Căutare text în Literatură
Rezultate din Literatură pentru DEPĂRTAT
Rezultatele 71 - 80 din aproximativ 454 pentru DEPĂRTAT.
Antioh Cantemir - Focul și statuia de ceară
Antioh Cantemir - Focul şi statuia de ceară Un vărsător de ceară ca meșter iscusit A nimerit odată un chip desăvârșit. Delicatețea, părul și zâmbitoarea față Îi dă înfățoșărei un aer de viață, Dar din nenorocire el chipul a lăsat Pe lângă foc la care a fost și prelucrat. Nu este de mirare că statuia de ceară, S-a risipit îndată aproape stând de pară. De ai făcut un lucru și vrei ca să-l păstrezi Pentru viitorie, apoi să depărtezi Tot răul de-nainte-i și orice-mpiedicare, Căci altfel este numai zadarnică
Anton Pann - Împrumutul Împrumutul de Anton Pann Pînă la cheful bogatului iese sufletul saracului Unul avînd trebuință Să ceară bani în credință, C-un prieten să-ntîlnește, Îl roagă, i să jelește, Mergînd p-alături cu dînsul, Suspină, îl trece plînsul, Îi propune vorbe multe Ca să-l plece, să-l asculte. Prietenul gros în burtă Da cîte o vorbă scurtă : Că acuma n-are vreme Și cum că să-i dea să teme, Poate cumva nu-i plătește, Or că mult îl zăbovește. Să facu că are treabă Și să depărtă în grabă, După dîn-sul cu un cîine, Zicîndu-i : să vază mîine. Bietul om iară să duce La casa lui să-l apuce. Bogatul, cum îl zărește De plecare să gătește. Pînă a suit pe scară, El a și ieșit afară, S-a-ntîlnit fața în față, I-a dat bună dimineață. El cum i-a dat mulțămire, Cam cu chiorușă privire, Nu stă pleacă să se ducă, Cellalt după el apucă, Silește-n rînd să se puie, Nevoile să-și mai spuie. Acesta ținea cărarea, Cellalt cu împiedecarea Călca noroaie și gloduri, Înghițind destule noduri; ...
Anton Pann - Şoarecile Șoarecile de Anton Pann Un șoarece mare, anume Gherlan, Peste toată gloata fiind căpitan, Atît să mîndrise, precum povestesc, Încît își uitase neamul șoricesc. Și vrînd să se-nsoare, el nu gîndea alt Decît să ia fată de neam mai înalt. Cugetînd aceasta și tot cercetînd, Pe bătrinii șoareci mereu întrebînd, Află că mai mare dintre cîte sînt E soarele singur slăvit pre pămînt. Și precum să vede frumos, strălucit, Și fată întocmai are negreșit. Auzind, Gherlanul nu stă nicidecum, Ci cît mai în grabă s-au gătit de drum, Luă oaste multă, întocmi alai, Poruncind să 'poarle zaherea malai. Plecă către soare, împompat astfel, Șoareci ca lăcuste zbura după el. Mergînd zi și noapte, sfera au pătruns, Și la naltul soare s-au văzut ajuns. Soarele îndată pe mîndrul Gherlan L-au primit tocma ca p-un capitan. I-a vorbit cu cinstc și l-a întrebat: Să vie la dînsul cum s-a întîmplat ? Gherlanul atuncea compliment făcînd, Către el răspunse în asfel zicînd : -Luminate soare al naltului cer, De-ți fac supărare, iertăciune-mi cer. 'Eu sînt, cum știi bine, marele Gherlan, Care peste șoareci sînt azi ...
