Căutare text în Literatură

 

Cuvânt

 

Rezultate din Literatură pentru FĂRĂ ÎNDOIALĂ

 Rezultatele 71 - 80 din aproximativ 222 pentru FĂRĂ ÎNDOIALĂ.

Dimitrie Anghel - Scînteia

... uimit. Tainice și triste însă, spre suferința șubredei închisori în care au fost închise, energiile acestea dorm coperite cum doarme cărbunele abia licăritor în cenușă, fără ca nimeni să bănuiască în el un incendiu. O întîmplare îl poate stinge, un pas greoi poate trece peste el ca să-l facă una ... diafană imagine scăpată dintr-un creer de zeu într-un minut de fericită inspirație, că poți să alergi liber, să bați văzduhul căutîndu-ți drumul fără nevoia unei busole, să razi pămîntul, aprizînd o scînteie ca fulgerătoarea rîndunică în zborul ei nebun într-o oglindă de apă, să crești în volbură ... fluturul de foc ca să se poată odihni o clipă, al tuturor nevolnicilor, care îl vor putea surprinde într-un moment de deznădejde și de îndoială. Capricios, fantastic, nebun, plin de toane și de fantazie, neascultînd nici o lege și nici un obicei, sărind de ici-colo, scînteie azi și fulger ...

 

Alecu Russo - Piatra Teiului

... din urmă casă de pe Jägerzeile până la rotondă; care, oricât de încăpățânat le-ar fi fost tactul lor muzical, să nu fi simțit fără voie piciorul lor drept bătând măsura, pe când ascultau pe Wasser-glaus, pe o frumoasă lună plină, unul din acele dulci valsuri ale lui Lanner ... cineva așa de nedrept și să spuie ori să creadă că Moldova ar fi un ținut de stepă, în care soarele se trudește în zări fără sfârșit, în care verdeața slabă și pălită te întristează? Nu, Moldova cuprinde tot felul de vederi, vesele, întunecoase, câmpenești, îmbogățite de podoabele naturii. Mai are ... singur se plânge de sine; parcă vezi pe un om care moare și-și întoarce ochii topiți către soarele vesel pentru alții, dar palid și fără raze pentru dânsul. Parcă vezi în icoanele ce te înconjoară stingerea tinereții, melancolia unei luciri slabe pe un lac liniștit. Stăruiește în natura aceasta singuratică ... a unei păreri de rău, a unei dureri, apoi o privire sfioasă, în ceața zării, către viitor! Simțești parcă în bocetul înăbușit și fără contenire zvâcniri de nădejde, prăpăstii de îndoială, melodioase cânturi de slavă, o poezie ...

 

Alexei Mateevici - Chestia preoțească

... a făcut pe părintele Tocan să-și lepede noul popor al său, iar sătenii au mare nevoie de preot și nu pot sta mult fără dânsul și, prin urmare, să le trimită preasfințitul mai repede preot. Bineînțeles că această cerere, însoțită de clevetire, a fost scrisă fără voia țăranilor, cu voia numai a doi surtucari și-n frunte c-un ticălos care se numește diacon. Ei sunt, pe lângă asta ... duhovnicească. Pentru asta, mi se pare, e destul să urmez povestirea celor petrecute în Zaim în timpul de pe urmă, scoțând la lumină singurele fapte fără de orice lămuriri. Odată cu preotul Tocan se duce din nou la Chișinău și sărmana văduvă. Ea încă nu-și pierduse cu totul nădejdea: o ... mulțumiți, că după fel de fel de bucluc din pricina lipsei de preot în cele din urmă l-au căpătat. Zaimul a stat fără

 

Elena Liliana Popescu - Imn Libertății

... și astfel soarta, La fel, eu, încercându-mi forța nebănuind deloc urmarea încrezător adus-am torța aprinsă, săvârșind eroarea Și-am semănat nenorocirea în lumea fără de credință ce-a transformat descoperirea într-o amară biruință. II De multe veacuri, carne vie e pieptul meu însângerat, sortit în preajma ... veacuri necredința de Tine stând să mă despartă... Constrâns să-l port inel pe deget, Carpatul prins în fier, vrăjit, a dispărut și, fără preget, supus doar Ție, regăsit Sunt liber, cum am fost tot timpul și nu știam, ducând povara iluziei că doar Olimpul e-n drept să ... orice sacrificiu să o ajut să-ntrezărească nebănuitul edificiu, ascunsul Eu, să-l regăsească... XII Mă avântam în cutezanță spre propria-mi descătușare când, răzvrătit, fără speranță de-a căpăta, cândva, iertare, M-am aruncat în aventura cea mai temută dintre toate și nemaiîmbrăcând armura, cu pieptul gol, spre ...

