Căutare text în Literatură
Rezultate din Literatură pentru ÎN TIMP DE PACE
Rezultatele 71 - 80 din aproximativ 201 pentru ÎN TIMP DE PACE.
Constantin Stamati - Înțelepciunea lui Solomon
... sunt înșelate de speranți deșarte, Și mult sfâșuite de dureri cumplite. Dar ce va fi oare după moartea noastră? Înțelepții lumii nu pot ști aceasta, De mormântul este finitul a toate, Sufletul de piere ca la animale. Sau zboară în ceruri, în lăcașuri sânte? Misterul acesta nime nu-l pătrunde. Atotcreatorul au făcut pe vierme, Ca pe noi, pe dânsul el îl ocrotește, Și lui, ca și ... naște, ca noi își dă blescul (răsuflare). Unde-i al său suflet? Ș-al tău unde este, Omule deșarte? Simțirile-ntr-însul Pier ca și în tine, deci ce-aștepți tu oare?* Dar cine gândește la aceste toate? Scumpul grămădește avuție multă, Ca când în eternuri are să trăiască; Cu marea se luptă speculantul lacom, Aducând covoare de la Tir și Indii, Pentru desfătarea avuților trufași, Când milionarul moare ca săracul... Pe mișel, cel tare cumplit împilează, Căci în mâini el are trăsnete și fulger, Fruntea lui ajunge până sus la nori, Tună și detună, zguduie pământul, Cești pământești însă, demizei în grabă, Pier ca și o umbră, se prefac în
Constantin Stamati - Roman din Vrancea în orașul Iași
... fruptul turmei și holdele ce rodesc. Nici răzbeluri vreodată acești munți nu încruntară, Căci aurul și răsfățul cu totul din ea lipsind, Cei mai lacomi de prăzi oameni rareori se îndurară Să tulbure liniștirea cestui popul prost și blând. Iar când istoria cruntă altor nații auzim, Și de dânsa ne e scârbă, de cruzimi ne îngrozim; La cești români cu priință ni-i drag ochii a întoarce, Ce întocmai ca poporul de Omir prea lăudat, Care la marginea lumii trăia în eternă pace, Și la care și Zefs însuși al cerului împărat, Pe când de răzbeluri crunte se mâhnea, se supăra, Își întorcea spre el ochii și de el se bucura. În acești munți de-ntâmplare o tabără călătoare Din Franța nimerise în timpul unei furtuni, Unde sosind n-auziră răcnete îngrozitoare, Ca a hoților de codri ce trăiesc cu prădăciuni; Ce acolo ospețimea pe nemernic primea, Îi da lăcaș de odihnă, îl încălzea, îl hrănea. Deci acești europei mândri s-au mirat de ospețimea Acestor păstori cucernici, și-n glas au mărturisit: "Ce-nsemnează învățătura și-a Europei istețime, Dacă omul firesc este mai bun și ...
Alecu Russo - Studii naționale (1840)
... a combate cu singurele lui mijloace, sau, în sfârșit, există în sufletul nostru un glas tainic, care îndeamnă a lua partea celui slab în contra celui mai tare? Oricum să fie, popoarele au o admirare plină de dragoste pentru unii hoți și chiar un cult pentru vitejiile lor, căci tot curajul națiilor căzute se concentrează în acei oameni energici. Unii din aceștia au fost împinși în calea hoției prin vreo nedreptate, de care ei au voit să-și răzbune; alții au fost conduși de spiritul lor neastâmpărat, de natura lor activă, alții de farmecul codrului, care îl atrage pe român cu o putere neînvinsă. Cine știe dacă, născându-se în alte timpuri, în alte locuri și în alte condiții, ei nu ar fi ajuns însemnați prin fapte mărețe! Moldova are și ea analele sale, scrise pe frunzele codrilor; și ea are eroii ... a ivoarelor, căci poezia e pentru dânsul o apă răcoritoare, care îi îndulcește inima. Care sunt însă autorii acelor balade? Poporul însuși, poporul întreg!... De aceea poezia lui cuprinde atâta frumusețe, care încântă și minunează auzul. Un singur om nu ar avea o comoară așa de bogată în imagini poetice, în
Ioan Slavici - Semitismul (1908)
... consumă mult, împinge societatea spre o lucrare stăruitoare. Nici prin lucrarea aceasta însă nici prin satisfacerea trebuințelor sale omul nu se fericește, ci se consumă în sbuciumare necurmată, și de aceea în lumea ariană singură stăpânirea de sine e socotită drept virtute și oamenii sunt stăpâniți de gândul, că cu cât trebuințele îți sunt mai puține și mai mici, cu atât ești mai ferit de nevoi, deci și mai capabil de fericire. Spiritul semitic a pătruns încetul cu încetul la toate popoarele, care au primit cultura dela asrieni ori dela fenicieni, și în secolul al șaselea înainte de Htistos, când elinii poenesc în Atena și în colonii spre desvoltare, întreaga lume apuseană erĂ semitisată. Asia-mică e înțesată de semiți și admiră pe Croesus, ale cărui comori sunt admirate de toți — afară de Solon, care nu-l pune pe îngrămăditorul lor în rândul oamenilor fericiți. Egiptenii sunt puși în rândul semi-semiților. Elinii sunt amestecați cu fenicieni, al căror tip și ale căror apucături se păstrează în poporul grecesc până în ziua de azi. Până chiar și romanii sunt atinși de semitism, căci etruscii după părerea celor mai mulți erau de origine semitică. Tot atunci se pornește însă ...
