Căutare text în Literatură
Rezultate din Literatură pentru ANTIC
Rezultatele 71 - 80 din aproximativ 161 pentru ANTIC.
Vasile Alecsandri - Balaurul La mijlocul drumului, La puțul porumbului Văzui floarea câmpului, Dar nu-i floarea câmpului, Și-i chiar ochiul șarpelui, Șarpe lung cu solzii verzi, Nici să-l vezi, nici să-l visezi. Cel balaur din păcate Înghițise jumătate Trup cu arme ferecate, Trupușor de voinicel Ce striga mereu din el: ,,Sai, bădiță ortomane, Că m-ajunge la ciolane! Sai, bădiță, de mă scoate, Că m-apuc' fiori de moarte!" Iată-n lungul drumului La puțul porumbului Că venea, mări, venea Pe balaur de-ntâlnea Un viteaz de ortoman Pe-un cal negru dobrogean. ,,Măi balaur! striga el, Lasă trupul tinerel, Că te curm pe jumătate Să-mi răscumpăr din păcate." Șarpele se zvârcolea Și cu șapte limbi grăia: ,,Ortomane, Hoțomane! Bate-ți negrul Pe de-a-ntregul Și te du, și fugi de mine Că nu-i bine nici de tine." ,,Șerpuliță, Dinți de criță, Am un paloș de oțel, Lasă trupul tinerel." ,,Taie-mă, nu mă tăia, Nu mă las de prada mea, Ist copil chiar din pruncie Maica sa mi l-a dat mie, Că ades îl blestema Și-i zicea când îl culca: ,,Culcă-te, alină-te Șarpele sugă- ...
Vasile Alecsandri - Bobii Trage, mândro, cu bobii, [1] Nu-ți mai lăcrima ochii. De-or cădea bobii în zece, Să știi că dorul nu-mi trece. De-or cădea bobii în opt, Să știi că mi-e dor de tot. ↑ A trage în 41 de bobi este un obicei foarte răspândit la români. Bobii prevestesc viitorul fetelor și al flăcăilor, și când, după deosebitele împărțeli în zece grămezi, și în opt, și în cinci, și în trei, rămâne unul pe dinafară, bobul sositor, atunci negreșit persoana dorită vine, dorul se împlinește. Babele prin sate sunt foarte dibace în tragerea bobilor pe sită. Mai sunt însă și țigance vrăjitoare, care se poartă din loc în loc și spun sorții cu oglinda sau cu cercetarea palmei de la mâna dreaptă. Românii, ca și strămoșii lor, au mare plecare a crede în presagiuri și păstrează încă unele din obiceiuri antice, atingătoare de aflarea soartei. Pe timpul romanilor, amorezii mai cu deosebire dau o mare însemnătate unor crederi copilărești. Lucrurile cele mai nedemne de băgat în seamă le umpleau inimile de bucurii sau de descurajare. De pildă, pocneau în mâini foi de trandafir sau de mac, sau de ...
Vasile Alecsandri - Brumărelul
Vasile Alecsandri - Brumărelul Într-o verde grădiniță Șade-o dalbă copiliță Pe-așternut de calonfiri, La umbră de trandafiri. Trece-un voinicel cu grabă, Și din fugă o întreabă: —Spune-mi, dalbă copiliță, Cu rumena ta guriță, Ești nevastă, ori ești fată, [1] Ori zâna din ceri picată? —Nici nevastă sunt, nici fată, Nici zână din ceri picată, Ci sunt floare garofiță, Răsărită-n grădiniță; Dar tu, voinicele, spune, Ești însurat, ori ești june? —Eu sunt, dragă, Brumărelul, Îi răspunse voinicelul. Eu vin seara, pe răcoare, De mă culc pe sân de floare, Și când plec voios, cu soare, [2] După mine floarea moare! Note ↑ După datina antică fetele poartă capul gol, până când se mărită, iar de cum se cunună, ele pun ștergare pe cap. Cuvântul nevastă își trage etimologia de la numele zânei Vesta, căreia fecioarele erau închinate în timpul romanilor. Măritându-se, fata iese din rândul vestalelor și încetează de a fi supusă cultului zânei Vesta. Ea se face nevesta, nevastă . ↑ Tablou poetic, alegorie ingenioasă de pierirea florilor bătute de brumă. Brumărel este numele lunii lui octombrie, când încep a cădea brume mici. Românii dau lunilor numiri ...
