Căutare text în Literatură
Rezultate din Literatură pentru CUPRINDE (CU PRIVIREA)
Rezultatele 71 - 80 din aproximativ 161 pentru CUPRINDE (CU PRIVIREA).
Emil Gârleanu - Nucul lui Odobac
... Odobac, om ca de vreo douăzeci și cinci de ani, nalt și spătos, ca și moșu-său Toader, vânjos și uscat, ca și dânsul, numai cu obrazul mai rumen și cu pletele negre. Trăia la un loc cu moșneagul, care-i ținuse loc de tată și din al căruia cuvânt nu ieșise. Numai de la o bucată de vreme moșneagului i se păru ... cine știe ce departe. Moșneagul era deprins cu drumul acesta. Cum ieși din văgăuna Arșițenilor și mai merse puțin încolo, pământul parcă se schimba: încetul cu încetul, câmpul se îmbrăca, imașurile începeau să-și desfacă lăvicerele până departe, încolo, spre Cotruți. Și mergând așa, gândurile bătrânului se adunau și se risipeau ... față, apoi, când se apropie de tot, smunci căpăstrul calului și-l opri scurt. Moșneagul își infipse privirile în fața ei. Ruja era voinică, smeadă, cu obrazul rotund, cu părul, ochii și sprâncenele negre, ca pământul cel bun. Cozile, lăsate pe spate, se îndoiau pe oblâncul șeii, așa erau de lungi. Gura cu buzele cărnoase, umede și roșii ca miezul piersicei pietroase; printre ele scăpa un zâmbet, care arăta albul dinților ca pe o rază de lumină ce ... ...
... trei zile încoace, pe cărările cele mai drepte, pe poticele cele mai neumblate, mergea mai răpede cu picioarele lui haitișe decât ar fi mers altul cu picioarele drepte, și niciodată nu lipsea un ban, niciodată nu întârzia cu o oară. Toate mergeau bine, numai cu fetele din casă Ion Urdilă nu prea ducea trai bun, căci nu era zi lăsată de Dumnezeu ca ele să nu chicotească la spatele lui ... închise ochii pe neașteptate, și, la vârsta de optsprezece ani, rămăsei trist și orfan sub epitropia unei mătușe, varga lui Dumnezeu. O! Doamne, ce schimbare! Cu venirea ei, focul a intrat între noi. Naltă și zdravănă, cu niște ochi asprii, bulbucați, gata de pălmuit și vecinic nemulțămită de tot ce se făcea, iată noua noastră stăpână. Din ziua dintăi ea luă cheile ... sară și nici că mai obosea. Ș-apoi era evlavioasă, scumpa mea mătușă, și cu Visul Maicii Domnului totdeauna în sân. Mai ales dimineața era cu inima plină de umilință, când se închina dinaintea iconostasului: — Tatăl nostru carele ești în ceriuri, sfințească-se numele tău, facăse voia ta... Cioară, ardă ...
Vasile Alecsandri - Extract din istoria misiilor mele politice
... viitoarele conferințe din Paris. Misie importantă! răspundere mare și spăimântătoare!... Eu, un biet țăran de la Dunăre, aveam a mă găsi în contact cu capacitățile cele mai recunoscute din Europa! cu oamenii cei mai însemnați!... Nu dar fără griji mă întrebam de voi putea să mă ridic și să mă susțin la înălțimea misiei mele?... însă ... žDomnule conte, răspunsei, dacă am izbutit a realiza dorința noastră seculară, această reușire o datorăm în parte și Excelenței Voastre, care ați apărat cu atâta căldură drepturile Principatelor la Congresul din Paris.“ — Am făcut, apărându-le, un act potrivit cu convingerea mea și conform intereselor familiei latine, și voi continua aceeași politică din toate puterile mele. Unirea Principatelor și consultarea votului poporului este începutul unei ... care răspunsei cu franchețe fără a exalta calitățile și fără a ascunde defectele noastre, căci mi se părea că vorbesc nu cu un străin, ci cu un compatriot. Apoi rugai pe dl ministru să grăbească trimiterea unui consul sard în Principate și să binevoiască a-mi înlesni transportul a ... că aveam misii de la prințul Cuza de a mă înfățișa regelui. Generalul, nalt de stat, înzestrat ...
