Căutare text în Literatură
Rezultate din Literatură pentru FATAL
Rezultatele 71 - 80 din aproximativ 185 pentru FATAL.
Ion Heliade Rădulescu - Odă asupra aniversării de 2 sept. 1829
... osândei, din vecinica urgie, Scrâșnindele lui furii din sânu-i a suflat; Ș-a lui prea credincioasă, prea draga-i tiranie, Fatal, repede înger, pământu-a-nconjurat. A ei urmă-n tot locul rămase însemnată; Dar ațintat străbate, ochiu-i zavisnic cată, Ochește ...
Ion Heliade Rădulescu - Poetul murind
Ion Heliade Rădulescu - Poetul murind Poetul murind de Alphonse de Lamartine Traducere de Ion Heliade Rădulescu - 1866 A vieții mele cupă se sparse încă plină, În lungi suspine viața-mi se duce și declină Nici lacrimi, nici suspinuri n-o pot întârzia! În bronzul ce mă plânge în sonuri precurmate A morții mână rece ultima-mi oră bate. Să gem oar'? sau mai bine să caut a cânta? Să cânt, căci al meu suflet e încă p-a mea liră; Sa cânt, căci mie moartea ca lebedei inspiră Pe țărmuri d-o-altă lume un grid melodios. Semn bun acesta este, și geniul mi-l face. De este-al nostru suflet amor, cerească pace, Un cânt divin dar fie adio d-aci jos. În spargerea sa lira răsună mai sublimă, În stingerea sa lampa dodată se reanimă Și d-o lumină vie străluce, și s-a stins; Lebăda vede cerul la ultima sa oară; Și omul, singur omul, el numai se coboară Să-și numere trecutul, de doruri reîmpins! Și ce sunt aste zile ce omul le imploră? Un soare și alt soare, o oră ș-altă oră, Și ...
Ion Heliade Rădulescu - Războiul
Ion Heliade Rădulescu - Războiul Războiul de Alphonse de Lamartine Traducere de Ion Heliade Rădulescu - 1829 De ce sunete viteje urechea-mi e speriată? Glasul trâmbiței răsună, cai ninchează sforăind; Coarda-n sânge înmuiată, Ca sabia-ncrucișată, Sună pavăza lovind. Semnul de război se dete, aerul e-nzgomotat Armele! și eho iară armele! mai depărtat. Pe câmpie răspândite scadroanele tropăiesc, Decât crivățul mai iute din tot locul năvălesc; Și ca două aripi negre deodată se întind Din coastele cele dese de legiuni șiruind. Ne-nduplecat armăsarul, strâns în frâu, locul lovind, Pe-ndoitele-i genunche se oprește sforăind. Trăsnetul încă tot doarme, și-n câmpul cel mărmurit O prea jalnică tăcere cu groaza s-a răspândit. Nu s-aude decât marșul atâtor mii de soldați Alergând naintea morții căreia sunt închinați, A carelor uruire, armăsarii ninchezând, Poruncile-adăugite și aerul răsunând, Sau vântul care izbește în steaguri ce fâlfâiesc Și-n taberele vrăjmașe înotând se îndoiesc; Și când seamănă, umflate de biruință, c-ar sta Gata înaintea slavei singure de a zbura. Când ostenite-ncetează, se lasă pe lemn în jos Ca s-acopere vitejii cu-al lor văl întristăcios. În fruntea-amânduror taberi ...
Ion Luca Caragiale - Căldură mare
... F.: Numărul 11 bis... D.: Nu e vorba de 11 bis. F.: A zis domnul că nu vrea să puie 13, că e fatal. D.: N-are-a face 13... Eu te-ntreb de stradă. Ce stradă e asta? F.: Strada Pacienții... D.: Strada Pacienții?... imposibil! F ...
