Căutare text în Literatură
Rezultate din Literatură pentru ÎN CLIPA ACEASTA
Rezultatele 71 - 80 din aproximativ 340 pentru ÎN CLIPA ACEASTA.
Paul Zarifopol - Introduceri la ediția critică I.L. Caragiale, opere
... direcția satirei sale irită foarte rău, e deci încă foarte vie. E greu totuși a tăgădui că procedările lui artistice sunt adesea vechi, în înțelesul de: perimate. Socotesc că, printre oamenii astăzi în viață, sunt unii tocmai astfel așezați în timp ca să poată simți viu opera lui Caragiale și, în aceeași vreme, să poată imagina relativitatea ei istorică. Pentru filologii viitorului depărtat, când se vor sili, după cum le e meseria, să închipuie, în scheme și fantasme fragmentare, ceea ce trăim noi astăzi și am trăit ieri și deunăzi, consemnarea gândirii și simțirii noastre, a acestora care ... Lună de miere, din Cadou; iar una din acele schițe ale începătorului istoria cetațeanului Ghiță Calup a intrat de-a dreptul în Noaptea furtunoasă. Însă cu deosebire simptomatice pentru orientarea artistului sunt tipurlle dezvoltate, în foița umoristică din 1877, sub titlurile Șotrocea și Motrocea și Leonică Ciupicescu, retipărite cincisprezece ani mai târziu în Moftul român, unde Șotrocea și Motrocea se prefac în definitivii Lache și Mache, pe când Leonică Ciupicescu era din capul locului un nume creat artistic, primul de felul acesta
... valuri de omenire. Precum este greu să se mai întâlnească două picături de apă o dată ce au apucat să intre fiecare după soarta ei în largul mării, așa ar fi și pentru două persoane să se mai găsească, rătăcite o dată în învălmășeala Moșilor, dacă n-ar fi cuminți să-și hotărască mai dinainte locul și momentul de întâlnire. De aceea, foarte cuminte au făcut madam Georgescu ... Petrescu a lui d. Guță de la minister și cu tanti Lucsița, moașa diplomată, de și-au dat rendez-vous: la trei ceasuri fix în pavilionul central la berărie - cine vine întâi așteaptă pe ceilalți. În interiorul unui vagon închis al tramvaiului vechi, stau înghesuite, pe banchete și-n picioare, treizeci și patru de persoane suferind foarte tare. Între toate acestea ... foarte rău. Pe trotoar, lângă ferestrele vagonului, se aude, acoperind tot zgomotul stradei, glasul unui bragagiu. Moașa se scoală cu o hotărâre supremă și, pardon în dreapta, pardon în stânga, își face loc până la ușă; împinge cu puterea desperării pe toți de pe platformă și dă să sară; vagonul se pune-n mișcare ... a făcut roșie ca sfecla și a băut un macmahon pe nerăsuflate. Dar deodată, ca printr-un farmec, se opresc într-o
Alexandru Vlahuță - Unde ni sunt visătorii%3F
... ce se exală de pe-atâtea mari morminte, Răspândindu-se-n viață, ca o tristă moștenire, Umple sufletele noastre de-ntuneric și mâhnire, Și împrăștie în lume o misterioasă jale, Parc-ar sta să bată ceasul stingerii universale; Căci mă-ntreb, ce sunt aceste vaiete nemângâiate, Ce-i acest popor de spectri cu priviri întunecate, Chipuri palide de tineri osteniți pe nemuncite, Triști poeți ce plâng și cântă suferinți închipuite, Inimi lașe, abătute, făr ... încă ce-i viața? Ai avut tu când pătrunde, Nu problemele ei vaste, încâlcite și profunde, Dar un tremurat de suflet, licărirea ta de-o clipă, Când atâtea-ți schimbă vremea c-o bătaie de aripă, În vertiginosul haos de priveliști, ce te-nșală, Sub imensa și eterna armonie generală?... Ești de-abia în pragul lumii. Ți-i așa de sprinten gândul. Câte n-ar ști el să prindă în viață aruncându-l! Câte frumuseți ascunse vi s-arată numai vouă, Fericiți poeți: natura, lumea pururea e nouă! Pe sub ochii tăi tablouri lunecă strălucitoare ... o modă care soarbe Seva tinereții noastre, am zis gândurilor oarbe, Ce-și roteau peste morminte zborul lor de lilieci, Să s-abată lăsând morții în
Alexei Mateevici - Noaptea nașterii
