Căutare text în Literatură

 

Cuvânt

 

Rezultate din Literatură pentru CĂRUIA ÎI MERGE BINE

 Rezultatele 71 - 80 din aproximativ 352 pentru CĂRUIA ÎI MERGE BINE.

Ioan Slavici - Moara cu noroc

... duminică. Duminică în zori bătrâna primenea copiii, se gătea de sărbătoare, mai dădea o raită prin împrejur, ca să vadă dacă în adevăr toate sunt bine, apoi se urca în teleagă. Ana și Ghiță îi sărutau mâna, ea mai săruta o dată copilașii, apoi zicea: "Gând bun să ne dea Dumnezeu!", își făcea cruce și dădea semn de plecare. Dar ... iară el însuși, înalt și spătos, o purta ca pe o pană subțirică. Numai câteodată, când în timp de noapte vântul zgâlțâia moara părăsită, locul îi părea lui Ghiță străin și pustiicios, și atunci el pipăia prin întuneric, ca să vadă dacă Ana, care dormea ca un copil îmbăiat lângă dânsul, nu cumva s-a descoperit prin somn, și s-o acopere iar. III Cât țin luncile ... ajutat de către doi-trei băieți, boitarii, adeseori și mai mulți, dacă turma e mare. E dar pe lunci un întreg neam de porcari, oameni care s-au trezit în pădure la turma de grăsuni, ai căror părinți buni și străbuni tot păstori au fost, oameni care au obiceiurile lor și limba lor păstorească, pe care numai ei o înțeleg. Și fiindcă nu-i neguțătorie fără de pagubă, iară păstorii sunt oameni săraci, trebuie să fie cineva ...

 

Ion Luca Caragiale - Accelerat no. 17

... geamantan de pânză cu cercuri de tinichea alături pe un scaun, și pe masă un sac de piele neagră, prin mănușa căruia își ține petrecută bine mâna stângă până la încheietura brațului. După figură, după maniere și port, trebuie să fie vreun negustor, ori arendaș din provincie. Un domn bine îmbrăcat, blană cu guler de astrahan și căciuliță asemenea, bea cafea la altă masă, fumează și se uită din când în când către provincial, care ... domnilor!... Domnul din coridor dă discret biletul său... și reintră în cupeu, trăgând ușa cu multă băgare de seamă ca să nu deranjeze pe negustor, care are probabil intenții să ațipească. — Puteți umbla cât de tare, zice omul culcat; nu dorm. Unde pot eu dormi?... Mă lasă să dorm căpătâiul ... adormit omul buștean... Când s-a trezit la București cu capul buimac, eră singur în vagon, și tot, blană, geamantan, bani, ceas, tot îi luaseră. — Ei! i-o fi luat și inelele din deget, zice domnul, râzând ciudat. — De unde știi asta? întreabă iute negustorul. Apoi, după ... strâns pe domnul, fiecare de câte o mână... Orice luptă ar fi zadarnică! — Luați-i sacul! ordonă aspru negustorul. Oamenii ascultă. — Legați-l ...

 

Ion Creangă - Povestea porcului

... cu pietre scumpe și fel de fel de copaci, pe de-o parte și de alta, și în copaci să cânte tot felul de păsări, care nu se mai află pe lumea asta, aceluia îi dă fata; ba cică-i mai dă și jumătate din împărăția lui. Iară cine s-a bizui să vină ca s-o ceară ... a strigat: — Tată, nu te înfricoșa, că eu sunt! Ci trezește pe mama și du-te la împăratul de-i spune că eu îi fac podul. Moșneagul atunci zise îngăimat: — D'apoi ai să-l poți face, dragul tatei? — Despre asta n-aibi grijă, tată, că ești ... moșneagul și-l duce înaintea împăratului. Împăratul, văzând pe moșneag, îl întreabă: — Ce voiești de la mine, moșule? — Să trăiți mulți ani cu bine, luminate și preaputernice împărate! Fecioru-meu, auzind că aveți fată de măritat, m-a trimis, din partea lui, ca să aduc la cunoștința ... cât colè, mergea în urma lui, grohăind și mușluind pe jos, cum e treaba porcului. Abia ajung ei la porțile palatului împărătesc, și străjerii, cum îi

 

Vasile Alecsandri - Constantin Brâncovanul

... le gătiți, Că pe noi ne-a-nconjurat Pașa cel neîmpăcat [2] Cu-ieniceri, cu tunuri mari Ce sparg ziduri cât de tari!" Bine vorba nu sfârșea, Turcii-n casă iurușea, Pe tuspatru mi-i prindeau Și-i duceau de-i închideau La Stambul, în turnul mare [3] Ce ... Cei gelați iarăși mergeau Și din doi își alegeau Pe cel gingaș mijlociu, Cu păr neted și gălbiu, Și pe scaun îl puneau Și capul îi răpuneau! Brâncovanul greu ofta Și din suflet cuvânta: ,,Doamne! fie-n voia ta!" Sultanul se minuna: Și cu mila se-ngâna ,,Brâncovene Constantin, Boier vechi ... ridicau. Brâncovanul greu ofta Și cu lacrimi cuvânta: ,,Doamne! fie-n voia ta!" Apoi el se-ntuneca, Inima-i se despica, Pe copii se arunca, Îi bocea, îi săruta, Și turbând apoi striga ,,Alelei! tâlhari păgâni! Alei! voi feciori de câini! Trei cuconi ce am avut, Pe tustrei mi i-ați pierdut, Dare ... a tăiat capul lui Constantin Brâncovanu, și aruncară trupurile în mare: și creștini, dup-aceea, aftându-le, le-au astruncat la Patriarhie." ↑ Mustafa Pașa care ...

