Căutare text în Literatură
Rezultate din Literatură pentru (CA) DE ARGINT
Rezultatele 71 - 80 din aproximativ 262 pentru (CA) DE ARGINT.
George Coșbuc - Dragostea păcurărească
... știu bine, cum că eu Am s-apuc în loc de fluier Pușca cea cu rece șuier! Oh, și-apoi... atâta dor, După doi ochi de mărgele, Dup-un struț de viorele, Strâns lipit de sânișor! Doamne, Doamne, cu ce soarte Tu mă dai de viu la moarte! Știu eu că la străini sânt Câte lucruri de minune, Câte nu se mai pot spune Și n-au seamăn pe pământ: Turnuri mari până la stele, De te pierzi privind la ele! Și pe-acolo-s numai mări, Și corăbii și ostroave, Potcoviți cai cu potcoave De argint; și-n alte țări Umblă cel din urmă faur, Îmbrăcat în strai de aur! Și spun cum că poți vedea Alte lumi, și-acolo, Doamne! Într-un an sunt două toamne Și nu cade iarna grea; Ba mai ... Și pe coamele de munți Să facă ce-or vrea păstorii, Eu s-ascult ce zic maiorii? Oh, și-apoi să fiu închis, Între ziduri de cetate, Unde soarele străbate Numai rar și ca prin vis Și să plâng cu lacrămi crunte, Largul meu, ce-aveam la munte? Țări străine! Mult amar, Mult amar de
Grigore Alexandrescu - Cântece de peste Olt
... Bine-a fost cu nevestică Și prin sat cu ibovnică. Nevasta te primenește, Ibovnica te-ncălzește Ș-inimioara voios crește. XVII Frunză verde de secară, Ibovnico de-astă-vară, Vină să ne iubim iară. De iubit să ne iubim, Numai amândoi să fim Și de dragi să ne fim dragi, Dar nădejde să nu tragi, Că nădejdea de la mine E ca sârma de subțire. Când o-ntinzi pe mărăcine Și mi-o bate vînt cu rouă Se despică sârma-n două. XVIII Foaie verde calomfir, Am ibovnicel copil ... cheamă Constantin. Dușmanii mi-l pun la bir Și nu-l pun ca pe-un copil, Ci mi-l pun ca pe-un mazil. El de frica birului, De groaza zapciului, Trecu vadul Jiului. XIX Foaie verde de areu, Ibovnică ce-aveam eu Nu se găsea-n sat la Leu, Nici la Leu, nici la Ghindeni, Numa-n sat la Coșoveni. Leică, de ... pot să dau s-o omor. De mi-ar fi ca o străină, I-ar plânge mă-sa de milă. XXIX Trage, bălă, bobii bine, De
Barbu Ștefănescu-Delavrancea - Lene
... a le găsi; când nu mai ești iubit, o țigare, două, trei, patru, și tortura amorului să schimbă în senin și liniște. După două zile de discursuri de felul acesta, ba și mai neghioabe, cel care nu fuma s-apucă de tutun, varsă de câteva ori și, în așteptarea bunelor cari țin de tutun, bietul băiat prinde patima fumatului contra căreia să luptă apoi o viață întreagă, fără a izbuti să se dăzbere de ea. Cei cari beau d-asemenea cad pe cei cari nu beau decât apă, și încep: dar ești ca un copil mic, ca o fată de pensiune, ar trebui să fii mai bărbat. Un pahar de vin este furat din buzunarul doctorului; vinul îți dă sânge, te face mai viu, îți dă mai mult curaj d-a gândi, te ... rece, să ridică liniștit, eu mă lungesc în mijlocul curții, pe moalele florilor sălbatice, și nu vă puteți închipui cum mi se apropie tot văzduhul de ploapele moleșite ale ochilor. Și basmele încep să mi se deștepte în cap. Și din când în când cerul mi-apare și dispare ca un tablou care se întoarce când cu fața, când cu spatele înaintea ta. Ziua, când soarele inundă lumea cu un potop
Cincinat Pavelescu - Nocturnă (Pavelescu)
... Cincinat Pavelescu - Nocturnă (Pavelescu) Nocturnă de Cincinat Pavelescu Pe sulițele ascuțite-a galbenelor trestii plouă Un tremur vag de lună nouă, Iar nuferii, când raza-i bate, Par, în acea singurătate Ce frica-ncepe s-o propage, Că-s niște mici arhipelage! Pe lacu ... undelor ușor, O stea ce pică face-o dungă și-argintul ei căzut departe Aprinde-o stranie lucire în părul umbrelor ce zbor. Parcă bătăi de aripi albe tăcerea nopții o frământă, E ca o muzică ce-adoarme departe moartea unor crini, Or, tu, Ofelie-necată, în pacea undelor suspini, Și vântul care plânge-n sălcii e poate glasul ... te prindă Că-n veci la mal nu mai ajungi. În fundul lacului, sub unde Palatul moartei se ascunde, Iar când e cerul fără stele, De vezi spre lac un zbor de iele Și-auzi, târziu, în miez de noapte Cum se înalță tainici șoapte, Și-auzi din apă cum te cheamă Cu glasuri blânde, ca de mamă, Tu fugi și n-asculta la ele: Sunt clopotele de aramă Ce sună-n lac în orice noapte; Așa de-ncet și de departe, Dar ele sună-așa
