Căutare text în Literatură

 

Cuvânt

 

Rezultate din Literatură pentru AVÂND ACEEAȘI NATURA (CU)

 Rezultatele 71 - 80 din aproximativ 150 pentru AVÂND ACEEAȘI NATURA (CU).

Antioh Cantemir - Antioh Cantemir: Satira VII

... și spun ca de deunăzi, Campania și lupta la Cighirin [1] urmată? răguși zadarnic vrând să le dovedesc Că mintea-n om nu crește cu lunile și ani, Cu toate că cercarea pre minte sprijinește, Și ce câștigă numai cu anii; însă vremea Nu dă esperiență la cei ce nu pricep A lucrurilor reguli; iar omul silitor La ea s-ajungă poate și ... vreme în care să putem A-i potoli iuțeala, de nu de tot s-o stingem, Și să-ntărim în bine pre cei cu plecări bune; Această vreme este când omul e copil. Atunci e ochiul ager, auzul simțitor, Căci nou fiind pe lume, pătrunde cu-nfocare, Ș-obiectele ce vede se înrădăcinează În inima-i setoasă de orice lucru nou. Deprinderea adesea se face fire-n om; Ea chiar și ... la natură, mai bine cercetând, Descoperim că-s numai a creșterii efect. Aceasta a pătruns-o neobositul PETRU, Monarhul și părinte, cu-a lui înțelepciune. Cu multe ostenele, el școale-a așezat, A căror îngrijire și scop folositor Era ca să aducă pe juni la fapta bună ...

 

Calistrat Hogaș - Amintiri dintr-o călătorie

... a unei surprinderi. Ceea ce s-a petrecut atunci în sufletul lui a fost, desigur, mai iute decât fulgerul; destul că, cu niște ochi de două ori mai mari decât cei ce poate-i avea de obicei, cu o față lungă și speriată și neputându-se lămuri de unde și cum răsărisem noi așa ca din pământ, se uită la noi, măsurându-ne ... și mai bine, ieșirăm pe creasta unui deal lutos și sfărâmat, care se ridică la o mică înălțime deasupra Almașului. Scoborârăm în sat, trecând pârâul cu același nume, și merserăm la micul schit de călugărițe, care se află din sus de curtea boierească. Starița schitului era rudă cu tovarășul meu de drum și, prin urmare, de la sine se înțelege că furăm cu deosebită cinste primiți. E foarte atingător lucru să vezi cu câtă bunăvoință și cu câte jertfe chiar se îndeplinesc datoriile ospitalității în aceste schituri locuite de câteva femei sărmane. Poate că adevăratele învățături evanghelice au și ele cuvântul lor ... o femeie de statură mijlocie, mireană la trup și numai la cap călugăriță. Poate că acesta era portul ei de drum, noi ne dădurăm însă cu

 

Paul Zarifopol - Introduceri la ediția critică I.L. Caragiale, opere

... decât pentru că el vrea să tragă acum o sfoară, acum alta. Îndeosebi Leonică Ciupicescu, împietrit în încercările lui de căsătorie periodice, ne întâmpină, familiar, cu ticul său verbal lac să fie, broaște destule ca figură deplin caragialiană. În același an, 1880, apar, în Convorbiri literare, Amintirile din copilărie ale lui Creangă și Amintirile din teatre ale lui Caragiale. Zece ani mai înainte se publicase ... nouă se afirma astfel cum nu se poate mai hotărât. Lirică și romantică, pe alocuri până la stângăcie poate, viziunea fantastică a poetului, cu splendidul ei pitoresc și mitologic, și cosmic, cu mișcarea măreț înceată a faptelor, e, poate, mai aproape de narațiunea pură decât scenele strânse sub accente scurte ale celorlalți doi. Cu toate deosebirile, povestitorul Creangă e aproape tot atât de dramatic cât Caragiale, cel predestinat teatrului. Dialogul lui Creangă, cu indicațiile de mișcări și atitudini, în Amintiri, dar nu mai puțin în Soacra cu trei nurori sau în Moș Nichifor Coțcarul, sunt făcute ca să creeze intens figurile; iar mersul întâmplărilor e continuu îndreptat astfel ca să culmineze în ... pronunță niciodată curat numele proprii străine și neologismele; grecul creditor turbat, care umblă să-l împuște pe Millo, iar când îl întâlnește, îl mai împrumută ...

