Căutare text în Literatură
Rezultate din Literatură pentru ÎN CEEA CE MĂ PRIVEȘTE
Rezultatele 71 - 80 din aproximativ 489 pentru ÎN CEEA CE MĂ PRIVEȘTE.
Vasile Alecsandri - Prosper M%C3%A9rim%C3%A9e (Alecsandri)
... spre dânsa. Tot ce doresc pentru România este ca să aibă nu 12, dar 20 de ani! II După întoarcerea mea de la Maroc, intrând în Spania pe la Cadix și vizitând Sevilia, Cordova și Grenada, m-am dus de am petrecut o lună de zile la Madrid în compania amicului meu, marchizul de Bedmar. Începutul iernii mă prinsese în acest oraș și mă îngrijeam în privința dificultăților ducerii mele la Paris; căci pe la 1853 călătoriile în Spania se făceau cu diligențe trase de câte 10 și 12 catâri, prin locuri lipsite de orice confort. Mergând deci ca să mă sui în deligență, am fost prezentat lui MĂ©rimĂ©e, chiar în momentul când conductorul ne chema pe nume, pentru ca să luăm locurile în cupeu. Norocul făcuse ca să am de tovarăș pe autorul Colombei, care se întorcea în Francia. În noaptea aceea n-am preschimbat mai nici o vorbă împreună, căci eram despărțiți prin o matahală groasă ce purta favoriți englezi, favoriți stacoșii, care se ridicau între noi ca doi tufari ruginiți de brumă. A doua zi dimineață, plecându-ne pe ... privea cu jale splendorile naturii; era Prosper MĂ
Mihail Cuciuran - Pavilionul romantic
... Alerg subt a lor frunze odihna a-mi găsi, Vroind de-a mele chinuri la ei a mă disface, Vroind să jur subt umbră-li în veci a nu simți. Zadarnic de la oameni nădăjduiam iubire, Zadarnic fericire la dânșii mai catam, Căci, vai, în ei lipsește orice compătimire Ș-adesea între dânșii mai mult mă întristam. La marea mea durere nu aflu alinare, Ce numai o ființă mi-o poate vindeca: Zadar cer de la ceruri asupră-mi îndurare, Căci ah, la a me rugă nu vra ... vra a-mi ajuta. Toate-s pornite asupră-mi, și cer și elemente, Jurate l-a mele chipuri grozav a mă munci; Și eu la ce-ntre oameni mai caut simtimente? ..................................... Dar ah, pășind acuma în tânără grădină Gândeam că de necazuri la ea m-oi dispărți; Ș-în loc să văz viindu-mi o rază mai senină, Simțesc c-a mele chinuri încep a s-înmulți. În pavilion aice, privesc cum se răsfrânge Pârâul ce-ntre pietre curgând neîncetat Și el pare că-ntreabă de ce
... înțepat pe neașteptate. Am privit câtăva vreme acest tablou tăcut: nu se auzea o vorbă. Apoi căpitanul îmi trecu o mână pe după mijloc, îmbiindu-mă în odaia din fund, tocmai în sufragerie. Aici cerurăm două pahare cu ceai. M-am așezat la masă. Căpitanul era însă nervos, nu își găsea astâmpăr. Mă întrebă deodată: — Ce te face să nu joci cărți? — Nu știu, i-am răspuns, dar simt că niciodată n-o să pun mâna pe ele. — Pe ... la un capăt la altul al odăii. Da ploua, da ningea, mutarea se făcea, căci, Doamne ferește, nu încuviința unul o zăbavă, cât de mică, în plata datoriei. De multe ori, dimineața, în zilele de sărbătoare, când nu mă duceam la școală, tresăream de vuietul unui divan, odată chiar de al pianului nevestei cuconului Gavrilaș, trântit în mijlocul uliței de către acei ce nu-l puteau căra. Oglinzile ajunseră niște cioburi, scaunele erau rupte și aveau câlțul ieșit, telurile scoase. Parcă pustiise și mistuise focul. De la o ... o zi frumoasă, plină de soare și de miros de liliac. Se împrimăvăra. M-am dus să-l văd. Era întins întrun sicriu vopsit albastru, în mijlocul odăii goale. Când l-au scos
Dimitrie Anghel - Mama (Anghel)
... vîslași, plecați pe rame, de aceea mă farmecă. De după marginea curbă a mărei, unde palatele da marmoră coboară cu treptele lor pînă în valuri, de acolo, ca valurile aceste ce călătoresc și murmură necurmat, îmi vin amintirile. Ca o odaliscă, cu fața acoperită, vine trecutul și mă cheamă. De multe ori, tot cîmpul infinit al mărei se acoperă parcă de dănțuitoare ce-și flutură vălurile diafane în lună și joacă. Dantele albe îmi par spumele talazurilor și cîntări line de harfă, mîni de vis, ce trec visătoare pe strune, eternele cîntări ale apei... Spre linia aceea caută ochii mei și așteaptă o lumină. Pe margine de apă ai fost născută ... tale au încremenit și eu le-am simțit așa de puțin mîngîierea. Gura ta a tăcut așa de curînd și farmecul vorbelor dulci, ce le poate spune o mamă, au sunat așa de puțin în auzul meu. De copil n-am avut nimănui să spun ce mă doare, ochii mei n-au avut către cine să se întoarcă, mînele mele spre cine să-și întindă deznădejdea. Și tu erai duioasă, mamă... Puținele ... ...
