Căutare text în Literatură
Rezultate din Literatură pentru LUNGIT
Rezultatele 71 - 80 din aproximativ 152 pentru LUNGIT.
Nicolae Gane - Aliuţă Aliuță de Nicolae Gane I Într-o sară de iarnă noi toți frații și surorile ședeam dinaintea focului și ascultam pe tata care ne spunea o istorie a lui din copilărie. Tata era bătrân și văzuse multe care acum nu mai sunt de văzut. — Hei! dragii mei!... zicea el. Era un timp pe când codrii Orheiului se uneau cu codrii Bâcului, și aceștia cu codrii Carpaților; iar plugul brăzda numai prin poiene și prin șesurile apelor curgătoare. Pe atunci nu erau nici șosele, nici drumuri bătute, ci oamenii mergeau călări de la sat la sat, de la târg la târg, și când aveau vreun drum mai lung de făcut se înarmau cu pistoale la oblânc și se întovărășeau mulți la un loc, neîndrăznind să treacă altfel prin poticele pădurilor, care răsunau necontenit de cântecele haiducești. Eu însumi am apucat acele timpuri, bune de altfel, căci erau toate cu îndestulare și nu se cunoșteau nevoile zilnice ale traiului, dar veneau câteodată și grele cumpene în viață ca de-alde-acele ce mi s-a întâmplat mie în copilărie. — Ce ți s-a întâmplat? îl întrebarăm noi nerăbdători. — Apoi ...
Nicolae Gane - Hatmanul Baltag (Gane)
... de a înghiți moșii răzăști. Din contra, era darnic și cheltuitor. El avea ochii îndrăzneți, părul negru și tufos, și mustețele așa de lungi, încât îi împungeau urechile. La vânat el purta pe spete un mintean alb de abÅ•, în picioare ciubote de iuft lungi pănă la genunchi și la brâu un cuțit și un corn de vânat, din care știa să scoată felurite sunete, și mai dulci și mai ... împărțiți la oameni; mai multe poloboace cu vin fură supte pănă la cea din urmă picătură. Lăutarii scoteau din gâturi și arcușe cântece de cele lungi bătrânești, și cu fesurile lor se cinstiră cu vin, și cobzele lor se umplură cu bani, iar horele în care gingașele fete de la țară ... își luară ziua bună de la tata și mama Smereanu, și plecară acasă, încunjurați de cei doisprezece ciraci cu ciubote de iuft. Timp de șase lungi săptămâni urșii și porcii sălbatici fură lăsați în pace; puștile ruginiră și cornul lui Baltag nu mai scotea decât sunete răgușite. Dar dorul vânatului apucă ...
Petre Ispirescu - Aleodor împărat
Petre Ispirescu - Aleodor împărat Aleodor împărat de Petre Ispirescu A fost odată ca niciodată etc. A fost odată un împărat. El ajunsese la căruntețe, și nu se învrednicise a avea și el măcar un copil. Se topea d-a-n picioarele, bietul împărat, să aibă și el, ca toți oamenii, măcar o stârpitură de fecior, dară în deșert. Când, tocmai, la vreme de bătrânețe, iată că se îndură norocul și cu dânsul și dobândi un drag de copilaș, de să-l vezi și să nu-l mai uiți. Împăratul îi puse numele Aleodor. Când fu a-l boteza, împăratul adună Răsărit și Apus, Miazăzi și Miazănoapte, ca să se veselească de veselia lui. Trei zile și trei nopți ținură petrecerile și se chefuiră și se bucurară, de o ținură minte cât trăiră. Băiatul de ce creștea, d-aia se făcea mai isteț și mai iscusit. Nu mai trecu mult și iată că împăratul ajunse la marginea groapei. Când fu la ceasul morții, el luă copilul pe genunchi și-i zise: - Dragul tatei, iată că Dumnezeu mă cheamă. Sunt în clipa de a-mi da obștescul sfârșit. Eu ...
Vasile Alecsandri - Alecu Russo (Alecsandri)
... înspăimânta, ele îmi inspiră un râs nebunesc... etc.“ Pentru ce însă Russo a fost arestat? Aceasta o aflăm din pasajele unei lungi protestări adresate de el contelui Vay, comisarului din Cluj. „Domnule conte! — Refugiat de trei luni în Ungaria, am asistat ca un spectator la ...
