Căutare text în Literatură
Rezultate din Literatură pentru FOARTE MULT
Rezultatele 691 - 700 din aproximativ 724 pentru FOARTE MULT.
Titu Maiorescu - Eminescu și poeziile lui
... Luxul stării materiale, ambiția, iubirea de glorie nu au fost în nici un grad obiectul preocupărilor sale. Să fi avut ca redactor al Timpului mai mult decât a avut, să fi avut mai puțin, pentru micile lui trebuințe materiale tot atât era. Numai după izbucnirea nebuniei, în intervalele lucide ... nevoie unui spirit recalcitrant. Eminescu era omul cel mai silitor, veșnic cetind, meditând, scriind. Lipsit de orice interes egoist, el se interesa cu atât mai mult la toate manifestările vieții intelectuale, fie scrierile vreunui prieten, fie studierea mișcării filozofice în Europa, fie izvoarele istorice, despre care avea cunoștința cea mai amănunțită ... de observat, chiar forma nebuniei lui era o veselie exultantă. Când venea în mijlocul nostru cu naivitatea sa ca de copil, care îi câștigase de mult inima tuturor, și ne aducea ultima poezie ce o făcuse, o refăcuse, o rafinase, căutând mereu o formă mai perfectă, o cetea parcă ar fi ...
Alexandru Vlahuță - România pitorească
... aștern umbrele negre pe ulițile largi, tăcute, pustii. Schelă de grâne în timp de liniște, cetate de apărare-n război — Calafatul își are de mult paginile lui de suferinți și de glorie în istoria țării. În zidurile caselor vechi se cunosc și azi urmele bombelor, — așa rămân pe trupul ...
Petre Ispirescu - Porcul cel fermecat
... a acestui împărat are s-o ia de soție un porc ". Trăsnetul din cer de ar fi căzut, nu i-ar fi făcut mai mult rău ca ceea ce i-a făcut citirea acestor vorbe. P-aci, p-aci era să moară de mâhnire. Și daca n-o ... văzu că fetele îi erau sănătoase. Fata cea mică se feri cât putu a nu se arăta tristă. Cu toate astea, nu după mult timp, împăratul băgă de seamă că fie-sa cea mică din ce în ce slăbea și se posomora. Îndată îi trecu un fier ars prin ... împărat de la apus. Cu cât vedea că se împlinesc întocmai cele scrise în cartea ce citise, cu atâta fata împăratului se întristă și mai mult. Ea nu mai voia să mănânce, nu se mai gătea, nu mai ieșea la plimbare; voia să se lase să moară mai bine, decât să ... vreo altă drăcie aci. Însă tu să fii ascultătoare, să nu ieși din cuvântul lui; căci Dumnezeu nu te va lăsa să te chinuiești mult timp. - Dacă dumneata, tată, găsești cu cale așa, răspunse fata, te ascult și-mi pui nădejdea în Dumnezeu. Ce o vrea el cu mine! Așa ...
... pe mână-i încăpea. Apoi iute alerga Și voios se cununa Cu cea fată moldoveancă, Floricică dunăreancă, Care-n haine de mireasă L-aștepta de mult acasă. Spusu-v-am cântec bătrân Și mai am vro două-n sân. De-ți avea suflete bune, Și pe-acele vi le-oi spune ... pânza trebuitoare pentru îmbrăcămintea bărbaților și a copiilor. Ele au perfecționat această industrie și au ajuns a face meneșterguri și ștergare foarte frumoase. Femeile de la munte poartă ștergare de mătase lucrate de dânsele, ce se deosebesc prin dibăcia țesăturilor. ↑ Turcii dau Moldovei denumirea de Bogdania ...
Ion Creangă - Amintiri din copilărie
... și a ne mângâia cu sfântul ierarh Nicolai pentru durerile cuvioaselor muște și ale cuvioșilor bondari, care din pricina noastră au pătimit. Nu trece mult după asta, și-ntr-o zi, prin luna lui mai, aproape de Moși, îndeamnă păcatul pe bădița Vasile tântul, că mai bine nu i-oi ...
Constantin Stamati - Gafița blestemată de părinți
... brațele îmi deschideți în care să m-arunc eu..." Apoi ascultă... și, iată, urechea sa cu priință I s-au părut că aude un glas foarte mângâios, Dulce chiar ca a mămucăi... așadar, cu umilință, Ea așteaptă sau iertare, sau vrun blestem fioros. Tocmai atunci a sa ... drit ce l-au pierdut, Căci ea ne-au prădat de cinste, făr’ de milă, făr’ de frică Când noi o iubeam pe dânsa mai mult decât s-au căzut. Adu-ți aminte de ziua grozavă și de pieire, Când am aflat de-a ei fugă ș-a ...
