Căutare text în Literatură
Rezultate din Literatură pentru CÂND ANUME
Rezultatele 71 - 80 din aproximativ 233 pentru CÂND ANUME.
Garabet Ibrăileanu - Viață și moarte
... și cinstită e de ajuns spre a schimba convingerile greșite, spre a inocula ideea adevărată. Dar vine în curând o vreme când începi să simți masiva realitate a inerției omenești, acea alcătuire din deprinderi, prejudecăți și, mai ales, instincte, sentimente, pasiuni. Iar când în problemele de care suntem agitați vorbește partea aceasta afectivă, ideile noastre nu sunt decât expresia naturii noastre intime, iar argumentele cu care le susținem ... izbucnitoare, cu atât e mai puțin suportată de un obosit. E un contrast atunci prea mare între forțele noastre și cele care ne înconjoară. 19. Când omul nu se mai poate iluziona, când nu mai urmărește nimic, când i-i frică de acțiune, pentru că nu poate reacționa, atunci realitatea nu-l mai interesează. Atunci vine incuriozitatea (oboseala nervoasă, neurastenia, a fost ... chiar în prima tinerețe. De aceea, știință, filozofie, poezie, critică estetică, toate de primul rang, pot fi semnate și de oameni sub treizeci de ani (...). Când însă e nevoie de o lungă observație personală, genul nu poate fi cultivat cu succes decât de oamenii maturi. Și singura observație care cere timp ... ...
Gib Mihăescu - Donna Alba - Volumul II
... a dat îndemn și ghes și-acum dă necontenit avânt prințului să-mi facă această divină lectură. Eu o ascult cu religiozitate, dar din când în când casc, sau îl întrerup cu vreo amintire, care n-are nici în clin, nici în mânecă nici cu sensul frazelor citite, nici cu reflecțiile sau ... moment, la comandă" (imaginile acelea de bună seamă) și ca atare "lași gândul liniștit în lipsă-mi, pentru a scoate din el, numai când mă ai în față, ca un prestidigitator dintr-o cutie miraculoasă". Astfel, donna Alba ajungea la curioasa preferință să-și știe amantul mai încet la ... săli de teatru, ori chiar saloane - ah, donna Alba era stăpânită total de pasiunea mea pentru obscur și tainic, Doamne! cum mă va privi ea când îi voi pune în mână comoara trecutului ei! - a făcut-o să-l caute și mai în adânc, mai ales în complicitatea acestui ... faptul pe care-l plănuisem, furtul pe care trebuia să-l săvârșesc și care-mi da de acum delicioase emoții, se amână de la sine. Când întreaga cutie va fi terminată și când ...
Ion Luca Caragiale - Știe carte băiatu lui Papuca!...
... în spirit; el știe versuri de Victor Hugo și are și cel mai ieftin dicționar. Tot așa de procopsit era și băiatul lui Nastratin Hogia. Când s-a întors acasă din străinătăți, a cerut lui tată-său să-i deie o odaie pe seamă, unde să-și ... și poate — după toată analiza și la ochi, și la nas — pricinuită de un patruped, un patruped neapărat ierbivor și un patruped ierbivor anume din speța bovină. “Aceasta este (gândi junele, izbit de ciudățenia fenomenului) ori o paradoxală minune, ori o minunată paradoxă!... Cum să umble boul, vaca ... lui mamă, văzându-l obosit de atâta luptă cu dicționarul și aflând ce problemă îl chinuise toată noaptea, îi explică procopsitului tot misterul, și adică: când se făceau casele, bârnele erau trântite în ogradă; un bou al unui cărăuș, care aducea materiale, a comis o mânjitură pe o bârnă ... a găsit foarte teatral. Poate, credem noi, poetul voia să tragă de aci chiar un efect artistic. E mai comic parcă un așa berbant când poartă un nume ce amintește atâtea mari virtuți, pe care el, tipul opus și grotesc, tocmai nu le are. Închipuiți-vă într-o comedie modernă ...