 

Dimitrie Anghel - Întîiul volum

... miram cum de nu poartă o aureolă deasupra capului. Era extazul primului volum de versuri, rodul atîtor ceasuri de trudă, întîia poliță asupra viitorului. Și fără de voie, mi-am adus și eu aminte de întîiul meu volum, de truda amară cu care mi-am scris întîiele versuri, de groaza ce ...

 

Ioan Slavici - Semitismul (1908)

... vecii vecilor neîntrecut în ceeace privește comorile ce-a adunat, lucsul ce desfășura și desfrâul, în care-și petrecea viața. Pornirea spre viață fără de frâu, spre îngrămădire de bogății, fără de care ea nu e cu putință, și spre exploatarea nemiloasă, prin care bogațiile se adună, e omenească și o găsim în toate societățile. Pecând ... încurând se semitisează și ei, și încă în timpul lui Xerxe, nepotul lui Cir, satrapii persieni sunt în ceeace privește exploatarea nemiloasă, luxul și viața fără de frâu de o potrivă cu mai marii Asiriei ori ai Babiloniei. Împărăția persană e deci și ea mereu sbuciumată și se susține numai pentrucă ... cu Cir cel tinăr ajung învingători. La începutul răsboiului peloponesiac, izbucnește în Atena ciuma, de care a perit și Pericle, și o spaimă fără de margini îi cuprinde pe atenienii însetați de plăcerile viețuirii. După felul de a vedeĂ  al arienilor moartea e trecere spre o existență ...

 

Ion Budai-Deleanu - Țiganiada:Cântecul a IX

... Când fu spre sară, ieșind o fecioară Din codru afară, cu frumsață rară [12] Ca ș-amĂ³rul blând îi grăi zâmbind: ,,Tânăr vânătoriu, vânezi fără sporiu, Lasă, lasă-ți gând de-a prinde-oarecând Sobol fugătoriu, fără de-ajutoriu. Sobolii, să știi, s-află-în vezunii Și trebue-întii ca să-i prinzi de vii. Jură-te mie, făr' viclenie, Tare și ... zăgneata." Voinicul marghiol tot mearsă domol Păn' dede în vale de salbă moale, Păn' dede de gol, unde-era sobol. Trebile sale păzând cu cale, Fără de hăisaș, fără căpăuaș, Prinsă-un sobolaș, blând și drăgălaș. Atunci copilă zisă-i cu milă Suspinând mereu: ,,Ah, sobolul mieu! Ah, fie-ți milă, nu-i face ... Fire-ai lungită, trei ori atâtă!...",, Mireasa ce ședea lângă masă Cu fetele, nănașă și fină, Era din toate mai rușinoasă Ca una din cele fără vină, Totuș' spun că bine-au înțăles Cele ce cântasă NeanĂ©s. Iară cimpoieriul Viorel Au cântat miresii pe cimpoi O cântare scornită de el ... Fetele să făcea rușinoase, Ș-afară-acum să găta să iasă. ,,Eram tinără ș-încă fragedă, Mi-era lumea și zilele dragi. Într-o zi ...

 

Ion Luca Caragiale - O vizită la castelul %E2%80%9EIulia Hasdeu%E2%80%9D

... o zi nespus de încîntătoare, ospătat de d. și d-na Hasdeu părinții proprietarei. Această minunată clădire a fost ridicată în trei ani, fără nici un studiu sau plan prealabil, ci numai și numai, bucată cu bucată, după comunicările spiritiste ale Iuliei Hasdeu, D. Hasdeu nu este arhitect și ... rînd, terase largi, împrejmuite toate cu stîlpi scurți de granit, acoperiți cu table de aceeași piatră, în stil druidic. Fațada e tot de granit cioplit fără lustru. Suindu-te pe terasa de jos, de la picioarele donjonului, dai de intrare. O muche de piatră, lată cam de o palmă, desparte vertical ...

