Căutare text în Literatură
Rezultate din Literatură pentru ÎNGROPA
Rezultatele 71 - 80 din aproximativ 242 pentru ÎNGROPA.
Grigore Alexandrescu - Bistrița
Grigore Alexandrescu - Bistriţa Bistrița de Grigore Alexandrescu După o ședere de o zi și o noapte, plecând de la Mânăstirea Dintr-un Lemn și vizitând în treacăt un alt schit de maici, ce se cheamă Surpatele sosirăm pe la amiază la mănăstirea Bistrița. Barbu Craiovescu, banul Craiovei, și fratele său, vornicul Pârvu, începură zidirea acestei biserici în timpul domniei lui Mihnea cel Rău, la anul 1512. Dar siliți de cruzimile lui, ei fugiră în Turcia, și abia o putură isprăvi, după întoarcerea lor, când cu oștirea adunată de peste Olt goniră pe tiran. Surpatele se despart de Mănăstirea Dintr-un Lemn numai printr-o gârliță; acest schit, așezat pe-un deal și ocolit de un crâng, s-a clădit pe la anul 1591, de către Ștefan al II-lea Surdu, fratele lui Mihai Viteazul, prinț blând, dar necapabil și din marele număr de domnitori neînsemnați care slujesc numai drept date cronologice la repedele curs al întâmplărilor omenești. Banul Barbu, vrăjmaș neîmpăcat al tuturor prinților ce se alegeau fără voia lui, goni asemenea și pe Vlad al VIII-lea, care se orânduise domn de Înalta Poartă, dar în sfârșit fu și el ucis de un capiciu-bassa turc ...
Ioan Barac - Poezii populare Poezii populare de Ioan Barac Informații despre această ediție Dorit-am de măritat Ca să-mi capăt un bărbat Mai nimic nu mi-am fetit Bată-l piatra de iubit ! În brață m-au aruncat, Bată-l piatra de bărbat, Pînă-n gît m-am îngropat. Unde-s acum fetele Să-mi jelească zilele ? În ce grijă m-am băgat Bată-l scîrba măritat ! Că mi-au dat dorul de cap, De bărbat nu pot să scap. O, dragă luniță, Varsă-mi luminiță, De sus peste mine Caută cu bine, Că-mi e săgetată Inima mea, iată Eu mă rog de tine Scapă-mi pe mine Dintr-o zăpăceală Care cu greșeală Mi-au fermecat firea Și toată simțirea. Lună strălucită, Însă cu oftare, Te rog foarte tare Să-mi iai o durere, Dacă ai putere, Ce mă bîntuiește Inima-mi căznește Și trage să moară De-un ochi de fecioară, De care deodată Fusă deochiată ; Însa ea nu știe Că ce-mi este
Ioan Neniţescu - Ţara mea Țara mea de Ioan Nenițescu Acolo unde-s nalți stejari Și cât stejarii nalți îmi cresc Flăcăi cu piepturile tari, Ce moartea-n față o privesc; Acolo, unde-s stânci și munți, Și ca și munții nu clintesc Voinicii cei cu peri cărunți În dor de țară strămoșesc; Și unde dorul de moșie Întotdeauna drept a stat Și bărbăteasca vitejie A-mpodobit orice bărbat; Acolo este țara mea, Și neamul meu cel românesc! Acolo eu să mor aș vrea, Acolo vreau eu să trăiesc! Acolo unde întâlnești Cât ține țara-n lung și-n lat Bătrâne urme vitejești Și osul celor ce-au luptat; Și unde vezi mii de mormane Sub care-adânc s-au îngropat Mulțime de oștiri dușmane, Ce cu robia ne-au cercat; Acolo este țara mea Și neamul meu cel românesc! Acolo eu să mor aș vrea, Acolo vreau eu să
Ion Luca Caragiale - "Răzbunarea lui Anastase"
Ion Luca Caragiale - "Răzbunarea lui Anastase" „Răzbunarea lui Anastaseâ€� de Ion Luca Caragiale Acesta e titlul povestirii istorice pe care d. Ciru Oeconomu [1] a publicat-o zilele trecute. O analiză critică amănunțită nu poate încăpea în cadrul nostru; noi trebuie să ne mărginim a ne arăta numai în linii generale impresia ce ne-a făcut-o citirea acestei lucrări. Autorul, ocupându-se mai demult cu studiul așezămintelor juridice de pe vremea marelui Teodosiu, a fost atras de farmecul acelei epoce așa de frământate în urma cuceririi dreptului de dominare în statul roman de cătră religia creștină. Cercetările juridice l-au îndemnat să penetreze și-n domenul celor istorice, și farmecul acestora a inspirat jurisconsultului povestirea ce ne prezintă. În scurt, este istoria unui tânăr pribeag, de cea mai joasă proveniență, care, din depărtările vastei împărății, vine cu un băț în mână și cu o traistă-n spinare în marea cetate romano-creștină, să-și caute și el, ca alți mulți, norocul. Și îl și găsește, ca toți acei ce știu bine să rabde și pot să-ndrăznească mult. Norocul îl ia de mână și-l duce pe ...
