Căutare text în Literatură

 

Cuvânt

 

Rezultate din Literatură pentru ÎN AȘA FEL (ÎNCÂT)

 Rezultatele 71 - 80 din aproximativ 239 pentru ÎN AȘA FEL (ÎNCÂT).

Ion Luca Caragiale - Zig-zag!...

... tocmai asta mă cam încurcă; dar, fiindc-am început, crucea-ajută, povestea vorbei...ce-o da târgul și norocul. Țiu prea mult ca neapărat, chiar în primele rânduri, s-aduc adâncă mulțumire comitetului de redacțiune al Ghimpelui, pentru măgulitoarea bunăvoință cu care m-a admis în sânul său. Începutul e academic, nu-i așa? Și, zeu — strivească-mă redacțiunea ziarului pus [sub] auspiciile nobile ale cavalerului Fâlfison, depozitarul și gardianul su-prem al păcii publice din Tâmpitopole, cu ... culcau cu găinele, fără să tresară când, pe stradă sau la fereastra lor, glasul vătășelului de noapte intona răgușit vestitul ,,Cine-i acoloo...o...o?" În viața lor, o programă onestă, etern neschimbată, totdeauna respectată până la venerare; în moravurile lor, o absolută dulceață amestecată din când în când cu un șmac bătând cam în sălciu; în purtarea lor, o regularitate cronometrică; în relațiunile lor, un mers curat patriarhale, și-n simțimintele lor — deși nu erau toți hagii — o creștinătate nealterabile. Fie-le țărâna ușoară! Dumnezeu ... măture: e astfel așezată înadins că o mătură vântul trimis, se pare, spre acest scop de către solicitudinea cerească a ziditorului; ... și drept ...

 

Mihail Kogălniceanu - Iluzii pierdute. Un întâi amor

... tinere dame și demuazele, de vro trei bărbați însurați și de vro patru tineri, sau holtei, cum se zice la țară. Prin un fenomen neobicinuit în pocita capitalia noastră, societatea aceasta era singură în felul ei. Bărbații nu erau zulari și nu vedeau în fieștecare pe minotaurizatorul lor, cum zice dl. de Balzac, adică, românește, pe împodobitorul capului lor. Tinerii asemenea nu aveau pretenția, ca Don Juan, să găsească ... pretenția a cunoaște a fond arta salonului, l'art du salon , cum zic dumnealor, și cu toate aceste duhul dumilorsale stă în cancanuri de târgușoare, în niște proaste clevetiri, în colibeturi împrumutate din colecții de anecdote și de bons-mots  ; frumuseța dumilorsale este postișă ca și formele ce subjugă inimile bieților neispitiți; frumuseța și formele ... ca un teatru fără public, ca versuri fără poezie, ca o viață fără iluzii, ca un judecător fără procesuri, ca un tânăr fără amor și, în sfârșit, ca toate comparațiile din lume. Femeile singure au talentul să însuflețeze conversația, să-și înalțe închipuirea până în al noulea cer dacă este un al noulea cer. O adunare cu femei te face de-ți uiți grijile vieții, chinurile ambiției, lipsa bogăției, nemulțumirile ...

 

Nicolae Gane - Două zile la Slănic

... nume de piatră scumpă... Poet și romanțier!... cum șede omului mai bine... Ca mâni o s-ajungi ministru, parcă te văd; la Instrucțiune, nu-i așa?... ca să-mi proteguiești artele. Ș-atunci, he!... he... Ce roluri o să-mi joci!... În acel moment ochii lui căzură pe ziarul Graiul Trotușului pe a cărui pagină de anunciuri, între cașcavalul de Penteleu și stacoșii de Marea ... de Brașov, și iată tot. Pentru buzunar, cam puțin: una sută cincizeci lei, scontați deasupra salariului la un zaraf de la Cuibu cu barză. Dar, în sfârșit, un cetățean român în țara lui nu piere. Astfel, plin de chef și de speranță în viitor, pleacă în aceeași sară de la gara Târgoviștea spre Moldova. A doua zi la opt oare dimineața trenul intră în gara de la TârguOcna, și Nae Peruzescu se coborî somnoros din clasa a III-a, unde voiajase tot timpul tăcut și ... să i se facă concesii de bani. — Da ce-are a face! Nu se-ncape plată, adause omul pântecos, doar te poftim în trăsura noastră, nu-i așa ...

 

Petre Ispirescu - Luceafărul de ziuă și luceafărul de noapte

... se mari, i-a dat la carte, și învățau într-o zi cât învăța alți copii într-un an. Când se jucau ei în grădină, împărăteasa se uita cu drag la dânșii de pe fereastră. Se făcură mari. Ei semănau atât de mult, încât nu cunoștea nimeni care este fiu de împărat și care de rob. Boiul lor era mândru, amândoi aveau pe vino-ncoace, vorba lor, era vorbă ... nu se sfiau, ba încă cântau de se spărgeau; iară privighetorile trăgeau la geamparale numai din gușe, ca să fie mai dulce cântarea lor. Și așa, stând ei aci și sfătuindu-se, pe fiul împăratului îl apucă o moliciune de nu putea sta în sus și își lăsă capul în poala lui Siminoc, rugându-l să-i caute nițel în cap, până va aromi el. După ce îi căută ce-i căută, Siminoc se opri și zise: - Ce este asta din capul tău, frate Busuioc ... văz, răspunse Siminoc, că două vițe de păr în capul tău sunt înnodate. - Cum se poate? zise Busuioc. Aceasta supără atât de mult pe Busuioc, încât se hotărî să plece ...

