Căutare text în Literatură

 

Cuvânt

 

Rezultate din Literatură pentru DUCE DUPĂ

 Rezultatele 691 - 700 din aproximativ 707 pentru DUCE DUPĂ.

Mihail Kogălniceanu - Dorințele partidei naționale în Moldova

... face vreo nelegiuire, sau să sufere ca să i se facă vreodinioară cea mai mică dezbinare sau despărțire. 4) Moldova va fi stăpânită și cârmuită după pravilele și canoanele sale, fără să se amestece Poarta cât de puțin. 5) Domnii vor fi aleși de norod și întăriți de la Poartă, ca ... 4 000 bani roșii, 40 șoimi și 40 iepe fătătoare. Aceste toate se numesc peșcheș, adică dar. 10) În vreme de oștire, domnul Moldovei, asemene după cum i s-ar porunci de la Poartă, va fi ajutor cu oștile sale la slujba împărătească. Acestași tratat s-a mai întărit ...

 

Mihai Eminescu - Sărmanul Dionis

... o numea el, nu-l va întâlni nici un zâmbet și nici o lacrimă -neiubit și neurât de cineva, se va stinge asemenea unei scântei după care nu-ntreabă nimenea — nimenea-n lume. Casa lui de pustnic, un colț întunecos și painjinit din arhiva unei cancelarii, și atmosfera leneșă și ...

 

Vasile Alecsandri - Protestație în numele Moldovei, al omenirii și al lui Dumnezeu

... simțirile de omenie și de cinste din inimile supușilor săi, degradează caracterul nației, o compromitează în ochii Europei și îi dă o direcție care o duce pe calea pieirii. De 14 ani, Mihail Sturza răstălmăcește și calcă cuprinsul Reglementului Organic în interesul său particular. El vinde rangurile boieriei; vinde posturile statului ...

 

Alecu Russo - Amintiri (Russo)

... un nufăr frumos de pe iaz; ea era drăguliță tot satului... dar nuferii sunt înșelători ca unda mirătoare în care se nasc! Al nostru se duce la moscălie cu făgadă de întoarcere; lăcrimioara se veștezi... părinții o alungară... Un an, doi, trei ani, de sub părul satului, Măriuca se uita la ... ale țiganilor se zăresc iarăși; totu-i plin de mișcare; toate fețele pline de veselie: jupânesele de la cămară sunt pârjol de amețeală, cucoana țipă! După mult vălmășag a nenumăratelor slugi, amețite de alegrătură, trăsurile cu caii împodobiți trag la scară; în una se suie cuconul și cucoana, în ...

 

Ion Luca Caragiale - Zig-zag!...

... cât de ciudate sunt ideile americane — să joace o farsă concetățenilor săi. Strânse câțiva bandiți, le dete câteva donițe de rhum la dispozițiune, și, după ce-i adăpă astfel bine, merse cu dânșii în sala alegerei, spre a se impune votului celorlalți. Trebuie să repet că ideea era ... capabili d-așa curiozități. Nu știu dacă vă place istoria mea americană; însă, pre legea mea, din parte-mi, aș da mult să mă pot duce-n America, spre a mă bucura de spectaculul unei așa ciudate scene. ZIG-ZAG Cum să-ncep?... Pre legea mea, tocmai asta mă ...

 

Paul Zarifopol - Din istoria poeziei românești

... ci de versuri. De unde vine aceasta? Poate în parte din greșita idee că arta poetului ar fi mai ușoară decât a prozatorului după cum socotim cei mai mulți, atunci când intrăm în cariera literară cu toată încrederea juneții. Iată excesul diletantismului literar, clar formulat de Grigore Alexandrescu în ... dat încă nici un cap de operă care să poată sluji de model netăgăduit: acelea nu ies decât în literaturile formate și în limbile statornice, după cum o știu mai cu deosebire toți acei care scriu și, prin urmare, cunosc influența ce are limba asupra stilului. Așa judecă Alexandrescu situația poeziei ... a grada impresiile, și lui îi scapă franțuzismul urât. Insuficiența lui lirică face că imaginea e obișnuit palidă, dacă este; iar spiritul său didactic îl duce adeseori prea departe, spre platul prozaism, și reușește în tonul solemn și elocvența netedă. Nici ca muzicalitate, nici ca imagini, în scrisul său nu găsim ...

