Căutare text în Literatură
Rezultate din Literatură pentru FI AUZIT(DE CINEVA)
Rezultatele 71 - 80 din aproximativ 325 pentru FI AUZIT(DE CINEVA).
Mateiu Caragiale - Sub pecetea tainei
... cu bere", în partea din stânga a localului, singur la o masă, în fund. Sta cu ochii aproape închiși; pentru cine n-ar fi știut că la dânsul ăsta era semnul că atunci cugeta adânc, ar fi crezut că ațipise. înaintea lui se trezea, neîncepută, o halbă, alături de o carte proaspătă cu filele netăiate : cel din urmă roman detectiv franțuzesc. îi cerui, de cum luai loc lângă dânsul, așa cum mă poftise, părerea asupra scrierilor de acest soiu, azi atât de răspândite. îl știam hârșit în meserie; îmbătrânise în slujba poliției, fiind fost mâna dreaptă a câtorva din marii prefecți de odinioară, de fandoselile și de ifosele cărora se molipsise oarecum. Deschise un ochiu ca să-mi spuie : "nu le leg". Și, după un răstimp, desfă-când pleoapele și celuilalt: "Ie ... costa. Dintre vechile legături de breaslă, de sindrofie, de petrecere, bărbați și femeii cele ce mai supraviețuiseră se daseră aproape toate la fund, doborâte cari de beteșuguri cari de ruină. Singură Masinca Drângeanu, rămăsese tânără, frumoasă, chiabură; deși cam de aceeași vârstă cu dânsul, ar fi ...
Duiliu Zamfirescu - Tănase Scatiu
... herghelie, la țară. Văzuseră ei multe, de când erau la grajd:pripoare, zăpezi, ape mari, și mai cu seamă țăpoiul lui Stoicavizitiul; așa că greutățile de acum nu i-ar fi oprit din mers, dacă nu-i opreau hățurile. În adevăr, Stoica, beat mort, ca să-și țină cumpăna pe capră, se rezema în hățuri. Atunci ... Dar lacrămile fetei părură că răcoresc aerul, ca o ploaie binefăcătoare. Tănase se mai lumină la chip, întrebă pe fecior dacă a venit cineva în lipsa lui, apoi, sub cuvânt că acolonu era destul loc, că să nu pară că ascultă de vorba nevestei, se duse la el în odaie să se schimbe. În același timp, Tincuța, mângâind fata, își revărsa trebuința de a înbrățișa pe cineva, de a auzi o vorbă bună, ea, care avea atâta nevoie de mângâiere. Stăteau amândouă, una lângă alta, de vreun ceas, când intră Scatiu. — Mă rog, mâncăm astăzi? Tincuța urma a spune fetei o istorioară. Se întrerupse un moment și-i ... rămase gol. — Ai chemat pe coana mare? întrebă Tincuța pe fecior. — Am chemat-o, cuconiță. Tănase dete dușcă pe gât o sticluță pântecoasă de
... i mai bine să vă lăsați pe mâni? — Auzi vorbă!... Și de ce m-aș teme?... Vremea e liniștită, drumul bun, și șargul iute de picior. — Așa este, însă mă veți ierta să vă spun că mâni e Sfântul Andrei. — Ei și?... — Apoi, dă?... nopatea înspre Sfântul ... și dânsa, se arătă în mijlocul nostru. — Cine va ucide cerbul cel mare, craiul codrului, zise ea, îndreptându-și ochii spre mine, aceluia va fi această năframă țesută de însuși mâna mea! Toți ne plecarăm dinaintea ei; toți doream scumpa năframă. Ajuns în pădure, mă așezai la o ruptură de părău așteptând să-mi vie cerbul, când deodată auzii cânii lătrând pe urma vânatului. Creștea, creștea vuietul mereu; pârăiau vreascurile, tresăreau tufarii, tresărea și inima ... mai scumpe inimii mele. Era albă și frumoasă, sărmana, ca în sara cununiei, cu ochii nemișcați, dar ațintiți asupra mea, cu buzele întredeschise, parc-ar fi voit să mă mustre de răul ce-i făcusem, iar calul ei alb necheza, de clocotea pădurea. Nenorocit, apucai de-a dreptul prin codru ca să scap nu de ...
