Căutare text în Literatură
Rezultate din Literatură pentru FI DIN
Rezultatele 71 - 80 din aproximativ 2797 pentru FI DIN.
Vasile Alecsandri - Din albumul unui bibliofil
... stă; și orice judeață și îndireptări se fac oamenilor fără pecetea domnului nu pot fi; care pecete îi în mâna logofătului al 3-lea. Postelnic din al doilea înainte câți vrea domnul să facă, deprinzându-i la această cinste, ies și la alte cinste mai mari. Spătar al 2-lea și ... numai a desemna diversele funcții din țară. Nefiind moștenitoare, copiii boierilor nu puteau trage din ele alt avantaj decât acela de a fi numiți feciori de boieri, iar copiii acestora reintrau în gloată, dacă nu-i favoriza norocul ca să intre în clasa funcționarilor. Pe timpul domnilor vechi ... familii au conservat prestigiul lor din tată în fiu prin valoarea lor personală în luptele țării cu vecinii, însă numele lor odinioară faimoase au căzut din culme și au rămas acum pierdute printre răzeși; astfel Șerpe, Moțoc, Arbore, Purice, Movilă etc. Noblețea dar, așa precum este înțeleasă de popoarele occidentale, nu ... pământ, în numele lui Moisi și al lui Mahomed și ale tuturor fondatorilor de religii. III [. . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . .] IV - Epitaful lui Prale Un bătrân dascăl de biserică din mănăstirea Frumoasa, care cunoștea bine pe vestitul Prale, autorul excentric al Evangheliei în versuri, mi-a spus că poetul
Mihai Eminescu - Făt-Frumos din tei
... Mihai Eminescu - Făt-Frumos din tei Făt-Frumos din tei de Mihai Eminescu - "Blanca, află că din leagăn Domnul este al tău mire, Căci născută ești, copilă, Din nevrednică iubire. Mâni în schit la sfânta Ana Vei găsi la cel din stele Mângâierea vieții tale, Mântuirea feței mele." - "Nu voi, tată, să usuce Al meu suflet tânăr, vesel Eu iubesc vânatul, jocul; Traiul lumii alții lese ... uită înainte-i, Nu privește îndărăpt. Pe cărări pierdute-n vale Merge-n codri făr' de capăt, Când a serei raze roșii Asfințind din ceruri scapăt. Umbra-n codri ici și colo Fulgerează de lumine... Ea trecea prin frunza-n freamăt Și prin murmur de albine; În mijloc de ... pe buze-i trece-un zâmbet Înecat, fermecător, Care gur-abia-i deschide, Cea uscată de amor. Când cu totului răpită Se-ndoi spre el din șele, El înceată din cântare Și-i grăi cu grai de jele, Ș-o cuprinde de călare - Ea se apără c-o mână, Însă totuși lui se lasă, Simte ... umărul lui cade Al ei cap cu fața-n sus; Pe când caii pasc alături, Ea-l privea cu suflet dus. Numai murmurul cel dulce ...
Edgar Allan Poe - Corbul din Edgar Poe
... Edgar Allan Poe - Corbul din Edgar Poe Corbul lui Edgar Poe de Iuliu Cezar Săvescu Informații despre această ediție Sunase miezul nopții, pierdut în cugetare, Mai răsfoiam volume, uitate și ... totul, chiar mișcarea perdelei de mătase, O strașnică teroare în nervii mei băgase, Și ca să-mi țin curajul, în mine singur zic: “O fi vr’o cunoștință și altceva nimic!â€� Și fără-a pierde vreme, strigai: “Vă cer iertare, “Aproape adormisem când ați bătut ... Lenora!â€� Ecoul, cu sfială Repetă scumpul nume, și altceva nimic! Am reintrat în casă, dar făr’ a pierde vreme Același sunet vine, din nou să mă recheme. Bătaia era clară. De astă dată-mi zic: “S-aude la fereastră, acuma, deci, urmează “Să luminăm misterul ce ... Și ca să-i aflu gândul, am stat în nemișcare Pe scaunul de plisă, albastru-violet, Pe care se răsfrânge lumina-ncet încet, Lumina sepulcrală din lampa suspendată, Ce n-o va mai aprinde Lenora: “Niciodată!â€� Atunci oftai mai liber, părea că prin văzduh Plutește ca parfumul, al îngerilor ... ...
Mircea Demetriade - Din pragul unui vis
... Mircea Demetriade - Din pragul unui vis Din pragul unui vis de Mircea Demetriade Informații despre această ediție Visează, oh! femeie, cu ochii tăi, largi mări, O lume mai artistă pierdută-n depărtări ... lume grăitoare în cântul lin de vers, Trecutul ce din cartea destinului s-a șters. Visează-te o doamnă din timpul feudal, Eu fi-voi sigisbeul din umbra ta, feal. Sub turnul tău cântat-am teorba înstrunând, Când tu, cu ochii-n lună zâmbeai adânc, visând, Iar versurile, flăcări în noaptea de ... i-am promis. » « O fundă lași să cadă și-o iau ca pe un semn, Ca mâine, a mea doamnă, voi fi de tine demn. Pe scara de mătase mă urc în turn... cu dor, Îți caut în privire... pe gura ta, cu sete Apăs uscata gură ...
