Căutare text în Literatură
Rezultate din Literatură pentru CEL MAI BOLNAV
Rezultatele 71 - 80 din aproximativ 227 pentru CEL MAI BOLNAV.
... ridica în sus capul, își lăsa umerii în jos și trăia vremile acelea. Alteori se așeza, obosit, într-un jilț, în odaia de culcare, scăldată, mai mult ca toate celelalte, de lumină. Și acolo, sus, deasupra patului, un portret mai mic îl arăta căpitan; purta favoriți negri, lungi, mustăți bine răsucite; aceiași ochi sub fruntea-naltă. Atunci era însurat; o însurătoare din dragoste un roman ... vestea ziua în marșul voios al deșteptării; se culca la stingere, când odăile mari parcă se umpleau de cântecul duios al odihnei... De când zăcuse bolnav greu în pat, de când nu se mai putea mișca decât întors de brațele servitorului ce-l îngrijea, viața i se întunecase cu totul. Nu mai putea privi nici pe fereastră, nici odăile nu le mai cutreiera. Simțea că se duce, dar el cunoștea bine moartea. Nu se temea de dânsa. O aștepta și parcă-i părea rău că nu-i ... se după urechi; vroi să se șteargă, dar nu putu duce mâna la cap. Încetul cu încetul se lăsă moale, ca o petică; parcă nu mai avea nici sânge, nu-i mai ...
Ion Luca Caragiale - O făclie de Paște
... și copilul - friguri de baltă. ... Și oamenii sunt răi și pricinași în Podeni!... Ocări... batjocuri... suduituri... acuzări de otrăvire prin vitriol... Dar amenințările! Amenințarea este mai grea pentru un suflet ce se clatină ușor decât chiar lovitura. Ceea ce muncește acum pe Leiba mai mult decât tremurătura frigurilor este o amenințare. "A! goi ticălos!" gândește el oftând. Ticălosul este badea Gheorghe - pe unde o fi! - un om ... să-l facă a înțelege gravitatea lucrului, cum era hanul izolat departe de sat și chiar de șosea. Dar subprefectul, cu un aer mai serios, l-a povățuit să fie cuminte; nici să nu mai pomenească de așa ceva, ca să nu deștepte în adevăr, într-un sat unde oamenii sunt răi și săraci, pofte de călcare. Mai târziu, peste câteva zile, îl căutară pe badea Gheorghe un pomojnic [1] și doi călărași: era bănuit pentru o pricină. Ce bine era să-l ... Chantan. Ce viață zgomotoasă și veselă! Acolo găsești la orice ceas, zi și noapte, pe domnul comisar cu fetele și cu alți poreți [3] . Ce mai trebuie multă bătaie de cap aici, unde, ...
... contra mării... ș-armia-i neagră, Ruptă pe-ici, pe colea de-a soarelui roșă lumină Șiruri lungi fug repede grei pe cerul cel verde. Și netezindu-și barba, trece prin ei uraganul Dus de fulgerătorii cai în bătrâna căruță, Care scârție hodorogind, de-ai crede că lumea Stă ...  Groaznic s-a îmbătat bătrânul  soarele zice; Nu-i minune  a băut jumătate d-Oceanul Pacific. Rău îi mai îmblă prin pântece-acum băutura amară. Însă-s eu de vină... c-umplut-am de nouri păhare Cu apele mării adânci, boite cu roșă lumină ... a popoarelor blonde de stele guverne-îndărătnici, Vai! nu făcuse șosea cumsecade pe câmpii albaștri Și se răstoarnă carul și rău se-nglodează bătrânul. Mai că era să-i rămâie ciubotele-n glodul de nouri. Hei, ce-i pasă! El norii frământă jucând mocăneasca Și pe-un vânt l-apucă ... față albastră și-adânc se uită În luminoasele valuri a ei și sânu-i dezmiardă Cu tot aurul razelor lui. La pământ se mai uită... Florile toate ridică la el cochetele capuri Copilăroase și ochii lor plini de zădarnice lacrimi... Pe grădini se ...
... Vasile Alecsandri - Doncilă Sub cel păr mare din sat Zace Donciul pe un pat; Nouă ani și jumătate De când zace el pe spate! Pentru dânsul nu e vară, Nu ... păsare. Fierbe lapte-ntr-o căldare De-mi gătește-o scăldătoare Și mă freacă-ntr-un noroc Cu floare de busuioc, Doar mi-ar potoli cel foc, Apoi adă-mi haine dalbe, Cusute cu firuri albe; Adă-mi și armele mele Ce lucesc ca niște stele. Apoi cheamă din câmpie Calul ... sosit, ghiaur Doncilă! [4] De-mi aduci vreo copilă, Adă-mi tu pe soră-ta, Că nu doresc pe alta." ,,Îti aduc altă mireasă, [5] Mai frumoasă, mai aleasă, Care, când te-a săruta, Halal de viata ta!" ,,Cine-i, bre Doncilă, cine? Unde, unde-i s-o văd bine!" Iat ... el se găsea într-o luptă necurmată cu dușmanii din țările vecine. ↑ Aceste patru cuvinte formează un adevărat model de repezimea calului. Ogarul e mai iute decât iepurele, pasărea mai iute decât ogarul și fulgerul mai iute decât pasărea. ↑ Popoarele ce urmează preceptelor religiei lui Mohamed dau creștinilor denumirea de ghiauri , adică: necredincioși. ↑ Expresia poetică de mireasă întrebuințată pentru ...
