Căutare text în Literatură
Rezultate din Literatură pentru COPIAT
Rezultatele 71 - 80 din aproximativ 468 pentru COPIAT.
Alecu Donici - Zmeul Zmeul de Alecu Donici Un zmeu cu-o coadă lungă și cu-o zbârnâitoare De tot răsunătoare, Văzându-se odată sub nouri ridicat, La fluturul din vale, acestea au strigat: — Zburdalnică ființă! Tu, care toată ziua cu-atâta ușurință, Te-alungi tot după flori, De ce nu cutezi oare să te ridici ca mine, Să răspândești în aer miroase și fiori? Mi-e milă, zău, de tine, Căci în întinsul spațiu abia te mai zăresc. — O, nu-ți mai fie milă, lui fluturul îi zice. Eu soarta-ți n-o doresc. Tu zbori legat, Eu liber mă desfătez aice De flori înconjurat. A ta zbârnâitură e șărlătănerie; Chiar starea ta atârnă de vânt și de copii; În fine, tu ești jucărie, Iar eu sunt dintre vii. Așa și între oameni sunt șarlatani, sunt zmei, Ce zbârnâiesc, se-nalță cât vântul lor le bate; Iar cum a lui suflare ori stă, ori se abate, Ca vântul cad și
Alecu Russo - Palatul lui Duca-vodă
Alecu Russo - Palatul lui Duca-vodă Palatul lui Duca-vodă de Alecu Russo mai 1842 Amice, îți scriu dintr-o ruină care odinioară a fost palat domnesc: de pe o înălțime unde odinioară vegheau cete de ostași viteji, ținând ochii în calea tătarilor, și unde astăzi se îngrașă dormind câțiva călugări în compania buhnelor. Am venit să vizitez palatul lui Duca-vodă în Cetățuie, și iată ce-am găsit: Acest fost palat, ridicat spre partea zidului din față cu Iașii, este întreg de piatră, cu bolți de cărămidă. El nu întrunește proporțiile arhitecturale care dau unei clădiri aspectul de monument, dar posedă un ce misterios, care spune multe imaginației. Ferestrele, prea mici, sunt împrăștiate fără nici o simetrie pe fațada lui, însă pe timpul luptelor, atunci când românul era totdeauna cu zilele în mână, locuințele aveau nevoie mai mult de metereze decât de ferestre largi. Înălțimea lui e ca de două rânduri, dar numai unul, adică cel de sus, apare ochilor, căci partea mijlocie cuprinde tainițe întunecoase, iar sub acestea vin beciuri săpate în pământ. O scară de vreo 12 lespezi, strâmtă și lipită de peretele dinafară al palatului, duce pe un balcon mic, sub care se ...
Alexandru Macedonski - Accente intime
Alexandru Macedonski - Accente intime Accente intime de Alexandru Macedonski În zilele aceste când inima expiră, Când egoismu-n aer ca molimă planează, Când florile simțirii din piepturi se retează, Când bunul trai e ținta la care se aspiră, Când orice este nobil ne lasă reci și muți, Când fruntea și-o ridică toți oamenii căzuți, De ce nu e putință s-adormi pe neașteptate Și tocmai peste-un secol, nembătrânit d-etate, Să te deștepți prin farmec la viață și lumină, Călcând într-un nou secol pe-a vechiului ruină! Nu plâng pe-o soartă crudă ce-n veci mă urmărește O inimă ce simte o dată se zdrobește!... De mic Fatalitatea în cartea ei m-a-nscris Să trec prin astă lume cum trece un proscris, Dar plâng că nu văd cerul ce-n ochi se oglindește Prin ochiul Omenirii la inime transmis! De câte ori în taină, creând o lume-ntreagă, Distrug pe cea reală, rup lanțul ce mă leagă, Și pentru alte zile mă simt că sunt născut Familii, țări, fruntarii, le șterg prin cugetare, Și ridicând pe tronu-i familia cea mare, În patrie comună văd globul prefăcut! Simțiri mici și ...
