Căutare text în Literatură
Rezultate din Literatură pentru CONVORBIRE
Rezultatele 71 - 80 din aproximativ 155 pentru CONVORBIRE.
Ion Luca Caragiale - Epigrame (Caragiale)
Ion Luca Caragiale - Epigrame (Caragiale) Epigrame de Ion Luca Caragiale Unui senator Cănit? Și crezi că ăsta-i chipul Să-ntinerești în adevăr?... Ca Venerii să fii discipul Mai va ceva pe lângă păr! Unui clubman La cărți, c-un as ești asasin, "Cu spada-n luptă, spadasin; Dar fără spadă, fără as, Tu singur spune: ce-ai rămas? (Moftul Român, 24 Iunie 1901) Doamna cu evantai Pe canapeaua elegantă Se-ntinde doamna nonșalantă Și c-un papyrus se evantă De atmosfera ambiantă. Făt-Frumos cu Moț în Frunte Zi că-i dragoste, și pace ! Te-a vrăjit ? atât ți-a fost : Din pocit, frumos îți face, Și deștept din ăl mai prost. "Convorbiri critice", 1908, 15 decembrie Polemica în epigrame - cu Dimitrie Teleor - Cazu Cuza I Am publicat în numărul trecut o epigramă inedită a popularului Teleor, căruia, precum se știe în cercurile literare de la Berăria Cooperativă, i se zice de către amicii invidioși Țața pentru limba lui prea înțepătoare. Eprigrama țaței era adresată unui burghez parvenit, care cu cât se înalță, cu atât pare poetului mai mic: foarte ingenioasă epigrama țaței! Ce se întâmplă însă, spre marea noastră mirare? Un ...
Mihail Cuciuran - O zi și o noapte de primăvară pe ruinele Cetății Neamțu
... Strigînd — în veci trăiască ! spre a voastră înalțari Al vostru bun părinte, al nostru ocrotitor. Dar cine întrerupe ? a noastră convorbire, Îi glasul unui clopot, ce strigă pre duios, El cheamă pe tot omul acum în mănăstire, Adună ori pe care, pe bun și furios. Umbra ...
Nicolae Gane - Astronomul și doftorul
Nicolae Gane - Astronomul şi doftorul Astronomul și doftorul de Nicolae Gane Vestea despre țara Moldovei mersese odinioară departe pănă în țările cele mai depărtate de la apus. Se zicea cum că grâiele rodesc în pământul ei atât de mult, încât oamenii nu dovedesc să le strângă în girezi; că vinul din podgorii curge în pârăie, încât oamenii, nemaiavând ce face cu el, îl uită cu anii în pivnițe pănă ce putrezesc doagele și cercurile poloboacelor și rămâne vinul în cămeșa lui; că oamenii sunt blajini și primitori, neștiind ce-i cumpăna și măsura în ale traiului, și că la masa fiecăruia este totdeauna loc pentru zece. — Acolo e de noi! zise un astronom cătră un doftor dintr-un oarecare târg depărtat de la apus. Astronomul, deși om învățat, se uita de mult timp la ceri, însă ceriul îndărătnic nu-i trimetea mană ca în vremea lui Moisi; iar doftorul, om nu mai puțin învățat, aștepta bolnavii care nu veneau, nu doar că bolnavi n-ar fi fost, dar pentru că alții mai norocoși în meseria lui îl luase pe dinainte. Ei se sfătuiră să vie în țara cea multlăudată a Moldovei, sperând că acolo se vor ...
Titu Maiorescu - Direcția nouă în poezia și proza română
Titu Maiorescu - Direcţia nouă în poezia şi proza română Direcția nouă în poezia și proza română de Titu Maiorescu 1872 I - Poezia Alecsandri, Eminescu, Bodnărescu, Matilda Cugler, Șerbănescu, Petrino' Sunt întrebări care în starea normală a unei societăți nu există, dar care, o dată născute, se impun atenției tutulor și cer neapărat un răspuns de la cei ce se gândesc la interesele publice. Va avea România un viitor? Se mai află în poporul ei destulă putere primitivă pentru a ridica și a purta sarcina culturei? Căci cultura e o sarcină care cere și consumă neîntrerupt puterile vitale ale unei națiuni. Va putea să pășească în lucrare pașnică pe aceeaș cale pe care civilizația apuseană a adus atâta bine omenirii? O parte a răspunsului atârnă de la direcția spiritelor din societatea de astăzi, direcție a cărei manifestare este literatura în înțelesul cel mai larg al cuvântului. Pe când în lumea noastră politică neliniștea a ajuns la culme și totul pare întunecat în confuzia unor tendințe lipsite de princip, se dezvoltă, alăturea cu acele mișcări nesănătoase, o literatură încă jună și, în parte, încă nerecunoscută, dar care, ...