Vasile Alecsandri - Codreanul Cuprins 1 I 2 III 3 III 4 IV I Frunzuliță de dudău! [1] S-a aflat la Movilău [2] De Codreanul cela rău, Că se primblă prin ponoare Prin potice fără soare, Cu sarică bocsănească Și căciulă țurcănească, Nime să nu mi-l cunoască. Mult e mândru, sprintenel Cel voinic, cel voinicel! Și tot cată-un călușel Roibuleț, cu părul creț De-al lui Codrean drăguleț. Mult aleargă, s-ostenește, Cal pe gânduri nu găsește; Câți fugari i s-arăta, El de coamă-i apuca, Peste tufe-i arunca. Dacă vedea și vedea Că norocul nu-l slujea, În baltag se rezema, Colea-n vale se lăsa, Colea-n vale, la strâmtoare Unde trec mocani cu sare. [3] Iar în drum cât se punea, C-un mocan se întâlnea Și din gură-așa-i grăia: ,,Cale bună, măi muntene!" ,,Mulțumim, frate Codrene!" ,,Măi Mocane frățioare, Nu ți-e roibul de schimbare? Să-ți dau chebea din spinare Ș-un car mare plin de sare, Un car mare cu opt boi Să mergi bogat de la noi?" ,,Nu mi-e roibul de schimbare, Nici mi-e roibul de vânzare, Că cu mama roibului Plătesc ...
Vasile Alecsandri - Balta-albă
Vasile Alecsandri - Balta-albă Balta-albă de Vasile Alecsandri (1847) Dlui I. Bălăceanu Într-o seară din luna trecută eram adunați mai mulți prieteni, toți lungiți pe divanuri, după obiceiul oriental, și înarmați de ciubuce mari, care produceau o atmosferă de fum vrednică de sala selamlicului a unui pașă. Afară cerul era învelit de nori vineți, care se spărgeau deasupra Iașului, cu gând de a-l spăla de glod și de păcate; dar în zadar ei își vărsau sudorile!... Eforia nu încuviințase proiectul lor! Printre noi se găsea un tânăr zugrav francez, care pentru întâia dată ieșise din țara lui spre a face un voiaj în Orient. -- Domnilor, ne zise el, vă mărturisesc cu rușine că, pân-a nu veni în țările d-voastră, nici nu prepuneam că se află în Europa o Moldavie și o Valahie. Dar nu mă plâng nicidecum, de vreme ce, ca un Columb, am avut plăcere a descoperi eu însumi aceste frumoase părți ale lumii și a mă încredința că, departe de a fi locuite de antropofagi, ele cuprind în sânul lor o societate foarte plăcută. -- Domnule, răspunse unul din ...
Calistrat Hogaș - La Pângărați
... iuțala mersului ei și adunată în genune, se odihnește o clipă pe o așezătură mai revărsată a patului său, intrarăm în apă. Plute lungi de dulapi noi lunecau mai iute decât apa, la răstimpuri rari, în preajma noastră, iar bărbatul cârmaci și nevasta dălcăuș, înfipți parcă în plută pe ... a părintelui Varsanufie. Totuși, cu îndemânarea unei vechi obicinuinți, călugărul desprinse de la cingătoarea-i îngustă de pele unsuroasă un smoc de chei lustruite și lungi, puse mâna, fără alegere, pe cea trebuitoare, o vârâ iute și fără potriveală în broasca unei uși, și ni se deschise o odaie încăpătoare și ...
Mihai Eminescu - Sărmanul Dionis
... clipite oamenii ar lucra tot atâta și ar cugeta tot atâta ca în evii noștri — evii lor pentru ei ar fi tot atât de lungi ca pentru noi ai noștri. În ce nefinire microscopică s-ar pierde milioanele de infuzorii ale acelor cercetători, în ce infinire de timp clipa de ... pentru el visul era o viață și viața un vis? Era minune că devenea superstițios? Adesea își închipuise el însuși cât de triști, cât de lungi, cât de monotoni vor trece anii vieții lui — o frunză pe apă. Lipsit de iubire — căci n-avea pe nimeni în lume, iubitor ...