Alexandru Macedonski - Formele
Alexandru Macedonski - Formele Formele de Alexandru Macedonski Satiră Forma-nghite astăzi fondul, ș-o justiție diformă Trece-n fața lumii dreaptă, dac-a pus dreptatea-n formă! Iar când sufletu-ți c-un altul fără preot s-a legat, Faptul în concubinagiu este-ndată proclamat. Trebuia în fața lumii să târăști acea ființă, Coram populo , iubirea să-i aduci la cunoștință, Și cu fruntea înclinată sub beteală, s-o expui La surâse cu-nțelesuri și la poftele oricui! Trebuia la ofițerul situației civile S-o mai duci, ca să-și înscrie numele pe vreo trei file, Și pe loc, după ce popa Isaiia ți-a cântat, Mulțumit să pleci acasă spre a fi felicitat, Să chemi lumea să mănânce ciocolată și cofeturi, Să ai prânz de gală seară, ș-alte multe marafeturi, Și la urmă comedia s-o pecetluiești c-un bal, Ca să-ți joace toți mireasa în vârtejul infernal, Iar când, unul câte unul, invitații mi te lasă, Să rămâi cu mama-soacră, sfeșnic neclintit în casă; Și s-o vezi cum la ureche îi șoptește-ncetinel, Sub pretextul s-o scutească de surprinderi de-orice fel, Vorbe multe ...
Alexandru Macedonski - Poeţii Poeții de Alexandru Macedonski De ce ca norii cei de iarnă Ce vin pe câmpuri ca s-aștearnă Lungi strate de zăpadă, Se strâng pe unele frunți june Nori viforoși, sumbre furtune Ce se-mbulzesc grămadă? Ori nu mai este-n ceruri soare, Și-n lume viață râzătoare Misteruri și amoruri? Ce patime-i însuflețește? Vrun vis nebun îi urmărește Cu vecinicile-i doruri? De sunt nebuni, voiesc să-i apăr, Că-n ochi au fulgere ce scapăr' Schântei de poezie, Și nu e rar să se întâmple Să poarte-o lume între tâmple Pe care să n-o știe! Cu ei vorbesc frunzele-n cale, Cu ei și apele pe vale, Și bolțile albastre! Iar dacă au un corp de tină, Cu sufletele în lumină Plutesc mai sus de astre! De suferinți, ei sunt exemple, Când mor li se ridică temple Și falnice statuie! În viață însă duc o cruce Pe care toți se-ntrec s-apuce Să-i răstignească-n cuie! Și nu e-n stare suferire Ca să-ntrerupă-a lor menire Și nobilă, și sfântă! Lor nu le pasă de năpastii; Zâmbesc pe margini de prăpastii; Iubesc, mângâie, cântă! Câștigă ...
Alexandru Macedonski - Rondelul Mării Japoneze
Alexandru Macedonski - Rondelul Mării Japoneze Rondelul Mării Japoneze de Alexandru Macedonski Smaraldul mării răpitoare E jocul vecinic de colori În verdea flacără de soare De lângă țărmii ninși de flori. Liliachii, se duc izvoare Sub pomi, plăpânzi ca niște zori, Smaraldul mării răpitoare E jocul vecinic de colori. Copii, de griji neștiutori, Sunt japonezii-ntre popoare, Ș-orice dureri le sunt ușoare. Căci poartă-n suflet, zâmbitori, Smaraldul mării
Alexandru Macedonski - Zori roze
Alexandru Macedonski - Zori roze Zori roze de Alexandru Macedonski Imitație Pe sub migdali și pe sub roze S-au dus în umbră zâmbitori; Curgeau lumini din ceruri roze, Vocalizau privighetori. Curgeau lumini din ceruri roze, Erau copii fermecători, Și coronați de-apoteoze Se socoteau nemuritori. Și coronați de-apoteoze Treceau-nainte șoptitori; Pe sub migdali și pe sub roze S-au dus în umbră
Alexandru Vlahuţă - 1907 1907 de Alexandru Vlahuță Minciuna stă cu regele la masă... Doar asta-i cam de multișor poveste: De când sunt regi, de când minciună este, Duc laolaltă cea mai bună casă. O, sunt atâtea de făcut, vezi bine, De-atâtea griji e-mpresurat un rege! Atâtea-s de aflat! Și, se-nțelege, Scutarul lui nu poate fi oricine. Ce țară fericită, maiestate!... Se lăfăiește gureșa Minciună. Că numai Dumnezeu te-a pus cunună De-nțelepciune și de bunătate Păstor acestui neam ce sta să piară, Ce nici nu s-ar mai ști c-a fost, sărmanul, De nu-și afla sub schiptrul tău limanul, De nu-ți sta-n mână bulgăre de ceară. Că tu sălbatici ai găsit aice, Sălbatici, și mișei, și proști de-a rândul, Ș-o sărăcie cum nu-ți dai cu gândul... Dar faci un semn, și-ncep să se ridice Oștiri, cetăți, palate lume nouă, Izvoarele vieții se desfundă; De pretutindeni bogății inundă; Și tu le-mparți cu mâinile-amândouă. Azi la cuprinsul tău râvnește-o lume. E-o veselie ș-un belșug în țară, Că vin și guri flămânde de pe-afară. Tot crugul ...