... C-un mocan se întâlnea Și din gură-așa-i grăia: ,,Cale bună, măi muntene!" ,,Mulțumim, frate Codrene!" ,,Măi Mocane frățioare, Nu ți-e roibul de schimbare? Să-ți dau chebea din spinare Ș-un car mare plin de sare, Un car mare cu opt boi Să mergi bogat de la noi?" ,,Nu mi-e roibul de schimbare, Nici mi-e roibul de vânzare, Că cu mama roibului Plătesc valea Oltului, Și de-aș vinde pe roibul, Aș plăti Movilăul." ,,Alelei! mocănaș dragă, De mine dorul se leagă. Fă și tu pe dorul meu Că bun e cel Dumnezeu! Dă-mi pe roibul drăguleț, Ca să cerc de-i șoimuleț. De-i mi-a plăcea umbletul Eu ți-oi da și sufletul." Mocănașul se pleca, Codrenașu-ncăleca... Trei rugini el îi trăgea, [4] Astfel ... a pocni din frunze, a se scălda în lumina soarelui și în aerul parfumat al câmpului. Frunza cea nouă îi insuflă cântece pline de o melancolie adâncă, ce exprimă jalea unui trecut de mărire și aspirarea către un viitor măreț. Frunza verde ce încunună cântecele poporale servă totodată de caracteristică cântecului. Astfel, când subiectul este eroic, când el cuprinde faptele unui viteaz, poetul alege frunzele de arbori sau de flori ce sunt în potrivire cu puterea și cu tinerețea, precum frunza de stejar, frunza de brad, frunza
... rățoilor, care, cu cât sunt mai fuduli, cu atât umblă mai legănați; și chiar decât al păunilor mândri în port, dar cu glasul, între păsări, ca al măgarului între dobitoace. El e poet! E cel dintâi care se minunează de frumusețile firii, și, fără părere de rău, își rupe totdeauna din somn numai să vadă cum răsare soarele. De aceea dânsul acum privește, pe când toți ai casei dorm. Mijește de ziuă. Departe, în zare, se deslușește, ușoară, dunga de lumină a zorilor; întâi e ca o dâră de zăpadă, apoi, încetul cu încetul, se preface într-un întins de apă care-și înalță o margine tot mai sus, prelingându-se pe cer, ca sorbită de-o putere a văzduhului. Pe urmă, oglinda aburită de până acum pare că răsfrânge un foc depărtat, se face lucie, poala cerului prinde ființă parcă, și lumina începe să se cearnă peste pământ, ușoară ... dar tot o poamă: amândouă gâlcevitoare foc. În dreapta, la rând, pe crengi deosebite: Roșcata, Bogheta și Cucuieta; bune fete, dar prea își scoteau ochii de la el și prea i se țineau de urmă. Cel puțin Berca, ...
Antioh Cantemir - Antioh Cantemir: Satira I
... noi dintr-un ceaslov Putem ști ziua lunii și ceasul când se pișcă! Noi n-avem vro nevoie de-a lui Euclid știință, Ca să-mpărțim pământul în firte și bucăți, Și știm făr-de algebră câți bani sunt într-un leu. Silvan iubește numai știința aceea care Venitul înmulțește și scade cheltuiala; De nu se-ngroașă punga nu vede vrun folos, Ci numai nebunie pentru societăți. La față roșul Luca, ce hojma râgâiește, Ne spune că știința prietenia ... un funt de pudră bun, Virgil un ban nu face mai mult decât Egor [2] , Și Reks [3] e mai de treabă decât Ciceron foarte. De-acest fel de cuvinte urechile-mi sunt pline. Ascultă deci, o, minte, cum eu te sfătuiesc: Fii mută ca un pește, și nu mai tot vui. Un scriitor se-ndeamnă prin laudă a scrie, Iar fără ea tânjește, când alt folos nu ... când tot hulă drept laudă să răbd? Să sufăr ca bețivul ce n-are vin de-ajuns, Ca popa ce nu poate în praznice petrece, Ca târgovețul cărui lipsește buna bere? Eu știu că tu poți, minte, a-mi arăta curat, C-un desfrânat nu poate virtutea a
Ștefan Octavian Iosif - Visează codrul
