Căutare text în Literatură

 

Cuvânt

 

Rezultate din Literatură pentru < FERICIRE

 Rezultatele 71 - 80 din aproximativ 593 pentru < FERICIRE.

Mihail Kogălniceanu - Viața lui A. Hrisoverghi

Mihail Kogălniceanu - Viaţa lui A. Hrisoverghi Viața lui A. Hrisoverghi de Mihail Kogălniceanu Alexandru Hrisoverghi ca și Andrei ChĂ©nier, modelul său, murind nu lăsase decât un nume făgăduit slavei: în viață, talentul său nu fusese cunoscut decât prin o singură odă: Ruinele cetății Neamțul . Puțini prieteni știau că poetul mai avea și alte compuneri; dar, nefiind date la lumină, ele rămăseseră străine la cea mai mare parte a publicului. După moartea lui, familia sa, încurcată în proțesuri, nu putu să se îndeletnicească cu tipărirea scrierilor rămase; de-abia acum șase ani după ce l-am pierdut, frate-său cel mai mic, dl Manolachi Hrisoverghi, a găsit vreme să împlinească dorința obștească prin publicarea acestei ediții, care cuprinde toate operele poetului, atât cele originale cât și cele traduse. Recunoștința tuturor iubitorilor de poezie națională îi este dinainte câșigată. Această colecție este mică. Puține bucăți pot găsi har înaintea unei aspre critici; dar trebuie gândit cât de scurtă a fost și viața autorului și cât de puțin împrejurările, nenorocirile și durerile l-au lăsat slobod, pentru ca să poată cultiva poezia, pe care el o iubea atâta! Spre ...

 

Ion Heliade Rădulescu - Anatolida sau Omul și forțele

... vine iar de șade pe tron imperator. Se umple tot de glorie, de laudă, mărire, Un singur cap arhangel rămâne nemișcat; Distat în deitate, putere, fericire, Iar ca ministru-al cerului, el singur protostat. Onori și nemurire, tărie, libertate Avea în cele nalte, de tot se bucura; Ci cum văzu Cuvântul ...

 

Vasile Alecsandri - Margărita

... voie, doamna mea, să adaug și eu felicitările mele pe lângă toate complimentele câte ați primit în astă seară. Toți v-au adresat urări de fericire; eu vă doresc împlinirea dorințelor ce ați avut necontenit de a călători în Francia și în Italia. Margărita privi la tânărul ce-i ... purtând în sufletul lui o comoară de simțiri vesele și dureroase, care îi aduceau în ochi când lacrimi amare de desperare, când dulci lacrimi de fericire! II Cu patru luni înainte de scenele descrise în capitolul precedent, Alexis se întorcea din străinătate, unde își terminase studiile. Era pe la finitul toamnei ...

 

Constantin Stamati-Ciurea - În vis și aievea

... femeia este cea mai aleasă podoabă a naturii. Filozoful Montegazza, înfrângându-și mândria, ne încredin­țează că femeia dă bărbatului cea mai dulce fericire și este cea mai mare recompensă, cu care el își vede răsplătită orice muncă ce întreprinde, fie acea muncă întrebuințată în științe, în ajun­gerea ...

 

Mihail Kogălniceanu - Dorințele partidei naționale în Moldova

Mihail Kogălniceanu - Dorinţele partidei naţionale în Moldova Dorințele partidei naționale în Moldova de Mihail Kogălniceanu Atât curților Turciei și Rusiei, cât și Europei întregi, sunt acum deplin cunoscute întâmplările din luna lui mart trecut. O petiție în 35 puncturi întemeiate pe principiile Organicescului Reglement, iscălită de mai multe sute de persoane din toate clasele sociale ale Moldovei, fu tratată de către domul Mihail Sturdza ca o rebelie manifestă si zugrăvită înaintea Puterilor ca o crimă contra driturilor lor. Crudele și nelegiuitele pedepse, săvârșite fără nici o judecată asupra multora din iscălitorii acestei nevinovate petiții, au revoltat toate inimile; ele sunt prea cunoscute spre a avea trebuință de a se înșira din nou. Curțile de Constantinopol și de Sankt-Petersburg, voind a cerceta starea lucrurilor din Principate și reformele de care au neapărată trebuință, au rânduit la fața locului ca comisari împărătești pe EE. LL Talaat Efendi și Duhamel. De la 1 april și până acum, sfârșitul lui august, în toate tristele împrejurări ce au înconjurat țara, moldovenii au răbdat cu cea mai mare resignație (căci nu putem zice curaj) toate biciurile ce le-au venit și de la Dumuezeu și de la oameni. ...