Alexandru Vlahuţă - Cârmacii Cârmacii de Alexandru Vlahuță Lui V. A. Urechiă Din bordei de lângă vatra unde stă nenorocirea Ca o strajă neclintită ridicatu-mi-am privirea Sus, spre sfetnici, și văzut-am a lor fețe luminoase, Ș-am văzut maimuțăria, strâmbăturile grețoase Astor molii, astor ciocli, dezmățați copii ai spumei, Care-n aur văd, smintiții, sufletul și cinstea lumei, Inimi dogorâte-n para poftei de-a se-navuți, Stând ca viermii pe-un cadavru, ce-a-nceput a se-mpuți. I-am văzut păpuși gătite, tologiți în jețuri moi, Trântori, fără nici o grijă, și străini de-orice nevoi, Răscolind în a lor cuget ale țării măruntaie Și cătând, nesocotiții, ca din trupul ei să taie Partea ce-a mai rămas bună, membrul ce-a mai rămas teafăr. Pieptul lor, plin de medalii, strălucea ca un luceafăr. Dar înnuntru sub medalii și sub hainele bogate Clocotește-n oala cărnei, otrăvită de păcate, La a negrelor lor pofte, la a infamiei pară Clocotește crima . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . Stoarceți, stoarceți măduva din țară! Nu vă pese! Striviți totul! Cugetați că poate mâini O ...
Alexandru Vlahuță - Ce fericiți am fi-mpreună!
Alexandru Vlahuţă - Ce fericiţi am fi-mpreună! Ce fericiți am fi-mpreună! de Alexandru Vlahuță Românul, an XXXI, nr 26, 27 iunie 1887 Noi nu ne-am spus-o dar, vezi bine Că ne iubim; și ochii tăi De mult așteaptă de la mine Să spun cuvântul greu dintâi. Când ne-ntâlnim, e-o fericire, Ce-am fost dorit-o amândoi; Nu-i limba-n stare să înșire Din ochi câte ne spunem noi! ... Se sorb, adânci și însetate, A noastre lacome priviri, Același gând și dor ne-abate, Aceleași tainice porniri. Ș-atâta ți-i de înțeleasă Cerșirea ochilor mei triști, Că te roșești, ca o mireasă, Clipești, nervos buzele-ți miști... Și dulce-mi cați o dezmierdare, Pe-ascuns un zâmbet îmi trimeți: În noi, întunecat, tresare Misterul veșnicei vieți. O, ne-nțelegem de minune, Cu cât ne întâlnim mai des, Și, totuși ne sfiim a spune Ce fiecare-am înțeles. De rămânem singuri vrodată, Stăm muți, cu ochii în pământ. Tu parc-aștepți înfiorată, Eu în deșert mintea-mi frământ... De ce nu vrei? ... Mai lesne-ți vine Să-mi faci tu cale la-nceput: Apropie-te blând de mine Și-ntinde- ...
Alexandru Vlahuță - Din trecut (Vlahuță)
Alexandru Vlahuţă - Din trecut (Vlahuţă) Din trecut de Alexandru Vlahuță Publicată în Convorbiri literare , an XVIII, nr. 1, aprilie 1884 Acum, cînd nu ne mai iubim, Vino cu mine-n țintirim, Acolo unde, îngropate, Zac, coperite de uitare, Atîtea visuri înghețate De vreme și de nepăsare. Căința-nlătură-ți, și vină: Nici eu, nici tu nu ești de vină. Ce de mai cruci stau pe cărare !... Aicea-i prima sărutare: Luna, privind cu drag a noastră Primăvăratică iubire, Sclipea în lumea ei albastră; Iar noi plîngeam de fericire, Și lăcrămile de pe față Ni le sorbeam, cuprinși în brațe. Dincoace-un dor — sigur îl știi: E dorul celor doi copii De-a merge-alături pe cărarea Vieții lor, de visuri plină, C-un singur gînd, ca-ngemănarea A două raze de lumină. Copiii sunt — noi amîndoi... Ce-au dorit ei !... Ce suntem noi ! Dar colea,-n mai adînc mormînt, E primul nostru jurămînt. Tu-mi stai pe brațe visătoare, Eu ochii dulci ți-i sărutam, Și șoapta necuvîntătoare A inimii ne-o ascultam... O, sfîntă, veșnică iubire, Cine-ți mai știe azi de știre ! Alături, în adîncă pace, Somnul ...