Căutare text în Literatură
Rezultate din Literatură pentru FECIOARĂ
Rezultatele 71 - 80 din aproximativ 219 pentru FECIOARĂ.
Cincinat Pavelescu - Se roagă cartea...
... de veghere, În genunchi lângă mormântul unei mame; Poate sunt dezlănțuirea unei drame Prinsă-n ritmul unui cântec de durere? Cine știe câte lacrimi de fecioară N-au sorbit aceste pagini altădată... Câte inimi n-a făcut oare să bată Versul meu ce plânge trist ca o vioară? Aruncați ...
Cincinat Pavelescu - Ultima simfonie
Cincinat Pavelescu - Ultima simfonie Ultima simfonie de Cincinat Pavelescu Niște cântece-n surdină șir de note-abia șoptite, Voci d-argint și voci de aur de copii și de fecioare, Vagi acorduri rătăcite dintr-o muzică ce moare, Și ecoul prinde-n treacăt note-n zare risipite. Dureroasa fâșiere-a unor frunze veștejite, Tremurarea unor coarde mistice și plângătoare, Peste care un maestru plimbă degete ușoare, Evocând melancolia unei patimi năbușite. Larma surdă și blajină a zăpezii ce s-așterne Punând albu-ndolierii peste negru-ngropăciunii, Voci de orgă, reci și grave cum sunt nopțile eterne. La mormântul meu această orchestrare vă implor: Fără lacrimi, fără vorbe și în ritmul rugăciunii, În tăcere și în noapte, să cobor, să
Cincinat Pavelescu - Visez o iubire
... se sfântă Din zarea ce-n alb o-nfășoară, O simt cum spre mine, ușoară, Se-ndreaptă sub vraja ce cântă În ochii adânci de fecioară! Ea nu știe nici cine este, De lume nimica nu știe, Și, -mpinsă de-o dulce magie, Se rupe din larga vecie Să-mi facă ...
Constantin Negruzzi - Vergiss-Mein-Nicht
... Voi să strige, apa îl înădușă; să cufundă și apa își reluă cursul, și râul rămasă neted ca o sticlă. Măria a murit fecioară Într-un schit de călugărițe. Au tălmăcit tristul adio a lui Heinrich și floricica albastră au numit: Vergiss-mein-nicht, adecă: Nu mă ...
Constantin Stamati - Frunzele și rădăcina (Stamati)
Constantin Stamati - Frunzele şi rădăcina (Stamati) Frunzele și rădăcina de Ivan Andreievici Krâlov Traducere de Constantin Stamati Într-o zi de primăvară, frumoasă și seninată, Frunzele verzi a pădurii, umbrind o costișă toată, Au început cu zefirii într-acest chip să șoptească Și să fălească A lor desime tufoasă Și umbroasă, Zicând: „Au nu noi suntem podoaba a văilor ce umbrim, Au nu cu noi și copacul îi falnic și învăscut, Îi răsfățat și plăcut? Apoi de ne lăudăm, noi nici că păcătuim, Căci arborul făr’ de noi, gol, nimic nu însemnează; Și tot noi umbrim păstorul, Și sub ale noastre poale odihnește călătorul, Și a fecioarelor horă sub noi cântă și săltează, Iar dimineața și sara fragede privighetori La noi vin de desfătează Și primăvara serbează. Pân’ și însuși voi, zefirii, ușori și nestătători, Șuguiți cu noi neîncetatâ€�... Atunci glas cu umilință de sub pământ le-au răspuns: „Voi, frunzelor, ați uitat Nouă să ne mulțumiți că vă aflați colo sus.â€� Deci frunzele, foșnind groaznic, au întrebat cu glas mare: „Cine este-acolo, oare, Cu noi de se potrivește Și cu obrăznicie grăiește?â€� „Noi ...
