul și artistul 3 Saloanele noastre 4 Solicitudine de stat 5 Ofensă gravă 6 Obligativitatea opiniilor Exigențe grele Sunt trei feluri de produceri intelectuale: unele mai presus, altele mai prejos de orice critică, iar altele la nivelul criticei. Se-nțelege că vorbim nu despre părerile pe cari un autor le emite. Acestea pot fi admisibile sau nu, onorabile sau detestabile, generoase sau infame, puțin importă; e vorba de felul cum ele sunt așternute, de puterea concepției și de înălțarea de spirit a autorului. Vecinic ideile și principiile lui Machiavelli vor fi denunțate de unii ca infame; cât lumea, însă, nu va-ndrăzni cineva să critice opera marelui om ca putere de concepție, ca operă de spirit. În felurite opuscule, în nenumărate cuvântări, mulți mărunței, curtizani ai naivității mulțimii, vor detesta principiile și părerile lui; nici prin gând, însă, nu va cuteza vreunul să-i aprețuiască sau să-i desprețuiască opera ca atare; iar acești curtizani, marii și mărunțeii doritori de a stăpâni, începând cu Frederic cel Mare și isprăvind cu cel din urmă agent electoral de mahala, nu vor ...
Mihail Kogălniceanu - Cuvânt pentru deschiderea cursului de istorie națională
Mihail Kogălniceanu - Cuvânt pentru deschiderea cursului de istorie naţională Cuvânt pentru deschiderea cursului de istorie națională de Mihail Kogălniceanu Domnilor, După priveliștea lumii, după minunile naturii, nimică nu este mai interesant, mai măreț, mai vrednic de luarea noastră aminte decât Istoria . Istoria, domnilor mei, după zicerea autorilor celor mai vestiți, este adevărata povestire și infățișare a întâmplărilor neamului omenesc; ea este rezultatul vârstelor și al experienței. Se poate, dar, cu drept cuvânt, numi glasul semințiilor ce au fost și icoana vremii trecute. Karamzin, în alte cuvinte, o numește testamentul lăsat de către strămoși strănepoților, ca să le slujească de tălmăcire vremii de față și de povățuire vremii viitoare. În această privire atât de importantă, istoria, după Biblie , trebuie să fie, și a fost totdeauna, cartea de căpetenie a popoarelor și a fieștecărui om îndeosebi; pentru că fieștecare stare, fieștecare profesie află în ea reguli de purtare, sfat la îndoirile sale, învățătură la neștiința sa, îndemn la slavă și la fapta bună. Domnitorul, prin istorie, se deșteaptă la nobila ambiție de a face lucruri mari și drepte și, prin urmare, de a trăi în viitorime. Lauda neștearsă și ...
Petre Ispirescu - Țugulea, fiul unchiașului și al mătușei
... aceasta. Apoi, încălecând ei, porniră. Merseră ce merseră și dete peste o livede cu pruni. Țugulea nu lasă pe fratele cel mijlociu să ia prune, ci făcu ca și la vie, și din prunii tăiați curse iară sânge. După ce mei merse, dete peste o fântână. El știa că prin acea ...
... mi se ivesc ca niște visuri; spre a le risipi și a putea dormi, trag la tutun, nu ca un turc, ci ca patru... căci, negreșit, în starea mea de exilat, omul are drept de a-și cheltui puterile în fumuri. Când însă nici fumul ... o epigramă în contra dramelor ce au copleșit scena, dar epigrama avea însăși să se schimbe în dramă adevărată, precum veți vedea, nu pentru spectatori, ci pentru eroi și autor. Aceasta va fi, cred, întâia oară când acei actori se vor fi identificat așa de bine cu eroii ce înfățișau. 26 ...
Barbu Ștefănescu-Delavrancea - Viforul
... tu te închini la soare? La sfântul soare? Ei, da, la sfântul soare. Dar nu la soarele de iarnă, care pare ca un taler spălăcit, ci la soarele de cuptor, care coace fânețile, și grâul, și roadele... Cum să nu, măria-ta! Iacă, ți l-am adus, pârjolind țara Munteniei. Și ... va birui?... A! și cum strigă!... La scocul morilor vuietul apelor n-ar năpădi mai vijelios... Și moara nu se bizuie pe zgomot, ci pe mișcarea orânduită a bucăților ei, și măcină... Lui ia-i urletul și nu-i mai rămâne nimic... OANA: A, nu ...
Ion Creangă - Amintiri din copilărie
... tot de una: Vatra satului, Delenii și Bejenii. Ș-apoi Humuleștii, și pe vremea aceea, nu erau numai așa, un sat de oameni fără căpătâi, ci sat vechi răzășesc, întemeiat în toată puterea cuvântului: cu gospodari tot unul și unul, cu flăcăi voinici și fete mândre, care știau a învârti ... ce intră afurisitul de băiat în școală. Atunci eu, cu voie, fără voie, plec spre ușă, ies repede și nu mă mai încurc primprejurul școlii, ci o iau la sănătoasa spre casă. Și când mă uit înapoi, doi hojmălăi se și luaseră după mine; și unde nu încep a fugi ... la moară. Nic-a lui Costache, cel răgușit, balcâz și răutăcios, nu mai avea stăpânire asupra mea. Dar nu-i cum gândește omul, ci-i cum vrea Domnul. Într-una din zile, și chiar în ziua de Sfântul Foca, scoate vornicul din sat pe oameni la o clacă de ...
Paul Zarifopol - Introduceri la ediția critică I.L. Caragiale, opere
... idei de artă mai cu seamă. Părerea populară atribuie artiștilor ca atare un conservatism din naștere. Nu interesează aici să verificăm principiul acestei generalizări curente, ci numai întrucât acea coincidență e, în anume caz, evidentă, să căutăm a preciza condițiile în care ea se arată acolo. Caragiale avea un ...