Căutare text în Literatură
Rezultate din Literatură pentru HOTĂRÂT
Rezultatele 71 - 80 din aproximativ 458 pentru HOTĂRÂT.
Alexei Mateevici - Spre lumină!
Alexei Mateevici - Spre lumină! Spre lumină! de Alexei Mateevici Spre lumină! Aceste două cuvinte trebuie să fie scrise și întipărite în inimile acelor moldoveni care au fost mai fericiți decât frații lor necăjiți și întunecați. Care au primit învățătură și și-au luminat mintea. Care din pricina asta se bucură de o stare în viața lor mult mai bună decât a țăranului nostru întunecat. Aceste două cuvinte alcătuiesc în sine datoria moldovenilor mai deștepți către neamul lor. Și datoria asta nu trebuie să se uite, căci ea este pusă asupra lor de starea lucrurilor de-acum și de vremea noastră. Iar vremea nu așteaptă. În mersul ei ea pune tot întrebări și cereri noi. Viața merge repede, neluând în seamă lucrurile noastre. Și ca să ajungem la ținta noastră, ca să ne îndeplinim măcar cât de puțin dorințele noastre, — trebuie să mergem odată cu viața, odată cu vremea și să nu rămânem în urmă. Să răspundem cu toată grăbnicia la întrebările ce ni le pune vremea, și să îndeplinim cererile ei. Vedem că ne aflam într-o stare nespus de grea în fața alegerilor. Vedem, de asemenea, că este destul de greu de scăpat din starea ...
Antim Ivireanul - Cuvânt de învățătură iară la prestevirea omului
Antim Ivireanul - Cuvânt de învăţătură iară la prestevirea omului Cuvânt de învățătură iară la prestevirea omului de Antim Ivireanul Întristat, jalnic și amar să vĂ©de a fi răspunsul morții la om, de vrĂ©me ce Dumnezeu pe strămoșul nostru Adam, pentru păcatul neascultării, l-au osândit spre moarte, zicându-i: Pământ ești și în pământ vei mĂ©rge. Însă de va sta neștine să ia seama cu tot dinadinsul socoteala aceii osânde și sfârșitul acelui răspuns a lui Dumnezeu nu o va afla să fie muncă și pedeapsă, ce mare facere de bine și mare dobândă. Pentru căci de n-ar fi hotărât Dumnezeu moartea la om era să se facă răotatea nemoartă și păcatul necurmat. Și pentru aceasta zice Sfânta Scriptură și acum ca nu cumva să întinză mâna sa și va lua din lemnul vieții și va mânca și va trăi în vĂ©ci. Preceput-aț pricina, cum că după ce au mâncat din lemnul cunoștinții și au căzut în păcatul neascultării l-au oprit Dumnezeu să nu carea cumva să mănânce și din lemnul vieții și va trăi în vĂ©ci și să se facă răutatea nemoartă și va rămânea omul ...
Antioh Cantemir - Șoarecul de țară și cel de oraș
Antioh Cantemir - Şoarecul de ţară şi cel de oraş Un șoarec de la țară, pre altul târgovăț Ca pre un vechi prieten, îl cheamă la ospăț. În strâmta lui căsuță pe oaspe-l priimește. Îi pune înainte tot ce mai bun avea, Orz, mazăre și hrișcă; îl roagă, îl poftește, Dar târgovățul mândru nimic nu vra să ia, Ș-așa-n sfârșit îi zice: — Eu mult mă mir, frățico! cum poți trăi aice, Într-o pustietate, și cum nu ți-e urât? În viața astă scurtă de ceasul hotărât Nu poți scăpa oriunde Ș-oricum te vei ascunde! Mai bine murind vesel, să zici că ai trăit Decât mort în viață, Să nu cunoști a lumii plăcere și dulceață. Asemene cuvinte au fost pre de ajuns; Căci șoarecul de țară, de vorba lui pătruns, Cu oaspele-mpreună, ieși din borticică, Și preste noapte merse cu pază și cu frică În târg la un palat Tot în mătăsărie și aur îmbrăcat. Din masa de cu seară sta coșnițele pline Cu fărmături gustoase de pre la țări străine; Deci târgovățul falnic pre șoarecul țăran Îndată îl cinstește cu niște parmezan, Îl pune pe covoare... când iată zgomot mare ...