 

Antim Ivireanul - Dedicație la cartea lui Ioan Cariofil, Manual despre câteva nedumeriri, tipărită l

... la săvârșirea veacului, conform acelei hotărâri evanghelice: Și iată eu (Matei, cap 28) sunt cu voi (zice) în toate zilele până la sfârșitul veacului, deoarece fără ajutorul lui Dumnezeu nimic nu se poate realiza, precum ne-o certifică însuși Domnul în Evanghelii, că fără mine (zice) nimic nu puteți face. Așa cum și în anii noștri s-au găsit și se găsesc unii apărători ca aceștia și vajnici luptători ... și a necredincioșilor, ba chiar într-o limbă accesibilă, astfel încât să devină ușor și bine înțeleasă rezolvarea unor asemenea chestiuni puse la îndoială și cerute. De aceea și acest preaînțelept dascăl, după ce a acceptat această oportună cerere a sus-zisului boier, având drept ... și a acestor preaînvățați eroi care s-au preocupat și pentru pomenirea apărătorilor credinței ortodoxe. Nu am îndrăznit însă, preaînălțate stăpâne, s-o tipăresc fără o corectare și o ajustare, și din partea altcuiva dintre acei, care au o apreciabilă experiență în ceea ce privește dogmele juste ale bisericii, lucru ...

 

Karl Marx - Manifestul Partidului Comunist

... către starea de mijloc industrială; diviziunea muncii dintre diferitele corporații a dispărut, făcînd loc diviziunii muncii înăuntrul fiecărui atelier. Dar piețele se înmulțeau fără încetare, cererea creștea necontenit. Manufactura a devenit și ea neîndestulătoare. Atunci aburul și mașina au revoluționat producția industrială. Marea industrie modernă a ... de revoluționar. Burghezia a desființat, pretutindeni unde a ajuns la putere, toate relațiile feudale, patriarhale, idilice. Ea a rupt fără milă pestrițele legături feudale care-l legau pe om de „superiorul său firescâ€� și nu a lăsat altă legătură între om și ... piramidele egiptene, apeductele romane, catedralele gotice; ea a întreprins cu totul alte expediții decît migrațiunea popoarelor și cruciadele. Burghezia nu poate să existe fără a revoluționa nețincetat uneltele de producție, deci relațiile de producție și prin urmare toate relațiile sociale. Pentru toate clasele industriale anterioare, dimpotrivă, prima ...

 

Vasile Pârvan - Datoria vieții noastre

... Răsărit - cel puțin ca experiență trecătoare politică - începe prin a distruge tot ce nu primitivitate și bestialitate de masă amorfă. Pentru că e fără putere fizică, pentru că e puțin numeroasă, pentru că e supărătoare în cererile ei de sacrificiu, nerentabil, pentru inutila urmărire a idealului, Inteligența ... aplicată - a făcut progrese enorme: rezultatul marii majorități a acestor progrese e însă asasinarea savantă a milioanelor de nenorociți care, fără aceste invenții și descoperiri, n-ar fi murit nici așa de mulți, nici așa de oribil, în actualul război. O universitate nouă, în anul de ... nu ține decât până la primul obstacol, până la prima jertfă. Tăria de caracter - singura noblețe adevărată în lumea muritorilor - e o floare rară. Iar fără ea toată învățătura de pe lume, tot talentul creator, e un simplu amuzament egoist. Când semenii tăi te urcă în vârful piramidei sociale, trebuie să ... viața; zadarnic încerci să o schimbi. Și nu cobori ochii, din viziunile senine unde încerci a-i fixa, asupra pământului forfotitor de lume, fără să vezi confirmarea înmiită a asprului adevăr: până și suferința imensă a marelui război, abia încheiat, este astăzi profanată de materialismul ...

 

<<< Anterioarele      Următoarele >>>