Mateiu Caragiale - Remember (Mateiu Caragiale)
... le-am trăit cândva și undeva, precum sunt lucruri viețuite despre care ne întrebăm dacă n-au fost vis. La asta mă gândeam deunăzi seara când răvășind printre hârtiile mele ca să văd ce se mai poate găsi de ars — hârtiile încurcă — am dat peste o scrisoare care mi ... unui asemenea decor, singură numai, pătimașa mireasmă ce răspândea el în juru-i, atât de îmbătătoare că treaz te făcea să visezi? Aubrey de Vere. Când mă gândesc... Ne-am vorbit într-o zi așa, parcă ne-am fi cunoscut de când lumea. Numele lui normand — și până astăzi nu știu dacă astfel se cheamă întradevăr — nu-mi era străin, fiind numele de neam al ... îndeosebi dragă noului meu prieten, el o purta în însăși făptura lui, în ochi și sub pielița foarte străvezie a mâinilor, în cari, când la una când la cealaltă, sclipeau șapte inele, gemene toate — șapte safire de Ceylan. Cu brățara și cu parfumul, acea de neuitat mireasmă de garoafă roșie, inelele ...
Ion Luca Caragiale - Scrisoare (Caragiale - 2)
... și dv. că, dela o vreme 'ncoace, noi Românii, în genere, dăm o exagerată importanță literaturei, ca să nu zic literaților ? Literatură... Poezie... Da... Poezia - când e poezie, nu când numai vrea să fie - oricât ar părea de inutilă unor filisteni, își are înalta ei utilitate... Ea poate îmbărbăta omenirea la războiul contra răului și ... opera literară... Câte opere literare, ca și opere de alte arte frumoase, strălucesc de veacuri, spre onoarea și admirația omenirii, fără să li-se cunoască anume autorii !... Ce a pierdut omenirea posedându-le opera acestora, dar necunoscându-le numele ? Deplânge cineva moartea unui Tacit sau a unui ... v'ar trebui ca să vă amestecați și voi (cum sunteți chiar datori, ca popor cuminte și credincios Statului vostru) la rezolvirea unei supreme chestiuni ! Când - în modul cel mai politicos, fără a-și uita o clipă de respectul datorit legilor Statului dv. cât și cuviințelor sociale; fără a ... stricat, nu v'ar putea întru nimic strica. Sunt sigur, că veți răspunde și dv. - nu. De aceea, sper, că nu voiu comite o indiscrețiune când ...
... oamenilor. E sigur, pe de altă parte, că oamenii pot asculta cu plăcere versuri fără să înțeleagă nimic din ce se spune în ele, chiar când cuprinsul și construcția acelor versuri sunt complet logice. Este probabil că mulți oameni, când citesc sau ascultă versuri, iau seama numai la înțelesul acelora care enunță foarte energic și foarte simplu idei frumoase. Pe celelalte le ascultă pur muzical ... cuvânt, cu atât mai îndărătnic și mai neinteligent, firește, rezistă publicul la critica acelei stări de confuzie, pe care el n-o simte ca atare. Când Bremond vorbește de poezie pură, el vrea mai întâi să definească nu un gen ori stil literar, ci o stare interioară specifică. El caută să ... certei literare de la care am pornit, un literat, Paul Tuffran, a scris lui Bremond mărturisirea următoare: poezia nu mă impresionează decât atunci când seriile pe care ea le desfășoară serii de idei, de sentimente, de imagini - rămân deschise. Aceasta înseamnă că poezia are puterea specială de a ... mult atenția asupra acelor momente stranii în care sufletul simte ca o poruncă să-și aducă aminte, dară făr să izbutească a ști ...
George Topîrceanu - C. Hogaș: Note din călătorie
... și mărunt de țarcă ostenită, tovarășul meu așeză în tăcere la capătul tarniței o pernă vârtoasă și dispăru numaidecât sub o pocladă uriașă, potrivită parcă anume pe măsura persoanei sale lungi și deșirate, iar eu ieșii în cerdac și de acolo coborâi în livadă, ca să mă pot încânta în voie ... o primadonă oftigoasă, aci cârâia iute și scurt ca o găină spărietă de hultan, și melodia se ridica apoi de la bas până la soprano, când pizzicato, când tremolo, de dârdâiau giurgiuvelele fereștilor. Flaute și lăute, piculini și tromboane își amestecau atunci sunetele haotice în întunecoasele guri de tartar ale nasului supranatural cu ...
