Căutare text în Literatură

 

Cuvânt

 

Rezultate din Literatură pentru ESTE AMESTECAT (ÎN)

 Rezultatele 71 - 80 din aproximativ 247 pentru ESTE AMESTECAT (ÎN).

Grigore Alexandrescu - Memorial de călătorie

... o reputație uzurpată, care am dobândit-o fără să o căutăm, și aceasta ne-a făcut să gândim că dacă libertatea presei ar fi fost ceva mai întinsă, noi am fi putut, fără a atinge guvernul, nici religia, nici morala, să demascăm pe acei care inventează asemenea calomnii, ce interes găsesc în ele, cât de vătămător e soiul acesta de oameni, ce deosebire există între breasla spionilor și calomniatorilor nerușinați, dintre care cei dintâi se mărginesc a ... niciodată vorbind de daci sau de romani, îmi spuseră că acele arcuri s-au făcut de curând pentru o onor. persoană ministru de Interne, care în adevăr n-a triumfat în contra nimului, dar a bătut pe mulți surugii, trecând pe acolo, lucru ce făcea totuna după părerea lor. Înșelați în iluziile noastre, căutarăm un loc unde să ne putem despăgubi cu somnul; un umbrar sub care se odihnise strălucita persoană ne servi spre aceasta. Ne ... boier, anume Vintilă, ce ocupa postul de jude sau de judecător, după cum se zicea în idioma părinților noștri. Simțămintele lui religioase și patriotice erau ...

 

Ion Luca Caragiale - Greu, de azi pe mâine... sau unchiul și nepotul

... să-l rog a proteja pe băiatul ei, care de șase luni s-a întors din străinătate cu diploma de doctor în drept și... nu poate căpăta o slujbă cât de mică. — Bine — zic — de ce nu te duci d-ta în persoană? îți este văr bun, și știu cât datorește părinților d-tale care l-au ajutat pe vremuri să ajungă așa de sus. — M ... și cu unchiul... Un tânăr excesiv de scrupulos — o adevărată anomalie într-o vreme și într-o societate, care, dacă ne putem exprima astfel... în fine, scrupulos prea din cale-afară! Am renunțat dar, cu părere de rău, a mă mai amesteca în această delicată afacere de familie... Cu oameni așa de căpățânoși în privința scrupulurilor de conștiință, nu e nimic de făcut... A trecut câtăva vreme după nereușita tentativelor mele diplomatice, pe care aproape le uitasem ... Ecoul patriei, ebdomadar din urbea X..., titlu mare pe prima pagină: „Panamaua de la noi!... Potlogăriile foastei administrații!... Mișeliile se dau la lumină!... Jaf în avutul public!... În

 

Mihai Eminescu - La curtea cuconului Vasile Creangă

... umbra lumii ce-l înconjură. Pe câte-un plan mai ridicat se văd curți văruite cu îngrijire, cu arătarea plăcută și liniștită. Fereștile dreptunghe strălucesc în soare, în cerdacul nalt duc scări curate, în fața curții se-ntinde o ogradă mare în semicerc, încunjurată cu zăplaz șindilit, umbrit de plopi, salcâmi sau nuci. În dreapta curții, care se numește "sus", sunt în genere grajduri și hambare, în stânga ― acarete pentru bucătărie și servitori, numită "jos", iar din dosul curții se întinde-n patrat, cu șanț, pomătul, florăriile, via și prisaca. Aceasta ... languros sunetul clopotului, care umple inima cu pace. Într-un asemenea sat stătea pe deal curtea bătrânului Oleanu. Ea avea forma descrisă mai sus. Înfundată în cercul curții, încunjurată de pomăt, albă și invitatoare, ea avea un cerdac încăpător, în care sta bătrânul sara, cu ciubucul în gură și cu fesul pe ceafă, uitându-se melancolic la priveliștea ce se întindea sub ochii lui. În această curte se născuse Iorgu. Să ne familiarizăm cu casa întreagă în simpla ei frumusețe și cu copilăria eroului nostru. Cuconul Vasile Creangă era bogat și om bun de suflet. Oamenii din satul lui și din cele ...

 

Emil Gârleanu - Boierul Iorgu Buhtea

... ținea minte pe cea din urmă femeie din neamul lui: pe Savasta, o soră mai mică a postelnicului. Aceasta murise de holeră, chiar în casele unde locuia acum boierul. În spița din molitvenic Savasta nu era trecută. Dintre toți Buhteștii, numai Gavril, fratele boierului, muri în floarea vârstei; călăreț vestit, jocul soartei făcu să fie omorât tocmai de un cal. Târât, cu piciorul prins în scară, peste câmpuri până în grajdurile curții, își dete sufletul în brațele celor ce-l ridicară să-i dea ajutor. Gavril Buhtea muri la patruzeci și trei de ani, lăsând un băiat, pe Toader, în vârstă de treisprezece ani. La moartea fratelui său, boierul știu să-și ascundă nemărginita durere ce simțea. Își chemă nepotul din colțul unde încremenise de ... ca vinul cel vechi cu cel apos al domnișoarelor strânse și înzorzonate de astăzi? Dar mai bine i se stinge neamul pentru veșnicie decât ar fi lăsat una ca asta! Boierul Iorgu credea în adevăr că-i era dat să nu vadă cununia nepotului său. Într-o zi, ducându-se, pentru niște afaceri, la boierul Furtună, îi răsări în ... ...

