Căutare text în Literatură
Rezultate din Literatură pentru (SE) URCA
Rezultatele 71 - 80 din aproximativ 344 pentru (SE) URCA.
Mihai Eminescu - În căutarea Șeherazadei
... E vis? O-ntunecime Ridică colți înalți din frânta mare. Cine îmi spune ce minune-i? Nime? Din ce în ce un rai în depărtare Se desfășoară dintre stânci trunchiete, Plesnite lin de undele amare. Munții înalți la cer străbat, se vede; Văi cu izvoare s-adâncesc sub soare Și dealuri mari păduri înalță-n spete: E Orientul. Codrii cu grandoare, Cu vârfii nalți vor norii ... Și albe par și mitice  cu basme Urieșești e țara presărată. Și norii spânzură pe cer, fantasme De foc și aur ce-n oștiri se-nșiră, Codrii se plâng și marea doarme-n spasme. Ajung la țărm  se-ndoaie ca o liră Cu valuri înstrunită-n lunge rânduri, Un mic liman, ce raze blând respiră. Corabiei apusene grea de gânduri Sinistre  eu ... perini lungi culcate-s hurii Și din cățui de-argint copăr miroase Cu fum albastru formele picturii. De roșă catifea cu fir pe margini trase Se-nalță într-un baldachin perdele, Umbrind un pat cu perini de mătase. Pe acel pat, un tron cusut cu stele, Stă înșirând mărgăritare-n poale ... ...
... de-a mai vrea altă hrană, I-oi da trei baltagi pomană." III Puse Vidra a cânta, Codrii a se deștepta, Apele-a se tulbura, Brazii a se scutura, Munții a se clătina, Văile-a se răsuna. Și deodată s-arăta Păunașul codrilor, Voinicul voinicilor: ,,Hei! Stoiene, bărbărie, Ce te-ai lăsat de popie Și de sfânta liturghie De te-ai ... l ia tu, fătul meu, De ți-e sufletu-ndrăzneț, Cât ți-e graiul de sumeț!" IV Ei de brâie s-apucară Și la luptă se luară Zi de vară pân-în seară. Când în loc mi se-nvârteau, Când la vale s-aduceau, Nici unul nu dovedea! Dar Stoian mereu slăbea, Brâul lui se descingea. [3] ,,Vidro, puiculița mea! Vin' de-mi strânge brâul meu, Apăra-te-ar Dumnezeu, Că-mi slăbesc puterile, Mi se duc averile!" Iară Vidra mi-i privea, Ochișorii-i strălucea, Inimioara-i se bătea Și gurița-i răspundea: ,,Ba, nu, nu, bădiță frate, Că vă-i lupta pe dreptate, Și oricare-a birui, Eu cu dânsul ... că mi-l izbea, Cât pământul despica, Pân-în brâu că mi-l băga. [4] Baltagu-apoi ridica, Capul lui Păun zbura; Trupul pe brânci ...
... aceasta însemnează că a murit". Apoi Greuceanu apucă la dreapta și frate-său la stânga. Fratele Greuceanului, umblând mai multă vreme în sec, se întoarse la locul de despărțire și, găsind cuțitul curat, se puse a-l aștepta acolo cu bucurie, că văzuse soarele și luna la locul lor pe cer. Iară Greuceanu se duse, se duse pe o potecă care-l scoase tocmai la casele zmeilor, așezate unde-și înțărcase dracul copiii. Dacă ajunse aici, Greuceanu se dete de trei ori peste cap și se făcu un porumbel. Vezi că el ascultase năzdrăvăniile ce-l învățase Faurul-pământului. Făcându-se porumbel, Greuceanu zbură și se puse pe un pom care era tocmai în fața caselor. Atunci, ieșind fata de zmeu cea mare și, uitându-se, se întoarse repede și chemă pe mumă-sa și pe soră-sa cea mică, ca să vină să vază minunea. Fata cea mică zise: - Măiculiță și ... zmeule viteaz, vino să ne batem, în săbii să ne tăiem, în suliți să ne lovim, ori în luptă să ne luptăm. Sosi zmeul și se luară la bătaie: în săbii se bătură ce se bătură și se
... albelor nopții regine, Sau cum din zilele poetic june A idealului iese minune. Păru-i ca aurul fața-ncadrează, Cunună-n undele-i se furișează, Se-ndoaie talia-i în albă haină Parcă-i o tÄ›midă a nopții taină. Pe-o liră gingașă și argintie Mânuța-i coardele ... și stele În ciuda mea taine îmi spun  Ah! cum le-aș smulge pe toate Să fac din ele cununi. În codru o creangă se-ndoaie, O poartă prin frunze, și-n prag Un chip cu ochi mari se ivește  Ah! cum mi-ar putea fi de drag. Un murmur feeric dezmiardă voios A salei tăcere senină. Din bolta ferestei arcată ... ieșind dintr-a stâncilor colți Le împle cu mii de tablouri. Lumina-i de-argint În nouri s-a frânt Și se-ncheagă prin naltele dome Fantome. În hainele albe de neguri de-argint Și creții de roze purpure, Și părul pe frunte cu stele e prins ... Ca visuri strecor, Ducând înstelata lor viață Prin ceață. Un șuier în noapte, prin codri, un vânt, Un freamăt  și totul dispare... Și nori ...