 

Alecu Russo - Scrisori (Russo)

... dacă vrei, cu mari piețe numite Piața Poporului, Piața Traiană, Piața lui Ștefan, Piața lui Mihai, Piața Moldovei, Piața Banatului, Piața Ardealului. Și apoi putere, fericire, mărire, glorie! Frericiți nepoții noștri! Și noi fericiți că am putut, bine ori rău, contribui la acest lucru. Abia ieri am aflat despre revoluție. De ...

 

Alexandru Vlahuță - Iubire

... Se-ntunecă, se-nvălmășește. Pustie, nesfârșit de lungă, S-așterne vremea înainte, Și de pe-acum încep să-mi pară Povești aducerile-aminte; E-atâta fericire-n urmă, Și-atâta-mi pare de departe, Încât mă-ntreb dac-am trăit-o, Sau am citit-o într-o carte. Mă văd în ...

 

Costache Conachi - Visul amoriului

... te afli depărtat     De lumina vieții tale, la care te-ai închinat.     Dar și sufletul tău cere ca să cunoști pre amori     De este de fericire sau de este-omorîtori.     Trezăște-te, dar, și vino după mine cătinel     Și scrie spre pomenire orice-ai vedea la el.â€�     M-am priimit ...

 

Emil Gârleanu - Cine a iubit-o!

Emil Gârleanu - Cine a iubit-o! Cine a iubit-o! de Emil Gârleanu Boierul Toma privea de la fereastră cum creșteau, văzând cu ochii, troienele în ogradă. Niciodată nu i se păruse iarna mai plină de întristarea aceea care o răspândește căderea molcomă a fulgilor înfoiați de zăpadă. Cădea întruna ninsoarea, cădea fără să contenească, legănându-se ca penele, înceată, gânditoare parcă unde să se așeze. Îngropase ograda, legând-o de-a dreptul cu șleahul dinspre sat, prefăcuse șurile, șoproanele într-un singur morman, aruncase peste toate aceeași învelitoare albă, de sub care se părea că niciodată nu vor mai răsări lucrurile cunoscute. Boierul căuta să pătrundă cu vederea prin perdeaua deasă a ninsorii, dar nu putea; zarea se închidea sură. Căută să prindă cu auzul un vuiet, un strigăt, strigătul unui om din sat, lătratul unui câine, țipătul unei păsări înfrigurate. Nimic. Gândurile-l năpădeau. Era întâia iarnă pe care o petrecea singur. De la moartea nevestei lui se împlinise jumătate de an și singurătatea îl silea să simtă că-i lipsește cineva, că suferă o pierdere, ca aceea ce ar îndura când n-ar mai avea haina ...

 

Garabet Ibrăileanu - Viață și moarte

Garabet Ibrăileanu - Viaţă şi moarte Viață și moarte de Garabet Ibrăileanu 1. Se zice că trece timpul. Timpul nu trece. Timpul nu trece niciodată; noi trecem prin timp. După cum unui călător din tren i se pare că trec arborii din câmpie, așa și nouă ni se pare că trece timpul. În realitate nici arborii, nici timpul nu trece, noi suntem acei ce trecem. Timpul e veșnic același, asemenea lui și în repaos etern ca și spațiul. 2. De multe ori dorim a schimba o grijă mică, prezentă, pentru alta, deși mai mare, dar îndepărtată. 3. A tălmăci existența lui Dumnezeu e a avea pentru fiecare tălmăcire o altă noțiune de Dumnezeu; a tălmăci neexistența e a avea o singură noțiune, un singur scop: că nu-i. 4. O, moarte! Tu ne rănești mereu pe noi, dar numai prin aceasta tu ne aduci aminte de rănile pe care noi, mai ales, le-am pricinuit. Și după cum gândul morții prietenilor face mai ușor ca să ne împlinim datoriile către ei și ne scutește de chinurile conștiinței, tot astfel moartea ia cu dânsa, din nenorocire, când în adevăr vine, o ...

 

George Coșbuc - Atque nos!

... care-mbracă Într-o haină-așa de caldă gânduri reci, poate să facă Mult, și poate să se nalțe pajură de pe pământ: Omul află fericire nu numa-n negrul mormânt! Văd pe Pipăruș-viteazul trecând muntele de aur, Și-l văd cum se războiește c-un nedumerit bălaur, Monstru, care ...

 

<<< Anterioarele      Următoarele >>>