Ion Luca Caragiale - Moartă!...
Ion Luca Caragiale - Moartă!... Moartă!... de Ion Luca Caragiale Baladă Danga-langa, sună clopot... O îngroapă pe-o regină Dintr-o nobilă tulpină... Cine vine iute-n tropot? Danga-langa, sună clopot. La sicriuel se așează: “O! mai zi-mi o vorbă numa! Ah viața e ca spuma Ce o clip-abia durează...â€� La sicriuel se așează. Ea...stă, mută, nemișcată... El... oplânge scrâșnitor... E pierdut nebunu-amor! Ochii ei la el nu cată... Eastă mută nemișcată. În castelul cel cernit, Plâng și zidurile mute, Se bocesc pietre tăcute... E un plânset nesfârșit În castelul cel cernit. Picură din ceară picuri... Plâng și jalnicele torțe, Ele istovit de forțe... Zile! nopți! timp! ce nimicuri! Picură din ceară picuri! “O! te-ndură, Doamne sfinte! ... Poate-n lume să trăiască Un viermuș clocit în iască. Și ea nu?... crude părinte! O! te-ndură, Doamne sfinte!â€� Un episcop psalmodie Lângă capul junei fete Adornat în blonde plete... Ah! ce crudă parodie! Un episcop psalmodie... “Ah! te blestem, provedință! Doamne! crud îngrozitor!... Mi-ai răpit al meu amor... Mi-ai distrus a mea credință: Ah! te blestem, provedință! Stinsă-i scumpa ei viață Și nimic n- ...
Ion Luca Caragiale - Ploaie de primăvară
Ion Luca Caragiale - Ploaie de primăvară Ploaie de primăvară de Ion Luca Caragiale Informații despre această ediție Publicată în Moftul român seria I și retipărită în seria II, nr. 2 de la 26 August 1902. I. Pastel optimist Când plouă lin în primăvară, Toți zic: „Să dea Domnul să dea!â€� Și de te culci pe prispă-afară, Mai vezi pe cer și câte-o stea... E cald, și ploaia răcoroasă Ozon în aerul curat În urmă-i lasă; drăgăstoasă Natura-i toată un pupat. Se pupă corbi, de bucurie Că au scăpat de iarnă grea, Se pup' brabeți cu gălăgie, Și iată și o rândunea... Și-o barză calcă cu măsură Cu pasul grav, explorator, Se plimbă chiar prin bătătură Cu aerul nepăsător. Când plouă toate germinează, Pământul liber de zăpezi, Spălat de ploi se decorează Cu mii de mii de muguri verzi. În țarini grâul încolțește, În dealuri via o desgrop; De ploaie tot se-nveselește Pe orice frunză e un strop. Și soarele o caldă rază Trimite pe furiș prin nori; Iar flori și pasări ca să-l vază Se-nalță, zboară către zori. II. Pastel pesimist Tot plouă! A! ce primăvară! Cum ...
Ion Luca Caragiale - Primăvara (Caragiale)
Ion Luca Caragiale - Primăvara (Caragiale) Primăvara de Ion Luca Caragiale Pastel optimist Când plouă lin în primăvară, Toți zic: “Să dea Domnul, să dea!â€� Și de te culci pe prisp-afară, Mai vezi pe cer și câte-o stea... E cald, și ploaia răcoroasă Ozon în aerul curat În urmă-i lasă; drăgăstoasă Natura toată-i un pupat. Se pupă corbi, de bucurie Că au scăpat de iarna grea; Se pup' brabeți cu gălăgie, Și iată și o rândunea... Și-o barză... calcă cu măsură Cu pasul grav, explorator, Se plimbă chiar prin bătătură Cu aerul nepăsător. Când plouă toate germinează; Pământul liber de zăpezi, Spălat de ploi, se decorează Cu mii de mii de muguri ve'zi... În țarini grâul încolțește, În dealuri via o dezgrop; De ploaie tot se-nveselește, Pe orice frunză e un strop. Și soarele o caldă rază Trimite pe furiș prin nori; Iar flori și pasări ca să-l vază Se-nalță, zboară către zori. Pastel pesimist Tot plouă! A! ce primăvară! Cum curge fără să mai stea! Se-ntinde ceața grea p-afară, Pe cerul sumbru nici o stea. E frig... și apa mocirloasă Infectă aerul curat, La ...