 

Ioan Slavici - Pădureanca

... avea decât să pună caii la câteva căruțe, să plece la păduri ca să-și aducă oamenii, și apoi ar fi vrut el să știe care-i acela, un om din Curtici, care ar îndrăzni să facă gură. - Măi taică, eu zic să mă duc eu, grăi Iorgovan, iar Iorgovan era feciorul tătâne-său. Busuioc nu prea stetea ... i arate că poate voi, dacă vrea, chiar și mai mult. Nu dar la Simina se gândea Iorgovan, ci numai la un fel de Simină, care vine și trece și nu lasă-n urma ei decât o scurtă părere de bine c-a fost. Lui Busuioc însă nici măcar atât nu-i trecea prin minte, și când Iorgovan și-a făcut cele ... zis „Doamne ajută!â€�, tatăl se gândea la cele patruzeci de pogoane ale sale, iar feciorul la secerătoare. - Doamne ajută! grăi și Șofron, sluga, care nu se gândea decât să facă treaba în care-l trimisese stăpânul său. II Busuioc avusese dreptate. N-avea stăpânirea destulă putere spre a-i opri pe oameni la casele lor. Serile ... ...

 

Alexei Mateevici - Rugăciune pentru pahar

... căror de pe cruce Le-ai da blagoslovire blândă, Și cu un râs răutăcios S-or îndârji ei la Hristos... Părinte! Treacă-mă paharul Acesta, care-mi dă amarul În schimb pentru răscumpărare! Dar dacă nu-i altă scăpare Din blestemarea părintească Decât prin greaua suferință Rușinea crucii și prin chin ... cu Sine pace, Dar a Sionului oraș Dureri și chinuri Mie-mi face. Pe morți eu din morminte-am scos, Vestind că moartea îi călcată, Și lumea oarbă pe Hristos Îl trage-acum la judecată. Părinte! Treacă-mă paharul Acesta care-mi dă amarul În schimb pentru răscumpărare! Tu ești stăpânitor luminii Și voia Ta sfârșire n-are, Dar dacă crucea Mea și spinii, Dar dacă ... Au zis — și mâinile în sus Întins-a Domnul Iisus. Și s-a făcut tot rugăciune... Și foc în față îi ardea Sudori de sânge aprindea... Și iată-a Domnului minune! Seninul cer a scăpărat În străluciri nepământești, Și-ndată drumul jos ... roagă. Dorm toate pline de păcate; În ceruri — o tăcere-adâncă, Și numai singur duhul rău Durerea nu poate să-și stingă, El știe ...

 

Ivan Nikitin - Rugăciune pentru pahar

... căror de pe cruce Le-ai da blagoslovire blândă, Și cu un râs răutăcios S-or îndârji ei la Hristos... Părinte! Treacă-mă paharul Acesta, care-mi dă amarul În schimb pentru răscumpărare! Dar dacă nu-i altă scăpare Din blestemarea părintească Decât prin greaua suferință Rușinea crucii și prin chin ... cu Sine pace, Dar a Sionului oraș Dureri și chinuri Mie-mi face. Pe morți eu din morminte-am scos, Vestind că moartea îi călcată, Și lumea oarbă pe Hristos Îl trage-acum la judecată. Părinte! Treacă-mă paharul Acesta care-mi dă amarul În schimb pentru răscumpărare! Tu ești stăpânitor luminii Și voia Ta sfârșire n-are, Dar dacă crucea Mea și spinii, Dar dacă ... Au zis — și mâinile în sus Întins-a Domnul Iisus. Și s-a făcut tot rugăciune... Și foc în față îi ardea Sudori de sânge aprindea... Și iată-a Domnului minune! Seninul cer a scăpărat În străluciri nepământești, Și-ndată drumul jos ... roagă. Dorm toate pline de păcate; În ceruri — o tăcere-adâncă, Și numai singur duhul rău Durerea nu poate să-și stingă, El știe ...