... ochi înfocat Drumul drept spre Hristos arătându-l. În adâncă uitare au trăit Pruncul sfânt Pân' la vârsta de cer hotărâtă, Dar iubirea de oameni în sufletul blând Au crescut-o frumos înflorită. Cu această iubire, - acest vecinic odor, Au purces El atuncea prin lume; Al iertării și păcii milos vestitor Spre mărirea Preasfântului Nume. Calea crucii spinoasă, cu pieptul deschis Au ... treia zi iar au învis, Biruind stăpânea învrăjbirii. De-ți slăbește credința în sufletul tău, Deznădejdea cea grea te cuprinde, De născutul acum Hristos-Dumnezeu În amarul tău adă-ți aminte. Povestirea cea sfântă în inima ta Viu răsunet îndată găsi-va, Și durerea în sufletul tău va-nceta, Și plânsoarea cea grea conteni-va. Răsărind cu Hristos din mormântul adânc, Luminând întunericul gropii, Sfânta dragoste-acum pe aceia ce ... a muri suferința, Și în sufletul tău, din amar și necaz, Ca Hristos, învia-va credința. Ș-a luminii luciri scânteia-vor în zori Pentru tine în clipele cele, Și atunci vei uita tu amaruri, plânsori, Vei uita suferințele grele. De-ți slăbește credința în sufletul tău, Deznădejdea cea grea te cuprinde, De născutul acum Hristos-Dumnezeu
Dimitrie Anghel - Culegătorul de stele căzătoare
... desprindeau parcă, luate de cine știe ce vînt care străbate acele înălțimi nebănuite ; și răzlețe de roi, tremurau o clipă, se făceau albastre, se fărîmau în pulbere violetă și apoi dispăreau. Altele, ca niște semințe de diamant aruncate prin voința și știrea cuiva, se apropiau tremurătoare la un loc, păreau că ... pămînt, în timp ce cu privirile putea să facă ocolul lumii. O mizantropie ciudată îl făcu să se răzlețească de toți și să trăiască închis în propriul lui suflet. Credea că erau îndeajuns comorile pe cari le adunase în el, pentru ca să poată trăi pe socoteala lor. Viața cărților însă e moartă, suflul ce-a palpitat în literile negre, care au fost scrise într-un moment de inspirație, e ca o adiere ce-ar trece întîi peste un mormînt, pînă să ajungă ... bogată în decoruri și în priveliști, pe care cei patru mari pictori, ce sînt anotimpurile, vin pe rînd s-o zugrăvească cu penelele lor înmuiate în aur și purpură, în lumină și întuneric, lui nu-i mai spunea nimic. O ură împotriva orînduielii acestea veșnice, care pune același verde pe copaci primăvara și amestecă același ... ...
... se încumeta. Acolo l-ar fi știut ca lângă dânsa. Dar până la ele erau de străbătut locuri pline de primejdii. Căprioara își azvârle picioarele în fugă fulgerătoare, în salturi îndrăznețe, să încerce puterile iedului. Și iedul i se ține voinicește de urmă; doar la săriturile amețitoare se oprește câte o clipă, ca și cum ar mirosi genunea, apoi se avântă ca o săgeată și, behăind vesel, zburdă de bucurie pe picioarele subțiri ca niște lujere. Dar ... fuga; pășește încet, prevăzătoare. Trece din poiană în poiană, intră apoi sub bolți de frunze, pe urmă prin hrube adânci de verdeață, până ce pătrunde în inima întunecată, ca un iad, a pădurii. Și-au mers mult așa, până ce au dat în sfârșit de luminiș. Iedul, bucuros, o ia înainte, sărind. Dar în aceeași clipă căprioara se oprește, ca de-o presimțire, adulmecând. În fața ei, de sub o cetină, ochii lupului străluceau lacomi. Un salt, și iedul ar fi fost sfâșiat. Atunci căprioara dă un zbieret adânc, sfâșietor ... nu mai scosese încă, și, dintr-un salt, cade în
Alexandru Macedonski - Noaptea de decembrie
... pradă pustiei câți oameni nu cad? Pustia e-o mare aprinsă de soare, Nici cântec de paseri, nici pomi, nici izvoare Și dulce e viața în rozul Bagdad. Și dulce e viața în săli de-alabastru, Sub bolți lucitoare de-argint și de-azur, În vie lumină tronând ca un astru, Cu albele forme de silfi împrejur, În ochi cu lumina din lotusu-albastru. Dar iată și ziua când robii și-armează... Cămile gătește, și negri-armăsari, Convoiul se-nșiră — în zori scânteiază, Pornește cu zgomot, — mulțimea-l urmează, Spre porți năpustită cu mici și cu mari. Și el ce e-n frunte pe-o ... albă cămilă, Jar viu de lumină sub roșu-oranisc, S-oprește, o clipă, pe verdele pisc, Privindu-și orașul în roza idilă... S-oprește, o clipă, pe verdele pisc... Din ochiul său mare o lacrimă pică, Pe când, de sub dealuri, al soarelui disc În gloria-i de-aur încet se ridică... Și lacrima, clară, lucește, și pică... Din apa fântânii pe care o știe În urmă, mai cere, o dată, să bea... Curmalii-o-nfășoară c-o umbră-albăstrie... Aceeași e apa spre care venea Copil, să-și alinte blondețea ...