 

Vasile Pârvan - Datoria vieții noastre

... meșteșugul din bătrâni, care îi dă - după meseria ce o are - hrana. Și memoria populară e foarte precisă: unele procedee își au începutul lor, identic cu forma de azi, în epoca preistorică. Continuitatea civilizațiilor populare în cursul mileniilor e propriu-zis un simplu reflex al continuității vieții din natură: evoluția acesteia se petrece în limite de timp așa de imense, încât sunt neaccesibile controlului uman; se poate așadar vorbi de o adevărată eternitate a ... fiecare nou exemplar de supraom a fost repede înrolat, catalogat, uniformizat, în casta preoțească, curtea monarhică, ori clientela politică, a conducătorilor cu sabia ori cu icoana, a diferitelor state ori națiuni. Cei recalcitranți au fost suprimați: cu binevoitorul concurs al mulțimilor slabe de minte. Doar rar de tot, când potentații politici au avut un respect romantic pentru geniul creator ca atare, născocitorii ... pe care în vremurile obișnuite nu le-ar fi adus o evoluție de decenii ori secole. Iată, în fața noastră, o operă de revoluție, înfăptuită cu mijloace revoluționare, inspirată de o iubire cu totul dezinteresată pentru mai bine, apărată, tocmai prin acea speranță naivă și curată a celor mulți, de atacurile puterilor tradiționale, ignorate voluntar de

 

Mihail Kogălniceanu - Viața lui A. Hrisoverghi

... nu făcură deosebire între vinovați și nevinovați și bieții locuitori, părăsiți de acei ce ar fi trebuit să stea să-i apere în primejdie, plătiră cu viața și cu averea lor o prea mare credință către sultan. Însă măcar că românii nu știură a se folosi de prilej, totuși Eteria, în rezultatele ... Suțeștii întemeiară în Iași și mai în toate târgurile ținutale școli domnești, din care au ieșit mai mulți bărbați însemnați pe vremea lor, ce figură cu cinste în istoria și în literatura noastră. Dar toate acele izvoare de luminare pieriră la 1821, cu cel de pe urmă domn fanariot, Mihail Suțul; și, până la 1828, Moldavia fu cu totul lipsită de școli, căci de-abia în cel de pe urmă an al domniei sale loan Sturza vv. se îngriji a restatornici ... îndeplinirea studiilor, care, cum am zis, îi erau superficiale. Închipuirea sa cea vie cerea impresii vii; aceste le avu în citirea romanticilor francezi și mai cu deosebire în Andrei ChĂ©nier, în a căruia viață găsea atâte asemănări cu însuși a sa viață; scrierile acestor autori dezveliră în el încă mai mult simțăciunea adâncă ce o ...

 

Titu Maiorescu - Răspunsurile "Revistei Contimporane"

... mai sus tot caracterul lor, fără a le mai atinge. Căci ele nu ne înaintează în dezlegarea singurei întrebări importante aici: cum rămâne cu obiectul propriu al criticii noastre literare? Cum rămâne cu trocheele lui Dositei, pe care Revista contimporană le numește hexametre? Cum cu exploziunea entuziasmului nobil pentru țevile de apă aduse de prințul Moruzi? Cu convulsiunile înflăcărate? Cu profunzimea craterului în erupțiune? Cu ridicarea dlui Sion din adolescență și așezarea d-sale în capitală? Cum rămâne cu lumea tăcută a dlui Pantazi Ghica, care păstra un silențiu?, sau cu Armașul Dincă Sârbul, care era „șarpe incolăcitor, ființă târâtoare, astucioasă, ipocrită, furbă și trădătoare, suflet damnat, spion și confident al lui Mihnea?“ ... al Revistei, la pag. 186, rândul 11, sărindu-se un rând din manuscris, după cuvântul juca să se adauge: Sonata în sol major, apoi termină cu.“ Așadar, dna Cutare jucă din caietul lui Mozart sonata a 8-a și apoi termină cu uvertura operei FreischĂ¼tz. Unii se miră cum de zețarul sărise rândul din manuscript așa de bine încât fraza tipărită avea

 

Constantin Stamati-Ciurea - Un ajun de Anul Nou

... la țară pe câteva zile; dar neștiind la care moșie să-l aflu acasă, nu mă hotărâsei să întreprind călătoria. Colonelul Priboianu era foarte bogat, avea moșii în diferite districte. El era ca toți oamenii pe care norocul îi dezmiardă: cheltuitor și în colosalele sale nebunii nebăgător de seamă. Cu toate că avea vârsta de cincizeci de ani, extra­vaganțele și pățaniile sale nu mai aveau sfârșit, așa că peste câțiva ani bătu la talpă o clironomie de ... de-a valma de pe toate olaturile moșiilor sale. El pentru această treabă ține zăvozi aduși de pes­te mare de departe, plătiți fiecare cu câte prețul de patru perechi de boi. Eu iarăși m-am liniștit și mă zgribulii cu supunere în săniuță. Moșneagul plesni din limbă la adresa calului și acesta în trap accelerat porni înainte. Îmi îmbodolii fața cu gulerul blănii. Nu vedeam nimică. Îmi părea că mă aflu în luntrea lui Haron3, ce luneca cu mine în prăpăstiile Hadesului4. Trecu ca o oră de călătorie ce-mi păru o eternitate și, cuprins de oarecare tulburare spirituală, ridicai ceva gulerul ce ... însumi, pentru că acești oameni muncitori, care toată viața o petrec în pericole și lupte

 