... albelor nopții regine, Sau cum din zilele poetic june A idealului iese minune. Păru-i ca aurul fața-ncadrează, Cunună-n undele-i se furișează, Se-ndoaie talia-i în albă haină Parcă-i o tÄ›midă a nopții taină. Pe-o liră gingașă și argintie Mânuța-i coardele ... și stele În ciuda mea taine îmi spun  Ah! cum le-aș smulge pe toate Să fac din ele cununi. În codru o creangă se-ndoaie, O poartă prin frunze, și-n prag Un chip cu ochi mari se ivește  Ah! cum mi-ar putea fi de drag. Un murmur feeric dezmiardă voios A salei tăcere senină. Din bolta ferestei arcată ... ieșind dintr-a stâncilor colți Le împle cu mii de tablouri. Lumina-i de-argint În nouri s-a frânt Și se-ncheagă prin naltele dome Fantome. În hainele albe de neguri de-argint Și creții de roze purpure, Și părul pe frunte cu stele e prins ... Ca visuri strecor, Ducând înstelata lor viață Prin ceață. Un șuier în noapte, prin codri, un vânt, Un freamăt  și totul dispare... Și nori ...
... acuma, la bătrânețe, rădăcina unei nemulțumiri pe care el nu știa să ș-o explice. Oricând venea în contact cu vun om tânăr de care se lipise ideile Apusului, el se simțea lovit de o lume cu totului nouă în toate ale ei, o lume nu mai bună, nu mai frumoasă, dar cu totului alta. Și ... pusese ca ținta istoriei omenești. El citise încă-n tinerețe scrieri de-ale enciclopediștilor, dar ei-i insuflase apatie. Dovezile lor îi păreau silite, căci se-ndreptau toate contra unei axiome pe care el nu permitea nimănui s-o nege: atotputernicia lui Dumnezeu. El își închipuia că un om trebuie să ... foarte nenorocit pentru ca să compuie cărți contra Bibliei . De aceea mirarea lui era mare când vedea că pe zi ce merge tocmai aceste idei se lățesc pe care el le credea ca un pas înapoi al lumii, iar nu unul înainte. De aceea el se-ndoia dacă lumea aceea înaintată la care semenii lui își trimiteau copiii era într-adevăr înaintată. Aceste îndoieli apoi îl făceau să consulte astrologia dar ... cel voit fără să știe în spusele obscure a Sibilei lui, astfel însă, adesea în deplină nesiguranță în privința celor ce întreba, el se
Petre Ispirescu - Lupul cel năzdrăvan și Făt-Frumos
... grădină. În fundul acestei grădini crescuse un măr cu totul și cu totul de aur. Împăratul nu mai putea de bucurie că în grădina sa se află un așa pom cum nu se găsea în toată lumea. Se tot întorcea pe lângă dânsul și se tot uita pe de toate părțile la el, de i se scurgeau ochii. Când, într-o zi, văzu că pomul înmugurește, înflorește, se scutură florile și roadele se arată: apoi spre seară dă în pârguială. Îi zâmbea mustața împăratului și îi lăsa gura apă, când se gândea că a doua zi o să aibă la masa sa mere de aur, lucru ce nu se auzise până atunci. A doua zi nu se luminase bine de ziuă, și împăratul era în grădină ca să vază merele cele aurite și să-și împace nesațiul ce avea de a ... Și atâta larmă făcură, încât se deșteptară toți slujitorii împărătești. Și viind în grădină, găsiră pe FătÂFrumos cu colivia în mână și pasările dându-se la el să-l sfâșie, iară el apărându-se. Puseră slujitorii mâna pe el și-l duseră la împăratul, carele și dânsul ...