Mihai Eminescu - Ca o făclie...
... Mihai Eminescu - Ca o făclie... Ca o făclie... de Mihai Eminescu Prin tomuri prăfuite ce mesele-i încarcă, Edgar trece cu gândul prin veacuri ca-ntr-o barcă. Nimica nu oprește a gândurilor grabă, Din când în când în cale-i pe sine se întreabă: La ce folos că timpul și spațiul străbate Și ce folos că vecinic râvnind singurătate, El de nimic în lume viața-i n-o s-o lege, Că-nțelegând deșertu-i, problema-i n-o-nțelege... Ce caută talentu-i în șirele s-arate? Cum luna se ivește sau vântu-n codru bate? Dar de-o va spune-aceasta sau dacă n-o va spune, Pădurile ... Ba ele vor întrece de-a pururi pe-autori Ce-au spus aceste lucruri de zeci de mii de ori. O, capete pripite, în colbul trist al școlii, Cetiți în foliante ce roase sunt de molii Și viața, frumuseța, al patimei nesaț Nu din viața însăși  din cărți le învățați. În capetele voastre, de semne multe sume, Din mii de mii de vorbe consist-a voastră lume. Ca o făclie stinsă de ce mereu să fumegi, De
Barbu Ștefănescu-Delavrancea - Liniște
... Răsturnai scaunul, mă izbii de o cucoană bătrână, care trânti în urma mea un "Hei! ce, ești chior, domnule?", și-o rupsei la fugă, simțindu-mă fatal atras de acel necunoscut bizar. Cu toată graba mea și tâcâiala inimii, îl vedeam lămurit în minte: galben, cărunt, tăcut, desprețuitor, singur în mijlocul lumii ca într-un pustiu, și glasul lui, care mă tăiase adânc, ca o limbă de oțel rece, îl auzeam necontenit bănănăindu-mi în creier. În acest om simțeam o fatalitate care te amețește. O prăpastie adâncă care te țintuiește pe buzele ei și-i privești fundul adânc și înecat în ... crăițe, cu fasolică și cu flori-domnești, abătu din drum, coborî pe-o potecă, deschise poarta și, fără a se uita îndărăt, intră în curte, se urcă în pridvor și se făcu nevăzut în casă, trântind ușa după el. Firește, mă hotărâi să pândesc în șosea. Dădui târcoale în jurul casei, până când văzui ieșind din curte o țărancă voinică și frumoasă; mă luai după ea; intrai în vorbă: "Ba un' te duci, ba ce-ți pasă; ba
Dimitrie Anghel - Două glasuri
... undoiere ; nici o pietricică nu se desprindea dintr-un mal, ca să rupă funerara pace. Era o liniște din acelea care nu se lasă decît în urma zăpezilor mari, după ce-a fulguit îndelung, și nu știu pentru ce, ridicat pe un cot, mi s-a părut ciudat că nu văd în jurul meu livida lumină ce o au troienele, ci numai negrele și funebrele covoare ce le întind umbrele în așteptarea nopții. O durere vie mă făcu să duc mîna la frunte și să-mi aduc aminte ce se întîmplase cu mine. În învălmășita goană a retragerii, în care abia mai puteam vedea luminoasele frînturi colorate ale steagului, căzusem lovit pe marginea drumului, unde, călcat de frații și tovarășii mei, ce n-aveau vreme să se înduioșeze, rămăsesem singur și părăsit sub uriașa boltă a cerului. Alături de mine, o roată de tun înnămolit ... și de pași grăbiți au trecut ca o furtună și s-au depărtat apoi, și iarăși n-am mai știut nimic, pînă m-am trezit în patul alb al unui spital... Al cui era geamătul acela ce venise pînă la mine în
Elena Liliana Popescu - Imn Libertății
... n lumea ce m-așteaptă nu voi trăi dezamăgirea, asemeni celui ce-și îndreaptă atenția spre omenirea Și ea, la rându-i, înșelată de mintea ce-i lăsată-anume să-și joace-n Piesa nesemnată perfidu-i rol, acel s-adune O lume-ntreagă spectatoare, prin măiestria-i dovedită și vocea ademenitoare ce, pân' a fi dezamăgită, Avea să creadă în plăcere și-n fanteziile-i trucate, în speculații efemere prin mii de gânduri exprimate Și să ajungă a-nțelege după-ndelungă neștiință, că trebuie să se dezlege de propria-i ... indiferenței, renunțării... Eliberându-mă de teamă am hotărât să-nfrunt ursita, nebănuind că ea mă cheamă, imaginându-mi reușita Dar nu și cine e învinsul în lupta înfricoșătoare ce m-aștepta în necuprinsul acelei Clipe – necesare, A înfruntării decisive, dintotdeauna așteptate, înscrisă-n sfintele arhive de adevăruri revelate. Nemaisimțind decât Iubirea ce-n Mila Ta nelimitată, o revărsai în omenirea de suferințe încercată, M-am dezlegat de legământul cu Mintea ce gândeam că poate, doar ea, dicta deznodământul în urma multelor păcate Ce săvârșisem, condamnatul supus la veacuri de tortură... O, iartă-mi, Tată, doar păcatul făcut de mintea imatură ...
