Căutare text în Literatură
Rezultate din Literatură pentru < VEȘNIC
Rezultatele 71 - 80 din aproximativ 188 pentru < VEȘNIC.
Elena Liliana Popescu - Imn Tăcerii
... la cina-mpărătească hrănind cu har umila-i fantezie, Cel ce ofrandă-aduce tot ce are Aceluia ce-nseamnă însăși Viața, cel ce se-ntoarce veșnic la izvoare și-i pregătit oricând pentru povața Oricui ar fi dispus să îl învețe, cel ce se-ncumetă-a privi-n tăcere ...
... îl îndeamnă mereu aiurea. În sufletul lui nu tresare nimic, decât în cele câteva zile când dragostea îl chinuiește. Căci dragostea e pentru toți același veșnic chin. Și niciodată nu se șimte mai fericit decât după nopțile aceste de zbucium, când, liniștit, gândește la ele cu dezgust. Numai farmecul nopții îl ...
... unora din dimineți. Prea multă lumină, prea multă căldură. Nopțile senine, cu crai nou, cerul spuzit de stele o fermecau. Ar fi vrut să fie veșnic noapte... Pasărea venea mereu, câteodată și noaptea rămânea acolo, ațipind, cu căpușorul sub aripă. Și trecu mult până ce, odată, vântul de toamnă începu să ...
Emil Gârleanu - Nedespărțite! ...
Emil Gârleanu - Nedespărţite! ... Nedespărțite! ... de Emil Gârleanu Toamnă! Pădurea fumegă. Negurile se lasă perdeluind zările. Păsările se rotesc în înalt, se deșiră, iar se strâng și iar se răresc, apoi își aleg călăuzele, le pun în frunte, și-n vârf de săgeată călătoresc. Se ridică stolul sus-sus, pe apa albastră a cerului, și lin, ca împinse de un dor tainic, vâslesc, se șterg din zarea plaiurilor noastre. Se duc! Încotro? În nopțile reci de toamnă văzduhul parcă freamătă. O lume ciudată pare că prinde ființă sub stele; noiane de frunze desprinse pare că sunt purtate de vânturi; umbre se strecoară rătăcite; țipăte răsar și se sting; chemări de călăuzire umplu largul cuprinsului. Sunt păsările călătoare. Și cu ele parcă iau ceva din sufletul nostru, în ochii lor parcă fură soarele, pe aripile lor parcă duc primăvara. Un stol de turturele a întârziat. Grăbite s-au strâns în dimineața aceasta, și-n fâlfâirile lor, care se aud ca niște sunete supte ușor dintrun flaut, pornesc. Întâi o iau pe-aproape de pământ, peste lunci, deasupra rariștilor, printre plopii înalți, ca și cum ar vrea să mai vadă locurile aceste o dată. Apoi fac un ocol ...
... bolta adâncă, stelele au pălit; în haosul albastru, luceafărul sclipește tainic, strălucitor, purtând parcă în văpaia lui viața tuturor lumilor cerești, a lumilor veșnic călătoare în necuprinsul firii. Și cum, jos, lebăda sidefează fața apei, sus, luceafărul luminează întinsul tăriei. Numai ei doi sunt pâlpâirile nopții acesteia, în care ...
Garabet Ibrăileanu - Omul - o celulă a organismului numit societate
... vieții, căci nimic nu consolează mai mult de durerea vieții decât contemplarea ei obiectivă, sub specie aeternitatis . 4. Omul [...] din pricina tendinței de adaptare, caută veșnic să ajungă la o împăcare cu sine și cu împrejurările. Sensibilitatea exprimă natura intimă a omului și ea nu numai că influențează cugetarea ...
Gelu Vlaşin - Tâmplele Tâmplele de Gelu Vlașin dacă tâmplele mele ard ca o flacără veșnică dacă dorul atingerii ca pe-o povară cumplită mi-l port și mi-l strâng la piept și dacă urechile mele s-ar transforma în veșnicie și veșnicia în moartea de zi cu zi atunci aerul n-ar mai putea respira prin umbra ta
... și noaptea ca o mireasă îndragostită îl primește în ghearele ei tomas nu știe că timpul se scaldă în apa tulbure a întunericului veșnic
... cotrobăie prin ungherele nopții și nici dinții tăi nu sunt vârfuri de săgeți otrăvite și nici lumânarea aprinsă la creștetul patului și nici flacăra ei veșnic
... al timpului care s-a oprit și-al celui care-o să vină primește-mă la sânul tău stăpână a întunericului veșnic
... Zeul de Gelu Vlașin zeul nopții mă arde cu liniște lui mortuară zeul nopții mă tulbură cu tortura necuprinzatorului zeul nopții îmi răcorește spasmele somnului veșnic