Căutare text în Literatură
Rezultate din Literatură pentru CHINUI
Rezultatele 71 - 80 din aproximativ 187 pentru CHINUI.
Nicolae Nicoleanu - Un consiliu
Nicolae Nicoleanu - Un consiliu Un consiliu de Nicolae Nicoleanu Informații despre această ediție Surîde zilei ce naște, salută noaptea ce vine, Ca o pasăre ce-și duce zborul peste lumi străine, Lasă-ți inima să cânte și mintea să rătăcească, Pe câmpiile gândirei, — unde mâna omeneasca N'a putut pune hotare — , unde 'n templul nevăzut Residează Viitorul, marele Necunoscut. Nu te teme, deacă vântul barca ta va scutura; Nu te teme, deacă omul a ta moarte va jura; Nu te teme, deacă umbre, sau ființe 'ngrozitoare Vor veni prin întuneric de fiori să te 'mpresoare; Însă teme-te, copile, vai! ferește-te amar, Deșertând al voluptății ș'al amorului pahar, Să nu-ți tremure piciorul și cu mustul delicios, Să strecori în pieptu-ți fraged acul său cel veninos! Ai văzut tu vre-odată, lângezind p'o bătătură, Tristă, slabă ca un spectru, o sărmană creatură Cu privirile uimite și cu sufletul tăcut, Un copil lipsit de mamă și d'o vitregă crescut? Fața sa-i acoperită d'a mizeriei paloare, Două trențe vechi compune haina sa de serbătoare, Iar din corpul său de rane și de foame chinuit, Ca din ...
Nicolaus Olahus - La moartea fratelui meu Matei
Nicolaus Olahus - La moartea fratelui meu Matei La moartea fratelui meu Matei de Nicolaus Olahus Plângeți, oh, rogu-vă, Muze! De-al vostru poet aveți milă, Iar voi, o, Grații, acum ziua cea tristă slăviți! Însuți chiar tu, Apolo, citarede, pe care-l răsfață Veselul cântec, a mea liră de-acum s-amuțești. Voi, zeități, ce cândva prielnice mie îmi furăți, De amărâtul vost' bard vă-ndepărtați de acum! Numai doar tu, Elegia, cosițele triste răsfiră-ți Și mă silește să-ncep versul cu ritm dureros. Căci chinuit fără preget eu sunt de-o cumplită restriște, Iar al meu cuget bolnav de toropeală-i cuprins. O jumătate din sufletul meu de destin fu răpită, Cealaltă, care-a rămas, zace-n cumplite dureri. Spuneți de ce, Ursitoare, voi a muritorilor inimi Tinere le sfâșiați, vai! înainte de timp? Zeii de sus pentru ce vă dădură atâta putere, Ca să puteți cu al vost'braț să ucideți orice? Dar când cu mintea-mi frământ, lăcrimând, întrebarea aceasta, În ușurința-mi pe Zei mă mâniez c-au fost duri. Căci deopotrivă la toți muritorii sărmani le stă-n cale Moartea cumplită și toți au sorocit ...
... straiele tătucăi, ba îl descălțară și de ciubote. Când văzură că de bătaie tătuca încă mai tare îi probozește, apoi prinse a-l chinui în toate chipurile. Da Anicuța ședea în dosul tufei și toate le vedea sărmana. Dacă văzu de-acu că tătuca șade culcat pe pământ și ...
Antim Ivireanul - Luna lui iunie, 29 de zile. Cazanie la sfinții apostoli Petru și Pavel
Antim Ivireanul - Luna lui iunie, 29 de zile. Cazanie la sfinţii apostoli Petru şi Pavel Luna lui iunie, 29 de zile. Cazanie la sfinții apostoli Petru și Pavel de Antim Ivireanul Atâta sunt de mari vredniciile ale slăviților apostoli Petru și Pavel, carii să prăznuesc astăzi, cât nu iaste cu putință limba omenească a le grăi. Atâta sunt de multe învățăturile lor cĂ©le vrĂ©dnice de minune cât întrec la număr năsipul mării și stĂ©lele ceriului. Atâta sunt de minunate vitejiile lor, cât nu e să o priceapă toată limba pământească și să nu să minunĂ©ze toată mintea omenească. Atâta sunt de slăvite faptele lor, cât covârșesc tot cuvântul și fac fărde graiu toată mintea spre lauda lor și spre cinstea pomenirii lor. Deci nu mă pricep ce voiu să fac astăzi, pentru ca să împlinesc lauda prăznuirii lor. Să vorbesc? Dară ce cuvânt vrĂ©dnic va putea să aducă mintea mea cea proastă și neștiința învățăturii mĂ©le, ca să poată mări, după cum să cade vredniciilor lor cĂ©le mari? Să tac iar? Mă tem că mă voiu osândi, ca un nemulțemitor și ca acela ce ascunde facerile cĂ©le mari de ...