Vasile Alecsandri - Borsec Borsec de Vasile Alecsandri Iarna a venit aducându-ne cu ea plăcerile strălucite ale balurilor, primblările în sănii, concertele încântătoare, petrecerile teatrului și mai ales priveliștea drăgălașă a focului în sobe. Dulci sunt minutele în care poetul, culcat pe un jilț elastic, dinaintea unui jăratic bogat, își simte trupul pătruns de o plăcută căldură, în vreme ce închipuirea lui plutește în visuri misterioase și dă viață întâmplărilor trecute. Iarna și bătrânețile sunt epocile suvenirelor. Când pământul este acoperit cu zăpadă, omul gândește cu drag la frumoasele și călduroasele zile ale verii, la iarba ce învioșea câmpii, la frunzele ce împodobeau pădurile, la cerul albastru, la cântecele voioase ale păsărilor. Asemene și nenorocitul ce a ajuns în vârsta bătrâneților trăiește numai cu aducerea-aminte a anilor tinereții sale. Eu care, slavă Domnului! sunt încă departe de a fi în numărul celor ce jelesc primăvara vieții, găsesc o mare mulțumire a mă pune seara în fața sobei și a privi jocul fantastic al focului. Îmi place s[...]nviez în închipuire icoanele depărtate ce s-au șters odată cu trecerea zilelor și să le înfățișez ...
Nicolae Gane - Privighetoarea Socolei
... își petrecuse anii copilăriei, și ajunseră cu încetul la amor. Cine nu știe cât de nesecat este și unde te duce acest izvor nesfârșit de convorbire. Amorul, zice lumea, e o costișă înflorită pe care luneci răpede, căci la fiecare pas întâlnești câte o minune. Eleonora, deprinsă a asculta ...
Titu Maiorescu - Eminescu și poeziile lui
Titu Maiorescu - Eminescu şi poeziile lui Eminescu și poeziile lui de Titu Maiorescu 1889 Tânăra generație română se află astăzi sub influența operei poetice a lui Eminescu. Se cuvine dar să ne dăm seama de partea caracteristică a acestei opere și să încercăm totdeodată a fixa individualitatea omului care a personificat în sine cu atâta strălucire ultima fază a poeziei române din zilele noastre. Pe la mijlocul secolului în care trăim, predomnea în limba și literatura română o tendență semierudită de latinizare, pornită din o legitimă revendicare națională, dar care aducea cu sine pericolul unei înstrăinări între popor și clasele lui culte. De la 1860 încoace datează îndreptatea: ea începe cu Vasile Alecsandri, care știe să deștepte gustul pentru poezia populară, se continuă și se îndeplinește prin cercetarea și înțelegerea condițiilor sub care se dezvoltă limba și scrierea unui popor. Fiind astfel câștigată o temelie firească, cea dintâi treaptă de înălțare a literaturei naționale, în legătură strânsă cu toată aspirarea generației noastre spre cultura occidentală, trebuia neapărat să răspundă la două cerințe: să arete întâi în cuprinsul ei o parte din cugetările și simțirile care agită deopotrivă ...
Vasile Alecsandri - Balta-albă
Vasile Alecsandri - Balta-albă Balta-albă de Vasile Alecsandri (1847) Dlui I. Bălăceanu Într-o seară din luna trecută eram adunați mai mulți prieteni, toți lungiți pe divanuri, după obiceiul oriental, și înarmați de ciubuce mari, care produceau o atmosferă de fum vrednică de sala selamlicului a unui pașă. Afară cerul era învelit de nori vineți, care se spărgeau deasupra Iașului, cu gând de a-l spăla de glod și de păcate; dar în zadar ei își vărsau sudorile!... Eforia nu încuviințase proiectul lor! Printre noi se găsea un tânăr zugrav francez, care pentru întâia dată ieșise din țara lui spre a face un voiaj în Orient. -- Domnilor, ne zise el, vă mărturisesc cu rușine că, pân-a nu veni în țările d-voastră, nici nu prepuneam că se află în Europa o Moldavie și o Valahie. Dar nu mă plâng nicidecum, de vreme ce, ca un Columb, am avut plăcere a descoperi eu însumi aceste frumoase părți ale lumii și a mă încredința că, departe de a fi locuite de antropofagi, ele cuprind în sânul lor o societate foarte plăcută. -- Domnule, răspunse unul din ...