Antioh Cantemir - Antioh Cantemir: Oda III
Antioh Cantemir - Antioh Cantemir: Oda III Nu credeți pre bărbatul cu fața zâmbitoare, Care pre cer vă jură al său prieteșug, Fugiți de-a lui cuvinte căci sunt otrăvitoare, Și vă menesc un jug. Când inima năuntru i s-ar putea străbate, Atunce s-ar cunoaște ipocritismul său, Deși s-arată-n față având simțiri curate, Dar sufletu-i e rău. El nu se cârmuiește decât de a sa voie, Cu orice-ndatorire nu-i intri în favor. Nu așteptați la dânsul vrun sprijin la nevoie, Sau vreun ajutor. De va vedea la altul un lucru ca să-i placă Înfierbântat de pizmă e-n stare a crăpa, În vecinic neastâmpăr nu știe cum să facă, Să-l poată căpăta. Când poate rău să facă prilejul el pândește, Și fără de pricină săracul asuprind, În grea ticăloșie pre oameni îmbrâncește, Spre a-i vedea pierind. Cucernici bătrânețe, nici cinstea cuvioasă, Nici sexul acela gingaș pre el nu mărginesc, De-a limbii lui viclene iuțeală veninoasă, Cu toții pătimesc. Acela numai care norocul îl păzește De n-are cunoștința-i nu e ținut de rău; Dumnezeiescul nume acel om nu ...
Cincinat Pavelescu - Amintiri literare (Fragment)
Cincinat Pavelescu - Amintiri literare (Fragment) Amintiri literare de Cincinat Pavelescu [FRAGMENT] Părinții mei oameni de cultură n-au contrariat nicio- dată modesta mea vocație literară. Tatei, deși profesa ingin- eria și era un om de știință desăvârșit, având chiar reputația de a fi fost întâiul matematic al epocii sale, îi plăcea mult literatura, și biblioteca sa era plină de ediții frumos ilustrate ale clasicilor francezi, latini și italieni. El avea o fizionomie deschisă, ochii vii sub o frunte largă și un zâmbet binevoitor îi lumina veșnic buzele vesele. Mama, mică, talia în miniatură, avea un cap grec, expre- siv, cu un nas fin, drept și sculptat. Iar ochii, mari, negri și adânci erau mai totdeauna învăluiți într-o pânză de melan- colie dulce. Amândoi se ocupau mult de instrucția noastră. Mama învățase latinește și grecește ca să ne asculte seara lecțiile și venea la liceul Sf. Sava mai în fiecare săptămână să se intereseze de progresele noastre. Obiceiul de a răscoli prin cataloage notele mi-a pricinuit chiar o mare supărare în clasa V-a, dacă nu mă-nșel. Eram la toate materiile notat excelent, afară de muzică, pentru care nu ...
Cincinat Pavelescu - Apologia dracului
Cincinat Pavelescu - Apologia dracului Apologia dracului de Cincinat Pavelescu (Jean Richepin) FRAGMENT Tatălui meu O, da! eu sunt urâtul, învinsul, blestematul. El marele, eu micul, el totul, eu nimic; El zis-a că prin mine născutu-s-a păcatul, Dar eu vă sunt amic. El zis-a că-nșelat-am pe întâiul vostru tată, Dar dulce era mărul oprit, și l-a gustat, Gând raiul i se smulse în ora blestemată, Tot eu l-am ajutat. I-am spus: ți se închide grădina nemuririi; Supremul te gonește din sântul paradis, Dar vino, căci în lume, locaș al fericirii Un altul ți-am deschis. Voind apoi să vadă pe oameni în durere Le zise: pâinea-n lacrimi muiați-o s-o mâncați; Atunci le-am dat speranță, răbdare și putere, Și ei au fost scăpați. Pe om dorind să-l vadă urât de-a lui soție, Să nască hotărât-a femeia în suspin, Iar eu le-am dat plăcerea, izvor de poezie, Să-și uite orice chin. Când dânsa îl va strânge la pieptul ce palpită, Când buzele pe buze șopti-vor amoros, Eternul din a ...
Cincinat Pavelescu - Prefață la epigrame (Pavelescu)
Cincinat Pavelescu - Prefaţă la epigrame (Pavelescu) Prefață la epigrame de Cincinat Pavelescu Să nu se mire de loc prietenii mei că m-am hotărât să public aceste epigrame. Flori libere, răsărite în vântul capricios al vieții mele odată statornicite și astăzi risipite pe drumuri, nu credeam c-o să fiu silit să le strâng în buchete și să le întind trecătorilor. Ele creșteau sălbatice în grădina unui castel, astăzi părăsit și ruinat de năvala războiului. Castelanul ospitalier de odinioară e nevoit să rătăcească stingher prin colțurile parcului părăginit și să culeagă florile împrăștiate pretutindeni, să-și zgârie mâinile zmulgându-le dintre bălăriile înalte și grase, pentru ca din prețul acestor mănunchiuri însângerate să-și ridice iar turnul năruit, în care păstra cu sfințenie portretele părinților, cărțile rare, relicvele copilăriei, nimicurile scumpe toată comoara de poezie și de amintire a unei vieți închinate frumosului. Sunt bona, sunt quaedam mediocra Sunt mala plura quae legis, hic alter non fit, Avite liber.