Mihai Eminescu - Urât și sărăcie
... a robi Cu el un suflet dulce, al meu întreg să fie... Zburat-au chip și cântec  urât și sărăcie! Căci ce nu ai în clipa în care ai dorit Se schimbă-n rău cu vremea, de farmec sărăcit. S-arată înainte-ți o schele despoiată De orice vis cu care o ... seamă aceea ce tu vrei s-o citească... Cum trec, cum trec cu toate... și făr- să le oprească Nimic... Astfel te-ntuneci o stea în vecinicie Și ce-ți rămâne-n urmă? vreme și sărăcie. Da, vreme! numai vreme să aibi să simți deplin Ce mult puteai în lume, și cât, cât de puțin Ți-a fost dat. Dacă nobil ai fost și blând și drept, Dacă prin a ta ... C-ai avut tot ce firea ți-a dat cu dărnicie, Că ești podoabă scumpă în lume orișicui, Podoabă ce nu-i trebui în lume nimănui? Virtutea e-o poveste... când gândul ți-l ascuți, Tu vezi că slăbiciuni sunt vestitele virtuți: Noblețea-i slăbiciunea acelor ce nu pot ... a ei frunte. Și gura cea cu albe mărgăritari, mărunte, Acuma e zbârcită și ochiul plin de pară, Ce-și revărsa lumina sa rece ...
Titu Maiorescu - Câteva aforisme
... melodiilor? * Cu drept cuvânt s-a zis licență poetică, și nu licența poetului. Numai cea dintâi este iertată. * Cine are vocațiune? Cel ce în momentul lucrării se uită pe sine. * În fața unui abis te înfiorezi. Tot așa în clipa în care simți deosebirea adâncă ce te desparte de celălalt. * Mijlocul e superior scopului și-i reglează valoarea. Prin urmare, fraza iezuiților trebuie întoarsă: mijlocul justifică ... formă statornică pe simțiri trecătoare. * Arta vieții? Rezervă, discrețiune, cumpătare, în genere negațiune și în rezumat abnegațiune. * Când curentul electric se repede dintr-un loc în altul, numai o parte a lui merge pe firele văzute; o altă parte străbate prin ascunsul pământului. Tot așa, în lumea inteligenței cuvântul pronunțat este numai un fragment al raportului dintre om și om; restul se stabilește pe tăcute. * Soarta nu vrea extreme. Din chiar ... de gheață izbește. * Toate hotărârile importante trebuie să le iai singur, din adâncul individualității tale, fără influența altora. * Nici o putere nu se poate suprima în natură; de aceea e așa de periculos a o comprima. * Imaginea nuielei împlântate în apă se frânge și se abate în
Dimitrie Anghel - Reveria unei statui
... plecat într-un ajun de bătălie. Pete roșii de sînge i se zugrăvesc dinainte, capete tăiate bolborosesc în agonie, chipuri viclene de boieri se adună în sfat, soli cu haine prăfuite apar, și el nu mai e pe calul lui de bronz, ci pe jilțul de piatră, într-o sală veche ... a prins să-l clădească din nou mai frumos și mai mîndru decît era. Și anii curg cu întîmplările lor. Tot alte fețe apar în ceardacurile palaturilor, tot alte chipuri de domnițe visează la geamuri, tot alți boieri se adună în sălile mari la sfat. Dar geana de foc ca un blăstăm din veac în veac aleargă sub streșini, pînă ce din palatul străvechi n-a mai rămas piatră peste piatră. Și acum, în clădirea sinistră ridicată îndărătul lui, în clădirea aceea unde necurmat ușile se deschid și bat, glasuri stridente răsună strigînd nume de împricinați. În sălile mari, imagina tristă a lui Crist răstignit pe cruce prezida împărțirea dreptății. În haosul acela de săli, pașii măsoară neliniștiți clipa cînd cumpăna se va pleca spre partea lui, în odăile acelea mucede norocul fiecăruia doarme în ...
Cincinat Pavelescu - Pescuitorii de perle
... de Cincinat Pavelescu D-a lungul umedelor stânci, Uitate-n mările adânci, Ca-ntr-un mormânt ce le înghite, Necunoscute nasc și mor, În scoica lor, Mărgăritare negăsite! Sunt lacrimi de ondine-amorezate De vrun triton necredincios? Și-acum sclipesc cristalizate În fundul mărilor sticlos? Dar îndrăznețul, beat de vraja Strălucitorului său vis, În valul care le ascunde S-azvârle, fulger în abis! Înoată, se scufundă, speră, Și apa îl cuprinde lin; Și-n adâncimea-i îl primește Ca p-un nou monstru submarin. Adesea un rechin ... în fund? O vede, o atinge, iat-o! Sub năzuința care-l mână Prin valul de-ntuneric suie Ca și un zeu c-o stea în ... Vă coborâți pe scări de vis, În fundul mării neștiute A cugetului îndrăzneț, Să smulgeți tainelor ideea, Mărgăritarul fără preț... Multicolora perlă fină, În zare zace neștiut, Tot răsăritul aurorii, În coaja tristului trecut. Ca să găsesc și eu comoara Acestor flori ce nu mai mor, În marea plină de primejdii Aș vrea nebun să mă cobor. Spre largul ocean de vise, Scafandru nou mă las și eu, În ...