Nicolae Filimon - Orașul Bergamo și monumentul maestrului G. Donizetti
... debarcaderul căii ferate în oraș. Mă plimbai puțin prin acel frumos alei, dar nu găsii nimic demn de notat decît vreo cîțiva precupeți (sunt și în Italia precupeți), ce vindeau pepeni și piersici, pe care îi recomandau cumpărătorilor prin niște țipete ascuțite și scoase din plămîni cu o atît de mare violență, că escitau ... mă liberat de omul acela, mă pusei a contempla orașul din pozițiunea în care mă aflam și simții o mare plăcere, căci punctul în care mă oprisem îmi permitea a privi acest frumos oraș în toată splendoarea frumoasei sale pozițiuni, ce începe din cima unor coline și se oprește într-o frumoasă cîmpie, formînd cu chipul acesta orașul vechi și nou, înconjurat de toate părțile cu ... mai mult timp de cînd contemplam acel monument ce ascunde în sine una din cele mai mari glorii muzicale ale secolului nostru, și tocmai cînd mă aflam absorbit în cele mai melancolice reflesiuni și triste teorii asupra nestatorniciei lumei aceștia, se prezenta înaintea mea un călugăr șchiop sau, cu alte cuvinte, un cicerone bisericesc ... Atunci nu ai decît să ordoni supusului sinioriei voastre, și dorința ți se va împlini. — Te rog, venerabile părinte, narează-mi această istorie și mă
Gheorghe Asachi - Sirena lacului
... de soție ; Dar credința a calcat. De soț ala ș-a luat. Fie deci el fericit C-o mai nobilă soție, Ce ambiți-a sortit, Dar la mine să nu vie, Să derîdă-acum și ea Plînsul și durerea mea ! Pentru-o fată ce-a perdut Fericirea-n astă lume, Nu am decît să mă mut În al apei voastre spume, Să m-ascund, însă, aleu, Ce-o să facă fiiul meu !â€� Cînd plîngînd aceste-a spus, Cu adîncă suspinare, Mîna preste ochi și-a pus. De ... žAmar mie, Ah, l-acest sărman sugariu Cine mamă va să fie ? Fată-Irino, dă-mi răspuns, Unde, unde te-ai ascuns ?â€� „Iacă-mă-s chiar în cest fund, Un șopt din lac i răspunde, Eu petrec aici pe prund Tremurînd în rece unde Și cu ochiul lăcrămos Nu-mi văd fiiul cel frumos. Valul repezit de vînt Tot mă poartă-n a sa cale, Ș-atunci cînd flămîndă sînt, Eu gust mursa de corale ; Roua dimineața beu, Papura e stratul meu !â ...
Grigore Alexandrescu - O nuntă
... mai nevinovate planuri, mă oprește de a vă mulțumi, căci mireasa, afară de celelalte podoabe, purta pe cap un lung șal de pânză ce i se pogora până la picioare. Statornic în dorința de a vedea figura acelei femei, o urmai la biserică cu mulțimea nuntașilor și mă așezai lângă dânsa, căci am avut totdeauna o slăbiciune deosebită pentru mirese — se înțelege, pentru ale altora — din ziua de când se numesc ... și pâinea cu vinul sfânt fură gustate de mireasă sub statornicul ei voal. Când zic gustate, va să zică mâncate și băute cu desăvârșire, paharul ce era ca de o litră nemaicuprinzând în urma acestei operații nici o picătură de vin. Mâhnit de neplăcutul rezultat al cercărilor mele, mă întorsei cu nunta la casa socrului, unde se începură în bătătura gunoioasă danțurile și hora. Orchestra nu era numeroasă: doi lăutari trențăroși alergau împrejurul cercului, cântând la urechea fiecărui dănțuitor: operație ce era, după cum pricepui, o mare cinste pentru acela în favorul căruia se făcea; pentru că toți ceilalți cavaleri se păreau a ...