Căutare text în Literatură
Rezultate din Literatură pentru ȘTERGE
Rezultatele 71 - 80 din aproximativ 308 pentru ȘTERGE.
... zice: „Poftim, dacă-ți dă mâna!â€� Dar vultanul e priceput; știe cu cine are de-a face. Un ocol, și se șterge prin zare, să caute aiurea o pradă mai puțin păzită. Și-n urma lui păsările își văd de hrană, gâgâlicii răsar iarăși la lumină, și ...
Emil Gârleanu - În fel de fel de fețe
Emil Gârleanu - În fel de fel de feţe În fel de fel de fețe... de Emil Gârleanu Gaița mea e foc. V-am destăinuit pățania ciocănitorii și de-atunci și-a pierdut încrederea în mine. O săptămână întreagă am rugat-o până să-și ție cuvântul, să-mi spuie cum au căpătat păsările penele lor așa de minunate la vedere. Ascultați ce-am vorbit cu gaița: Eu : Pasăre dragă, îți făgăduiesc că de acum înainte n-o să mai spun altora nimic din ceea ce-mi împărtășești. Gaița : Lasă că te cunosc. Așa mi-ai vorbit și rândul trecut, și mi-ai pus ciocănitoarea pe cap, de-mi amărăște zilele. Eu : Gaiță dragă, mă jur... Gaița : Jurămintele tale sunt ca fulgii mei de ușoare. Uite (își scoate un fulg cu ciocul și-l lasă să plutească în aer). Eu : Gaiță dragă, crede-mă, jurămintele mele sunt ceva mai grele... Gaița : Lasă! lasă!... În sfârșit, o să-ți spun și povestea asta, și atâta tot... Eu : Și lada-n pod! Gaița : Așa. Ascultă: La-nceput toate păsările aveau penele de două feluri; albe și negre, ca ziua și noaptea. Decât Dumnezeu se cam săturase să le vadă pe ...
Emil Gârleanu - Cioc! cioc! cioc!
... copac, și la altul. Fagul sună mai tare, frasinul mai înăbușit. Un stejar găunos răsună ca un hârb. Și ciocănașul bate mereu, se duce, se șterge din ochii mei. De-abia se mai aude, departe: Cioc! cioc! cioc! Scatiul piruie iar: — Știi una, frate măcăleandru? Eu cred că tot ce ...
Emil Gârleanu - Voinicul! Voinicul! de Emil Gârleanu L-a adus ciobanul de urechi, ca pe-un biet măgar ce era. I-a pus o pocladă, pe pocladă — șaua de lemn, și i-a strâns chinga bine, căci aveau să meargă la târg. Apoi a-nceput să-i grămădească pe spate: o sarică — a ciobanului; două lăvicere — ale stăpânului; patru tivgi cu lapte, câte două de fiecare parte, să se cumpănească; opt sedile cu brânză — patru și patru; iar deasupra, moț, cei doi băieți ai stăpânului, veniți la stână din ajun, spate la spate, să nu-și scoată ochii. Dar pe când ciobanul, ștergându-și sudoarea cu dosul mâinii, de pe frunte, aducea poclada s-o puie pe sărmanul dobitoc, un purice sări de pe mâna ciobanului pe spinarea măgarului și-și făcu un locușor sub o încrețitură a poclăzii, tocmai cât îi trebuia să fie la largul lui. „O să stau la umbrăâ€�, gândea puricele, iar ciobanul încărca mereu. Cât era de mic puricele, ce loc prindea? Iar greutatea care îndoia genunchii măgarului cum putea să-l apese? Și-au pornit la ...
