Căutare text în Literatură
Rezultate din Literatură pentru ÎN SCHIMB
Rezultatele 71 - 80 din aproximativ 473 pentru ÎN SCHIMB.
Ion Luca Caragiale - Ruga spiritistului
... Ce viermii-l rod și-l schimbă. Atâtea patimi l-au izbit, Că-n lumea toată nu e Un altul mai nefericit, Un Christ bătut în cuie. Deși trecu el viața lui În veselii și glume, În istorie totuș nu-i Mai tristă pildă-n lume. Ș-acuma tremur d-un fior, Căci parcă îl contemplu Cum stă, pierdut și rugător, În ... l, spirite suprem, În patima-i deșartă, Deși e lutul un blestem, Dar spiritul îl iartă. Pe veci remâne pur încai Oriunde el va trece: În
Antim Ivireanul - Cuvânt de învățătură la Adormirea preasfintei stăpânei noastre Născătoarei de Dumn
... împotriviri de margine, să păzească a fieștecăriia firea neschimbată, să rămâe cel nezidit, nezidit și cel zidit, zidit și cel nevăzut, nevăzut. Și în scurte cuvinte să rămâie dumnezeirea, dumnezeire și omenirea, omenire și nici firea dumnezeirii să se prefacă în firea omenirii, nici omenirea să se prefacă în firea dumnezeirii, care lucru iaste mai putĂ©rnic și mai minunat, să poată păzi fieștecare fire alsăurile ei cĂ©le firești și după împreunare. A ... să se biruiască; au înșălat pre om, făgăduindu-i să se facă Dumnezeu, să înșală și pe el, pentru căci vedea om și au căzut în mânile dumnezeirii, ce era ascunsă în omenire. Drept acĂ©ia, pentru ca să păzească Dumnezeu dreptatea, să face om, luând trup din preacuratele sângiuri ale preasfintei Fecioarei. Și socotind adâncimea minunei ... naștere iarăș fecioară. O, lucru preaslăvit, și tăiare de fire! O, pântece sfânt și vas dumnezeesc! Întru tine, cu adevărat s-au spart zapisul păcatului. În tine s-au făcut Dumnezeu om, fără de a-ș schimba dumnezeirea. Drept acĂ©ia, cu ce limbă voiu putea să măresc fecioriia ta și nașterea ta cea preste fire? Că prin mijlocul tău ne-am ...
Titu Maiorescu - Câteva aforisme
... melodiilor? * Cu drept cuvânt s-a zis licență poetică, și nu licența poetului. Numai cea dintâi este iertată. * Cine are vocațiune? Cel ce în momentul lucrării se uită pe sine. * În fața unui abis te înfiorezi. Tot așa în clipa în care simți deosebirea adâncă ce te desparte de celălalt. * Mijlocul e superior scopului și-i reglează valoarea. Prin urmare, fraza iezuiților trebuie întoarsă: mijlocul justifică ... formă statornică pe simțiri trecătoare. * Arta vieții? Rezervă, discrețiune, cumpătare, în genere negațiune și în rezumat abnegațiune. * Când curentul electric se repede dintr-un loc în altul, numai o parte a lui merge pe firele văzute; o altă parte străbate prin ascunsul pământului. Tot așa, în lumea inteligenței cuvântul pronunțat este numai un fragment al raportului dintre om și om; restul se stabilește pe tăcute. * Soarta nu vrea extreme. Din chiar ... de gheață izbește. * Toate hotărârile importante trebuie să le iai singur, din adâncul individualității tale, fără influența altora. * Nici o putere nu se poate suprima în natură; de aceea e așa de periculos a o comprima. * Imaginea nuielei împlântate în apă se frânge și se abate în
Gheorghe Asachi - Nestatornicia lucrărilor lumei
... Gheorghe Asachi - Nestatornicia lucrărilor lumei Nestatornicia lucrărilor lumei de Gheorghe Asachi Cântec de societate, compus în emigrație Schimb toate ce s-află sub soare, Pre toate ce s-a născut, Că timpul pe aripi ușoare Nu stă pe loc ... apusul l-agiung. Acea fantazie ușoară, Învăpăietă de dori Ca fluturul schimbă și zboară Să pască plăceri din flori. Dar cela ce floarei se-ncrede, În loc de dulce nectar, Ah, prea târziu simte și vede, Buzele pline d-amar. Noi toți dineoară în pace În dulce patrie am trăit, Dar astăzi fortuna desface Cele ce ieri a urzit. Voioasa plăcere ni ține În a ei cerc astă zi; Aleu, cine știe de mâine Unde și cum noi vom fi? Dar tot așa n-a să ...