 

Mihail Kogălniceanu - Ștefan cel Mare în târgul Băiei

... din 1447 și 1448. Matei Corvin se hotărî, dar, a pedepsi pe Ștefan al nostru de nesupunerea și mai ales de ridicarea armelor în contra lui. El însărcină pe Hroiot, general vestit din Transilvania, ca să intre în Moldavia, în capul unei armii numeroase. Domnul, înștiințat de năvălirea dușmanilor în țară, porunci a se buciuma de război și, în curând, strângându-și slujitorii și gloata, întâlni pe maghiari, zic unii la Cașin, iar alții la Șcheea, pe Siret. În vremea bătăliei, Ștefan alerga unde primejdia era mai mare, încât, în minutul cel mai aprins, calul său lovit căzu mort sub dânsul. Ungurii, socotindu-l ucis, și începuseră a suna de biruință, adunându-se ... nu uită pe aprodul Purice; după ce mulțumi Dumnezeului armiilor pentru norocitul sfârșit al războiului, el făcu pe Purice armaș mare și-i schimbă numele în Movilă; noul boier merită într-atât bunătățile domnitorului, încât ajunse la cele întâi ranguri a țării și fu trupina familiei Movilești, care în urmă a dat Moldovei și Poloniei atâția principi, și astăzi o vedem iarăși căzută

 

Constantin Dobrogeanu-Gherea - Dl Panu asupra criticii și literaturii

... sa crede în adevăr că există un cod de legi estetice după care criticul judecă operele artistice, le apreciază, pronunță hotărâri asupra valorii lor și în felul acesta slujește ,,de călăuză în aprecierea deosebitelor lucrări literare și artistice". Că există în adevăr oarecare legi estetice, foarte discutabile și ele, e adevărat; că critica servește și de călăuză în aprecierea lucrărilor literare, e de asemenea adevărat; dar toate aceste aprecieri, judecări și călăuziri constituie așa de puțin menirea și ființa criticii literare moderne, încât ele pot fi greșite într-o critică și totuși ea să rămâie o lucrare de mare valoare critică și literară. Ceea ce face pe oamenii ... de azi. Omul modern, față cu imensele și variatele cunoștințe actuale, firește, nu poate să se ocupe de toate și de aceea, ca să fie în curent cu tot ce se petrece pe terenul politic, social, literar, științific, e nevoit să se mulțumească cu niște cunoștințe foarte fragmentare, prezentate așa fel încât să-i mulțumească curiozitatea, fără ca să-l puie la vreo muncă. Cu această vulgarizare comodă se însărcinează gazeta de azi, care, pentru un gologan ... atunci critica e arta văzută prin prisma criticului. Cu toții putem vedea un peisaj frumos, care să ne producă mare plăcere; dar numai artistul vede

 

Nicolae Gane - Agatocle Leuștean

... să mai acopere puțin grosolănia numelui Leuștean. Noi îi ziceam prin prescurtare Aga. Judecat după înfățișare, el părea cu totul alt om de ce era în realitate. Avea într-adevăr o figură de șiret, ce te punea oarecum în îndoială despre bunătatea caracterului său. Când îți vorbea de multe ori, nu te dumereai de vorbește serios sau în bătaie de joc, așa de bine știa să se prefacă. Avea un zâmbet ca o cimilitură și în fundul ochilor lui strălucea o rază de pricepere care parcă-ți zicea: Degeaba, prietene, nu umbla să vinzi castraveți la grădinar! Cu toate acestea, n ... Așadar, cu tot amorul și necazul lui, el n-a uitat că e mai bine să plătească altul birja decât dânsul. Am surâs în mine recunoscând în acest act de zgârcenie pe vecinul meu amic Leuștean, așa cum era, adică zgârcit la mărunțișuri și darnic la sume mari. Să-l fi picat cu lumânarea, n-ar fi scos de bunăvoie un leu ... care să-i împodobească pântecele dădea bucuros sute de lei, și nu o dată l-am văzut la chefuri umplând cobza lăutarului cu irmilici. Ei... așa era. Încă o nepotrivire ...