Emil Gârleanu - Cea dintâi durere
Emil Gârleanu - Cea dintâi durere Cea dintâi durere de Emil Gârleanu Am crescut pe ulița boierească a Iașului, pe Podul-Verde, cum i se zicea odată, în fața grădinii lui Mihai-vodă Sturza și-n coasta pădurii Copoului. Am crescut pe ulița din capătul căreia privirea pătrundea până departe, spre șesul întins, în fundul căruia Cetățuia se ridica deodată, ca înălțată de niște brațe uriașe, mândre că pot scălda în razele soarelui un asemenea giuvaier. Am mai apucat încă pe cei de pe urmă boieri, îmbrăcați totdeauna în haină neagră, cu pălării înalte, rătăcind pe sub aleile de tei, cu ochii pierduți în urmărirea unui vis ce nu se poate îndeplini. Îmi aduc aminte cum ascultam, toată ziua, trâmbițele, al căror glas războinic făcea să răsune cazărmile ce ne înconjurau casa. Toată lumea militărească era tăbăruită lângă noi, la deal. Nu o dată am rămas uimit, în poartă, când regimentul de linie pornea la paradă, cu tamburul-major în frunte, un țigan cât un munte, purtând în cap o căciulă de urs, cât o baniță de mare, haine numai aur, și-n mână un buzdugan pe care îl azvârlea în aer de se rotea de două ori, ...
Ion Creangă - Popa Duhu Popa Duhu de Ion Creangă Povestire publicată prima oară în Convorbiri literare , nr. 8, 1 noiembrie 1881 Cine-a întâlnit vrodată în calea sa un popă, îmbrăcat cu straie sărăcuțe, scurt la stat, smolit la față, cu capul pleș, mergând cu pas rar, încet și gânditor, răspunzând îndesat "sluga dumitale" cui nu-l trecea cu vederea, căscând cu zgomot când nu-și găsea omul cu care să stea de vorbă, făcând lungi popasuri prin aleiele ascunse ale grădinilor publice din Iași, câte cu o carte în mână, tresărind la cântecul păserelelor și oprindu-se cu mirare lângă moșinoaiele de furnici, pe care le numea el "republici înțelepte", dezmerdând iarba și florile câmpului, icoane ale vieții omenești, pe care le uda câte c-o lacrimă fierbinte din ochii săi și apoi, cuprins de foame și obosit de osteneală și gândire, își lua cătinel drumul spre gazdă, unde-l aștepta sărăcia cu masa întinsă. Acesta era părintele Isaia Duhu, născut în satul Cogeasca-Veche din județul Iași. Patru păreți străini, afumați și îmbrăcați cu rogojini; teancuri de traftoloage grecești, latinești, bulgărești, franțuzești, rusești și românești, pline de painjeni și aruncate în neregulă prin cele unghere, ...
Nicolae Gane - Stejarul din Borzești
Nicolae Gane - Stejarul din Borzeşti Stejarul din Borzești [1] de Nicolae Gane Publicată în Convorbiri literare , anul XV, nr. 10, 1 ianuarie 1882. A fost odată un timp, pe când Molna și Prutul nu făceau hotar între trei țări surori, pe când bourul moldovenesc era singur stăpân pe-o țară largă, îndemănatică, locuită de-un popor ager și drept pământean. De pe atunci, deci, și pănă-n zilele noastre, rămas-a vorba din tată-n fiu cum că un joc de copii se încinsese odinioară pe șesul Trotușului, nu departe de satul Borzești, sub un soare frumos de primăvară. În două taberi era despărțită ceata copiilor: una înfățișa tabăra tătarilor sub comanda lui Gheorghie, un copilandru cu plete negre și cu ochii de mure, iute și neastâmpărat ca Trotușul ce se prăvale de la munți; cealaltă era tabăra moldovenilor sub comanda lui Ștefan, un copilandru cu plete blonde, cu ochii albaștri, gânditori, și cu inimă cutezătoare. Cel dintăi era fiu de țăran, cel de al doilea fiu de domn. Ei însă se jucau la un loc pe iarba verde, în răcoarea aerului, sub stăpânirea dreaptă a soarelui de primăvară. Și ambele taberi, înarmate ...