Căutare text în Literatură

 

Cuvânt

 

Rezultate din Literatură pentru CI

 Rezultatele 71 - 80 din aproximativ 922 pentru CI.

Ion Creangă - Fata babei și fata moșneagului

... casă; iar fata ei — busuioc de pus la icoane. Când se duceau amândouă fetele în sat la șezătoare seara, fata moșneagului nu se încurca, ci torcea câte-un ciur plin de fuse; iar fata babei îndruga și ea cu mare ce câte-un fus; ș-apoi, când veneau amândouă fetele ... drum. Și mergând ea acum și zi și noapte, nu știu ce făcu, că se rătăci; cu toate aceste, nu-și pierdu nădejdea în Dumnezeu, ci merse tot înainte până ce, într-una din zile, dis-dimineață, trecând printr-un codru întunecos, dă de-o poiană foarte frumoasă, și în poiană ... și să-i hrănești; apoi să-mi faci bucate; și, când m-oi întoarce eu de la biserică, să le găsesc nici reci, nici fierbinți, ci cum îs mai bune de mâncat. Și, cum zice, bătrâna pornește la biserică, iară fata suflecă mânecile și s-apucă de treabă. Întâi și-ntâi ... mulțime de balauri și de tot soiul de jivine mici și mari! Însă, tare în credință și cu nădejdea la Dumnezeu, fata nu se sperie; ci le ia pe câte una și le lă și le îngrijește cât nu se poate mai bine. Apoi s-apucă de făcut bucate, și când ...

 

Titu Maiorescu - Din experiență

... cu aproape același înțeles al cuvintelor întrebuințate. Să mai presupunem că sunt amândoi de bună-credință, că nu vor să se înșele unul pe altul, ci își spun cu sinceritate cugetările și simțirile lor. În ce va sta totuși de la început greutatea lor de a se cunoaște unul ... au trecut și trec prin capul unui om și-l caracterizează în individualitatea sa nu sunt niciodată în totalitatea lor prezente în conștiința lui actuală, ci stau în cea mai mare parte întunecate și ascunse în sufletul sau în memoria lui. În conștiința lui actuală stă pe primul plan al atențiunii ... acest om în diferitele momente ale vieții sale, rechemându-le din memorie, stau în fiece moment dat ascunse, nu încap în prea strâmta conștiință actuală, ci rămân în afară de lumina ei; și nu numai că stau ascunse pentru observatorul străin, ci stau ascunse pentru însuși individul care le are și care se miră adeseori singur de curioasele idei ce-i „vin în minte“ sau ... aceste condiții vei avea vreodată timpul necesar ca să-ți faci o idee despre totalitatea colecției. Dar încă dacă nu este numai o singură colecție, ...

 

Ioan Slavici - Semitismul (1908)

... că acela, care consumă mult, împinge societatea spre o lucrare stăruitoare. Nici prin lucrarea aceasta însă nici prin satisfacerea trebuințelor sale omul nu se fericește, ci se consumă în sbuciumare necurmată, și de aceea în lumea ariană singură stăpânirea de sine e socotită drept virtute și oamenii sunt stăpâniți de gândul ... spre miserie: ei îngrămădeau bogățiile în concurență cu fenicienii anume ca să se poată da desfrîului și mințiau, înșelau ori despoiau — nu de nevoie, ci din convingerea, că numai așa se pot agonisi mijloacele pentru satisfacerea nesecatelor trebuințe omenești. Zadarnice erau dar silințele celor încă nestricați, ca să-i închege ... stat destul de puternic spre a pune capăt stăpânirii persane, căd bogățiile, pe care le adunaseră prin muncă întinsă, nu le dedeau putere, ci i istoviau și orașele lor erau ca cele feniciene, cuibare de stricăciune. Lipsiți prin nesițiu de simțemântul comun, ei se sfâșiau între dânșii, și alăturea ... fiecare pe sine însuși, neșovăitori în împlinirea datoriilor, buni soți, buni părinți; buni tovarăși, deci și buni cetățeni și aspri nu numai față cu alții, ci totodată și fiecare față cu sine în suși. Ceeace ia făcut stăpâni ai lumei n'a fost mult admirata lor vigoare trupească, ci ...