... E veche ca pământul, împodobește firea, De mult, sau deodată cu tine s-a născut? Am cătat-o-n pustiuri, am cătat-o în lume, Am cătat-o pe dealuri, pe munți și pe câmpii; Am cătat-o-n deșertul eho al unui nume, Pe valurile mării, în titluri, bogății. Zadarnică silință! Fericirea s-ascunde; Fără folos pe urmă-i vedeam că ostenesc; O chemam cu-nfocare, dar nu vrea a-mi ... cerească, privirea ei Amor; A ei dulce suflare ăst aer bălsămește, Și grațiile-ntr-însa văd o tânără sor. Dacă ar fi pământul în vechea simplitate, Când cea dintâi femeie în rai s-a pomenit, Frumoasă,-mpodobită cu darurile toate, Și nobila-i icoană în unde și-a privit: Negreșit că Eliza de sine încântată, Văzându-și în fântână atâtea frumuseți, Tovarășelor sale: ,,Veniți, le-ar zice-ndată, În crÄ›stalul acesta minune să vedeți. Voi sunteți prea plăcute, și dulcea-vă privire Inima mea o trage, mi-e drag să vă ascult; Dar ... ei iubire, Când mâna ei mă strânge, când ochii-i îmi vorbesc; Când lângă ea uit lumea și nu mai am simțire, Decât pentru minutul ...
Cincinat Pavelescu - Geniul răului
... ursit să piară, și-n clipele când îl dobor, Iau forma sacră-a datoriei, a banului sau a iubirii! În firea lui ce se revoltă, strecor al patimii venin, Căci ținta mea este măcelul și dușmăniile ce vin Să schimbe legea d-armonie și-n ... când din gloata unei lupte se-nalță vaiete, ușor, Eu re-mbrăcându-mă în haina primordialei mele forme, În aerul acrit de sânge mă schimb în
Mihai Eminescu - Diamantul Nordului
... dor Cavaleriul privește balconul. Cu frunze-ncărcatu-i și trec prin ostrețe Liane-nflorite în feluri de fețe. Iar papura mișcă de-al apei cutreier. În iarba înaltă suspină un greier  Prin vânăta umbră, prin rumăna sară, În farmecul firei răsună ghitară:  Arată-te-n haina de albă mătasă, Ce pare-ncărcată c-o brum-argintoasă, Să văd a ta ... vine mândrul al mărilor crai. Cu gâturi întinse sirepi de omăt Prin norii cei negri zburau spăriet, Mânați de gigantul cu barb-argintoasă, Ce vântul în două despică frumoasă. Văzându-l pe tânăr înalță toiagul O aspră privire i-aruncă moșneagul, Cumplit amenință, în arc se coboară Și piere în doma-i înalt solitară. Se-ntunecă iarăși, în fulger năzare Vedenii uimite palatul cel mare; Năzare bătrânul în bolta ferestii, În pletele-i albe cunună de trestii. Fugea Cavaleriul. Dar codri-n urdie În urmă-i s-adună și iar se-mprăștie; Câmpiile șese alunecă iute, Deasupră-i s-alungă de fulgere sute, Și luna s-azvârle pe-a ... auzi cum pe frunze alunecă stropii, Ș-aleele scutur de rouă o ploaie Iar soarele nalță în disc de văpaie? El scările urcă cu piatra
Mihai Eminescu - Diamantul Nordului (Capriccio)
... dor Cavaleriul privește balconul. Cu frunze-ncărcatu-i și trec prin ostrețe Liane-nflorite în feluri de fețe. Iar papura mișcă de-al apei cutreier. În iarba înaltă suspină un greier  Prin vânăta umbră, prin rumăna sară, În farmecul firei răsună ghitară:  Arată-te-n haina de albă mătasă, Ce pare-ncărcată c-o brum-argintoasă, Să văd a ta ... vine mândrul al mărilor crai. Cu gâturi întinse sirepi de omăt Prin norii cei negri zburau spăriet, Mânați de gigantul cu barb-argintoasă, Ce vântul în două despică frumoasă. Văzându-l pe tânăr înalță toiagul O aspră privire i-aruncă moșneagul, Cumplit amenință, în arc se coboară Și piere în doma-i înalt solitară. Se-ntunecă iarăși, în fulger năzare Vedenii uimite palatul cel mare; Năzare bătrânul în bolta ferestii, În pletele-i albe cunună de trestii. Fugea Cavaleriul. Dar codri-n urdie În urmă-i s-adună și iar se-mprăștie; Câmpiile șese alunecă iute, Deasupră-i s-alungă de fulgere sute, Și luna s-azvârle pe-a ... auzi cum pe frunze alunecă stropii, Ș-aleele scutur de rouă o ploaie Iar soarele nalță în disc de văpaie? El scările urcă cu piatra