Constantin Stamati-Ciurea - Carpații, Basarabia și un rezumat istoric asupra cetăților ei
... Carpații sunt pentru români în privința istorică, climatologică, minerală și vegetală de enorm interes. Acești munți cu ramificațiile lor în mijlocul Europei cuprind un loc de primul rang în geografia globului terestru. Ei trec prin Ungaria și Transilvania, alcătuind un colan de vreo 1200 kiloÂmetri, al cărui piept este întors spre orient și care desparte acesÂte două provincii de Galiția și înspre sud de Turcia europeană. Acest ram, înconjurând curgerea râurilor Tisa și Dunăre, se unește cu Balcanii la Poarta de Fier, numită turcește Demis-Kapu. Se preÂsupune că această poartă este formată prin o prăbușire vulcaÂnică, întâmplată încă în timpuri imemorale, când planeta noasÂtră era mai adeseori zguduită de focul intern și de gazurile ei. Acești munți se împart în Carpații orientali și Carpații occiÂdentali, numiți Tatra sau Carpații din centru; cei orientali erau numiți în vechime munții Bastarnici sau Dacici, iar în geografia modernă Alpii Dunării. Acești din urmă acoperă cu numeroasa lor ramificație întreaga Transilvanie. Deși în privința înălțimilor Carpații nu pot fi puși în rând cu Alpii, totuși se poate susține, că culmile lor maiestuoase stau în
Titu Maiorescu - Poezii populare române
... Alecsandri a făcut note explicative, care, în cea mai mare parte a lor, adaugă la meritul cărții și cuprind observațiuni pline de interes. În articolul de față am dori să ne dăm în câteva cuvinte samă de impresiunea binefăcătoare de care ne pătrunde cetirea acestor poezii. Ceea ce le distinge întâi în modul cel mai favorabil de celelalte poezii ale literaturii noastre este naivitatea lor, lipsa de orce artificiu, de orce dispoziție forțată, simțimântul natural ce le-a inspirat. Sunt două moduri de a privi lumea care ne încunjură: cu reflecția rece, speculativă sau speculătoare, și cu inima plină de simțiri. Din cel dintâi mod ies pentru literatură cărțile de știință, din cel de al doilea - lucrările de artă. Ceea ce constituie defectul operelor de artă celor rele este confundarea acestor sfere, este lipsa de inspirare sentimentală și producerea sub impresia reflecției. Cei mai mulți poeți ai noștri cântă fără cauză firească, simulează inspirări ce nu-i agită, descriu sentimente ... chiar de-aș vrea. Boala mea nici că s-a duce Pân'ce tu nu mi-i aduce Mură-albastră și amară, Sloi de ...
Anton Holban - O moarte care nu dovedește nimic
... extravagante). Poate că mă enervează mai mult faptul neputinței logicii mele decât motivul însuși al întârzierii scrisorii. Cum? Să nu pot deduce ce ar fi în stare să facă Irina în lipsa mea, după ce am trăit atâția ani în preajma ei și, chiar dacă nu m-am ocupat special s-o analizez, totuși o cunosc, fatal, destul de bine? Să mă gândesc la sărutările disperate din fiecare seară... dar și la sărutul rece de la urmă... A evoluat poate? Însă mi-aduc aminte de mărturisiri tandre care s-au petrecut în ultimul timp. Și apoi mai sunt atâtea probe care se contrazic în timp, sau, chiar cu înțelesuri inverse, se suprapun. Ca să fiu sincer, nu pot afirma nimic. Cu cât mă gândesc mai mult cu atât se multiplică ... să am curajul unei sărutări. După cum se vede, pe atunci aveam gustul armoniei oricărui fapt. Preliminările amorului trebuiau să aibă o durată hotărâtă. Oricât de neașteptată ar fi fost o sărutare atunci, după un așa de puțin timp de cunoștință (era tânără și, cu tot fardul, nu-i bănuiam experiențe sentimentale), cred că ar fi fost bine primită. O exclamare acolo, în ...