Constantin Stamati - Zburătorul la zăbrea
Constantin Stamati - Zburătorul la zăbrea Zburătorul la zăbrea de Victor Hugo Traducere de Constantin Stamati Fetiță amată, de ce șezi închisă În aceste ziduri cu porți ferecate? Și de ce zăbreaua nu o ții deschisă, Să privești la lună pân’ la miez de noapte? Fetiță, deschide-mi, căci mi-i frică tare, Pin tuneric, noaptea, când încep să umble Striga, tricoliciul ș-a morților umbre, Cu mantii de neguri pân-în ziua mare. Fetiță, eu nu sunt sahastru de munte, Ce ne spun de lume ce are să fie, Nici tânăr de-aciea ce își ies din minte, Îndrăgind cucoane ce nu vor să-i știe. Eu nu port nici cârjă, nici ostășești straie, Nici am plete negre, nici am barbă albă, Și a mea suflare atâta-i de slabă, Încât nici o iarbă nu poate să-ndoaie. Decât la prunci visul sunt mai ușor încă, Sunt fiu primăverii, și sunt iarna oaspe, Când fetele sara fac clacă de furcă, Căci atunci mă aflu pe-acolo pe-aproape. Iar în ziuă astăzi un flăcău cu-o fată Se dezmierda fraged și c-o sărutare M-au prins de-o aripă între buzișoare, Unde mă ținură ...
Dimitrie Anghel - Florile (Anghel)
Dimitrie Anghel - Florile (Anghel) Florile de Dimitrie Anghel Publicată în Sămănătorul , 16 februarie 1903 De cîte ori deschid portița și intru în grădină-mi pare Că mă cuprinde-o vrajă dulce, și florile-mi dezmiardă ochii. O fantazie uriașă le-a dat un strai la fiecare, Și fete nu-s pe tot pămîntul să-mbrace mai frumoase rochii. Pe crin l-a miruit în frunte, lăsîndu-i hlamida regească Să poată-mpărăți cu fală norodu-i de mironosițe, Cicorilor le-a dat seninul strîns din privirea omenească, Iar rîsul fărîmat prin lume l-a nins pe foi de românițe. Sfiala care urcă-n fața fecioarelor cînd vine-amorul, Și toată jalea și netihna acelora ce-așteaptă mirii, Mîhnirea toat-a unui suflet pe care îl ucide dorul Le-a pus pe-un ram, și-atuncea lumea s-a-mbogățit cu trandafirii. La fiecare pas te-așteaptă cîte-o minune, — ici scînteie Ca un rubin o ghințiană, colo un stînjinel se joacă... Slavă aceluia ce-aruncă din cer lumini de curcubeie, Și a știut să țese nalbei un cuib din tort de promoroacă ! ...
Dimitrie Bolintineanu - Țuțora
Dimitrie Bolintineanu - Ţuţora Țuțora de Dimitrie Bolintineanu Către domnul Petru tânăra sa fată Într-o zi purcede tristă, dolorată. Își ridică vălul cu aur țesut. Ca o auroră chipu-i a părut. Ochii-umbriți de gene râur lacrimi line, Râură tezauri de grații divine. Vorba-i ca murmura aurei ușori Printre rozioare, delicate flori. Părul ei ce noaptea fața-i împrumută În ridente bucle sânul ei sărută. — ,,O, mărețe doamne, fii ascultător. Au venit cazacii, prad, robesc, omor. Fii cu bunăvoie pentru-această țară! Scoală-te și sparge ceata lor barbară!" — ,,Fiică, nu deschide sânu-ți frăgior Grijilor ce farâm omul pieritor. Inima fecioarei sub dureri s-abate Ca sfioasa floare prin furtuni turbate. Cel ce-ți dete viața ție ți-a lăsat Lumea cu dulci raze, unde necurmat Grijile-ncunună cugetele line Cu florile d-aur viselor senine. Te îmbată dulce de cerești visări Și ne lasă nou negrele vegheri!" — ,,Dar când omul uită drepturile-i sfinte, Nu-i iertat femeii să-i aducă-aminte?" Zice: ochii pleacă dulci și lăcrimați, Domnul îi sărută perii săi curați Și cu dalbe lacrimi: — ,,O, preadulce fiie! Îi vorbește domnul; Voia ta să ...