... straiele tătucăi, ba îl descălțară și de ciubote. Când văzură că de bătaie tătuca încă mai tare îi probozește, apoi prinse a-l chinui în toate chipurile. Da Anicuța ședea în dosul tufei și toate le vedea sărmana. Dacă văzu de-acu că tătuca șade culcat pe pământ și ...
Elisabeta de Wied - Mihai Eminescu
Elisabeta de Wied - Mihai Eminescu Mihai Eminescu () n. 15 ianuarie 1850 , Botoșani d. 15 iunie 1889 , București Cel mai cunoscut poet din literatura română Biografie în limba română Citate în limba română Multimedia la Commons Mihai Eminescu , poet român Cuprins 1 Opere 1.1 Poezie 1.1.1 După an 1.1.1.1 1866 1.1.1.2 1867 1.1.1.3 1868 1.1.1.4 1869 1.1.1.5 1870 1.1.1.6 1871 1.1.1.7 1872 1.1.1.8 1873 1.1.1.9 1874 1.1.1.10 1875 1.1.1.11 1876 1.1.1.12 1877 1.1.1.13 1878 1.1.1.14 1879 1.1.1.15 1880 1.1.1.16 1881 1.1.1.17 1882 1.1.1.18 1883 1.1.1.19 1884 1.1.1.20 1885 1.1.1.21 1886 1.1.1.22 1887 1.1.2 Din volumul Poezii (1884) 1.1.3 Din periodice 1.1.4 Poezii publicate postum 1.1.5 Poeme originale de inspirație folclorică 1.2 Proză 1.2.1 Proză antumă 1.2.2 Proză postumă ...
Barbu Ștefănescu-Delavrancea - Bursierul
Barbu Ştefănescu-Delavrancea - Bursierul Bursierul de Barbu Ștefănescu-Delavrancea Din maidanele, vara împodobite cu flori și iarna cu zăpadă, de la umbra castanilor verzi și stufoși, unde se adunau bătrânii cu snoavele lor, de la vatra cu jeratic clipind ca niște ochi de aur, în jurul căreia se prigoreau bunele mele surori, din atâtea cântece, și basme, și povești, când ai avut ochi, închipuire și inimă, să te pomenești închis în niște ziduri înalte, să te izbești de chipuri străine și reci, de inimi domoale și nepăsătoare, de mai-mari cari nu vor să știe de cântece și de basme... iacă cea mai mare nefericire din viața mea! Dezordinea și sclavia liceului, masa bursierilor, soioasă și murdară, duhoarea bucatelor grase, cafelele cu lapte mirosind a câne plouat, plescăitul lacom a optzeci de tovarăși, și pedagogii cu ifosul lor de parveniți, așezați în căpătâiele celor două mese lungi... iacă ce mă înfioară și astăzi când mă gândesc la acea viață de șeapte ani. Eram de doisprezece ani. Nu cunoșteam pe nimeni din tot dormitorul. Când lampa dim mijlocul tavanului cu arabescuri albe și cenușii se stinse, închisei ochii, ascultai răsuflările ostenite și grele ale bursierilor și ...
Cincinat Pavelescu - Două epigrame
Cincinat Pavelescu - Două epigrame Două epigrame de Cincinat Pavelescu Se zvonise prin Brăila că va sosi în curând noul judecător de pace. Șeful meu, Victor A., fusese mutat la București. Pierdeam în el și un spirit de o înaltă distincțiune, și un camarad de elită. Așa că, în așteptarea noului judecător, nerăbdarea mea se amesteca cu o nuanță de melancolie. În camera de consiliu mare, rece și goală, rezolvam hârtiile curente. Lemnele umede nu voiau să ardă. Era o toamnă ploioasă și tristă. Avocații intrau și ieșeau, care cu afaceri, care cu amabilități profesionale, toți interesându-se de sosirea noului-numit. Pe când mă pregăteam să intru eu în ședință, aprodul, un băiat slăbuț și palid, dar cu o voce de bas, mă anunță că un prieten voiește să-mi vorbească. - Să intre! Ca să-mi dau aer de magistrat ocupat, și pe care vizitele matinale nu-l prea încântă, țineam ochii pe hârtie. Un glas mai puțin simpatic, dar necunoscut, izbucnește: - Hei, ce faci, Cincinat? Ridic ochii spre noul-venit. Nu-l cunoșteam. Îi răspund totuși văzându-l așa familiar, fiindcă se și așezase la celălalt birou și începuse să răsfoiască niște dosare: - Mulțumesc, amice, dar ...