Constantin Negruzzi - Anecdote (Negruzzi)
Constantin Negruzzi - Anecdote (Negruzzi) Anecdote de Constantin Negruzzi Un om care iubea desfătările mesei zicea: tatăl meu mânca mult, și maică-mea ședea mult la masă; eu li samăn amândurora. Dionisie tiranul a poruncit să taie barba cea de aur care era la idolul lui Asklepios, zicând că nu era potrivit ca feciorul să aibă barbă, când Apolon, tatăl său, nu avea. Un guraliv, povestind multe lucruri lui Aristotel, l-a întrebat în sfârșit dacă poveștile sale nu-l supărau. — Nicidecum, au răspuns Aristotel, căci nici nu iau sama. Un curtezan au zis împăratului August: — Huietul umblă că ai să-mi dai un dar. — Nu crede, i-au răspuns August. Un soldat, aflându-se pe mare cu femeia sa în vremea unei furtuni, au văzut că corăbierii aruncau cu grabă orice puteau găsi, neluând sama la nimic, și, cum ei strigau ca să arunce fieștecare orice avea greu, de voiesc să nu piardă împreună cu averile și viața, soldatul auzind, și-au luat îndată femeia și-au aruncat-o în mare, zicând că n-are nimic mai greu și mai supărător decât pe femeia sa. Împăratul Conrad al III-lea, luând cetatea ...
Constantin Negruzzi - Duchesa Milanului
Constantin Negruzzi - Duchesa Milanului Duchesa Milanului de Constantin Negruzzi martie 1826 Italie, după ce o îndelungă vremi s-au luptat pentru slobozănie sa cu împărații, la ce de pe urmă o dobândisă; și ei nu mai avĂ© întru ea decât o umbră de stăpâniri în niște particularnice staturi, cari încă îi cunoște, nu atât ca să-s încredințăzi de protecsie lor, cu cât să temĂ© să aibă din puterea lor. Milanezul era cel mai mari dintre toate. Viscontezii, cari din particularnici stăpânitori să făcusă duchi, să bucura de o stăpâniri legiuită prin bunăvoință a noroadelor, și prin aceea a împăraților. Dar parte bărbătească a aceștii familii sfârșându-să, toate driturile sali au trecut în Casa de Orleans, prin Valentina Milanului, cari să măritasă după acest vestit duc de Orleans, ci s-au omorât de Ioan, ducul de Burgon. Stare ce jalnică întru care catandisâsă Franța, din pricina războaielor cu englejii și a feliuri de tarifuri de cari această împărăție era stricată, nu au lăsat pe copiii ducului de Orleans ca să-s ducă să puie stăpânire pe acest ducat. Venețienii, cari afla milanezul după plăcerea lor, negreșit l-ar fi apucat ...
Constantin Stamati - Leul și țânțarul
... de Ivan Andreievici Krâlov Traducere de Constantin Stamati Leul nu băga în samă cât de puțin pe țânțar, Deci s-au mâniet țânțarul, nemaiputând suferi, Hotărî să-i dea răzbel măcar de ar și pieri; Și fiind însuși ostașul și tot el și trâmbițar, Bâzâiește cât ce poate, cheamă pe dușman ...
Constantin Stamati - Răpitorul
Constantin Stamati - Răpitorul Răpitorul de Constantin Stamati Un oarecare răpitor foarte se înavuțise, Și cu jurământ la toți făr-a-l întreba spunea, Și sufletul își punea, Că el acea avuție nu că doar o grămădise, Dezbrăcând pe cineva fățiș, sau că o furase... Ce ca din cer îi picase, Și că el nu avea frică Cineva să-l oblicească c-au umblat cu oca mică, Adică că pe cineva au înșelat; Deci socotea cu ce chip să mulțumească Domnului de comoara ce i-au dat, Sau că poate el, sărmanul, gândea să se pocăiască. În sfârșit, el hotărăște pentru săraci să zidească O casă mare în care să-i adăpostească Și să-i hrănească. Deci răpitorul începe casa și mai o gătește, Și plimbându-se printr-însa, însuși cu sine grăiește: „Iată fapta minunată ce și Domnului îi place, Care de acum cu mine trebuie să se împace De câte pozne am făcut. Iar săracii pentru mine vor conteni a se plânge Și a mai zice Că eu sângele le-am supt. Căci ei în această casă vor trăi mai mulțumiți Decât în casele lor, pe care eu le-am luat, ...