 

Ion Budai-Deleanu - Țiganiada:Cântecul a XI

... Puține zile ce din viață Îți rămân fericite ș-a tele, Dându-te patimilor în brață, Care nu-ți aduc bine ș-odihnă, Ci tot rău, năcazuri și netâhnă. [2] Muritoriul pentru bogătate Plutește pre mări primejdioase, Mărgele și pietrii nestămate Căutând, sau de mari elefanți oase: După-atâta ... oame ticăloase! Tu le-împrumutași ajutorință Spre fapturi atâta nemiloase, Spre-a fraților tăi crudă junghiare! Dar încă-aceasta puținu-ți pare. [6] Ci ca să-ți covârșești răutate, Scornești noao legi, faci dumnezei Împrotiva ceii-adevărate Dumnezeiri! Pui noi arhierei, Noao beserici și-închinăciuni, Toate-a dreptii ... încă Ardea, cum incviziția sfântă Îi arde-acum. Toți vor ca să vincă Ducând pe cei ce nu cred, la țântă, Nu cu dovezi încredințătoare, Ci cu măciuca și cu topoare. Toți acește să mustră-între sine A cui lege este-adevărată; Fieșcare zice că-a sa ... unii sau altii forme care Ar plăcea la partea cea mai mare. [16] Deci eu nu voi lăuda nici una, Nici voi defăima pe oarecare, Ci mă voi sili s-arăt buna Și reaua parte sau lipsa ce-are Fieșcare stăpânie-în sine, Ca să puteți alege mai bine. Deacă vom ...

 

Ioan Slavici - Ileana cea șireată

... de împărat voinic împărătesc, ce stau de trei zile cu dragoste la tine la fereastră. Fata cea de împărat nici nu se apropie de fereastra, ci grăi cu glas înțelept: - Mergi pe calea pe care ai venit: flori să-ți crească în cale și spini să-ți rămână pe urmă. Peste ... si se teme cum ca a intrat cineva in pivnita ca sa fure comoara imparatului. Multe vorbe n-au facut argatii, ci pe loc deschisera usa cea de fier si intrara in pivnita si aflara pe feciorul cel de imparat si cu rusine Il scoasera ...

 

Titu Maiorescu - Despre progresul adevărului în judecarea lucrărilor literare

... poartă chiar din loc în loc. Dar tot nu mai este vorba dintâi; aducerea-aminte e necredincioasă; vorba purtată de altul nu e gândul vorbitorului, ci graiul purtătorului. De aceea sunetul trecător caută a se transforma în litera statornică, și ideea astfel întrupată, spărgând marginile spațiului și momentului, tinde ... absolut. Tot așa de puțin ne ocupăm de analizarea cauzelor și efectelor progresului general al spiritului european, așa cum au încercat-o Buckle și Lecky. Ci, dintr-un punct de vedere mai practic pentru noi, românii, dar și mult mai modest, luăm în privire acele întâmplări ale vieții intelectuale în care ... în viața publică. Presupunem că a ales un timp oportun și că nu este vorba de o concepțiune în afară de atmosfera actualității, ci de o idee, deși nouă, dar născută din chiar mijlocul luptelor intelectuale ale epocii în care trăiește și ale poporului din care s-a ...

 

Titu Maiorescu - Limba română în jurnalele din Austria

... aprilie 1868 zice: "Keglevich mai vine o dată asupra interpelațiunei de alaltăeri. La aceasta răspunde ministrul, că el nu poate avea în vedere numai singuratecii, ci tesaurul întreg al Statului." "Keglevich mai vine o dată asupra" vrea să zică: mai revine, nemțește: kommt nochmals auf ; "singuratecii", pe care nu-i poate ... și-a și caștigat drept la recunoscinția publică. Red." Această citațiune ne arată mai întâi abuzul ce se face, nu numai în Transilvania , ci în mai toate foile de peste Carpați, cu pronumele același . Același nu este identic cu acela sau acesta , ci cuprinde o accentuare specială, o constatare a identității, care nu se află în simplul pronume demostrativ. Când zic: "În acea scrisoare îi descriam ... aceeași accentuează identitatea între scrisoarea cu descrierea călătoriei și cu cererea. "Apuc-o pe aceeași cale" nu însemnează în genere: apuc-o pe această cale, ci însemnează "apucă pe o cale pe care a mai apucat cutare, și nu pe alta", va să zică este o accentuare a ... și acest dieselben este mai mult stil rău austriac, decât stil bun german, și că românescul "același", chiar în traducere, nu vrea să zică derselbe , ...