Dimitrie Bolintineanu - Bârlad
Dimitrie Bolintineanu - Bârlad Bârlad de Dimitrie Bolintineanu Turcii intră-n țară, trec, se grămădesc, Alții totd-odată la hotar murgesc. Dar Ștefan cel Mare cu oștile sale Spre Bârlad se duce și-i așteaptă-n cale. Un boier îi zice: — ,,Doamne! Mulți mai sânt, Mulți se varsă turcii pe acest pământ!" Ștefan îi răspunde: — ,,Și mai bine-mi pare. Nu vom sta noi nimeni fără de lucrare." Zice. Late valuri cetele-i pornesc. Pulberea se-nalță, armele lucesc. Domnul pune oastea sub trei capi de țară. Avangarda pleacă... Lupta-ncepe-amară. Numărul lor mare pe moldavi îi strânge. Soarele s-ascunde sub un nor de sânge, Noaptea împrumută zilei val de dor, Negură și pâclă pe pământ cobor. Cum din munți coboară două repezi unde, Se-ntâlnesc pe cale, scot mugiri profunde, Apoi preunate, pe un singur pat, Spumegă și-aleargă, și-alergând se bat. Astfel se-ntâlniră ambele armate Și d-a lor lovire par împovărate. Oameni puși să sune, prin adânci păduri, Sună din cimpoaie, buciume, tamburi. Turcii stau și-ascultă larma depărtată! Cu trei alte armii cred că-au să combată. Râul îi constrânge. Umbra ce s-a-ntins Îndoiește ...
Dimitrie Bolintineanu - Buciumul și fluierul
Dimitrie Bolintineanu - Buciumul şi fluierul Buciumul și fluierul de Dimitrie Bolintineanu Cuprins 1 Buciumul 2 Fluierul 3 Buciumul 4 Fluierul 5 Buciumul 6 Fluierul 7 Buciumul 8 Fluierul Buciumul În darn moduli, o, fluiere, Cântări de fală pline, Căci moartea naște-n suflete Ca viermi în flori divine. A fost un timp de glorie; Azi piere sub durere; O suvenire tulbure Prin noapte luce, piere Ca visele plăcerilor, A căror umbre line Plutesc în sânul dorului, În ziua care vine. S-a stins în umbra timpului! Fatală moliciune Prepară luptătorilor Molatice cunune. Fluierul Cugetări amare! duceți negrul zbor Sufletelor slabe ce s-abat de dor; Însă voi, speranțe dulci și tinerele, Împletiți cu roze cântecele mele! Inima română N-a perdut junețea cea viețuitoare, Nici viteaza-i mână, De plăceri molatici, n-a slăbit sub soare. Buciumul Nu-mi mai vorbiți de patrie, Căci plânsul mă supune În mijlocul plăcerilor Întristă tristu-i nume. Plăpânda, blândă pasăre Când cade sub prinsoare Își mușcă fierul lanțului Și bate-n aripioare. Și fiicele Carpaților, Gingașele căprițe, Când cad în prada lupilor, Se apăr din cornițe, Dar frații-mi n-au virtuțile ...
Dimitrie Bolintineanu - Clejanii
Dimitrie Bolintineanu - Clejanii Clejanii de Dimitrie Bolintineanu Cinci columni de flăcări coperite-n fum, Din cinci părți de lume peste țări detun. Turcii și tătarii cad amar pe țară Ca turbate râuri după ploi de vară. Sunetele d-arme, tropote de cai, Uruiri de care trec în jos pe plai. Strigăte de fală, plângeri de durere, De la cel ce-nvinge, de la cel ce piere, Peste fața țării repede cobor, Dintr-un munte într-altul leșină și mor. Unde calcă turcii tot s-atristă foarte, Totul ia culoarea de mormânt, de moarte. Pe bărbați înțeapă... Junele fecioare Cu-anii lor cei fragezi pierd a lor onoare. Mumele cu corpul coper pruncii lor Și-n această luptă cu durere mor. Radu cheamă capii ș-astfel le vorbește — ,,Mehmet-bei c-oștire țara ne robește, Dar cât al meu sânge nu va putrezi, Fruntea-mi în sclavie nu voi umili. Lanțu-ncinge corpul când inima cade, Când nu mai roșește ca să se degrade! Cel ce poartă jugul e de lanțuri demn Al oricărei crime lanțul e un semn. Dar a noastră țară pe viitorime N-are să roșească d-a noastră rușine. ...