Ion Luca Caragiale - Grămătici și măscărici
Ion Luca Caragiale - Grămătici şi măscărici Grămătici și măscărici de Ion Luca Caragiale Boierii noștrii odinioară, afară de rare excepțiuni, nu se prea dedeau la învățătură de carte. Pentru aceea, aveau în genere nevoie de grămătici, copii, mai mult sau mai puțin deștepți, ieșiți din rândurile mojicimii și procopsiți cu carte și condei la umbra mănăstirilor grecești. Slujba grămăticilor era să ție socotelile curții boierești, să scrie zapisele, corespondența și jelbile boierului către divan și la domnie. Un bun grămătic era mâna dreaptă a boierului, mai cu seamă la cele politicești. Afară de grămătic, însă, orice boier care se respectă mai avea încă un alt slujbaș intelectual, tot atât de neapărat unei curți boierești cu întinse relații sociale. Pe atunci, când nu se pomenea de viață publică și când elita socială și high-life se numea protipendadă, boierul, în loc de Capșa și de Bar, avea sindrofie și chefuri acasă, numa-n ișlicel și-n meși; în loc de Hugo, avea un taraf de lăutari și un măscărici. Slujba acestuia era să spuie caraghioslâcuri la chef, să păcălescă pe musafiri și chiar pe stăpânu-său și să spună pe grecește cocoanelor ceea ce damele aud azi pe ...
Ion Luca Caragiale - Lache și Mache
Ion Luca Caragiale - Lache şi Mache Lache și Mache de Ion Luca Caragiale Nuvelă Multe și mărunte s-au vorbit despre inseparabilii Orest și Pilad din anticitate, însă, cu drept cuvânt, vremurile de acum se vor mândri cu povestirea istoriei lui Lache și Mache, căci în adevăr acești doi oameni nu pot avea decât una și aceeași istorie: ei vor da exemplu veacurilor viitoare despre puterea prieteșugului. Cine a cunoscut pe unul a cunoscut și pe celălalt, fiindcă amândoi mai aproape trăiesc, mai aproape dorm, decât chiar frații cei lipiți din Siam. Cine zice Lache zice Mache și viceversa. Cel dântâi s-a născut la Severin tot în ziua și ceasul în care a văzut cel d-al doilea lumina la Dorohoi: pe amândoi i-a tras ața la București, pentru a îmbrățișa cariera de copist. Dacă la vreo răspântie vezi arătându-se mutra unuia, așteaptă puțin și vei vedea și pe celălalt, care, întârziind pentru cine știe ce, își grăbește pasul ca să-și ajungă jumătatea; în adevăr jumatate, căci Lache și Mache nu sunt decât unul și același în două fețe, doime de o ființă ...
Ion Luca Caragiale - Reacțiunea
... o supremă încordare, și, trezit dintr'un vis chaotic, răcneam ca un apucat: Jos Reacțiunea! A trecut vreme, și spiritul de examen, - aces fatal spirit, care ne'mpinge să știm mai mult, poate, decât ne trebue - vierme nenorocit care roade cu tenacitate rădăcinile credințelor - începu să găunoșeze bazele giganticei ...
Ion Luca Caragiale - Versuri Versuri de Ion Luca Caragiale Amicului C. D. Ce-mi spui de poezie, d-acea chimeră tristă, Când lumea d-astăzi, rece și materialistă, Își râde de chimere și de puterea lor? Credințele d-acuma condamnă poezia Ca rătăcirea, crima, păcatul, erezia Ce merită să poarte disprețul tuturor. Ascultă-mă și crede: de vei simți vrodată Că pieptul tău nutrește scânteia cea sacrată, Să știi că mizerabil vei trece pe pământ; În timpurile noastre, decât să cânți, mai bine De pietre sparge-ți lira ș-apoi sufocă-n tine Fugoasa-ți inspirare și-al tău nebun avânt. De-acum, stăi noaptea singur, citește, studiază, Și de veghiare palid, mereu, mereu veghează, Plecat pe cărți bătrâne consumă-ți anii toți, Sacrifică-ți vederea, cătând fără-ncetare Ca să găsești ideea funestă pentru care S-alerge-n valuri sute de mii de sacerdoți; Obiectul ei să fie, desigur, omenirea, Iar scopul, abrutirea, mizeria, tâmpirea! — Acolo sacerdoții cu toți vor aținti. — Ideea ta pământul în lung și-n lat să-ncingă, Prin vorbă sau prin spadă, cu-ncetul ea s-atingă Și polul miazănoapte și polul miazăzi. Sau, nu! Muncește-ți mintea, gândește-te, combină, Inventă- ...