 

Ioan Slavici - Florița din codru

... și mai dulce si mai inteleapta la vorba. Pentru aceea oamenii o numeau Floare - Floarea cea frumoasa de la crașma din codru. Nu numai Florita, ci si maica-sa, crasmarita, era insa frumoasa. Crașmarita nu era insa asa de frumoasa ca si Florita, si Florita altfel iara, nu ca și crasmarita ... ca ea are o fata ca zorile diminetii, ochi ca și campul cerului și trup ca raza soarelui. Crasmarita nu mai asculta nici o vorba, ci iesi afara, izbi usa, intra in crasma și se puse cu vorba aspra și neimpacata pe Florita: ca nu e buna, ca e ... care in lume n-a avut parte de bine, care n-are maica, n-are taica, n-are frati, n-are surori, ci sta așa singura ca si frunza acatata d-un paianjen... Bag sama, aș a e data, ca unul sa stranga și altul sa ... inainte de asta n-a trecut inca, adica cu mare lucru și treaba cu multa socoteala... Era ca asta data nu numai copitele. ci și cozile și coamele cailor sa fie aurite... si fel de fel de lucruri, de care inainte de asta nici nu s-a vorbit ...

 

Bogdan Petriceicu Hasdeu - Domnița Voichița

... aprod. Și-acum, Domnița-ntr-o chilie e-nchisă-n turnul sucevean Și-și plânge viața în robie Și-și blestemă pe-al său dușman, Ci șoapte-n târg, clevetitoare, Încep să umble despre Domn că ziua-ntreagă tihnă n-are Și noaptea-ntreagă n-are somn. Că tot spre turn ... a doua E-atâta jale-n tânăr pieptul el Căci dorul libertății o ucide. Obrajii-s pali. Dar în priviri livide Se-ascund răzvrătitoarele scântei. Ci nu sta întristată... Doar să vrei Și poarta temniței se va deschide! Lermontov: Vecina În vremi ce sunt demult purcese, pe-un câmp paraginei lăsat ... preajma ei un altul nu e decât străjerul de la ușă, ursuz, cu chipul de cenușă, tăcut și fără de privire, Într-o cumplită-ncremenire. Ci Ștefan către turn cutează Și-n prag ajuns, se minunează. La baldachin perdeaua-i trasă Și-n așternutu-i de mătasă c-o sfântă nevinovăție ... Împodobeau pe-nvingători cu o cunună minunată din cele mai frumoase flori. Și-avea nu-ntotdeauna parte slăvitul țării Voievod cununa gloriei s-o poarte ci omul simplu din norod. Atunci, cu-nflăcărată odă toți barzii îl suiau în slăvi pe cel ce-l întrecea pe Vodă cu vitejeștile-i isprăvi ...

 

George Topîrceanu - Hortensia Papadat-Bengescu: Sfinxul

... și faptul că ea se adresează “lui don Juanâ€�, ca singurul destul de intrepid pentru situația ei, și i se adresează nu pe pământ, ci „în eternitateâ€� — fiindcă Bianca Porporata e castă. Dar condițiile în care a trăit Bianca Porporata, „în ciclul lunar al XVI ... Papadat-Bengescu ne arată că avem a face mai mult cu un poet decât cu un prozator. Dna Papadat-Bengescu nu zugrăvește viața, ci o cântă. Și aproape în toate eroinele sale ai impresia că autoarea își expune propria-i personalitate, propriul ei suflet sub diferitele-i aspecte, ce ... un straniu mozaic de imagini. Prin aceasta, dna Papadat-Bengescu stă mai aproape de poeții noștri “moderniștiâ€�, care-și pun în versuri nu gândurile, ci senzațiile, decât de oricare dintre prozatorii noștri adevărați. Partea anecdotică din bucățile dnei Papadat-Bengescu e redusă la minimum, uneori lipsește cu desăvârșire. Intrigă și ... silă, prea speciale uneori și fără semnificație pentru economia întregii bucăți, fac impresia că autoarea nu le-a inventat în vederea scopului anumit, ci le-a cules de-a dreptul din realitatea unui fapt divers, fără să le prelucreze artistic. Dar obiectivitatea, imaginația creatoare de ...

 

Paul Zarifopol - Poezia pură

... idei frumoase. Pe celelalte le ascultă pur muzical, adică bătând tactul versului în gând, câteodată chiar clătinând ritmic capul, și nu se gândesc la nimic, ci numai ici-colo îi trezește doar câte un cuvânt cu înțeles poetic. În adevăr, nu trebuie uitat că, pentru mulțimea oamenilor, cuvintele se împart, și ... care el n-o simte ca atare. Când Bremond vorbește de poezie pură, el vrea mai întâi să definească nu un gen ori stil literar, ci o stare interioară specifică. El caută să explice ce fel de stare a sufletului este aceea din care ia naștere expresia pe care ...

 

<<< Anterioarele      Următoarele >>>