Mihai Eminescu - Aveam o muză Aveam o muză de Mihai Eminescu Aveam o muză, ea era frumoasă, Cum numa-n vis o dată-n viața ta Poți ca să vezi icoana radioasă, În strai de-argint a unui elf de nea! Păr blond deschis, de aur și mătasă, Grumazii albi și umeri coperea, Un strai de-argint strâns de-un colan auros Strângea mijlocul ei cel mlădios! Și talia-i ca-n marmură săpată Strălucea albă-n transparentul strai, Sâni dulci și albi ca neaua cea curată, Rotunzi ca mere dintr-un pom de rai; Abia se ține haina cea bogată Prinsă ușor cu un colan de pai, Astfel adesea mă găsea veghind Nori străbătea o umbră de argint. Crinul luminei strălucea în mână Reflectând dulce mândrul ei obraz, Razele dulci loveau fața-i senină, Rotunzii umeri și-albul ei grumaz; Părul lucea ca auru-n lumină, Straiul cădea de pe-umeri de atlaz, Ochi mari albaștri-n gene lungi de aur Și fruntea-i albă-ntunecată-n laur! O dată-n viața-i muritorul vede În visul său un chip așa d-ales! Eu... fericit c-amantul blondei Lede, Nebun de-amor, eu o vedeam ades, ...
Mihai Eminescu - Horia Horia de Mihai Eminescu Să priveasc-Ardealul lunei i-e rușine Că-a robit copiii-i pe sub mâni străine. Ci-ntr-un nor de abur, într-un văl de ceață, Își ascunde tristă galbena ei față. Horia pe-un munte falnic stă călare: O coroană sură munților se pare, Iar Carpații țepeni îngropați în nori Își vuiau prin tunet gândurile lor.  Eu am  zise-un tunet  suflet mare, greu, Dar mai mare suflet bate-n pieptul său; Fruntea-mi este albă ca de ani o mie, Dară a lui nume mai mult o să ție.  Nalți suntem noi munții  zise-un vechi Carpat  Dar el e mai mare, că ni-i împărat. Atunci luna iese norilor regină, Fruntea lui cea pală roșu o-nsenină, Galbenele-i raze încing fruntea-i rece, Că părea din munte diadem de rege. Și un stol de vulturi muntele-ncongior, Cugetând că-i Joe, dumnezeul lor, Când în miezul nopții, cununat cu nymb, Fulgere aruncă sus de pe
Mihai Eminescu - O, te-nsenină, întuneric rece...
Mihai Eminescu - O, te-nsenină, întuneric rece... O, te-nsenină, întuneric rece... de Mihai Eminescu O, te-nsenină, întuneric rece Al vremei. Înflorește-n neagra-ți Speluncă umedă ca ebenul cel topit, Fă ca să strălucească pe-acea cale Ce duce-n vecinicie toate-acele Ființe nevăzute, cari sunt , Deși trec nesimțite, ca și vremea Ce vremuiește-adânc în tot ce e. Să văd trecând în haină cuvenite Acele gânduri, ce-atunci când apar Nemuritoare par, pentru c-apoi Nici să nu știi cum de au dispărut. Din mintea secolilor lungi, greoi  Ca și când n-ar fi fost. Câte ființe Ar trebui să treacă pe-a ta cale: Unele mândre, țanțoșe, regale, Cu-ncoronată frunte  îmbrăcate În purpură; altele dulci, cu ochii Moi, mari, albaștri... albe ca și crinul, Mișcând a lor corp voluptos, ce-nvită Mai aruncând priviri de muritoare, Mai căutând iubire, ca sirene; Unele-nchipuite, alte tâmpe, Unele aspre, altele duioase, Toate cerând brevet la nemurire Și toate strecurându-se cu toate astea Pe calea care duce la orașul Uitării, îngropat de vecinicie. Dar deasupra-astei mulțimi pestrițe De gânduri trecătoare, vezi departe Munții de vecinici gânduri ridicând ...
Mihai Eminescu - O, te-nsenină întuneric rece...
Mihai Eminescu - O, te-nsenină întuneric rece... O, te-nsenină, întuneric rece... de Mihai Eminescu O, te-nsenină, întuneric rece Al vremei. Înflorește-n neagra-ți Speluncă umedă ca ebenul cel topit, Fă ca să strălucească pe-acea cale Ce duce-n vecinicie toate-acele Ființe nevăzute, cari sunt , Deși trec nesimțite, ca și vremea Ce vremuiește-adânc în tot ce e. Să văd trecând în haină cuvenite Acele gânduri, ce-atunci când apar Nemuritoare par, pentru c-apoi Nici să nu știi cum de au dispărut. Din mintea secolilor lungi, greoi  Ca și când n-ar fi fost. Câte ființe Ar trebui să treacă pe-a ta cale: Unele mândre, țanțoșe, regale, Cu-ncoronată frunte  îmbrăcate În purpură; altele dulci, cu ochii Moi, mari, albaștri... albe ca și crinul, Mișcând a lor corp voluptos, ce-nvită Mai aruncând priviri de muritoare, Mai căutând iubire, ca sirene; Unele-nchipuite, alte tâmpe, Unele aspre, altele duioase, Toate cerând brevet la nemurire Și toate strecurându-se cu toate astea Pe calea care duce la orașul Uitării, îngropat de vecinicie. Dar deasupra-astei mulțimi pestrițe De gânduri trecătoare, vezi departe Munții de vecinici gânduri ridicând ...