Vasile Alecsandri - Balta-albă
... ale lumii și a mă încredința că, departe de a fi locuite de antropofagi, ele cuprind în sânul lor o societate foarte plăcută. -- Domnule, răspunse unul din noi, nu te încrede așa lesne în descoperirea d-tale, pentru că cine știe dacă pân-în sfârșit nu-i ... mă îndemnă a mă sui în căruță. -- N-ai grijă, adăugă el; cu trăsura aceasta primitivă și cu caii aceștia care seamănă mai mult a niște mâțe postite vei face un drum de care ți-i aduce aminte cât vei trăi. Ține-te bine, însă! Primii aceste ...
Antim Ivireanul - Cuvânt de învățătură și de umilință în Dumineca Florilor
... ce, la înviiarea lui Lazăr, atâta bucurie, atâta cinste, atâta mărire și la acei doi morți numai o mulțemită proastă cătră Dumnezeu și nu mai mult? Pentru ca să pricĂ©pem taina acestui cuvânt să cuvine să socotim pre acești morți, nu după slova evangheliceștii istoricii, ci după duh și după ... l rădice din păcat, precum au rădicat și pre Lazar din groapă. Și de vrĂ©me ce aceasta nu să întâmplă niciodată, sau să întâmplă foarte rar, pentru căci nu are Dumnezeu datorie să mântuiască pre nimenea cu de-a sila, pentru aceasta, când să va întâmpla vreo minune ...
Vasile Alecsandri - Sânziana și Pepelea
Vasile Alecsandri - Sânziana şi Pepelea Sânziana și Pepelea de Vasile Alecsandri Feerie națională în 5 acte Cuprins 1 PERSONAJELE 2 ACTUL I 2.1 SCENA I 2.2 SCENA II 2.2.1 ARIE 2.2.1.1 I 2.2.1.2 II 2.3 SCENA III 2.4 SCENA IV 2.5 SCENA V 2.6 SCENA VI 2.7 SCENA VII 2.8 SCENA VIII 2.9 SCENA IX 2.10 SCENA X 3 ACTUL II 3.1 SCENA I 3.1.1 ARIE 3.1.1.1 I 3.1.1.2 II 3.2 SCENA II 3.3 SCENA III 3.4 SCENA IV 3.5 SCENA V 3.5.1 ARIE 3.5.1.1 I 3.5.1.2 II 3.6 SCENA VI 3.7 SCENA VII 3.8 SCENA VIII 3.9 SCENA IX 3.10 SCENA X 3.11 SCENA XI 4 ACTUL III 4.1 SCENA I 4.2 SCENA II 4.3 SCENA III 4.4 SCENA IV 4.5 SCENA V 4.6 SCENA VI 4.7 SCENA VII 4.8 SCENA VIII 4.9 SCENA IX 4.10 SCENA X 4.11 SCENA XI 4. ...
... jalnice mistere Le-a evocat în rapsodii vibrante? Nu pot, Maestre, nici n-am precădere Să te slăvesc așa cum se cuvine!... Dar mult aș vrea, spre umedele sfere, În patria eternelor suspine Să mă conduci, precum odinioară Virgiliu te-a călăuzit pe tine. El, mie: â ... o gripă subversivă Îți poate-aduce vreo pneumonie. — Eu nu mă tem de moarte, dimpotrivă, Răspunse el, — când ai murit o dată E foarte greu să cazi în recidivă... Această vorbă îmi păru ciudată. Cuprins de-un fel de vagă presimțire, Pândii pe-ascuns figura-i nemișcată. — Nu ...
Ion Creangă - Povestea lui Stan Pățitul
... a statornicit în satul acela pentru totdeauna, trăgându-se la casa lui și muncind ca pentru dânsul. Vorba ceea: "Și piatra prinde mușchi dacă șede mult într-un loc". Și cum s-a văzut flăcăul cu casă și avere bunicică, nu mai sta locului, cum nu stă apa pe ... avea cine să-i îngrijească de casă și de vitișoare cum trebuie. Numai, dă! ce să facă bietul om? Cum era să se întindă mai mult, că de-abia acum se prinsese și el cu mâinile de vatră; și câte a tras până s-a văzut la ... alții alte năstrușnicii, încât nu știi ce să crezi și ce să nu crezi? Numai nu-i vorbă că am văzut eu și destui bărbați mult mai ticăiți și mai chitcăiți decât cea mai bicisnică femeie. Și așa, trezindu-se el în multe rânduri vorbind singur, ca nebunii, sta în cumpene ... și se duce tocmai la locul de unde încărcase Stan lemnele. Și, când colo, găsește numai locul, pentru că flăcăul, după cum am spus, de mult ieșise din pădure și se dusese în treaba lui. Văzând el dracul că nici aici n-a izbutit nimica, crâșcă din măsele și ...