Ion Luca Caragiale - Un pedagog de școală nouă
... Ion Luca Caragiale - Un pedagog de şcoală nouă Un pedagog de școală nouă de Ion Luca Caragiale 1893 D. Mariu Chicoș Rostogan, distinsul nostru pedagog absolut, și-a început cariera printr-o memorabilă conferență didactică. Vom da ... Că-z asta doară e metoada lui Peștaloțiu! Inspectorul (urmând): ...și zelul dumitale vrednic de laudă... (Către elevi:) Voi, băieți, căutați a profita de știința bunului vostru profesore și nu uitați că de la voi așteaptă mult patria, România, pentru viitor! Profesorul (conducând cu multe reverențe pe inspector și încântat de rezultat): Că-z eu ce le tot spun boilor, onorat domnule inșpectore?... Apoi dacă-s porci și n-au ghestulă aplicățiune! Ajunul examenelor Profesorul : No ... au ștuduit, trebuie că rămân repekinți. Acuma doară numai să vă muștruluiesc că cum să fiți la aceea înălțime la carea caută a fi școlerul întrucât priveșke educățiunea prințipială, respeckive la o conduită exămplară față ghe azistenții cari vor fi ghe față. (Către un școlar din fund:) Închighe gura, boule, că-ți întră musca... (Băieții râd.) Silențium!... Școlerul caută să fie curat îmbrăcat... Școlarul Ionescu ... juneții... (Răspicat și sever:) Că pe carele îl voi veghe că rânjăște, ori se zbenguiaște, apoi minken acelui măgar i-oi lunji eu urechile... măcar ...
Ioan Slavici - Ileana cea șireată
... aducă veste și să spuie. Trei zile și trei nopți a stat voinicul pe sub ziduri fără ca vreuna din fete să se fi arătat la fereastră. În crepetul zorilor de-a patra zi el pierdu răbdarea, își întări inima și bătu la fereastra celei mai mari dintre fetele de imparat. - Ce e? cine e? și ce vrea? întrebă fata trezită din somnul cel mai dulce. - Eu sunt surioară! grăi feciorul de împărat voinic împărătesc, ce stau de trei zile cu dragoste la tine la fereastră. Fata cea de împărat nici nu se apropie de fereastra, ci grăi cu glas înțelept: - Mergi pe calea pe care ai venit: flori să-ți crească în cale și spini să-ți rămână pe ... Cel voinic frumos cu fata de imparat ce cale ti-ai ales de mani asa de infocat? Cand feciorul de imparat vazu fata Ilenei si auzi vorba ei, el stete locului, privi la ea si grai cu glas voinicesc: - Am pomit catre soare, ca sa-i fur o raza, sa-i ... te-as saruta. Feciorul de imparat sari de ...
Edgar Allan Poe - Corbul din Edgar Poe
... Edgar Allan Poe - Corbul din Edgar Poe Corbul lui Edgar Poe de Iuliu Cezar Săvescu Informații despre această ediție Sunase miezul nopții, pierdut în cugetare, Mai răsfoiam volume, uitate și bizare, Când cineva la ușe bătu ușor, ușor. Era cam prin Decembrie, murindul foc, din umbre Fantastice pe ziduri, svârlea contururi sumbre, Iar eu cătam, zădarnic, în cărți ... a cărei strălucire În lume n-are seamăn, și căreia, în cer, Chiar îngerii, Lenora îi zic. Dar ce mister, Căci totul, chiar mișcarea perdelei de mătase, O strașnică teroare în nervii mei băgase, Și ca să-mi țin curajul, în mine singur zic: “O fi vr’o cunoștință și altceva nimic!â€� Și fără-a pierde vreme, strigai: “Vă cer iertare, “Aproape adormisem când ați bătut ... mai ales Când este în putere, să șadă cocoțată Pe bustul divei Pallas, s-o cheme “Niciodată!â€� Dar corbul numai două cuvinte-avu de zis Și parcă-ntregu-i suflet în ele și-a închis! Atunci șoptii: “Mulți alții s-au dus de lângă mine, “Din cei iubiți; ca mâine și dânsul va zbura. “Și dânsul se va prinde în tristele ruine, “Ca stolul de ...
Iuliu Cezar Săvescu - Corbul din Edgar Poe
... Iuliu Cezar Săvescu - Corbul din Edgar Poe Corbul lui Edgar Poe de Iuliu Cezar Săvescu Informații despre această ediție Sunase miezul nopții, pierdut în cugetare, Mai răsfoiam volume, uitate și bizare, Când cineva la ușe bătu ușor, ușor. Era cam prin Decembrie, murindul foc, din umbre Fantastice pe ziduri, svârlea contururi sumbre, Iar eu cătam, zădarnic, în cărți ... a cărei strălucire În lume n-are seamăn, și căreia, în cer, Chiar îngerii, Lenora îi zic. Dar ce mister, Căci totul, chiar mișcarea perdelei de mătase, O strașnică teroare în nervii mei băgase, Și ca să-mi țin curajul, în mine singur zic: “O fi vr’o cunoștință și altceva nimic!â€� Și fără-a pierde vreme, strigai: “Vă cer iertare, “Aproape adormisem când ați bătut ... mai ales Când este în putere, să șadă cocoțată Pe bustul divei Pallas, s-o cheme “Niciodată!â€� Dar corbul numai două cuvinte-avu de zis Și parcă-ntregu-i suflet în ele și-a închis! Atunci șoptii: “Mulți alții s-au dus de lângă mine, “Din cei iubiți; ca mâine și dânsul va zbura. “Și dânsul se va prinde în tristele ruine, “Ca stolul de ...