 

Constantin Negruzzi - Melodii irlandeze

... 30 Melodia XXX - Duhul și Bogăția 31 Melodia XXXI - Erin! Oh! Erin! 32 Melodia XXXII - Balada 33 Melodia XXXIII - Înainte de război 34 Melodia XXXIV - După război 35 Melodia XXXV - Elena sau Dama de Rosna 36 Melodia XXXVI - Țăranul irlandez către amoreza sa 37 Melodia XXXVII - Asupra muzicei 38 Melodia XXXVIII ... talisman, făcu să strălucească în ochii tăi adimenitoare nadă a fericirei, numai pentru ca să te tragă spre ea și apoi să pearâ după un minut. Dacă dulcele ceasuri care da strălucire și plăcere până și durerei au trecut acest fel; dacă nădejdea nestatornică și iubită care te sprijinea ...

 

Thomas Moore - Melodii irlandeze

... 30 Melodia XXX - Duhul și Bogăția 31 Melodia XXXI - Erin! Oh! Erin! 32 Melodia XXXII - Balada 33 Melodia XXXIII - Înainte de război 34 Melodia XXXIV - După război 35 Melodia XXXV - Elena sau Dama de Rosna 36 Melodia XXXVI - Țăranul irlandez către amoreza sa 37 Melodia XXXVII - Asupra muzicei 38 Melodia XXXVIII ... talisman, făcu să strălucească în ochii tăi adimenitoare nadă a fericirei, numai pentru ca să te tragă spre ea și apoi să pearâ după un minut. Dacă dulcele ceasuri care da strălucire și plăcere până și durerei au trecut acest fel; dacă nădejdea nestatornică și iubită care te sprijinea ...

 

Ion Heliade Rădulescu - Mihaida

... splendoare Și reflecta lumina din candela de aur Ce-și înălța la ceruri o flacără-albăstruie Ce-o aprinsese prințul cu pietoasa-i mână. Eroul, după-o lungă, profundă cugetare, Își terminase ruga cea după miezul nopții Și-n jețul său purpuriu, cu fruntea p-a sa mână, În planuri salutarii și varii, și mărețe Își ațintase mintea ... ochii pe icoană, a cărei cerești raze Împrumuta puterea acelui dulce angel Ce-alină orice cuget și-n aromire sacră Pe cuvioși adoarme după fierbinte rugă. Așa adoarme-eroul; și serafimu-ndată Desparte de la sine pe fratele său angel, Ca pe o calitate abstrasă din substanță; Îl lasă ...

 

Ion Luca Caragiale - Dă-dămult... Mai dă-dămult

... Măgar! Găsește un baboi în noroi. — Să-l duc la halde mama... Ce mai ciorbă, iu, iu, iuu! Dar ce se pomenește? Acel pește, după ce zvâcnește, și vorbește: — Dragane, gâligane, țigane, nu mă face ciorbă. — Hatunci, rasol. — Nici rasol. — Hatunci, humplut. — Nici umplut. â ...

 

Dosoftei - Psaltirea în versuri

... lui va crește. Iară voi, necurațâi, ca pleava,     De sârg veț cunoaște-vă isprava. Când s-a vântura dintr-are vravul,     Vă veț duce cum să duce pravul, Și cu grâul n-iț1 cădea-n fățare,     Ce veț fi suflaț cu spulbărare. Și la giudeț nu vă s-afla locul     Să vă ... la soare. Vin și grâu să prisosască, Oloiul să nu lipsască. Iară eu cu pace bună Voi adormi depreună, Și când din lume m-ii1 duce, Mă vei odihni cu dulce, În casa ta cea senină, Cătră nedejde deplină. PSALMUL 5 Sloboz, Doamne,-n urechi svinte Grai cu de jele cuvinte ...

 

<<< Anterioarele      Următoarele >>>