Vasile Alecsandri - Dumbrava roșie
... Dulămi cu flori de aur la piept împodobite Și-ncinse cu paftale de piatră nestemată, Ciapce purtând un vultur și pene la mijloc, Încălțăminte roșii de piele de Maroc, Și frâie țintuite, și argintate șele, Și armorii cusute pe colțuri de harșele. Ei merg jucându-și caii, și veseli între ei Vorbind de cai, de lupte, de-amor și de femei, Tot ce-i mai scump în lume și dă un farmec vieții Pe timpul mult ferice și viu al tinereții. Ei merg precum ar merge la simplă vânătoare, Glumind în nepăsare de moartea ce-au să-nfrunte, Urmați de steaguri multe, urmând în foc de soare Pe hatmani, capi de oaste, cu Albert craiu-n frunte... Și astfel în Moldova ei dau cu toți navală! Dar când trecu hotarul, al regelui cal tare Se poticni... O buhnă țipă în ziua mare, Și moartea-și găsi coasa în acea zi fatală! II - ȚARA ÎN PICIOARE Ce vuiet lung de care, ce tropot surd de vite, Ce freamăt de suspinuri, de glasuri nădușite S-aud în sânul nopții prin neagra-ntunecime Și către munți se-ndreaptă l-a codrilor desime? Din când în când sub nouri, trecând ca o săgeată
Mihail Kogălniceanu - Dorințele partidei naționale în Moldova
... până în azilurile lor. Mulți erau încă cu lacrimile pe obraz, mai mulți încă în patul durerilor sau de abia convalescenți, când se văzură loviți de liste de proscripții, ca în timpurile lui Marius și ale lui Sylla. Unii sunt sub pază opriți pe la moșiile lor, alții urmăriți din loc în loc ca niște făcători de rele, spre a fi închiși prin mănăstiri, sau aruncați peste hotar, toate aceste fără cea mai mică cercetare, fără cea mai mică judecată ... 433 din Organicescul Reglement. Terorismul dar astăzi domnește în Moldova, și moldovenii sunt osândiți a vedea în anul 1848 aceea ce niciodată, și în timpurile cele mai barbare, strămoșii lor n-au cugetat măcar. O țară întreagă este lăsată în libera și neîngrădita urgie a unui domn îmbătat de pofta răzbunării, aprins de setea de a desființa tot ce mai este bărbat de cinste și de bine, tot ce mai are curaj de a protesta în contra răului. Toate armele, toate mijloacele îi sunt bune, numai să poată ajunge la scop. Spaima, pedepsele, lovirea libertății și a intereselor materiale ... adică partida națională , clevetiți și prigoniți, opriți pe la moșii, fugăriți ...
Antioh Cantemir - Antioh Cantemir: Satira V
... Stenon ce-n adunare înșiră cum îi vine Și vrute și nevrute ca moara cea stricată, Cu hohotele sale pereții zguduind; Ce râde singur numai de-a sale secături, Din mâini bălăbănește întocmai ca din limbă, Și n-are nici rușine, nici chip de politețe, Cu mare bucurie de toți e priimit, De toți cu sârguință chemat ș-îmbrățoșat. O zi dacă lipsește, oricine îl întreabă, Trimit de-l cercetează și zic că este vesel, Măcar că e obraznic și prea nesuferit. Criton lucră o carte în douăzeci de ani Prin care dovedește că din vechime încă Se dau pe ghiață iarna cu hacuri la ciubote; Apoi legând-o-n aur, în toc de marochin A dedicat-o falnic nerodului Damet; Ce petrecând-o-ndată din scoarță pân-în scoarță Nimic n-a văzut altă decât a ei gravure, Plătind pre autorul c-un: Foarte mulțumesc! De toată osteneala și truda ce-a avut. Acest om ce-n ființă făcu nimica toată, Pierzând atâta vreme c-un lucru chiar netrebnic ... Unii amețiți numai se-mpiedica-n picioare, Mergând fără să știe în ...
Dimitrie Anghel - Două glasuri
... s-a așternut peste toate vibrațiile. Nici un vînt nu bătea, ca să trezească un zvon, nici o gînganie nu mișca un fir de iarbă, ca să se pornească o undoiere ; nici o pietricică nu se desprindea dintr-un mal, ca să rupă funerara pace. Era o liniște din acelea care nu se lasă decît în urma zăpezilor mari, după ce-a fulguit îndelung, și nu știu pentru ce, ridicat pe un cot, mi s-a părut ... un timp, n-a mai răspuns, și eu iarăși m-am simțit singur și am consimțit să mor închizînd ochii... Un alai nesfîrșit de oameni, mînat de vălmășag după un steag ce-și flutura culorile într-un nour de fum, a trecut parcă peste mine, un zgomot surd de glasuri pline de spaimă s-a înălțat, un uruit lung de roate și de pași grăbiți au trecut ca o furtună și s-au depărtat apoi, și iarăși n-am mai știut nimic, pînă m-am trezit în patul alb al unui spital... Al cui era geamătul acela ce venise pînă la mine ...