 

Ion Budai-Deleanu - Țiganiada:Cântecul a VIII

... balta Necurăției; iar' Hamza-arată Sultanului turcimea-înțăpată. În zădar omenirea să plânge Cumcă-a toate mari și mici greșele Dracul poartă vina, care-împinge Pe om la strâmbătate și rele, Că cercând lucru-în amărunt bine, Întia pricină din om vine. Dacă n-ar dare-omul ascultare La întia-îndemnătură drăcească, Iadul, cu toată ceata sa mare, N-ar nimeri ca ... spre rău adâncată!... Pentru ce-omenirea nu-ș' alină Întia porneală, ci-ș' arată Plecătura-inimii vederată? Copila ce vede-întii pe-un june Frumos care drag inimii cade Rușește-în față ca viu cărbune, Ochi îi scripesc, suflarea-i scade, Și iacă dracu de-aci precepe Că ia pe fecior a dori-începe. Apoi să fie cât de curată ... ai noștri: ,,La-arme, la-arme-afară!" Iar' voi să vă-apărați păn' la moarte, Ca să nu vă faceți de ocară." Așa străjile-învățate bine Să-împărțiră-în tufele vecine. [5] Drăgan care era mai viteaz, Într-un măr să sui pădureț, Călăban care n-avea bun plaz Cu părul său cel tufos și creț, Fiind mai tare din cei aleși, Să vârî-între nește spini preadeși, Iar' Șuvel ...

 

Ion Luca Caragiale - O făclie de Paște

... Gheorghe a început să rânjească zicând: "Ce te-ai spăriet, coane Leiba?... Iacă mă duc". Și apropiindu-se crunt, peste tarabă, de Leiba, care se dete cât putu înapoi, îi șopti: "Să mă aștepți în noaptea Paștelui, să ciocnim ouă roșii, jupâne... Să știi că ți-am făcut și eu socoteala!" Atunci intrară mușterii în ... în Ieși... În târg, Leiba să fie sănătos, o să șază aproape de comisie... O să cinstească pe comisar, pe ipistat, pe sergent... Cine plătește bine este bine păzit. Într-un târg așa mare, noaptea e zgomot și lumină, nu întuneric și tăcere ca în valea singuratică a Podenilor. E un ... o fi părut..." răspunde el balabustei, și se lasă iarăși jos. Foarte trudit, omul își încolăcește brațele pe masă și-și așează pe dânsele capul, care-i arde tare. La căldura soarelui de primavară, care începuse să încingă fața mlaștinelor, o moliciune plăcută coprinse nervii omului, și gândul începu să depene pe fusul conștiinței bolnave mai rar, tot mai rar ... cu toată puterea. Nu vezi că sunt bolnav? Lasă-mă-n pace!" Dilijența sosește în sfârșit cu aproape trei ceasuri de întârziere. Sunt doi călători, ...

 

Mihai Eminescu - Cezara

... albă i-e cam rară, ochii ca zărul neexpresivi și cam tâmpiți; nimic resignat sau ascetic în el. Ajuns la poartă, trage clopoțelul, un frate îi deschide, el intră în curtea ce semăna a părăsită a mănăstirei, cu pardoseala ei de pietre pătrate printre care creșteau în voie fire de iarbă naltă, și-n mijlocu-i c-un iaz ale cărui maluri erau sălbătăcite de fel de fel de buruiene ... zise el încet, și de ce nu? Tu vrei să iubești... toată fibra inimii tale tremură la această vorbă... Vrei dar ca un bărbat pe care nu-l iubești, acel Castelmare, să te ia de soție...? Știi că sunt bogat... știi că te iubesc ca pe fiica mea... știi că tatăl ... ai fi în stare să scapi din mână cel mai frumos model de pictură... Un înger de geniu, căci demonii sunt îngeri de geniu... ceilalți care au rămas în cer sunt cam prostuți. — Dar bine, tată, n-o s-alerg eu după el, zise ea roșie ca focul. — Vrei s-alerg eu după el? — Ei nu... — Ei ... ...

 

Grigore Alexandrescu - Memorial de călătorie

... putut să ne însoțească și sfârșea zicând că se mângâie cu ideea că literatura noastră se va îmbogăți cu vreo producție vrednică de... Neînțelegând tocmai bine spiritul celor din urmă fraze, convocai îndată consiliul meu obișnuit, care se compunea de mine și de Ioan Ghica, tovarășul călător și statornic părtaș al întâmplărilor bune sau rele. Aici citii menționata scrisoare și cerui opinia ... vie, iată-ne într-o frumoasă trăsură (caleașcă care nu era a noastră), alergând pe drumul cel mare al poștii, trași sau mai bine târâiți de opt cai ce aveau multă greutate să se târască singuri. Ar fi de prisos să vorbesc de starea poștiilor: căci prea puțini sunt ... un raport la casă, arătând starea lor și cerând adăugire la hrană: iată răspunsul ce am primit". Atunci ne citi un ordin al casei, în care îl dojenea strașnic pentru cererea lui și îi poruncea să nu mai dea crezământ la minciunile surugiilor, care se silesc să-i dovedească pentru interesul lor că sunt caii slabi. "Neputând îmbunătăți starea cailor, urmă căpitanul, mă silesc să îmbunătățesc pe a ... un umbrar sub ...

 

<<< Anterioarele      Următoarele >>>