Mihai Eminescu - Dumnezeu și om
... de foc cutezător... Pe când mâna-ncă copilă pe-ochiul sânt și arzător Nu putea să-l înțeleagă, să-l imite în icoană. Însă sufletul cel vergin te gândea în nopți senine, Te vedea râzând prin lacrimi, cu zâmbirea ta de înger. Lângă tine-ngenuncheată, muma ta stătea-n uimire, Ridicând ... Închinând înțelepciunei viața lor cea trecătoare. Dar un mag bătrân ca lumea îi adună și le spune C-un nou gând se naște-n oameni, mai puternic și mai mare Decât toate pân-acuma. Și o stea strălucitoare Arde-n cer arătând calea la a evului minune. Fi-va oare dezlegarea celora ... pace, luminând lumea și cerul... Sarcini de-aur și de smirnă ei încarcă pe cămile Și pornesc în caravană după steaua plutitoare, Ce în aerul cel umed, pare-o așchie din soare, Lunecând pe bolta-albastră la culcușu-eternei mile. Ș-atunci inima creștină ea vedea pustia-ntinsă Și pin ea ... suflare a lui inimă e trează Și în ochiul lui cuminte tu ești om  nu Dumnezeu. Azi gândirea se aprinde ca și focul cel ...
Ion Luca Caragiale - Două note
... i o damă la care el È›inea foarte mult în acel timp. Le spun acestea ca să nu se creză de către public — mai puÈ›in iniÈ›iat în ale miÈ™cării literare — că ar fi citaÈ›iunea de mai sus o falsificare: este o variantă originală, aceea anume la care È›inea poetul, o variantă ce mi se pare mie — care am groază ... i considera oameni , ci fĂ meni , È™i de aplauzele lor nu s-ar fi mîhnit — se scîrbea . Dar la varianta aceasta cedase el cel puțin, sub ce influenÈ›ă — nu ne pasă... Mai tîrziu, însă, s-a petrecut ceva mai rău... mai tărziu, pe cînd artistul era cu mintea bolnavă, s-a făcut în opera lui publicată în volum îndreptări, purgări È™i omisiuni cu ... notă prizărită sub o pagină neroadă.â€� Din această onoare postumă nu poate scăpa nici un om de talent, È™i orice generaÈ›ie e mai mult sau mai puÈ›in bogată de aÈ™a grindini de opiniuni, de teorii È™i de „note prizărite sub pagineâ€�... savante. Biblioteci ...
Ion Luca Caragiale - Cercetare critică asupra teatrului românesc
... căutăm a ne desluși cât se poate asupra întrebării: cum se face critica teatrală la noi? Pentru ca să ne ajungem acest scop cu mai puțină bătaie de cap, mijlocul cel mai practic este să purcedem pe calea constatării faptelor simple. Așa și facem... Orice gazetar, de obicei, se bucură vecinic de o intrare liberă și mai ... nici mai încape vorbă. În o poveste, catastrofele se petrec și se înșiră neatârnate unele de altele, neavând altă rudenie între ele decât că sunt mai mult ori mai puțin atingătoare de ființa aceluiași subiect — întocmai ca niște mătănii: boabele între ele înseși fiind neatârnate, sunt numai petrecute și înșiruite pe același fir ... se țes între ele înseși pentru a forma organele, cari lucrează toate spre același sfârșit, adică spre constituirea și iconomia ființei; aci nu mai putem, ca la mătănii, să smulgem sau să ciuntim organele ori de unde și oricum, fără ca să nimicim ființa sau cel puțin să-i zdruncinăm toată iconomia. În poema dramatică a lui d. Hăsdeu, scene întregi, un act sau și mai
Mihai Eminescu - Înger și demon
... pietrei umăr rece, Părul său negru ca noaptea peste-al marmurei braț alb; Abia candela cea tristă cu reflectul ei roz-alb Blând o rază mai aruncă ce peste-a lui față trece. Ea un înger ce se roagă - El un demon ce visează; Ea o inimă de aur ... vorba-i trezea furia vulgară. ......................................................... Pe-un pat sărac asudă într-o lungă agonie Tânărul. O lampă-ntinde limb-avară și subțire, Sfârâind în aer bolnav. - Nimeni nu-i știe de știre, Nimeni soartea-i n-o-mblânzește, nimeni fruntea nu-i mângâie. Ah! acele gânduri toate îndreptate contra lumei, Contra ... viața-ți risipești - Și când mori să vezi că-n lume viețuit-ai în zadar: O astfel de moarte-i iadul. Alte lacrimi, alt amar Mai crud nici e cu putință. Simți că nimica nu ești Și acele gânduri negre mai nici a muri nu-l lasă. Cum a intrat el în viață! Cât amor de drept și bine, Câtă sinceră frăție ...