... unde e mura, sădită de ea, Pot merge neveste și fete, Flăcăilor însă vederea le-o ia Și junghiuri prin cap le trimete! Și zmeura-anume-o făcu pe pâmânt Sălbatica Zân-a pădurii — Obrajii ei rumeni ca zmeura sunt, Obrajii și rumenul gurii. Iar pe-unde sădește ... Zână eu nu știu s-o-nșel! Neveste și mură să fie! Eu stau pe potecă și-ațin frumușel Cărarea la fete-n câmpie, Iar când o să văd eu că Zâna mi-e rea Și-mi fură tăria făpturii, O prind prin păduri și-o sărut și pe ea Pe ...
Titu Maiorescu - Răspunsurile "Revistei Contimporane"
... Priscus, și pe Am. Marcellinus. Ammianus Marcellinus citat pentru timpul lui Attila? Mare descoperire! Ammian (născut pe la 330) era de mai mulți ani mort când a început domnirea lui Attila (434, 453), și istoria lui merge numai pănă la 378 d. Ch.“ Ce are de zis ... dl Ureche înaintea cuvintelor pe timpul lui Attila. Acest până nu stă în pasagiul criticat. Dl Ureche continuă: „Ce este greșit în aserțiunea mea când, citând pe Salustiu, am scris că la romani încă istoria începe cu poezia, cu cântecele (soliti sunt primis temporibus etc.)?“ De această aserțiune ... goților de către ei din Dacia.“ Nu este în chestie epoca aparițiunii hunilor, nici izgonirea goților. „Ce ar zice acest ilustru domn când
Titu Maiorescu - Beția de cuvinte în "Revista Contimporană"
... de interes psihologic. Dl Sion, în urma acelei stări, pare uneori a pierde conștiința sigură despre ceea ce face, scrie când f[...]nțeles, când în contrazicere, când cu o violență de expresii nemotivată, de exemplu pag. 22: „prima simptomă a perfecționării sufletului lui Conachi fu predilecțiunea sa pentru poezieâ ... în modul prozaic de astăzi, pe la teatruri, pe la baluri și pe la grădine: damele nu ieșeau fără bărbații lor nicăierea, nici primeau visite când erau singure acasă; apoi bilete dulci și parfumate nu erau în datina timpului. Curtea se făcea precum ne spune poetul Alecsandri în Barbu Lăutaru: amantul ... lui Conachi și să vadă „de ce calibru este“. La paginile 102 și 103, dl Sion, vorbind de sine însuși, scrie: „Apoi când m-am ridicat din adolescență și m-am așezat în capitală... mă duceam la casa lui Conachi adeseori, și ospitalitatea aceasta o plăteam cetindu-i ... de violența limbajului dlui P. Ghica, care ar fi înmărmurit și pe mai-sus-pomenitul Cabanis! Pag. 80: „Mihnea nu săvârșise încă aceste cuvinte, când ...
Paul Zarifopol - Caragiale, pe scurt
... excepțională este, la început, adânc neverosimilă. E o răsturnare violentă a unei experiențe prea bogate, ale cărei elemente poartă accente puternice de sentiment, anume acordate și sistematizate. E un învăț greu. Nu se putea să nu aștept, noaptea întreagă, să iasă Caragiale de după covorul care-mi atârna în ... ratați, însă nu chiar simpli: e obiecția unică pe care o putem ridica sentinței omului politic, în această materie. Obișnuit, are dreptate omul de piață, când judecă pe oricine vreți din punctul de vedere al pieței. Destul de curios e că oamenii de piață se amestecă a judeca pe ... efectul unui obicei propriu vocației politice, al cărei nerv este, hotărât, numai îndrăzneala, nu totdeauna de calitatea cea mai fină. Se zice că odată, pe când se discuta în o comisiune a Camerei o lege industrială plină cu amănunte de specialitate, un politician, cunoscut ca întrerupător hazliu, a ...