Ștefan Octavian Iosif - Regele din Thule
... Ştefan Octavian Iosif - Regele din Thule Regele din Thule de Johann Wolfgang von Goethe Traducere de Ștefan Octavian Iosif Publicată prima oară în Lumina literară , 17 martie 1913 Era în Thule, departe, Un ... la ea, Și ochii-i mureau de tristețe De cîte ori o sorbea. Și cînd a fost să moară, Urmașilor lăsă Orașele toate din țară, Dar cupa o păstră. Acolo, pe țărmul mării, În sala din vechiul castel, Cu toți fruntașii țării La masă șade el. Bătrînul crai se scoală, Închină înc-o dat' Și-azvîrle cupa goală În valul înspumat ...
Johann Wolfgang von Goethe - Regele din Thule
... Johann Wolfgang von Goethe - Regele din Thule Regele din Thule de Johann Wolfgang von Goethe Traducere de Ștefan Octavian Iosif Publicată prima oară în Lumina literară , 17 martie 1913 Era în Thule, departe, Un ... la ea, Și ochii-i mureau de tristețe De cîte ori o sorbea. Și cînd a fost să moară, Urmașilor lăsă Orașele toate din țară, Dar cupa o păstră. Acolo, pe țărmul mării, În sala din vechiul castel, Cu toți fruntașii țării La masă șade el. Bătrînul crai se scoală, Închină înc-o dat' Și-azvîrle cupa goală În valul înspumat ...
Ștefan Octavian Iosif - Din basme vechi...
... Ştefan Octavian Iosif - Din basme vechi... Din basme vechi... de Heinrich Heine Traducere de Ștefan Octavian Iosif Din Romanțe și cîntece , 1901 Din basme vechi o albă mînă Te cheamă fluturînd în zări Și-auzi cîntînd o mîndră zînă De peste nouă mări și țări... Ea cîntă despre ... leagănă și te desfată, Pîn' ce te farmecă de tot. Ah, dac-ai ști-ncotro anume? Acolo cum ai vrea să pleci ! Să uiți durerile din lume, Și-acolo să rămîi pe veci !... Ah, mîndra asta-mpărăție Mi-apare în somn adeseori; Dar, ca o negură pustie, Se stinge totdeauna-n ...
Ștefan Octavian Iosif - Daine din Litvania
... Ştefan Octavian Iosif - Daine din Litvania Daine din Litvania de Ștefan Octavian Iosif Dor de țară Aș vrea s-adorm, să dorm mereu, Și n-aflu loc în nici o parte. Și dor ...
Ștefan Octavian Iosif - Când a fost să moară Ștefan
... fără veste, Fața iar i se-nsenină: Pâcla grea deschide iarăși Gene-albastre de lumină. Pe câmpia dunăreană Vede oști române-n zare; Mândru prinț din țări străine Merge-n fruntea lor călare... Cântece de biruință Cresc și umplu tot văzduhul — Ștefan-vodă-și dete duhul!... Dar cu dangăt plin ... nu mai este!" Tristă-i mănăstirea Putnei, Porțile deschise-așteaptă Strălucit convoi ce vine Și spre ele-ncet se-ndreaptă. Este Ștefan. Azi străbate Cel din urmă drum prin țară, Dar pe unde trece-acuma, În măreața zi de vară, Plânge dealul, plânge valea, Plâng pădurile bătrâne, Și norodu-n hohot ... durere Au trecut - și-n noapte-adâncă Doarme Ștefan, dar și astăzi Neamu-ntreg îl plânge încă. Și-l vor plânge codrii veșnic Fremătând duios din ramuri, Cât vom fi-n cuprinsul nostru Tot iloți ai altor neamuri! Jalnic apele l-or plânge; Și zadarnic, multă vreme, Din adânc de văi pierdute, Triste buciume-or să-l cheme... Însă când suna-va ceasul De dreptate pentru țară, Din mormântu-i va străbate Vârful sabiei de pară... Și va fi ...
Mihai Eminescu - Cum negustorii din Constantinopol
... Mihai Eminescu - Cum negustorii din Constantinopol Cum negustorii din Constantinopol de Mihai Eminescu Cum negustorii din Constantinopol Întind în piață diferite mărfuri, Să ieie ochii la efenzi și popol, Astfel la clăi de vorbe eu fac vârfuri De rime splendizi, să ...
Dimitrie Anghel - "Sunt lacrimae rerum"
... locului. Apoi praful era cel mai mare dușman al ei. Firul de praf îl urmărea și înaripata molie, care nălucește arar în aer, bătînd fantastic din aripioarele ei făcute din veștede culori. Mărunta pulbere fină și impalpabilă care se ridică și joacă atunci cînd intră în sulul de raze al biruitorului soare pe ferestre pe ... la căpătîiul cuiva. Fugeau gîngăniile și fluturii, și pînă și încăpățînatele furnici nu mai călcau pe acolo de atîta neliniște. Păianjen nu cred să-și fi țesut în vreun ungher al lui, nevăzut, mreaja, nici stăruință de rîndunică să-și fi lipit cuibul sub vreo strașină. Uscată și dreaptă, ca sculptată dintr-un lemn străvechi așa era mătușa, și anii nu-i puteau domoli hărnicia. Ca ... dînsa. Foșnind trecea rochia ei ca un val obosit, pe parchete, și pumnul acela de oase fără de astîmpăr, energia aceea, ce poate dacă ar fi avut alt scop ar fi dat cine știe ce roade, se cheltuia așa zadarnic. Pentru ea singura mobilă ce a stat nemișcată vreodată a fost desigur ... pianului. O molie, cu aripile ei veștede, se ridică în aer și flutură ca o ironie, stăpînă parcă pe nemișcatul imperiu. Severi priveau ochii portretelor ...