... bine. A trecut de cotul dealului la câmp deschis. E a doua zi de sfântul Gheorghe. Ceru-i fără pată cât de slabă în tot largu-i de jur împrejur. La vale, în zare adâncă, sclipește undoind aerul dimineții calde, iar în păduriștea de mesteacăni de pe poala din bătaia soarelui, păsările primăverii se-ngână și care de care se-ntrec în feluri de glasuri. - Da-ncotro, -ncotro, flăcăule? întreabă cineva din urmă pe tânărul călăreț. Acesta întoarce capul. Din urmă îl ajunge un alt călăreț. De unde a răsărit omul acesta? fiindcă, tot drumul, tânărul, măcar că și-a întors privirile de multe ori pe calea umblată, nu a luat seama să mai vină cineva după el; chiar a gândit: câtă singurătate de dimineață pe un drum așa de căutat întotdeauna! - La vale... răspunde tânărul. Da, dumneata? - Tot la vale... Și cu vorba aceasta strângându-și calul în pulpe trece alăturea înaintașului. - Drum bun ... tânărului, îi face așa ca o amețeală, cu un fel de durere la apropietura sprincenelor. Merg ei astfel domol alături în buiestru țăcănit, vorbind mai de
... mândru, coroiat, Ce ședea cu domnu-n sfat, Pe Codrean cât l-auzea, La față se-ngălbenea, Pe covor îngenuchea Și din gură-așa grăia: ,,(De-a mai fi Codrean vro vară, Îmi scoate grecii din țară.) Domnule, măria-ta! Pe Codreanul nu-l ierta, Că el capul ți-a mânca Și ... a pocni din frunze, a se scălda în lumina soarelui și în aerul parfumat al câmpului. Frunza cea nouă îi insuflă cântece pline de o melancolie adâncă, ce exprimă jalea unui trecut de mărire și aspirarea către un viitor măreț. Frunza verde ce încunună cântecele poporale servă totodată de caracteristică cântecului. Astfel, când subiectul este eroic, când el cuprinde faptele unui viteaz, poetul alege frunzele de arbori sau de flori ce sunt în potrivire cu puterea și cu tinerețea, precum frunza de stejar, frunza de brad, frunza de bujor, căci voinicii baladelor sunt nalți ca bradul, tari ca stejarul și rumeni ca bujorul. Cântecele de iubire se încep cu frunzele de lăcrimioară, de sulcină, de busuioc, pentru că aceste flori, după crederea poporului, au o menire fermecătoare. Când e cântecul de durere sau de moarte, el preferă frunzele de mărăcină, de
Constantin Negruzzi - Disțărare șlicului
... că ochiu iar ș-au mai pus Pe vro nouă muritoare; vrea să ne-o aducă sus, Ca când îndestule aicea nu-s: avem și de lepădat. Că de când era mai tânăr, cu târâșu le-au cules." "Prepui, răspunde Apolo, câ-i vro pricină de stat, Nu cumva oare titanii iar să vor fi rădicat?" "Vina a șchiopului este, zice Mars c-un chip fălos, Fulgerile n-au fert bine, nu le-au lucrat sănătos. Am să ... ninge, îi tot plouă, și nimica nu-i mai placi. Bărbatu, văzând furtuna, să tragi-ntr-un colț și taci. Să meară cari-i pricina de-i așa de mânioasă, De suspină și oftează, de răstoarnă tot în casă, Stă să-și aducă aminte nu cumva i-au zis ceva Și deși în gând nu-i vine vro întâmplare așa ... Zice: "Vai de cei cu șlice, dac-așa pravil-au pus. Mă rog, dă o hotărâre: ori șlicu să nu mai fie, Sau cu astfel de căciulă în iad de acum să vie. Iar, de esti să stric poarta, atunce puni la cali Să mi se sloboadă o soma din visteriile tale." Iupiter să cam zbârcești, căci, măcar că dumnezeu ...
Ion Luca Caragiale - În vreme de război
... cu călușu în gură, d-abia mai putând geme. L-au dezlegat degrab, și bietul om a povestit, gâfâind și cu mintea pierdută de groază, tot ce pătimise. Nu trecură nici două săptămâni și se auzi de altă călcare – aceea, în adevăr, spăimântătoare. Arendașul de la Dărmănești a fost călcat de cu seara. Omul trăia acolo cu o rudă bătrână, o babă, care-i îngrijea de casă. Baba a făcut neghiobia să țipe, și arendașul, și mai neghiob, a tras cu revolverul. Atâta le-a trebuit ... ca o lumină liniștitoare peste câtetrele hotarele bântuite. Către seară se întorcea acasă, călare pe buiestrașul lui, popa Iancu. Și calul și omul erau zdrobiți de umblet. De trei zile popa alergase după daraveri de negustorie, - vindea vite și cumpăra porci. Pe unde umblase n-aflase nimica de prinderea tâlharilor. Maică-sa îl aștepta cu masa; fiul n-avea poftă de mâncare; îi era degrabă să meargă la neica Stavrache, hangiul, fratele-său mai mare. Hangiul era foarte mulțumit: om cu dare de ...