Iulia Hasdeu - A fi iubită A fi iubită de Iulia Hasdeu But, oh! the choice what heart can doubt, Of tents with love, or thrones without? ( Thomas Moore ) Muriși, o, Beatrice, în floarea vîrstei sfinte... Cu dragostea-i poetul te-a însuflețit; Prin versurile sale ne stă mereu în minte Imaginea ta dulce, căci Dante te-a iubit. Ți-a fost, o, Eloise, fatală dimineața. De Abelard iubită, fu sincer dragu-ți crez, Și - crin în mînăstire - sfîrșitu-ți-ai viața... Dar, ca pe Beatrice, eu te invidiez. Tu-l plîngi pe Cid, Ximena, fiindcă, aspră, soarta Potrivnică îți este și nu-l mai poți vedea. El te-a iubit... Iubirea învinge chiar și moartea; De-aceea-ntotdeauna eu te voi învia! Ah, să te știi iubită! Ce sfîntă fericire! Să plîngi atunci îți vine, dar lacrime cerești! Să mori iubind!... Ah, moarte de har și norocire. Cînd mori în nimb de soare, ca-n el să
Mihai Eminescu - Înger și demon
Mihai Eminescu - Înger şi demon Înger și demon de Mihai Eminescu Noaptea-n Doma întristată, prin lumini îngălbenite A făcliilor de ceară care ard lângă altare - Pe când bolta-n fundul Domei stă întunecoasă, mare, Nepătrunsă de-ochii roșii de pe mucuri ostenite, În biserica pustie, lângă arcul în părete, Genuncheată stă pe trepte o copilă ca un înger; Pe-a altarului icoană în de raze roșii frângeri, Palidă și mohorâtă Maica Domnului se vede. O făclie e înfiptă într-un stâlp de piatră sură; Lucii picături de smoală la pământ cad sfârâind Și cununi de flori uscate fâșâiesc amirosind Ș-a copilei rugăciune tainic șopotit murmură. Cufundat în întuneric, lâng-o cruce mărmurită, Într-o umbră neagră, deasă, ca un demon El veghează, Coatele pe brațul crucii le destinde și le-așază, Ochii cufundați în capu-i, fruntea tristă și-ncrețită. Și bărbia lui s-apasă de al pietrei umăr rece, Părul său negru ca noaptea peste-al marmurei braț alb; Abia candela cea tristă cu reflectul ei roz-alb Blând o rază mai aruncă ce peste-a lui față trece. Ea un înger ce se roagă - El un demon ...
Mihai Eminescu - Gelozie (Eminescu)
Mihai Eminescu - Gelozie (Eminescu) Gelozie de Mihai Eminescu Când te-am văzut, femeie, știi ce mi-am zis în sine-mi? N-ai să pătrunzi vreodată înluntrul astei inemi. Voi pune ușii mele zăvoare grele, lacăt, Să nu pătrunză-n casă-mi zâmbirea ta din treacăt. Și cum? dar înțelegi tu cum? Cu-acea gelozie, Ce gândurile-ți arde și inima-ți sfâșie. Căci mă-ntrebam, se poate c-atât de-mpodobită Cu inima și mintea, să nu fie iubită? Căci prea, prea e frumoasă... Dorința-i guralivă, Ademenirea-i blândă, putut-a sta-mprotivă Atâtor vorbe calde șoptite cu durere, Ce aerul îl împle c-un val de mângâiere? Putut-a împotriva atâtora să steie Când e așa de dulce și nu-i decât femeie? Știind că o săgeată din arcul cel cu gene E chiar durerea însăși a vieții pământene, Venin știind că este sărutul zânei Vineri, Venin mi-era suflarea și ochii tăi cei tineri Și nu voiam ca dânșii cu dulce vicleșug S-aprinză al meu suflet pe-al patimilor rug; Și zborul cugetării-mi, mândria din cântare-mi, Eu nu voiam c-un zâmbet al tău să mi ...