Calistrat Hogaș - Amintiri dintr-o călătorie
Calistrat Hogaş - Amintiri dintr-o călătorie Amintiri dintr-o călătorie de Calistrat Hogaș Prima parte din volumul „Drumuri de munteâ€�. Apare în 1912. Cuprins 1 SPRE MÂNĂSTIRI 2 DE LA VĂRATIC LA SĂCU 3 LA AGAPIA 4 SPRE PIPIRIG 5 HĂLĂUCA 6 ÎN VALEA SABASEI 7 PE ȘEȘTINA 8 JUPÂNEASA ZAMFIRA 9 ION RUSU 10 UN POPAS SPRE MÂNĂSTIRI Orice călătorie, afară de cea pe jos, e după mine o călătorie pe picioare străine; a avea la îndemână cupeaua unui tren, roatele unei trăsuri sau picioarele unui cal înseamnă a merge șezând și a vedea numai ceea ce ți se dă, nu însă și tot ce ai voi. Iată pentru ce eu și tânărul meu tovarăș de călătorie ne hotărârăm a merge pe jos peste munți și în răgaz, de la Piatra pân' la Dorna, lăsând la o parte drumul mare. În ziua de șase iulie eram gata; cu alte cuvinte, aveam toate trebuincioasele de drum așezate în o boccea de forma unei raniți soldățești, legate la spate prin ajutorul unor curele ce se încrucișau pe pieptul nostru: la șoldul stâng câte un revolver, în dreapta câte un baston sănătos, ...
Vasile Alecsandri - O primblare la munți
Vasile Alecsandri - O primblare la munţi O primblare la munți de Vasile Alecsandri De mult doream a vedea portretul lui Alexandru vodă Lăpușneanul și, aflând că se găsea la mănăstirea Pângărați, mă hotărâi a face o primblare pân-acolo. Mă pornii deci într-o amiază de la Piatra, întovărășit de doi tineri poeți și de un tânăr judecător, care, având norocire de a nu fi cât de puțin poet, se îngriji de viitor și luă cu el doi harbuji groși ca cei de Bender și o pungă mare plină de tutun. Aceste provizii ne părură cam deșănțate pentru o primblare de două ceasuri, însă urma ne încredință că, în privirea mulțumirilor trupești, e mult mai priitor de a fi cineva judecător decât amorezul muzelor. Ne pornirăm pe la sfințitul soarelui, plini de veselie și de sperare, și, grămădiți ca vai de noi! într-o brișcă de Brașov, care, urmând obiceiului surorilor sale numite brașovence, ne scutura ca pe niște saci de nuci; dar ce ne păsa nouă! Lumea întreagă atunci era a noastră! cerul era atât de limpede și de albastru, priveliștea în toate părțile se arăta atât de ...
Vasile Alecsandri - Românii și poezia lor
Vasile Alecsandri - Românii şi poezia lor Românii și poezia lor de Vasile Alecsandri Articol publicat pentru prima oară în anul 1850, în revista Bucovina . Dlui A. Hurmuzachi, redactorul foaiei Bucovina I În trecerea mea prin Bucovina, am petrecut cu tine câteva zile, de a căror plăcere îmi aduc ades aminte. Multe am vorbit noi atunci despre aceste frumoase părți ale Europei, care se numesc Țările Românești , și despre poporul frumos ce locuiește în sânul lor. Aprinși amândoi de o nobilă exaltare, deși poate cam părtinitoare, am declarat într-o unire că patria noastră e cea mai drăgălașă țară din lume, și neamul românesc unul din neamurile cele mai înzestrate cu daruri sufletești! Ce puternice simțiri se deșteptaseră atunci în noi, la dulcele și sfânt nume de patrie! Ce entuziasm măreț ne cuprinsese la falnicul nume de român! Cât eram de veseli; cât eram de fericiți atunci! Îți aduci și tu aminte? În ceasurile acele de scumpă nălucire, munții noștri ni se păreau cei mai nalți și mai pitorești de pe fața pământului; văile noastre, cele mai îmbelșugate cu holde și cu flori; apele noastre, cele mai limpezi; cerul nostru, cel mai senin; frații noștri de ...