George Coşbuc - Fragment epic Fragment epic de George Coșbuc Iar pe lumea ceealaltă scoborând acum flăcăii Cei căzuți la Vid pe dealuri și pe șesuri la Vidin, Câți sosesc pe rând în stoluri, adunați în gura văii Stau s-aștepte alte gloate câte se vedeau că vin. Unii șterg de iarba udă câte-o sabie-ncruntată, Din pulpana hainei, alții sângele dușman îl storc, Și se laudă cu toții și vorbesc cu toții-odată Precum fac biruitorii din războaie când se-ntorc. Când văzur-această gloată, toți acei ce-ndușmăniră Pe români de-a lungul vremii, plini de spaim-au tresărit Resfirându-se prin noapte, precum fumul se resfiră, Și din margini mai spre margini se topeau necontenit. Cu genunchii plini de tremur și cu gheața morții-n gură, Morți erau de-a doua oară, ca-ntr-al Orcului noian Luptătorii din Mikene când îngălbeniți văzură Strălucind prin noapte coiful comandantului troian. Dar ai noștri morți de veacuri, câți pieriră prin războaie, Apărând a lor credință și pământul românesc, Stau cu ochii țintă-n noapte și-al lor mijloc îl îndoaie Ca s-apropie privirea de minunea ce-o zăresc: Văd români, și- ...
George Coșbuc - Pe drumul Plevnei
George Coşbuc - Pe drumul Plevnei Pe drumul Plevnei de George Coșbuc Iar pe drumul care duce de la Dunăre spre munte Trec românii zi și noapte către Plevna, merg și vin. Vesele batalioane cu maiorii lor în frunte, Șir de care cu provizii schilăviți în haine crunte Scârțâit și chiu, și tropot pe-acel drum de oameni plin. Într-acest pestriț amestec, scoborând pe dealuri, iată Pe-un răzor s-oprise-n cale o bătrână și gemea, Cu desagii goi pe umeri, semn de-o cale-ndelungată. Iar din văi, urcând alene se vedea venind o ceată De drumeți din țara noastră și s-opriră lângă ea. Bună calea, zise unul, Inima vă fie bună, Oameni buni! Dar unde mergeți? De ne-ajută Dumnezeu, Noi, la Plevna, maică dragă. Tot la Plevna! Cum ne-adună! Eu de-acolo viu. Băiatul mi-e-n război acu de-o lună, Și m-am dus să-mi văd băiatul că-i la Plevna și-i al meu. Repede-mprejur se strânse ca prin farmec toată ceata Ca să-ntrebe cum e Plevna? cum stau turcii-nchiși în ea? Ce mai zice Carol-vodă, când o fi războiul gata? Și-mbătată de potopul ...
George Coșbuc - Regina ostrogoților
George Coşbuc - Regina ostrogoţilor Regina ostrogoților de George Coșbuc Jalnic vâjie prin noapte glasul codrilor de brad, Ploaia cade-n repezi picuri, repezi fulgerele cad. În castelul de pe stâncă, la fereastra solitară, Stă pe gânduri o femeie și privește-n noapte-afară. Al ei suflet e furtună, noapte e gândirea ei— Astăzi ea e pusă-n rândul celor mai de jos femei! E regina ostrogotă! Dar în turn aici e roabă; Lacrimile-n ochii palizi îi sunt singura podoabă. În tăcerea din odaie-i intră cruntul Teodat, Ea se-ntoarce tristă, blândă: —"Tu-mi ești rege și bărbat. M-ai privit întotdeauna ca pe-o piedică din cale, Pentru ce-mi ascunzi de-a pururi taina gândurilor tale? M-ai închis aici în lanțuri; am răbdat în chip păgân, Și mi-am zis: El are dreptul! Mi-e bărbat și mi-e stăpân. Mi-ai ucis pe-ntâiul sfetnic și râdeai că lumea plânge Când de barba lui căruntă spada ți-o ștergeai de sânge. Și-am tăcut, zicîndu-mi iarăși: El a fost supusul tău, De-a făcut vrun rău, tu, rege, trebuie să curmi ce-i rău. Mi-ai ...