Vasile Alecsandri - Peneș Curcanul
... Dumnezeu, Ne-am dus cu voie bună. Oricine-n cale ne-ntâlnea Cântând în gura mare, Stătea pe loc, s-adimenea Cuprins de admirare; Apoi în treacăt ne-ntreba De mergem la vro nuntă? Noi răspundeam în hohot: „Ba, Zburăm la luptă cruntă!“ „Cu zile mergeți, dragii mei, Și să veniți cu zile!“ Ziceau atunci bătrâni ... șepte vieți În pieptu-i de aramă!“ Ah! cui ar fi trecut prin gând Ș-ar fi crezut vrodată Că mulți lipsi-vor în curând Din mândra noastră ceată! Priviți! Din nouă câți eram, Și cu sergentul, zece, Rămas-am singur eu ... și am În piept inima rece! Crud e când intră prin stejari Năprasnica secure, De-abate toți copacii mari Din falnica pădure! Dar vai de-a lumei ... o zi veni din fort Un glonte, numai unul, Și bietul Ținteș căzu mort, Îmbrățișându-și tunul. Pe-o noapte oarbă, Bran și Vlad Erau în sentinele. Ferbea văzduhul ca un iad De boambe, de șrapnele. În ziori găsit-am pe-amândoi Tăiați de iatagane, Alăture c-un moviloi De leșuri musulmane. Sărmanii! bine s-au luptat Cu lifta cea păgână Și ...
Duiliu Zamfirescu - Fiica haosului
... ai venit, dar vei pleca, Mă vei lăsa pe veci în jale. Eu nu te pot împiedeca De-a te supune firii tale. În lumea ta locuitor Sau mort, pierdut în vremi senine, Tu ești de-acum nemuritor Căci ești de-a pururea în mine. Eu te-am iubit așa cum ești (Nemuritoare cum mă știu): Cu forme crude, omenești, Dar cu suflare de om viu. Căci viața e ... Atât de dulce îmi ești drag, Că dac-ar fi să mă ascult Te-aș ține-n lumea mea pribeag. Dar tu ești om, crescut în soare, Deprins, în raiul tău feeric, Să porți pământul sub picioare, Iar nu să gemi în întuneric. Întoarce-te să-ți vezi pământul, S-asculți cum viața-și cântă viersul, Cum pasările-și cântă cântul Și armonia Universul; Întoarce-te să ... cât poți să numeri: Când vei sfârși, voi fi-napoi.â€� Și astfel tânărul zicând, Porni din nou pe lungul drum. Se întorcea din când în când, O mai zărea acum și-acum, Până ce ochiului deschis Pieriră liniile firii, Cum pier ființele din vis În ...
... ce strig: ..................................... ..................................... III Când o căldură dulce, samururi, catifele, Sub draperii bogate de stofe, de dantele, V-adoarme p-un divan; Când mii lumini ascunse în lampe colorate Resfrâng și vă-nmulțește-n oglinzile-ardicate De jos până-n tavan; Ș-o copiliță dulce, râzândă, grațioasă, În reverențe intră ușoară și frumoasă Ca și un îngeraș, - Și după ea un june măreț, voios și tare, Cu fața vie, plină, cu fruntea-ntinsă ... Căci toată e în vânt! Gândit-ați vre o dată c-aci-n astă cocioabă, O văduvă săracă, bolnavă, goală, slabă, Cu șase copilași, Stau în ocol pre vatra abia cu un tăciune! L-e frig, l-e somn, l-e foame și pic de slăbiciune, O, mult sunt drăgălași! Când ... ea,-n delir, tresare! Nu poate a-i mai minți. Se scoală,-și smulge părul și iese pe zăpadă, Și vede casa voastră în veci tot în paradă, În veci în veselii: Ferestrile-ndoite ce crapă de lumină Și vesela-vă umbră râzândă, dulce, lină, Săltând în bucurii... Curând! Dați în