 

Ion Luca Caragiale - Cercetare critică asupra teatrului românesc

... locul să judecăm daca aceasta spre folosul sau paguba publicului românesc a fost, ori să cercetăm daca presa românească, bucurându-se de o așa desăvârșită libertate, a binemeritat-o prin înțelegerea misiunii culturale ce are presa în societățile moderne. Negreșit că aceste întrebări sunt, din punctul lor de vedere general, de un interes politicesc prea înalt, așa că nu se poate trece repede și ca ușurătate asupră-le în o introducere la o cercetare critică asupra teatrului. Cu toate acestea, dintr-un punct de vedere parțial și de un interes destul de însemnat, obiectul ... Pentru ca să ne ajungem acest scop cu mai puțină bătaie de cap, mijlocul cel mai practic este să purcedem pe calea constatării faptelor simple. Așa și facem... Orice gazetar, de obicei, se bucură vecinic de o intrare liberă și mai totdeauna de un scaun gratis în teatru, ba pe la soroace — după cum și gazeta respectivă este mai mult ori mai puțin însemnată prin popularitatea ei — se bucură și ... sistematică a oamenilor presei de către oamenii teatrului. Astfel, prin urmare, lesne se poate desluși cum, afară de foarte rare deosebiri, critica teatrală, în gazetele de la noi, scrisă de

 

Constantin Dobrogeanu-Gherea - Asupra criticii

... cu literatura, ca de pildă: colaborarea la aceeași revistă, înregimentarea în aceeași gașcă literară, ba de multe ori își vâră coada și politica de partid. Așa că un scriitor care e maestru, talent mare, geniu când face parte din partidul politic al criticului, ajunge nulitate când trece în alt partid. Pricina stării foarte triste a criticii noastre nu-i atât în caracterul criticilor, în însușirile morale și intelectuale ale acestora, ci în metoda veche, greșită, care îi călăuzește. Înainte de a dovedi că avem dreptate, vom lua o pildă pentru a arăta cum ... nici o imputare! Mai rău: criticul se supără grozav când cineva îndrăznește să facă vreo obiecție critică. Dar oare este în adevăr creațiunea lui Delavrancea așa de perfectă încât nu i se poate face nici o obiecție? Cum? Victor Hugo, Alfred de Musset, Balzac, Flaubert au fost criticați; în creațiunile lor s-au găsit, cu drept cuvânt, multe și însemnate neajunsuri; în Goethe se află greșeli; în Shakespeare chiar, în marele soare al poeziei sunt pete, și numai creațiunile lui Delavrancea să nu le aibă? Am zis că trebuie să aibă. Mai mult, chiar voi ...

 

Constantin Stamati - Dragoș (Stamati)

... mulțime de crâncene fiare, Stârpit-am din lume hoți și tâlhari aprigi, Cătând pe Dochia răpită de tine. Unde ți-i lăcașul, o, dușmane Vronțo? În bizunie, peșteri, în codrii nămornici, În făr’ de fund hrube, în hiola mării, Te ascunzi cu dânsa, cu a mea Dochie? Geniu rău și crâncen al Daciei mele! Aflându-ți lăcașul și în tartar, Din piept îți voi smulge inima ta neagră, Ca să scap de tine pe a mea Dochieâ€�... Deci tăcând eroul, l-au ... sicriul, ca în iad jucară. Cu-așa îngăimare trecu ele noaptea, Chiuind mai strașnic, de vuia cetatea. Dar cântând de trei ori vestitorul zilei, Pieriră în clipală stafiile, racla. Deci tăcere mare ca în țintirimuri, Ș-adânc întuneric se făcu în sală; Iar Dragoș se miară de cele ce vede, Neputând a crede ochilor săi însuși. Dar în prip-aude încântător fluier; Muzicești organe răsunară-n aer, O rumănă rază, crăpând bolta sălii, Goni cu priință noaptea-ntunecată. Un prea ușor nour de ... de mult te-așteptarăm, Să mă scapi pe mine de Vronța păgânul, Căci eu defăimându-l, ca daco-română, El mă înghițiră și mă mistuiră. În ...

 

Bogdan Petriceicu Hasdeu - Ioan Vodă cel Cumplit

... 7 CATASTROFA 8 DUPĂ EL... 9 EPILOG PREFAȚA LA A II-A EDIȚIUNE Sunt acum aproape 30 de ani, la 1864, în casele lui Mircousch din Piața Teatrului, am scris pe Ioan-vodă cel Cumplit. Eram tânăr și scriam așa cum nu mai sunt în stare de a scrie astăzi: dar tocmai de aceea, reproducând lucrarea mea de atunci, o las cum a fost, fără a ... mărturii contimpurane, adesea oculare, limpezite prin confruntațiuni și prin analize. Nu vă voi oferi nici o aserțiune pe care să n-o justifice o notă în josul paginii; iar dacă citațiunea ar fi prea lungă pentru a putea încăpea acolo, căutați-o mai la vale: în Dezvoltări analitice sau în textul Pieselor documentale. Perspectiva se cuprinde întru a dispune toate părțile întregului, așa încât să nu vă întâmpine lacune esențiale alăturea cu detalii superflue; nemic să nu fie de prisos, nemic să nu fie descusut; cele importante să reiasă ... criticii și ale perspectivei noastre: judecați înșivă dacă am fost în stare sau, mai bine, dacă avui noroc de a le ținea credință. ...

 

<<< Anterioarele      Următoarele >>>