Căutare text în Literatură
Rezultate din Literatură pentru C
Rezultatele 71 - 80 din aproximativ 1431 pentru C.
Cincinat Pavelescu - Cântecul Malenei
Cincinat Pavelescu - Cântecul Malenei Cântecul Malenei de Cincinat Pavelescu Celei care toarce la geamuri În zori de zi am fost izvorul Cel șoptitor prin viorele; Și mi-era unda mai albastră Ca cerul plin de rândunele! Dar la amiazi a vrut iubirea Spre mine farmecul să-și poarte, Și-acum mi-e apa turburată Și toate florile sunt moarte! Iar dacă tu te uiți prin ramuri Deseară când sfârșești de tors Și vezi o lacrimă pe geamuri, Sunt eu, ce poate m-am
Cincinat Pavelescu - Căpitanului Nicu
Cincinat Pavelescu - Căpitanului Nicu Căpitanului Nicu de Cincinat Pavelescu într-un bal, pe când dansa cu o doamnă frumoasă, dar cu părul alb Nicu vorbește cu o doamnă: Tu ești ca florile de toamnă... Și păru-ți alb mă-ntinerește; A ta iubire mă topește. Ecoul îi răspunde
Cincinat Pavelescu - Căpitanului Trifan
Cincinat Pavelescu - Căpitanului Trifan Căpitanului Trifan de Cincinat Pavelescu care, nefiind fericit în tribulațiile sale matrimoniale cu mai multe doamne bogate, dar serioase, obținuse brevetul de invenție al unei sobe care ardea fără cărbuni. Faimosul nostru căpitan în fine și-a găsit norocul: Cu apa s-a încercat în van, A reușit însă cu
Cincinat Pavelescu - Unui căpitan
Cincinat Pavelescu - Unui căpitan Unui căpitan de Cincinat Pavelescu Cuprins 1 I 2 II 3 III 4 IV I care mânca la masă de obicei numai pește De ce mănâncă Nicu pește La orice masă cu-atât zel? Ar vrea pe toți să-i devoreze Ca să rămâie numai el! II Aceluiași Gras și roșu de sudoare, Privind Dunărea în soare, Căpitanul se gândește: Parcă tot mai bine-i pește! III Tot acestui amic, într-o zi de căldură, în grădina publică din Brăila, pe marginea Dunării: De căldura zdrobitoare, Care stă să ne omoare, Singur domnul Nicu scapă, Fiindcă dânsul... doarme-n apă! IV Aceluiași căpitan, care ironiza pe magistrații ce se întorceau de la o înmormântare oficială. El, de altfel, se bucura de o reputație acvatică câștigată... la vechime. După o bătrână ce-a murit Am fost la cimitir, cernit; Și Nicu-n veci palavragiu Mi-a spus că sunt pomanagiu. Pe dânsul însă pașii-l poartă De șapte ori pe săptămână, Ca pe noi azi la o bătrână, Bătrână vie, dar nu
Constantin Negruzzi - Cântec vechi
Constantin Negruzzi - Cântec vechi Cântec vechi de [[Autor:{{{autor}}}|{{{autor}}}]] (dezambiguizare) Aceasta este o pagină de dezambiguizare — un ajutor pentru navigare care cuprinde lucrări purtând același nume. Dacă o legătură dintr-un articol v-a adus aici, vă rugăm să mergeți înapoi și să reparați legătura astfel încât să ducă direct către pagina menită. Cântec vechi , de Grigore Alexandrescu Cântec vechi , de Mihai Eminescu Cîntec vechi , de Ștefan Octavian Iosif Cântec vechi , de Constantin
Constantin Stamati - Cântecul Gafiței
Constantin Stamati - Cântecul Gafiţei Cântecul Gafiței de Victor Hugo Traducere de Constantin Stamati O floare duioasă zice fluturașului ceresc, Nu fugi, că mor; Căci trista mea soartă este eu pe pământ să trăiesc, Nu la cer să zbor... Nu uita amorul nostru, neștiut de pizmașii oameni În câmpi depărtați... Nu uita ca tu cu mine la trup, la văpsele sameni, Ca când am fi frați. Dar vai! zefirul te suflă, iar eu nu pot să mă smulg Din negrul pământ. Ca pân’ la cer cu al meu abur, miros pe cale să-ți duc Și rămân plângând. Tu te duci tot pe departe, căci prea ți-i drag a pupa Orice floare vezi. Iar eu rămân părăsită făr-a mă putea mișca, Chiar ca din obezi. Tu fugi, și iar vii la mine, și iar te duci s-amăgești, Și pe alte flori, Dar când te întorci la mine, tot lăcrimând mă găsești, Mai ales în zori... Oh! la amor mai statornic de vrei ca să te deprinzi, Și să nu mor eu, Dă-mi aripi să zbor la tine sau tu rădăcină prinzi Lângă trupul
Dimitrie Anghel - Cântec (Anghel)
Dimitrie Anghel - Cântec (Anghel) Cântec de Dimitrie Anghel Publicată în Sămănătorul , 17 dec. 1906 Garoafele din glastră, stând gata ca să moară, Vorbesc de-o fată blondă cu fața diafană, Vorbesc de-o prea frumoasă și mândră castelană Ce le-a purtat de grijă o-ntreagă primăvară... Vorbesc, și pun la cale garoafele din glastră: - "Carminul să ni-l strângem, și-n pulbere măruntă, Pe-obrajii ei să cernem ușor, în zi de nuntă, Să nu mai fie alta cum e stăpâna
Dimitrie Anghel - Cîntecul greierului
Dimitrie Anghel - Cîntecul greierului Cîntecul greierului de Dimitrie Anghel Publicată în Flacăra , 13 aprilie 1913. Sînt poate milioane de ani de-atunci — o, Soare ! De cînd tu cel ce astăzi urci bolțile de-azur. Erai de-abia o pată prin neguri călătoare, O forță-n mers ce-și cată o formă și-un contur. Așa erai, dar timpul ți-a modelat conturul Și incendiul ce-n tine mocnea de veșnicii, Înflăcărat deodată a luminat azurul Și ale mele negre și mari melancolii. Așa erai pe vremea întîiei aurore, Pe cînd eu, negrul greier, rapsodul fără glas Ce te cînta-nstrunîndu-și elitrele-i sonore, Așa am fost de-a pururi și-același am rămas. Eu sînt întîiul sunet care-a trezit ecouri Făr-a trezi pe lume fiorul unei uri, Rapsodul ce-a rupt pacea înaltelor platouri Și-a deșteptat visarea funebrelor păduri. Ca într-o seră caldă trăiam punctînd tăcerea, Privind plin de uimire cum vremile în mers Înalță continente ori pregătesc căderea A cine știe cărui fragment de univers. Părea cum că natura arareori sătulă De vechile tipare căta izvoade ...