 

Dimitrie Anghel - Divanul

... cu cele ce acum erau toate la locul lor și nu-i așteptau parcă decît pe ei ca să sosească. Aceasta era ținta ieșirii lor în tîrg și nimeni n-ar fi putut bănui, văzîndu-i ce mulțumiți treceau, cum erau să se întoarne peste o oră înapoi, căci nimeni nu-și poate închipui ce este un ... căci puțini știu că trecutul e o împărăție la ale cărei negre porți nu trebuie să bați niciodată, dacă vrei să fii fericit... Din popas în popas, găsiră în sfîrșit ce le trebuia și, intrați acum în prăvălie, răscoleau cu mînele lor grăbite cupoanele de stofe așezate dinaintea lor. Pretutindeni orînduite în rafturi, catifelele și mătăsurile își amestecau culorile și își jucau apele. Covoare strînse în suluri se grămădeau unul lîngă altul ca niște papirusuri uriașe pe cari fantazia cine știe cărui zugrav ar fi scris fel de fel de arabescuri, de flori și de păsări sclipitoare. Febrile mînele lor răscoleau ; albe, mînele ei cercau moliciunea stofei, treceau în umbră ori scoteau în lumină desenurile și, negăsind ce-i plăcea, cerea mereu altele. Nuanțele albastre ori verzi îi plăceau ei, pentru că așa îi erau și ochii ; privirile

 

Constantin Stamati - Imnul lăutei românești

... Constantin Stamati - Imnul lăutei româneşti Imnul lăutei românești de Constantin Stamati O, lăută a Moldovii! tu ai fost de tot uitată În creanga Dumbrăvii Roșii ce românul hăulește, Și care umbrea cu faimă sânta apă a Sucevii, Cruntată în multe rânduri d-a neamicilor sânge... Vântul clătina odată mângâios a tale coarde; Dar curpănul zaluziei, întinzând vițele sale, S-au ... s-au încâlcit pintre ele... O, lăută românească! cine poate să deștepte După timpuri vechi trecute încântătoriul tău sunet? Sau vei fi cu-ndelungare acolo în frunziș mută? Ori când vei face tu iarăși ca să zâmbească eroul De plânsul și îngrijirea logodnicei părăsite!!! O, lăută a Moldovii! odată ... româncelor fecioare. Tu celebrai cu putere biruințele faimoase, Tu frăgezeai ca un farmec pe românii cei mai aprigi, Tu umpleai de bărbăție pe cei fricoși în răzbeluri; Iar când tăcea lăutarul, toți se cufundau în gânduri, Căci ca tine cine altul, o, lăută mângâioasă, Putea serba mai bine statornicia fecioarei Ș-a eroului izbândă, când s-întorcea din ... ...

 

Alecu Russo - Piatra Teiului

... puse... S-ar putea oare să fie cineva așa de nedrept și să spuie ori să creadă că Moldova ar fi un ținut de stepă, în care soarele se trudește în zări fără sfârșit, în care verdeața slabă și pălită te întristează? Nu, Moldova cuprinde tot felul de vederi, vesele, întunecoase, câmpenești, îmbogățite de podoabele naturii. Mai are apoi un ... prăpăstii de îndoială, melodioase cânturi de slavă, o poezie fără nume, care te pătrunde, pe care o respiri cu aerul, dar care n-ar putea fi tălmăcită în nici o limbă oemenească — ceea ce marele poet a numit "voci interioare", sfătuind între ele, vorbindu-și o limbă necunoscută, față de ... plină de poezie, o mică scenă improvizată, căci bunul și răul, simplul și emfaticul, adevărul și ridicolul se întâlnesc la fiecare pas. O să găsiți în nevinovatele credințe populare oricâtă fantezie voiți, iar în năravurile amestecate ale claselor de sus, stofă destulă. Și în loc să-mi plimbați prin Iași un personaj de-al lui Balzac, care s-ar îneca în glodul de la noi, dați mai bine eroului vostru o giubea largă, un anteriu din vremurile cele vechi și bune, în vorbire o lăudăroșie naivă,

 