... Ştefan Octavian Iosif - Visează codrul Visază codrul — Un simbol — de Ștefan Octavian Iosif Informații despre această ediție Înfiorat din vreme-n vreme De-o aurire de furtună, Bătrînul codru-n miez de noapte Visază sub argint de lună Și, socotindu-și, parcă, frunza Nenumărată-n vis, răsună, Însuflețit de mii de șoapte. Sub vraja mîndrei nopți de vară, În ceasul tainei, cine știe Ce năluciri nu-i trec prin minte ! Ce fermecată feerie, Eresuri și minuni păgîne Din sfînta lui copilărie De ... în șipote sonore... La pîndă, răzemați pe coate, Stau satirii și zic din naiuri ; Pe-alocuri, unde luna bate, Ușoare nimfe saltă-n hore... Convoi de umbre diafane Plutind măreț se risipește Departe-n liniștea de mituri... Dar ce blestem divin voiește Să rumpă farmecul visării ?... Ce vuiet surd se-nalță, crește, Amenințînd din răsărituri ?... Deodată-și zguduie bătrînul Din somn ... cai sirepi, sălbatici, Punîndu-i visele pe goană, Vin barbarii-n potop năvalnic ! Și clocotește codrul !... Iată-l, se zbuciumă [1] , se-ndoaie, geme, Bătut de neagra vijelie... Încearcă-n urmă multă vreme Bătrînul uriaș s-adoarmă, Și-ncearcă-n van să-și mai recheme Trecutu-i plin de
Mihai Eminescu - Povestea teiului
... Mihai Eminescu - Povestea teiului Povestea teiului de Mihai Eminescu — Blanca, știi că din iubire Făr’ de lege te-ai născut; Am jurat de la-nceput Pe Hristos să-l iei de mire! Îmbrăcîndu-te-n veșmîntu-i, Lepădînd viața lumii, Vei spăși greșala mumii Și de-o crimă tu mă mîntui. — Traiul lumii, dragă tată, Cine vor, aceia lese-l, Dară sufletul mi-e vesel, Tinerețea luminată; Danțul, muzica, pădurea ... dulci ai lungii liniști. Dar prin codri ea pătrunde Lîngă teiul vechi și sfînt, Ce cu flori pîn-în pămînt Un izvor vrăjit ascunde. Îngînat de glas de ape Cînt-un corn cu-nduioșare Tot mai tare și mai tare, Mai aproape, mai aproape; Iar izvorul, prins de vrajă, Răsărea, sunînd din valuri — Sus în codri de pe dealuri Luna blîndă ține strajă. — Ca din farmec Ea tresare, Și privind uimită-n lături, Vede-un tînăr chiar alături, Pe-un cal negru e călare… Oare ochii ei o mint ... n păru-i Și la șold un corn de-argint. Ea privi atunci în jos, Trece mîna pe la tîmple, Iară inima-i se împle ...
Ion Budai-Deleanu - Țiganiada:Cântecul a VI
... Este pofta de-averi desfrânată, Într-alt chip lăcomie chiemată. [11] Omul e plecat spre lăcomie, Din leagăn, căci firea bună-i dede Îndemnul curat de-a prii șie, Din care, ca din izvor, purcede Cruțarea vieții și-o sâlință Spre-a-ș' plini trupeasca trebuință. Dar eu astă fireșe plecare, Cu totul o stric ... înainte. Din episcĂ³p pănă la eclisiarhul, Toți își prevând cele cumpărate Ce trebuiea să fie-în dar date. Craii și miniștrii având sete De-argint, ațâță războaie crunte; Aurul ia cununa de la fete, Sparge căsătorie și nunte; În scurt, lăcomia nesătulă Toate ce-s bune le-întoarce-în hulă. [12] Și cu-aceasta orbind eu prăsila ... ș-însă bogăție să-închină!... Și-aceasta e mintea cu sfat plină! Mamona cu banii face toate, Dar' numa la cei cu lăcomie, La suflete de-argint însătate, Iar Mamona doar' încă nu știe Că multe și mari trebi pe pământ Nu să pot isprăvi prin argint, Ci prin tehne-ascunse și înșelăminte, Prin intrige, cu sfaturi viclene; Ceste surpă și pe cel cu minte, Ceste să-ajute-oștile-agarene. Ș-acuș ... Care vă-aduce voao supărare, Îm par ...
Alexandru Macedonski - Vânt de stepe
... Alexandru Macedonski - Vânt de stepe Vânt de stepe de Alexandru Macedonski Cântec al slavului de sud Spre locuri unde nu se află societăți organizate, Pustii, întinse, fără urme de plug, de-orașe sau de sate, Nemărginiri ce-n timpul verii sunt oceane de verdeți, Cu flori albastre, cu flori roșii, în raza clarei dimineți, Cu aerul umplut de-arome sălbatice și mușcătoare, Ce răzvrătind musculatura o reîncarcă cu vigoare, Uitând ce sunt și unde m-aflu, îmi duc al cugetului cort, Și renăscând ... vederea... Îmi crește păru-n stufuri negre și-n ochi îmi fulgeră plăcerea, Sunt june, sunt puternic, liber, — încalec repede-armăsar, Apun ici-colo ca nălucă și dincolo din nou răsar... Jiletca mea e de mătase cu fir de aur ceaprezată, Cămașă am cu mâneci roșii, și cizma mea e-mpintenată De-un fel de bold ce poartă-n vârfu-i o boabă chiar de diamant... Am pantaloni ce cad în cute și am mustață de amant, O Varinkă cu ochi albaștri ca stelele sub fruntea serii Pe granița pustietății m-așteaptă-n vântul primăverii Și împletindu-și a ei coadă cu fir de-argint și cu panglici, Îmi zice: ,,Suflete, aleargă, de