Anton Pann - Călătoria Călătoria de Anton Pann Ah! cu ce dor, cu ce jale De tine m-am depărtat, Că-n toat-a mea lungă cale Nencetat am suspinat. Nu voi da în veac uitării, Nici îmi vor ieși din gînd Cîte-n minutul plecării Mi le ziceai lăcrămînd. Inima arzînd în mine, Ț-am zis adio, rămîi, Și peste zile puține Iarăși viu să te mîngîi. Că silit sînt a mă duce Ș-în mîhnire să te las. Dar de amoru-ți cel dulce Voi dori în orce ceas. Al meu suflet niciodată De oftat nu va-nceta, Ci fii pe parola-ți dată, Și te rog nu mă uita. Această lucrare se află în domeniul public în întreaga lume, deoarece autorul a decedat acum cel puțin 100 de
Anton Pann - Critica oamenilor
Anton Pann - Critica oamenilor Critica oamenilor de Anton Pann Un om bătrîn oarecînd Tot numai un cal avînd, Sui p-al său copilaș Ș-așa ieșea din oraș. Pe drum unii din norod Striga zicînd: - Ce nerod: Că el, bătrîn, n-are hal, Ș-a pus copilul pe cal, Care este putincios Să se ducă și pe jos Și să fi-ncălecat el, Ce bătrîn prost și mișel! Iar bătrînul auzind Pe oameni asfel vorbind, S-a rușinat oarecum Și puțin mergînd pe drum Pe copilul jos a dat Și el a încălecat. Ducîndu-se dar asfel, Cu copilul după el, Auzi pe alți rîzînd Și după dînsul zicînd: - Mă! ce bătrîn nătărău! A lăsat pe pruncul său Ca să alerge pe jos, Mic și crud, neputincios, Și nu-l suie după șa, Că nu este greu așa. Bătrînul iar auzind Acestea lumea vorbind, Puțintel daca s-a dus, Și pe copilul a pus. Deci pe drumul său urmînd Auzi pe alți zicînd : Mă-ă! mă-ă! ia vedeti Pe acești nevoiași beți! Cum s-au pus doi cît un mal Să deșele bietul cal! ...
Bogdan Petriceicu Hasdeu - Adevăratul poet
Bogdan Petriceicu Hasdeu - Adevăratul poet Adevăratul poet de Bogdan Petriceicu Hasdeu Doi dușmani făr-astâmpăr în urgie În inima poetului se bat: A țărnei din aproape tiranie Și-al cerului un eco depărtat! În jos atârnă-n greutate lutul; În sus se-nalță-al însuflării foc... Se rumpe inima la tot minutul: Vrăjmașii și-au ales același loc! Cumplită-i lupta! ea se poate simte! Dar n-o deplânge-al graiului penel: El zugrăvește plastice morminte, Mormântul inimii i-ascuns de el! Sunt clipe când văpaia cea sublimă Se urcă, strălucind ca meteor: Se pare că splendoarea se dărâmă Pe elemântul ce-o poprește-n zbor! Sunt clipe când povara târâtoare Întinde falnic orizontul său, Și-ascunde-n adâncimi mărețul soare Al cugetărilor lui Dumnezeu! Căzut din sfera de lumini nestinse, Trântit în globul patimii lumești, Poetul râde-n amărâte plânse Sau geme el în hohote drăcești! Idei contrare, cerul și pământul, Din inima sărmanului detun. S-adună gloate spre-asculta cuvântul... Și-apoi rostesc osânda: "îi
Cezar Bolliac - Zdrobită geme inima-n mine
Cezar Bolliac - Zdrobită geme inima-n mine Zdrobită geme inima-n mine de Cezar Bolliac Zdrobită geme inima-n mine; În flăcări, chinuri arz ne-ncetat; Viața-mi toată o am în tine, Dar tu de mine te-ai depărtat. Ești tu o fee? Ești zeitate? Sau, ca iubirea, vii a-ncălzi Un suflet rece ce nu mai bate, În noaptea urii din zi cu zi? De ești aproape, pieptu-mi palpită; De ești de față, eu ma uimesc; La glasu-ți mintea îmi e răpită; Dar mi-ești străină, și mă-ngrozesc... Deștept, în somnu-mi chipu-ți e-n mine; Mă uit la lume, și, ca străin, Reviu în sine-mi, trăiesc în tine, Le las pe toate, de tine plin. Ființa-mi toată ție-ți urmează, Căci eu sunt umbră corpului tău; A ta, ca spirit, mă înviază, Căci tu ești suflet corpului
Cincinat Pavelescu - Cântecul omului