Constantin Stamati-Ciurea - Floricica codrului

... se potrivea cu adorația altuia și astă idee l-a silit să rămâie holtei bătrân. Pe de altă parte era el om de natură rece, și săgețile de foc ale amorului se stingeau lovind în grăsimea corpolentului sibarit. Ca să inspire el vreo pasiune unei femei era cu neputință, fiindcă de tânăr Klimenko era foarte urâcios. De stat mic, dar spătos, de o obezitate cumplită, cu ochii mititei, cu pupilele gal-bene ca de motan, cu pleoapele umflate de grăsime, cu nasul gros și turtit, iară nările lui ca două trâmbițe întorlocate; toate aceste cusururi crescură încă la bătrânețe așa, că acest Crezus era atât de ... alături era întreruptă numai de zbieratul a două oițe ce pășteau în poieniță. Pe pragul bojdeucei ședea un bătrân în cămașă rufoasă, încins cu un curmei. Bătrânul avea ca la 70 de ani, însă era încă musculos și țanțoș. El stătea pe gânduri țintind o căutătură în cursul râului, cu o mână ținea pe genunchii săi o cobză ale cărei strune le atingea cătinel cu degetele zbârcite și negre, și mormăia cu ...

 

Ion Luca Caragiale - Noaptea învierii

... și fierbintelui său mire care o căuta de mult, care a regăsit-o în sfârșit, și care vine să dezlege vraja de gheață cu farmecul unei sărutări de foc. Este tânărul și zburdalnicul copil favorit a lui Paște-Împărat, este minunatul făt-frumos April cu părul auriu, care o ia în brațe pe adormita fecioară, o alintă, o leagănă, o mângâie și, cu mii și mii de sărutări, una mai înflăcărată decât alta, o recheamă la o nouă și strălucitoare viață! Pretutindeni este o mișuială, o forfoteală, o ... însoțit de o puternică oaste, el așteaptă prins de frigurile groazei... Noaptea a sosit într-un târziu, iată sosește și momentul oribil. Tâlharii, cu Gheorghe în frunte, încep atacul cetățuiei. Ei au un plan lesne de înțeles: să facă patru găuri cu un burghiu mare în scândura groasă de stejar a porții; pe urmă, cu un ferăstrău, să unească toate găurile, și, când acestea vor fi toate unite, pătratul dintre ele să-l tragă afară, apoi, prin locul rămas gol ... în timp ce cu mâna dreaptă ținea strâns celălalt căpătâi. La momentul dat, jidanul dă drumul ochiului și apucând repede ...

 

Titu Maiorescu - Observări polemice

... atribute lingușitoare, și în literatura română nu se află decât poeți și prozaiști admirabili — în genere, capete de geniu. Și fiindcă toți se ilustrează cu atâta mărinimie unii pe alții, publicul cu bun-simț a sfârșit prin a nu crede pe nici unul și a se depărta cu același dezgust de la o asemenea "societate lăudăcioasă", cum o numește dl I. Negruzii în "poeticale". Explicarea citatei deosebiri între maniera scriitorilor politici și a ... se află curioasa călătorie la Borsec , în care Scavinschi se vede foarte maltratat de tovarășii săi de drum, boierii Vasilică Milu, aga Costache, hatmanul Palade cu cocoanele lor și care se termină așa: La Borsec, cu feredee, cu mese, cu adunare, Se uitase mai cu totul a drumului supărare. Adeseori făcea baluri nobilimea ungurească Să le pară mai plăcută clima acea chiar ursască. Făceau și plimbări cu toții pe jos pe la sticlărie, Ba încă și peste munte până la o vizunie... Săvârșind deci toată cura în cinci săptămâni de zile, Trimețându ... ale lor; dar cât pentru ceilalți, să ne întoarcem mai bine la traduceri din cartea dlui Mozart și din alte antologii străine, pănă când vom

 

Vasile Alecsandri - Extract din istoria misiilor mele politice

... viitoarele conferințe din Paris. Misie importantă! răspundere mare și spăimântătoare!... Eu, un biet țăran de la Dunăre, aveam a mă găsi în contact cu capacitățile cele mai recunoscute din Europa! cu oamenii cei mai însemnați!... Nu dar fără griji mă întrebam de voi putea să mă ridic și să mă susțin la înălțimea misiei mele?... însă ... žDomnule conte, răspunsei, dacă am izbutit a realiza dorința noastră seculară, această reușire o datorăm în parte și Excelenței Voastre, care ați apărat cu atâta căldură drepturile Principatelor la Congresul din Paris.“ — Am făcut, apărându-le, un act potrivit cu convingerea mea și conform intereselor familiei latine, și voi continua aceeași politică din toate puterile mele. Unirea Principatelor și consultarea votului poporului este începutul unei ... care răspunsei cu franchețe fără a exalta calitățile și fără a ascunde defectele noastre, căci mi se părea că vorbesc nu cu un străin, ci cu un compatriot. Apoi rugai pe dl ministru să grăbească trimiterea unui consul sard în Principate și să binevoiască a-mi înlesni transportul a ... că aveam misii de la prințul Cuza de a mă înfățișa regelui. Generalul, nalt de stat, înzestrat ...

 

<<< Anterioarele      Următoarele >>>