... de Cezar Bolliac Cuprins 1 I 2 II 3 III 4 IV I Începe carnavalul! și-n salele bogate Se cerc artiști și muzici plăceri mai noi s-arate, În nouă veselii! O! ce de griji acuma la nouă toalete! Ce visuri dulci, frumoase, în junele cochete! Ce mii de bucurii ... ei. Corsetul aci-și pune; își cearcă iar rochița, Pandlica care-o prinde, - săracă copilița! Viața-i e romanț! O! cât a să mai joace! Ce bine a să-i vie Și păr și rochi, pandlice, buchet de iasomie La sol în contra-danț! Mulțime de machine ... foile de zestre; Galanții-n neastâmpăr citesc pe sub ferestre Bileturi dulci d-amor. O! câte case nouă și câte case sparte! Ce visuri își mai face bătrâni și juni în parte În lungul carnaval! Tot fierbe-n capitală! și lumea își propune Un lanț de fericire, un șir de lucruri ... pic de slăbiciune, O, mult sunt drăgălași! Când unul dintre dânșii ardic-o mânușiță Scuț roșie ca racu, și-i zice: "Măiculiță, Te scoal', nu mai dormi! N-e frig și ne e foame; te scoal'! fă focu mare! Dă-mi pâine! Pune masa!' și ea,-n delir, tresare! Nu poate
... fi..." și cu vorba aceasta românul horăiește liniștit, măcar să piară lumea... Însă în toată această stoică liniște, inima se moaie. Relațiile zilnice se prefac mai iubitoare, mai duioase. Cât de mare este nebăgarea în seamă externă a năravurilor, la întâmplări care covârșesc închipuirea omenească și o țintuiesc într-o nemărginită ... obrazul, nici ochii, nici gura nu se vedea, o închipuire poporală, ca să tălmăcească că boalele sunt oarbe și seceră tot, bunul și răul, câteodată mai mult pe bunul, bătrânul și tinerețea, și pe cel nevoiaș, și cel care nu cere altă de la Dumnezeu decât viață îndelungată. De multe ori am visat chipul ciumei și pe țiganca cea naltă-naltă ca copacii ... minunată, se ridică de la metamorfoza ovidică și mărimea epică a micului poem la ceea ce inima unui om are mai simțit și mai dureros. Românul cel nepăsător, românul care, deși se veselește când lumea se sfarmă, Vâlcu întreabă cu șaga cea vicleană care o cunoaștem toți: — "He, Holeră, ce cauți ... doctorul ștabului să-mi deie vreun leac, socotind și eu că ar putea fi vreun leac. Așa-i omul!... când zidirea lumii se sfarmă,omul cel ...
Vasile Alecsandri - Satire și alte poetice compuneri de prințul Antioh Cantemir
... lovesc atât de aspru relele năravuri... [1] , acele Satire care au dobândit autorului cinstitorul nume de Boileau al Nordului, trebuie să fie primite cu atât mai mare entuziasm din partea românilor, că prințul Antioh Cantemir a fost însuși român și cu atâta mai mare recunoștință că pare să fi fost scrise pentru veacul nostru și pentru noi! Noi am tipărit în no. 4 al Foaiei noastre una din ... ce nu nădăjduiesc nimic de la cei juni și îi disprețuiesc pentru că nu au bărbi albe. „Când văd pe unul care ceaslovul nu mai lasă, Biserica păzește, se-nchină, ține postul, Nu doarme cu nevasta și duce lumânări, Dar ia chiar și cămașa de pe un biet sărac, De ... aspru năravul acel rău, Să dezvelesc că singur sunt rău și pătimaș.“ Satiristul se aseamănă însuși cu un chirurg când sloboade sânge unui bolnav. „Văzut-ați, zice el: . . . . . . . . . . . . . . Cu ce luare-aminte La mâna cea legată tot pipăie cercând Să afle unde-i vina, apoi lovește-ncet. Păzind ... poetice de care sunt pline, au întreita calitate de a înfățișa portreturi vii, de a lovi în năravuri cu tot duhul cel ...