Vasile Alecsandri - Cuza Vodă Cuza Vodă de Vasile Alecsandri Văzutu-te-am în pace suind scara mărirei Și-n pace luănd calea augusta-a nemurirei, O! scump amic, domn mare, o! nume cu splendoare Sadit pe miriade de libere ogoare! O clipă apărut-ai în planul veciniciei Și vecinice mari fapte lăsat-ai României, Nălțând din părăsire antica-i demnitate Prin magica Unire și sacra Libertate. Ca norul plin de mană ce trece și revarsă O ploaie roditoare pe brazda care-i arsă, Și, stând apoi deoparte, în urma lui privește Cum brazda se deschide și câmpul înflorește, Așa și tu din ceruri ai dulcea mângâiere Și vezi a țării tale frumoasa renviere, Tu, ce-ai stârpit cu sceptrul, unealta de rodire, Din suflete și câmpuri sămânța de serbire, Acum te odihnește gustând eterna pace În taina măiestoasă a morții care tace, Lăsând o lume-ntreagă la tine să gândească Ș-a ta legendă, Cuza! cu fală s-o rostească... Sunt nume destinate, ca numele tău mare, Să steie neclintite pe-a Timpului hotare Și vecinic să răspânda o falnică lumină Pe seculii ce-n umbră, trecând, li se
Vasile Alecsandri - Holera (Alecsandri)
Vasile Alecsandri - Holera (Alecsandri) Jos, pe malul Prutului, La casele Vâlcului, Vâlcul bea, se veselește, Cu trei fete se-ndrăgește, De holeră nici gândește; Maică-sa grija-i ducea Și cu lacrimi îi zicea: ,,Dragul mamei Vâlcule, Mândrule, voinicule! Tu tot bei și veselești, De holeră nici gândești, Lasă-mi-te de beție Și de dalba veselie, Că holera-i chiar la Prut Și chiar dincoace-a trecut!" Vâlcul ei se supunea, Patru boi la car punea Și pe cal încăleca, Drumul la vale-apuca, Apuca-n călătorie Să facă negustorie. Când la cotul Prutului, Prin mijlocul câmpului, El zarea, mări, vedea O clonțată ce râdea, O clonțată-nveninată, Cu pielea pe trup uscată Și cu părul despletit Tot cu șerpi împleticit. Ea din loc în loc sărea, Spini în urmă-i răsărea, Iarba câmpului ardea Și oamenii morți cădea! ,,Cale bună, măi drumeț: Unde mergi așa sumeț?" ,,Cale-ntoarsă, cloanță fa, Unde-alergi curând așa?" ,,Merg la casa Vâlcului De pe malul Prutului Ca să-i ridic zilele, Să mă duc cu dânsele." ,,Alei! iazmă călătoare, Boală rea ș-ucigătoare! Na-ți calul și armele, De-mi lungește zilele, Să-mi mai văd copilele Că-mi ...
Vasile Alecsandri - La gura sobei
Vasile Alecsandri - La gura sobei La gura sobei [1] de Vasile Alecsandri Așezat la gura sobei noaptea pe când viscolește Privesc focul, scump tovarăș, care vesel pâlpâiește. Și prin flacăra albastră vreascurilor de aluni Văd trecând în zbor fantastic a poveștilor minuni. Iată-o pasere măiastră prinsă-n luptă c-un balaur; Iată cerbi cu stele-n frunte care trec pe punți de aur; Iată cai ce fug ca gândul; iată zmei înaripați Care-ascund în mari palaturi mândre fete de-mpărați. Iată pajuri năzdrăvane care vin din neagra lume, Aducând pe lumea albă feți-frumoși cu falnic nume; Iată-n lacul cel de lapte toate zânele din rai... Nu departe stă Pepelea, tupilat în flori de mai. Dar pe mine ce m-atrage, dar pe mine ce mă-ncântă E Ileana Cosânzeana!... în cosiță floarea-i cântă. Până-n ziuă stau pe gânduri și la ea privesc uimit, Că-mi aduce viu aminte de-o minune ce-am iubit! ↑ Omer a compus Iliada și Odiseea din tradiții și poate din fragmente de poeme poporale. Ariosto a scris fantastica epopee Orlando de pe legendele cavalerești răspândite în Italia și ilustrate prin imaginația ...
Vasile Alecsandri - Năluca Frunză verde alunică! Mircea suie pe potică Și-ntâlnește o fetică Ce purta cofiță-n mână Cu apă de la fântână: ,,Copiliță, stăi să beu, Răcori-te-ar Dumnezeu!" ,,Ba, bădiță, ba, nu vreu, Că mă tem de dragul meu, El mi-a zis să mă feresc De străini ce-i întâlnesc, Că de apă nu le-i sete, Ci de sărutări de fete." Nu te teme, fata mea, Că el de s-a mânia Cu baltagul l-oi lovi, Cu pământ l-oi înveli. ,,Mergi în valea cu sulcină, Că-i găsi o cofă plină Scoasă chiar cu mâna mea, Descalecă și o bea, Bea-o toată dacă-i vrea, Da-ți fă cruce mai întăi Și suflă pe fața ei Să nu fie descântată De baba cea blestemată, Să nu aibă vreo nălucă, În pustiu ducă-s-ar, ducă! Mircea-n vale se ducea, Dar el cruce nu-și făcea, Peste apă nu sufla, Ci la ea năvală da. Înghițea, bietul, o dată Și-l lovea dorul de fată. Înghițea de două ori Și-l apucau reci fiori. Înghițea iar de trei ori Și cădea mort între flori! Românul ...