Dimitrie Anghel - Călătorii Călătorii de Dimitrie Anghel Publicată în Sămănătorul , 20 apr. 1907 Tăcere-i și mergem cu fața spre lună... S-aud zurgălăii în noapte cum sună, Merg spornic rotașii și-o clipă mă sperii, Văzînd pe de lături cum fug prăștierii De umbra lor însăși goniți în buiastru... Pe-alocurea drumul se face albastru Cînd scapă subt dealuri și luna s-ascunde, Un miros de floare de cine știe unde Ne-ajunge pe cale și-n urmă rămîne... — "E-o vrajă trimeasă de-o fată, stăpîne, E-o vrajă", îngînă zîmbind vezeteul, Și murgii acum pășesc mai cu greul, Și vorbele noastre, prietene bune, Se fac tot mai rare, mai triste, de-ai spune Că fieștecare din noi își dă seamă Că-n urma trăsurei ceva se distramă, Și-aceea nu-i drumul, ci-i biata viață; Că dulcea mireasmă, prin noapte drumeață, Nu-i miros de floare, nici vrajă, ci-i dorul Ce-l ia pretutindeni cu el călătorul, Oriunde s-ar duce și-ar vrea ca să scape, Subt naltele ceruri pe vastele
Dimitrie Bolintineanu - În timpul de cădere
Dimitrie Bolintineanu - În timpul de cădere În timpul de cădere de Dimitrie Bolintineanu În timpuri de cădere, de lacrimi și de dor, În splendide festine, Mai mulți, uitând al țării preadulce, sfânt amor, Cătau prin dezmierdare să-mbete viața lor, Să-nece-a lor rușine. În muzică și danțuri se scură timpul lin Și viața lor zâmbește; La mesele molateci cu fericire-nchin În dalba sănătate tiranului străin Ce țara le robește! Dar când se stinge focul nebunei desfătări, Și pacea lor se stinse! Mesenii varsă lacrimi, eterne suspinări, Căci lanțul ce trecuse pe sânul dulcei țări Pe brațul lor se-ntinse. Oh! cine poate spune cât ei au suferit Robiți aici în lume?! Pierit-au sub lovirea chiar celor ce-au dorit, Și nimeni niciodată d-atunci n-a mai șoptit Al lor odios
Dimitrie Bolintineanu - Braha căpitanul
Dimitrie Bolintineanu - Braha căpitanul Braha căpitanul de Dimitrie Bolintineanu Noi te lăsăm, o, patrie, O, țară de suspine! Vom trece viața-n lacrime, Înstrăinați de tine! Sub greutatea lanțului Al nostru braț s-abate; Prin mărăcini picioarele Se-mlădiu sângerate. Și când ne las puterile, Când inima slăbește, Sub lovitura biciului Virtutea noastră crește. Dar dorurile corpului Uităm cu toții-ndată Când umbra dulce-a patriei Prin lacrimi ni s-arată. Astfel cânt moldavii de tătari robiți, Astfel cânt pe cale abătuți, zdrobiți. Întâlniră cete ruse și române Ce-au scăpat din spada hoardelor păgâne. Dar moldavii cată robii-a libera... Capu-oștirii ruse le vorbește-așa — ,,De-ți lovi tătarii după cum vă place, Are să se strice noua noastră pace." — ,,Cum nu ne vom bate, doamne, când zărim În robie soațe, fiice ce dorim?" Astfel strig românii și pe lângă dânșii Ordele turbate văd trecând cu prinșii. Braha stă, privește... O femeie trece Cu picioare goale, noată-n huma rece, Cu vesminte rupte, perii revărsați, Brațele sub lanțuri, ochii-i lăcrimați. Tinerica prinsă către dânsul cată. Strigă cu durere, cade leșinată. Braha recunoaște pe soția sa. Își cheamă vitejii, p-al ...