Dimitrie Anghel - Culegătorul de stele căzătoare
Dimitrie Anghel - Culegătorul de stele căzătoare Culegătorul de stele căzătoare de Dimitrie Anghel Publicată în Flacăra , I, 3, 5 nov. 1911. p. 22. De la fereastra lui, Enric, în fiecare seară privea nemărginirile cerului, așteptînd să vadă ploaia de artificii, jocul nebun de rachete, pulberea măruntă și impalpabilă care umple aerul și nu cade nicăierea, firele de beteală care se urz0065sc ca o mreajă și apoi se desfac ; și ochii lui se umpleau de visuri și sufletul lui veșnic avîntat se umplea de o melancolie fără de margini, vrînd să scape și el și să se amestece mai curînd în oceanul acesta luminos, spre care rîvnea de atîta vreme. Ușoară ca o estompă, seara întuneca vîrfurile copacilor, dezlega umbrele din ramuri și le împrăștia pe drumuri, ștergea contururile florilor, amesteca laolaltă culorile. Sus, întîile licăriri sfioase se arătau, mare și orbitor luceafărul apărea, scînteietoare constelațiile își arătau punctele lor de foc în locul obișnuit, imens șerpuitorul drum al robilor se strecura printre norodul de sori, de luceferi și de stele, brăzdînd tăria și apoi, după cele mari și scăpărătoare, sfioase se arătau și cele mai mici, și cele mai mărunte, și toată pulberea de diamant a celor ...
Dimitrie Anghel - Moartea babacului
Dimitrie Anghel - Moartea babacului Moartea babacului de Dimitrie Anghel Publicată în Minerva , III, 945, 5 aug. 1911, p. 2. Sever e aspectul morții. Crepul de doliu face pată, mărginește lumina și întunecă. Noapte și zi, întuneric și lumină, neîmbinate lucruri, eternă vrăjmășie. Și cu toate aceste, funerara urzeală de umbră, neagra îmbrăcăminte ce intră în casă o dată cu moartea nu poate învinge de multe ori ridiculul vieții care lasă urme, nu poate alunga ironia ce se așază la căpătîiul postumului, nu e în stare să biruiască zîmbetul de veselie ce-l resimți in fața anumitor aspecte ale naturei, căci natura, în felul ei, nu e nici tristă, nici veselă, ci așa cum o vede (sic) ochii noștri în anumite momente. Cu aceste gînduri părăseam o casă unde apusese o viață, sătulă de a sălășlui o sută de ani în aceeași închisoare de lut. A muri nu e a rămînea cu ochii mari deschiși în infinit, așteptînd mîna pioasă ce-ți va închide pleoapele reci peste înmărmuritele globuri. Sufletul moare înaintea ochilor. Sub povara anilor mulți, cu vremea, el renunță și devine ca o oglindă moartă în care nu se mai ...
Ion Heliade Rădulescu - Ingratul
Ion Heliade Rădulescu - Ingratul Ingratul de Ion Heliade Rădulescu Născut de a fi slugă, crescut în desfrânare, Copil fără rușine, din rămășiți hrănit, Slugarnic la mari case, deprins la îmbuibare Și rob de bunăvoie, de inimă lipsit, Ingrate, îmi calci pragul în mână c-o hârtie, Îmi spui că ți-e urâtă viața de slugar, Te rogi să-ți dau scăpare la simpla ta junie, Să-ți sprijin a ta râvnă ș-al versurilor dar. Din toată neaverea-mi, sperjur, ți-aduci aminte Că drumul învățării cu râvnă ți-am lesnit; La orice trebuință m-aveai ca p-un părinte Și hrană, -mbrăcăminte, nimic nu ți-a lipsit. Și vorbe rătăcite ți le puneam pe cale, Și rima-ți zbârnâindă mereu ți-o acordam, Și versuri șotâncate, ce n-au nici deal, nici vale, Pe legiuit semicol sudând le cumpăneam. Păgâne, stanțe groase, puțind de ateie, Le biciuiam cu totul din veacul lui Hristos, Și gânduri de pierzare, dovezi de nebunie Ți le-ntorceam în cuget creștin și omenos. Jelind creștine rude, în astfel de urlare Zbierai la Pluton, Cerber, chemai pe Apollon Și, vrând să-ți schimbi și limba la scurta-ți ...