Grigore Alexandrescu - Adio. La Târgoviște
... care adâncită E gloria străbună și umbra de eroi, În liniște, tăcere, văd lumea adormită Ce uită-n timpul nopții necazuri și nevoi. Dar cine se aude și ce este ăst sunet? Ce oameni sau ce armii și ce repede pas? Pământul îl clătește războinicescul tunet, Zgomot de taberi, șoapte, trece ... piere! A noastră, a Palmirei și-a Romei a trecut. Și pe țărâna-aceea, de care-odinioară Se spăimântau tiranii, de frică tremurând, Al nopții tâlhar vine și păsări cobe zboară, Pe monumente trece păstorul șuierând. . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . Mă scol, mă mut de-aicea; duc ... aud unda și cerul să-l privesc, Să văd a aurorii mult veselă zâmbire, Razele dimineții ce norii auresc; Aci stejari cu fală se-nalț, se îndreptează, Urcând ale lor ramuri spre-azurele câmpii; Aci plopii cu frunza o vale-ncoronează; Acolo se văd dealuri, ș-aici sălbatici vii. Din coasta-acestor stânce, din vârful ăstui munte, De unde își apucă vultůrul al său zbor, A ... visurile voastre, speranțe-amăgitoare, Acum peste măsură mă văd îndestulat; Fugiți, zadarnici zile, ce griji omorâtoare Pe tânăra mea vârstă curând ați adunat. Când toamna
Alexandru Macedonski - Noaptea de noiembrie
... Nevrând ca să mă-ngroape orașul de pomană. Dar iată că prin geamuri, privind din cafenele, Pe când își beau în tihnă știutele cafele, Samsarii se întreabă să afle de-a murit Vrun negustor de bursă or vrun lipscan falit?... Pe loc ce li se spune de mine, — își urmează Vorbirea ce-ntr-un singur cuvânt se însumează Câștigul!... — Epopee de-atâtea mii de ani, Divină Comedie având ca titlu: Bani! Poemă ce cuprinde amor, dureri, plăcere, Cu Raiul în urcare ... Câștigul, ce-n picioare călcând virtute, lege, Trufaș înaintează spre tronul său de rege, Și-n templul Bogăției intrând, triumfător, În hohotul monedei sub bolte se așează, Iar galben ca metalul din care se formează Apasă-asupra lumii ș-o ține sub picior. Mulțimea, fermecată de falșa maiestate, Se-nchină umilită l-această zeitate, Iar sufletul în care pătrunde — ars, — și trist, Din cerurile nalte, trăsnit e prin noroaie, Căci aripa-i ... O stea dacă lucește stingându-se pe loc, Sunt stele mai puține în cerul plin de foc? Natura-și urmărește sorțirea nencetată, Și steaua ce se stinge și frunza cea uscată, Verdeață, flori, insecte, și tot ce este viu ...
Petre Ispirescu - Cotoșman năzdrăvanu
... în nopți d-alea lungile și spuneau la snoave și la ghicitori, cotoiul sta lângă dânșii și torcea. Când stăpâna casei făcea la ciorap, pisoiul se juca cu ghemul. Dară nu-l încurca, ferească Dumnezeu. Cum făcea el, cum dregea, se juca așa de frumușel, încât ghemul nici nu se desfășura, nici nu se încurca. Câteodată îl lua în lăbuțele lui de dinainte, țiindu-l ca un om, și se trântea cu el pe spate, altă dată îl făcea să se dea d-a rostogolul, lovindu-l cu câte o labă și se repezea după dânsul ca după șoareci. Când stăpânul casei se juca cu dânsul, ferit-a sântul să-l zgârie, pare că-și pilise ghearele. Când îl mângâia, cunoștea el că îl iubește, și ... n-a purtat până acum așa haine proaste. Numaidecât boierul porunci să-i aducă altele, muiate numai în fir. Până una alta, cotoșmanul se dete pe lângă stăpânul său, și pe furiș îi dete ghiold și-i șopti la ureche ca să se ție să nu se tot uite pe dânsul așa ca proștii și ca mojicii. După ce se îmbrăcă cu hainele cele bune, el se ținu bine și nu
... pentru prăsilă de burețÄ și pentru viermiÄ, care-i rod rădăcinele. Și tĂ³te aceste se urmĂ©ză cu necesitate organică, și în acelașÄ fel se petrec lucrurile în întrĂ©ga lume viețuitĂ³re: cresce și se sporesce ceea-ce se desfășură în condițiunÄ priinciĂ³se, și se piere încetul cu încetul ceea-ce nu se pĂ³te potrivi cu mediul ambiant. EvreiÄ se sporesc și eÄ în mijlocul nostru fiind-că noÄ înși-ne le creăm priinciĂ³se condițiunÄ de desfășurare: țipăm, răcnim, ne sbatem, ne îmbărbătăm uniÄ pe alțiÄ, ca să purtăm lupta contra lor, dar prin felul nostru de a ... fraged al câmpuluÄ și florile risipite peste el, valurile limpezÄ ale pârîului, cântecul păsÄ•rilor înveselise, întrĂ©ga lume atât de minunată în alcătuirea eÄ se desfășĂ³ră în fața luÄ și el ferit de alte preocupări, o vede în tĂ³tă amÄ•nuntele eÄ încântătĂ³re și se bucură, că trÄ•ește și se simte înălțat în gândul luÄ de a fi om. Și i se reînoește crescând bucuria când îșÄ vede pământul încărcat de rod și via bine îngrijită, stupiÄ ceÄ plinÄ ce albine harnice, scrĂ³fele cu purceÄ, turma