Cincinat Pavelescu - Cântecul omului Cântecul omului de Cincinat Pavelescu Mă-ntorc zdrobit. Ce drum enorm! Vin dintr-o țară depărtată, Pe care harta n-o arată... Sunt obosit, aș vrea să dorm. Sunt ani, sunt ani de când alerg Tot înainte, înainte! Cu-aceeași întrebare-n minte: De unde viu și unde merg? Și barca-mi nu mai e la fel, Iar pânzele-i imaculate, De la plecare, sunt pătate, Ca și o masă de hotel, O mânam eu sau mă ducea În voia vântului tot anul? Eram sau nu eu căpitanul Sărmanei bărci ce rătăcea? O amintire mi-a rămas: Țara nădejdii-n depărtare, Mi se părea atât de mare Și-am ocolit-o într-un ceas! Un gând mă turbură, mâhnit, Ca un ecou de harfă spartă: E visul meu neîmplinit, E idealul meu de artă! În goana lui, izbit de stânci, Mă-ntorc la mal, mânat de soartă, Pe inimă c-o floare moartă, S-ascunză rănile-i adânci. Și-acum, în drumul spre mormânt, Privind amurgul arămiu, Când simt ce-aș fi putut să fiu, Mă-nduioșez văzând ce
Cincinat Pavelescu - Cum se face o epigramă%3F
Cincinat Pavelescu - Cum se face o epigramă%3F Cum se face o epigramă? de Cincinat Pavelescu Epigrama e un fulger scurt, o scăpărare repede țâșnită din cremene când o izbește amnarul. Aș compara-o, de asemenea, cu un mic lampion venețian care, înconjurat de umbra nopții, dă lumina-i capricioasă și strălucește ca o candelă ambulantă pe întunericul mișcător și rece al lagunelor. Lampionul însă are nevoie pentru a lumina să fie înfășurat de banda largă a întunericului. Epigrama, dimpotrivă. Scânteiază numai atunci când o învăluie un exces de lumină. Cu cât inteligența subtilă și pătrunzătoare a cititorului sau a ascultătorilor este tăiată în fețe strălucitoare și multiple, cu atât spiritul poetului e sorbit și se răsfrânge în mințile luminoase, întocmai ca o imagine pe care o înfrumusețează claritatea unei oglinzi de preț. Epigramistul aruncă în aer o droaie de săgeți, dar numai acelea care nimeresc ținta adică impresionează sunt salutate cu freamăte victorioase. Celelalte se pierd rătăcite, ca și ecoul unei pietre aruncate într-o fântână adâncă, a cărei apă depărtată, puțină și noroioasă, înghite și piatra, și ecoul. Ce îngrozitor e să vorbești cuiva care nu te ...
Cincinat Pavelescu - Flori risipite
Cincinat Pavelescu - Flori risipite Flori risipite de Cincinat Pavelescu Dlui Ion Bianu Plin de focul tinereții A pornit-o călătorul, În seninul dimineții, Să-și găsească-n largul vieții Viitorul! Inima-i era curată, Fața fragedă și plină, Și spre zarea depărtată S-a-ndrumat cu ochi ce-noată În lumină! Mama-i dase, ca o zână, Un buchet de flori de vară, Și cu florile în mână S-a tot dus pe drumuri până Către seară! De-ntâlnea în cale fete Palide sau zâmbitoare, Iubitoare sau șirete, Le prindea la toate-n plete Câte-o floare. Îi spusese la plecare Biata-i mamă ce plângea: Drumu-i lung și viața-i mare, Din buchet la orișicare Să nu dea! Dar, pe drum, el dase sfatul Și dojana ei uitărei Și-mpărțea mereu băiatul Flori și flori pe sărutatul Fiecărei! Și, cum seara se lăsase, Răsărind văzu din ceața Ce-asfințitu-nsângerase, Pe iubita ce-o visase Toată viața! Și buchetul, călătorul, Scuturat când i-l aduse, În amurgul ce căzuse, Pricepu risipitorul Ce pierduse! 1904 Piatra-
Cincinat Pavelescu - Răspuns Răspuns de Cincinat Pavelescu La ce e bună poezia? Dar glasul tainic de păduri, Un val, o stea, melancolia Și vraja misticii naturi? De ce răsare trandafirul Și doarme nufărul pe lac? Și iarba ce-și apleacă firul Și cântecul de pitpalac? Măiastra florilor culoare, Visarea apelor ce curg, Un colț de pace și răcoare, Un răsărit sau un amurg? Apururi binecuvântate În vecii-vecilor să fiți, Comori ce parc-ați fost create La nici un rost să nu slujiți. Frumosul ce se depărtează Cu cât mai dornic îl cătăm Tot ce e flacără și rază Suntem ursiți să adorăm. Să preamărim tot ce înalță Și poate mintea să frământe, Ce face inima să bată, Ce face sufletul să