... agă de București! Aga are până la una mie de lei venit; el e inspector oborului, comandant și cap poliției, are osebită temniță și însuși cu doi boieri cercetează și hotărăște pricinile atingătoare de obor. Aș fi dorit să vedeți Dvoastră cu câtă mărire preziduiește aga meu la judecată, cât de încet mișcă din buze, rostind nestrămutatele sale hotărâri, și cu ce respect îl privesc supușii lui. Sau să ieșiți la obor, adunătura măruntului negoț al Valahiei, unde pentru o legătură de ceapă, pentru o bucată ... povesteau prin oraș despre curajul lui la focuri și la prinderea furilor în vreme de noapte. De aceea, să vă fi luat de vorbă ori cu cine pentru aga, nime nu vă zicea nici un cuvânt, ci vă arăta numai o mină măreață, vă făcea un semn cu ochiul stâng și pocnea din limbă; iar această mută frază în părțile răsăritene cuprinde în sine o elocvență mai energică decât toate putincioasele laude și însemnează rusește: cap! mare cap! Se vede însă că pământul nostru e așa, ca ... crede în curajul, mintea și activitatea agăi, și tocmai acum un spânzurat ca Tunsu să-și bată joc de-a lui barbă neagră
... de bronz aurit și mai cu seamă figuri tinere, frumoase, vesele și mult adimenitoare. Toate acestea formau un tablou magic! Focurile pietrelor scumpe se unea cu razele scânteietoare ale ochilor; parfumul îmbătător al florilor se înalța în văzduh cu armonia orhestrei, și lumina candelabrelor se revărsa ca un val de aur pe frunțile, pe brațele și pe umerele albe ale damelor. Strălucită era într ... ceea lume. — Bună casă țineți împreună! Am să spun Margăritei istoria muzei d-tale și chipul ce ai descoperit de a trăi cu dânsa în bună armonie. — Cred că nu ai de gând a întrebuința cu doamna M. același sistem... — O! nu, nu încă. . . mai târziu... vom vedea. Însă spune-mi în toată sinceritatea, ce ai face în locul meu ... fericirii casnice? O! poet, poet! ești sublim! mă duc să te spun Margăritei. Zicând acestea, dl M. alergă râzând lângă juna lui soție și începu cu ea o convorbire în vremea căreia aruncau împreună priviri deosebite asupra lui Alexis, el cu o expresie sardonică, și ea cu o expresie de jale adâncă. Semnalul balului se dete; orchestra preludă prin un vals nou de-al lui Strauss, și mai multe perechi de dame ...
Nicolae Gane - Privighetoarea Socolei
... început. Unii zic că ea a fost măritată cu un negustor bătrân și gelos, într-un fund de provincie oarecare, unde, nemaiputând trăi cu nesuferitul ei păzitor, îl lăsă într-o bună dimineață singur cu gelozia sa și răsări deodată în mijlocul Iașului ca ghiocelul în câmpie. Alții susțin că de mică copilă ea fu aruncată într-o monăstire, unde ... ureche și ea dispăru din monăstire ca prin minune, lăsând să creadă pe cuvioasele sale surori că Dumnezeu a ridicat-o în ceruri cu trup cu tot. Astfel de vorbe se răspândeau pe sama ei. E rău când nu se știe originea cuiva, mai cu seamă a fetelor frumoase. În lume sunt multe limbi rele, dispuse a cârti, și puține urechi, dispuse a nu ... acum scăpată de tristul ei adorator, care nu-i vorbea decât de bani și de inima lui, ponegrind pe toți ceilalți, întinse mâna noului-venit cu aceeași familiaritate ca și când l-ar fi cunoscut de-o sută de ani, și-i zise cu ...
Vasile Alecsandri - Din albumul unui bibliofil
... grijă a toată cheltuiala curții și a oaspeților ce ar veni în țară și are toate catastijele în mâna lui. Stolnic mare cu obicei la zile mari și la veselii domnești, îmbrăcat în haină domnească, să vie înaintea bucatelor domnești; le tocmește pe masă înaintea domnului cu tipsiile; și dvorbitor întru acele zile. Comis mare ispravnic pe povodnici și pe toți caii domnești; merge înaintea domnului și a povodnicilor. Medelnicer ... Spătar al 2-lea și al 3-lea cel al 2-lea svorește (servă) la masă când cel mare nu svorește; și este îmbrăcat și cu spata (spada) încins, și cu buzduganul în mână la spatele domnului. Iară spătarul al 3-lea svorește peste toată vremea. Paharnic al 2-lea după dvorba paharnicului celui mare dvorește ... Letopisețe găsim termenii de rudă aleasă, sinonim de boier. Acele rude alese se bucurau de privilegiul de a nu fi „supuse pedepsei cu caterga sau cu ocna, ci pentru greșeli mici erau gonite de pe moșiile lor pe câtăva vreme. Pentru greșeli mari erau descăpățânate. Un boier vinovat și hotărât la ... ...