Vasile Alecsandri - Soarele și luna (Alecsandri)
Vasile Alecsandri - Soarele şi luna (Alecsandri) Umbla, frate, mândrul soare, Umbla, frate, să se-nsoare Nouă ai Pe nouă cai Care noaptea pasc în rai. Umbla cerul și pământul Ca săgeata și ca vântul, Dar toți caii-și obosea Și potrivă nu-și găsea Ca sora sa Ileana, Ileana Cosânzeana, Ce-i frumoasă ca o floare Într-o iarnă fără soare. ,,Surioară Ileano, Ileano Cosânzeano! Haideți să ne logodim, C-amândoi ne potrivim Și la plete și la fețe Și la dable frumusețe. Eu am plete strălucite, Tu ai plete aurite, Eu am fața arzătoare, Tu, fața mângâietoare." ,,Alei, frate luminate, Trupușor făr' de păcate, Nu se află-adevărat Frați să se fi cununat. Cată-ți tu de cerul tău Și eu de pământul meu, C-așa vrut-a Dumnezeu." Soarele se-ntuneca, Sus, la Domnul se urca, Domnului se închina Și din gură cuvânta: "Doamne sfinte, Și părinte! Mie timpul mi-a sosit, Timpul de căsătorit, Și potrivă n-am găsit Ca soră-mea Ileana, Ileana Cosânzeana". Domnul sfânt îl asculta Și de mână mi-l lua Și prin iaduri mi-l purta, Doar că l-ar înspăimânta, Și prin rai încă-l purta, ...
Cincinat Pavelescu - Ce este o epigramă și cum se face%3F
... Terpandru, coleg de lirism și de succese cu Arhiloh; Anacreon, înaintea lor, a cântat iubirea și vinul. Nevoia în care se găsea poetul antic de a-și închide gândul și simțirea într-un spațiu scurt îl silea să dea expresiei putere și lapidarism. Epigramele lui Meleagru, care ...
Constantin Stamati-Ciurea - În vis și aievea
Constantin Stamati-Ciurea - În vis şi aievea În vis și aievea de Constantin Stamati-Ciurea I ... Dulcea armonie a orchestrei, ce cânta un vals fermecător, îmi gâdilea auzul și, când am intrat în salonul de bal al cazinei de la Spaa, dansul era în cea mai mare înfocare. Sute de perechi se învârteau în acea volbură atrăgătoare, și dinaintea ochilor mei treceau atâtea femei frumoase ce semănau cu un legion de îngeri coborâți din nouri cu aripile ascunse sub stofele bogate ale rochiiÂlor și horbotelor de mătase. Ele abia atingeau cu piciorușele lunecosul parchet. În coafurile lor străluceau diamante, care pare că, trecând prin bolta cerească, se aninaseră în mândul lor păr ca stele din cortegiul nopții. Iată, gândeam eu privindu-le, aici este lumea unde femeia împărățește, unde ea ca o zeiță în capiștea sa este înconjurată și tămâiată de adoratori, unde cu o căutătură zdrobește paveÂzele rațiunii noastre, îmbătându-ne nu cu vin, ci cu nectarul ne-văzut al amorului, în care ea plutește ca steaua în razele sale de lumină. La așa baluri poetul se însuflețește și inspirația lui se aprinde, până și ascetul, îngenunchind, mărturisește că femeia este cea mai aleasă ...
Constantin Stamati-Ciurea - Luxul
Constantin Stamati-Ciurea - Luxul Luxul de Constantin Stamati-Ciurea Dedicat Eminenței Sale Înalt Preasfințitului arhiepiscop și mitropolit al Bucovinei și Dalmației etc. etc., dr. Silvestru Morariu-Andrievici Nu anii îmbătrânesc pe om, ci viața, pentru că starea normală a omului este indiferentismul... Ce exprimă cuvântul lux ? Expunerea sau deslușirea deșertăciunilor omenești, în care parÂtizanii senzualismului caută desfătarea trupească, găsind că în ea este originea tuturor ideilor noastre în contra idealismului. Orișicum să fie, dar luxul este viciul cel mai atrăgător, cel mai molipsitor, din care se nasc toate calamitățile ce aduc la pieire nu numai individualitatea omenirii, ci dărâmă și stinge națiuni întregi. Odată ce omul este molipsit de acest demon al ispitei, el contenește de a fi mulțumit cu aceea ce munca sa îi dă. Nu exisÂtă o chestie mai grandioasă și mai însemnată de discutat decât chestia luxului; lupta și contrazicerile ideilor nu s-au sfârșit între filozofii antici precum și moderni. Unii sunt de opinia că luxul este podoaba națiunii și alții că el este pieirea ei. Răsfoind paginile istoriei, găsim că unde luxul se mărește, năravurile se desfrânează și națiunea slăbind cade și se stinge. La egipteni, la perși, ...