George Coșbuc - Regina ostrogoților

... George Coşbuc - Regina ostrogoţilor Regina ostrogoților de George Coșbuc Jalnic vâjie prin noapte glasul codrilor de brad, Ploaia cade-n repezi picuri, repezi fulgerele cad. În castelul de pe stâncă, la fereastra solitară, Stă pe gânduri o femeie și privește-n noapte-afară. Al ei suflet e furtună, noapte e gândirea ... pusă-n rândul celor mai de jos femei! E regina ostrogotă! Dar în turn aici e roabă; Lacrimile-n ochii palizi îi sunt singura podoabă. În tăcerea din odaie-i intră cruntul Teodat, Ea se-ntoarce tristă, blândă: —"Tu-mi ești rege și bărbat. M-ai privit întotdeauna ca pe ... i ești tată și ai dreptul peste fiul meu ca mine. Dar el nu era al nostru, el era al țării-ntregi, N-ai ucis în el un rege, ai ucis un șir de regi. Vii, acum trimis de alții, vii să scapi și de regina, Teodat, îți temi domnia! O ... nvârtit pumnalu-n carne să se scurgă viul tot. A deschis apoi fereastra, și pe colțuroasa stâncă Hohotind a-mpins cadavrul în prăpastia adâncă. Surd vuia prin codri vântul, brazii se-ndoiau de vânt, Urletul suna sinistru ca un urlet de mormânt. Parcă negrele blesteme și le ...

 

Ion Heliade Rădulescu - Foile și cărbunele

... spre repaos capu-și rezemase Chiar pe lemnărie, și somnu-l furase. "Ce soartă te-așteaptă, sărmane cărbune! Curând te vei stinge și, negru tăciune În zece minute, bun n-a să mai fii Decât pe perete să scrie cu tine Și să rânjărească care cum îi vine, Să ... lemnărie Să te oprești țintă și să-ncepi a da Colea un foc țeapăn! Ce mai bărbăție! Ce nume ți-ai face chiar în istorie! Gazetele toate tare-ar bucina! " Foile ca naiba astfel îi vorbea, Și bietul cărbune ce nu se gândea? Licurea acuma mereu de trufie Și ... sară sub iutea suflare, Ce în șuierare Drept între surcele flacăra-l mâna. S-aprinser-acestea, ș-apoi lemnăria Luă foc întreagă, vâlvoarea se-ncinde, În aer se nalță, volvură se-ntinde, Satul e-n pericol, și megieșia Toată se deșteaptă, Soarta-ntreag-a Troiei în spaimă așteaptă. Hei! acum veți zice Că-al nostru cărbune a cătat să fie Foarte mulțumit? Săracul pârlice! Plesnit în scânteie l-acea grozăvie, De tot împărțit, Cine-l mai cunoaște în focul cel mare, Care și mai tare Îl făcu cenușă ...

 

Emil Gârleanu - Oratorul

... despărțirile III și IV, la care trebuia să vorbesc. Bizuit pe marele tău talent, plec mai mulțumit și împăcat în mine însumi decât dacă aș fi vorbit eu alegătorilor. Al tău îndatorat, Jean P.-S. Iartă-mă că-ți scriu așa, pe fugă; mai am jumătate de oră până să plece ... una, și gândul mergea alături; înțelegea că robise sala, simțea că putea vorbi așa trei-patru ceasuri, o zi întreagă, o săptămână chiar, dacă ar fi fost nevoie. Deodată însă își aminti că mai are o întrunire. Trebuia să sfârșească. Post-scriptumul i se înșiră în minte... Tocmai, semnul buletinelor noastre de vot e Crucea. Ăsta era și sfârșitul; avea să încheie în chip măreț. Conul Tase se umplu bine în haină: — Astfel, iubiții noștri prieteni, voi încheia arătându-vă că semnul buletinelor noastre de vot, semnul cu care pornim la luptă, e Crucea; cu ... când năvălise în ea o herghelie speriată. În sfârșit, cu mare greutate, conul Tase izbuti să se îndrepte spre ușă. Alegătorii din cealaltă despărțire vor fi pierdut răbdarea. Trebuia să se grăbească. Dar, drept în ...

 

Ion Luca Caragiale - Cuvântare

... trebuit să aibă urmări. Când se părăsește o stare politică patriarhală, firește nu se mai pot păstra moravurile patriarhale. Nu noi stricăm dacă, deșteptându-ne în fața rămășițelor claselor odinioară dominante, suntem mai bine armați decât mai pot fi ele (aplauze multe). Domnilor, un Stat modern nu mai poate fi conservator în înțelesul strântei doctrine a conservării privilegiilor de clasă dominantă. Această doctrină dominantă este astăzi patent anarhică, fiindcă energiile care cresc cu vremea pretind ... publice, dacă sunt înlăturate prea îndelung dela satisfacerea legitimei lor pretenții, atunci când natural ar fifie elemente de ordine, devin elemente de desordine; în loc să fie din ce în ce mai de folos progresului Statului, devin din ce în ce o mai mare primejdie pentru liniștea și siguranța lui. Doctrina conservatoare modernă îmbrățișează interesele mai largi decât ale unei clase dominante, interesele societății întregi ... om o lume întreagă (ovațiuni, urale). N'a fost fost om mai tăgăduit și mai ponegrit decât dânsul... și câtva timp... va mai fi încă (ovațiuni). De altminteri el însuși și-a prevăzut-o, de când era încă tânăr, făcând primii pași ...

 

<<< Anterioarele      Următoarele >>>