Mihail Kogălniceanu - Cuvânt pentru deschiderea cursului de istorie națională
... nobila ambiție de a face lucruri mari și drepte și, prin urmare, de a trăi în viitorime. Lauda neștearsă și nemurirea cu care sunt îucununați ocârmuitorii cei buni, defăimarea și hula care sunt totdeauna partea celor răi, îi mai cu neputință ca să nu le insufle în inimă dorința spre bine și spre virtute, dacă inima lor nu le este încă stricată prin cangrena lingușirii ... revoluțiile, la sfaturile, la serbările întâmplate de la începutul lumii; ea scoate din morminte pe strămoșii noștri și ni-i înfățișează ca vii dinaintea ochilor, cu toate virtuțile, cu toate patimile, cu toate năravurile lor. Ea, dar, ne leagă cu vecia, punând în comunicație semințiile trecute cu noi, și iarăși și pe noi cu semințiile viitoare, cărora are să le trădeie povestirea faptelor noastre. Pe lângă toate acestea, istoria mai are și neprețuitul dar de a judeca ... istorie universală, când chiar analele patriei noastre zac în întuneric, păstrate numai în niște manuscripte, din care două, din pricina copiștilor, nu se potrivesc! Și, cu toate acestea, tiparul ar fi cel mai sigur și mai grabnic mijloc ca să ajungem la civilizația societății europene. Noi, care ne fălim ...
Constantin Dobrogeanu-Gherea - Asupra mișcării literare și științifice
... pentru a deveni o adevărată mișcare științifică. Dar dacă despre sărăcia mișcării noastre științifice mai poate fi îndoială, în privința secetei literare suntem cu toții de acord. Scriitori de valoare avem puțini, și acei puțini scriu așa de rar, iar aceste scrieri rare sunt primite de public cu atâta indiferență! Și astfel, amândoi factorii unei mișcări literare și științifice ne lipsesc deopotrivă: literații și producțiunile literare de o parte și un public către ... dau cauza adevărată a secetei literare și intelectuale. Indiferența publicului? Dar de ce publicul e azi așa de indiferent pentru producțiunile artistice, când cu treizeci ori patruzeci de ani înainte arăta un interes așa de mare pentru Alecsandri și alții? Cu explicațiile date însemnează a te învârti într-un cerc vicios: publicul nu citește pentru că nu se produce și nu se produce pentru ... aceeași mare dorință, forțele lor sufletești lucrează în aceeași direcție și de aceea e la ei o cerință sufletească de a comunica unul cu altul, de a-și spune dorințele, de a-și manifesta simțirile, emoțiunile, speranțele. E evident însă că cel mai prielnic mod ...
Mihail Kogălniceanu - Prefață la Cronicile României sau Letopisețele Moldaviei și Valahiei
... a se ocroti grecii ortodocși, românii ortodocși aveau a-și vedea țara ocupată de armiile împăratului ortodox și dată pradă tuturor relelor rezbelului! Cu asemenea trecut, prezent și viitor, cum, dară, să nu desperăm de soarta țării și a națiunii noastre, cu toate că atuncea eram în vârsta speranței, eram juni! Cum, dară, în 1849-1852, când am săvârșit publicarea colecțiunii cronicilor moldovene, să nu fiu și ... se întrunesc, într-o strângătură de mână, domni, boieri și săteni. Atunce n-am mai avut a scrie istorie, am făcut istorie ! Moldova, cu toată individualitatea sa istorică, cu toate interesele sale proprii, având conștiința marilor sacrificii materiale ce avea să facă în favoarea unei mari idei, este sublimă de abnegațiune! Ea se rostește ... și bine organizată, cum Dunărea de Jos nu văzuse o asemenea din timpurile lui Ștefan și Mihai! Și câte alte reforme, adevărat liberale! Unificarea codurilor, cu maritagiul civil, cu juriul, cu oborârea pedepsei de moarte; legea județeană; legea comunală; camere de comerț și de agricultură; concursurile și expozițiunile de agricultură și de industrie națională, sistemul metric ... oareșicare mândrie, de a mă număra și eu! Dară, aceste reforme odată proclamate, nu mai era decât de a le aplica ...
... poate mai adesea fetele din sat, dar desigur mai mult decât toate sora lui Cuțiteiu, Sultana, care nu i-a spus-o niciodată... Cu dragoste amestecată și cu puțină mândrie zâmbește el când îi vine acum în minte mama lui. S-a înserat bine și seminaristul tot se plimbă de colo ... ridice ochii doritori și vede venindu-i prin aer un nou ghem care-ntr-o clipă îi cade la picioare... Asta nu mai e prins cu un ac – e legat cu o cordeluță roșie: "Treci la miezul nopții... Te aștept... 0 să vezi cât te iubesc". Și nici o mișcare la perdele... nici o arătare!... Ziua ... povestit... Așa era de strâmt satul în care trăise și așa de puțin însemnată viața lui până când "l-a înțepat un ac cu gămălie!..." Șiret țăranul - ține mult la aceasta cădere de frază; știa el bine că, însoțită de sugerea degetului înțepat și de o privire pe sub sprâncenele posomorâte cu bunătate, are să fie cu prisos răsplătită. Ea însă avea mai multe de spus, și povestea ei era destul de tristă. Cinci ani de viață ...