George Coşbuc - Sonete de lux Sonete de lux de George Coșbuc Cuprins 1 I 2 II 3 III 4 IV 5 V I CURRICULUM VITAE Puțin ne pasă cine-i, al cui, și cum îl cheamă. El a trecut liceul cu cea mai slabă notă, Apoi s-a făcut actor. Dar fața-i idioată N-a încântat pe nimeni, cel mult pe câte-o damă. A-ntrat apoi în oaste și-a stat, cum bag de seamă, În lazaret trei toamne, pus bine de-o cocotă. Ieșind, a scris novele, dar n-a scris bun o iotă; Apoi s-a făcut pictor și-artist de panoramă. Cu timpul un istoric i-a dat să scrie copii, Dar nu știa sintaxa, scria ca-n timpul mitic S-a hotărât în urmă să-și deie ortul popii. S-a spânzurat! Dar bietul rămase paralitic, Că l-au tăiat din ștreanguri, și-atunci ștergându-și stropii P-obraz, și-a dat de petic, fondând un ziar critic. II VIZITE Vrei tu să fii eroul saloanelor? Ascultă. Tot ce ...
George Topîrceanu - Bimbirițichel
George Topîrceanu - Bimbiriţichel Bimbirițichel de George Topîrceanu I ................ Frații lui, băieți și fete, Au crescut mai pe-ndelete, Toți plângoci și dolofani. Cel mai tânăr dintre șapte Se numește Papă-lapte Și-a-mplinit abia doi ani. Toată ziulica țipă — Nu stă locului o clipă, (Cere lapte), vrei-nu vrei. Biata mă-sa la tot pasul Trebuie să-i șteargă nasul Și să-l aibă-n grija ei. N-au nici capră, n-au nici vacă. Mama-i văduvă săracă. Numai Bimbirițichel O ajută câteodată Când o vede supărată... Ce s-ar face fără el? II Într-o seară, o vecină Zice: — Vin de la grădină, Dintr-o margine de sat. Mă dusesem, eu cu fata, Și-am luat și pe cumnata, Să culegem zarzavat. Dar nici nu intrasem bine: De sub gard, de lângă mine Țâșt! un iepure șoldan! Arză-l focul să mi-l arză, Mi-a mâncat un car de varză, Toată munca dintr-un an!... Bimbirițichel deoparte Stă uitându-se-ntr-o carte, Parcă nici n-ar auzi Chestia cu zarzavatul... Dar a doua zi, băiatul S-a sculat în zori de zi. Unde pleacă? ...
George Topîrceanu - Poetul (Topîrceanu)
... cum îl cheamă, A devenit o personalitate. Cotidiana lui celebritate Ca un balon se umflă din reclamă. Și scrie... scrie... și nimic nu șterge, Având mereu impresia că "merge" Și că-ntr-o zi va cuceri Parnasul. Zadarnic, totdeauna, la intrare Cu politețe i se taie nasul, Că-i ...
Grigore Alexandrescu - Anul 1840
Grigore Alexandrescu - Anul 1840 Anul 1840 de Grigore Alexandrescu Să stăpânim durerea care pe om supune; Să așteptăm în pace al soartei ajutor; Căci cine știe oare, și cine îmi va spune Ce-o să aducă ziua și anul viitor? Mâine, poimâine, poate, soarele fericirii Se va arăta vesel pe orizont senin; Binele ades vine pe urmele mâhnirii, Și o zâmbire dulce după-un amar suspin. Așa zice tot omul ce-n viitor trăiește, Așa zicea odată copilăria mea; Și un an vine, trece, ș-alt an îl moștenește; Și ce nădejdi dă unul, acelălalt le ia. Puține-aș vrea, iubite, din zilele-mi pierdute, Zile ce-n veșnicie și-iau repedele zbor; Puține suvenire din ele am plăcute: A fost numai-n durere varietatea lor! Dar pe tine, an tânăr, te văz cu mulțumire! Pe tine te dorește tot neamul omenesc! Și eu sunt mică parte din trista omenire, Și eu a ta sosire cu lumea o slăvesc! Când se născu copilul ce s-aștepta să vie, Ca să ridice iarăși pe omul cel căzut, Un bătrân îl luă în brațe, strigând cu bucurie: "Sloboade-mă, stăpâne, fiindcă l-am văzut." Astfel drepții ar ...