Căutare text în Literatură

 

Cuvânt

 

Rezultate din Literatură pentru MISTER

 Rezultatele 71 - 80 din aproximativ 136 pentru MISTER.

Mihai Eminescu - O, adevăr sublime...

Mihai Eminescu - O, adevăr sublime... O, adevăr sublime... de Mihai Eminescu O, adevăr sublime ­ o, tinichea și paie! O, poezie mândră ­ o, buiguit nerod! Istorie spirată ­ minciună și bătaie, Amor ceresc și dulce ­ a můcoșilor plod. O, om, oglind-a lumei cu capul șui și sec, Cu creierul ca ceața, cu coaste de berbec, Stăpân pe-a ta gândire ­ cum ești p-instinct stăpân ­ Se vede când femeia golește al ei sân. Când poala și-o ardică, de pulpa-i vezi, stăpâne, Tu nu surâzi cu râsul cel lacom și murdar, Tu nu ești ca un taur și nu ești ca un câne, Ce umil dă din coadă cățelei lui cu har. Nu ești gelos ­ ferit-a... cucoșii doar și vierii Au numai obiceiul de-a se lupta-n duel. Tu nu ai patimi scumpe și lacrima muierii Nu mișcă al tău suflet, nu-ntunecă defel. Ești bun cu ai tăi semeni, nu c-alte animale. Tu îi iubești atâta încât îi strângi de gât... Și-i faci s-admire geniul ­ sunarea unei oale ­ Și limba ta de flacări ...

 

Mihai Eminescu - Ondina

Mihai Eminescu - Ondina Ondina de Mihai Eminescu (fantazie) L-al orelor zilei șirag râzător Se-nșir cele negre și mute Ce poartă în suflet mistere de-amor Pălite, sublime, tăcute        Și noaptea din nori        Pe-aripi de fiori Atinge ușoară, cu gândul,        Pământul. Pe-un cal care soarbe prin nările-i foc, Din ceață pustie și rece, Un june pe vânturi, cu capul în joc, Cu clipa gândirei se-ntrece        Și calu-i turbat        Zbura necurmat Mânat ca de-a spaimelor zână        Bătrână. Pe aripi de munte și stânci de asfalt Castelul se nalță, se-ncruntă Și creștetu-i negru și creștetu-i nalt De nouri și ani se-ncăruntă,        Dar astăzi e viu        Și-n ton auriu Răsună din umbra cea mare        Cântare. În mii de lumine ferestrele ard, Prin care se văd trecătoare, Prin tactul cântărei sublime de bard, Cum danță la umbre ușoare,        Cum danță ușor        Dulci vise de-amor, Palatul părea în magie        Aurie. Ca cerbul ce s-alță în creștet de stânci, Urmat de săgeat-arzătoare, E calul ce sare prăpastii adânci În zboru-i puternic și mare,        Cu nara arzând,        Cu coama pe vânt, O dată-ncă pinten l-împunge        Și- ...

 

Mihai Eminescu - Ondina (Fantazie)

Mihai Eminescu - Ondina (Fantazie) Ondina de Mihai Eminescu (fantazie) L-al orelor zilei șirag râzător Se-nșir cele negre și mute Ce poartă în suflet mistere de-amor Pălite, sublime, tăcute        Și noaptea din nori        Pe-aripi de fiori Atinge ușoară, cu gândul,        Pământul. Pe-un cal care soarbe prin nările-i foc, Din ceață pustie și rece, Un june pe vânturi, cu capul în joc, Cu clipa gândirei se-ntrece        Și calu-i turbat        Zbura necurmat Mânat ca de-a spaimelor zână        Bătrână. Pe aripi de munte și stânci de asfalt Castelul se nalță, se-ncruntă Și creștetu-i negru și creștetu-i nalt De nouri și ani se-ncăruntă,        Dar astăzi e viu        Și-n ton auriu Răsună din umbra cea mare        Cântare. În mii de lumine ferestrele ard, Prin care se văd trecătoare, Prin tactul cântărei sublime de bard, Cum danță la umbre ușoare,        Cum danță ușor        Dulci vise de-amor, Palatul părea în magie        Aurie. Ca cerbul ce s-alță în creștet de stânci, Urmat de săgeat-arzătoare, E calul ce sare prăpastii adânci În zboru-i puternic și mare,        Cu nara arzând,        Cu coama pe vânt, O dată-ncă pinten l-împunge        ...

 

Mihai Eminescu - Preot și filosof

Mihai Eminescu - Preot şi filosof Preot și filozof de Mihai Eminescu Căci n-avem sfinții voștri, voi ne mustrați, preoți, Deși de-a voastră tagmă suntem și noi cu toți... Și nouă vânătoarea de aur și mărire Ne-nsamnă-n astă lume a Răului domnire. Și nouă-nghesuirea pe drumul spre plăcere În suflet naște scârbă și inimei durere. Și noi simțim că suntem copii nimicniciei, Nefericiri zvârlite în brazdele veciei... Și sufletu-ne-n tremur ca marea se așterne, Tăiat fiind de nava durerilor eterne; Ca unde trecătoare a mării cei albastre, Dorința noastră, spuma nimicniciei noastre. Și noi avem o lege ­ deși nu Dumnezeu ­ Simțim că Universu-l purtăm și prea ni-i greu: Știm a fi strănepoții acelui vechi păcat, Ce seminția Cain în lume-o a creat. De n-o-mbrăcăm în pilde, e semn c-am înțeles, Că-n noi este credință, ce-n alții e eres. Căci eretic tiranul, ce Crucii se închină Când oardele barbare duc moarte și ruină. În van cu mâni uscate se roagă, țiind strana, Deasupra lui cu aripi întinse stă Satana. Degeaba lângă patu-i alături ...

 

Mihai Eminescu - Preot și filozof

Mihai Eminescu - Preot şi filozof Preot și filozof de Mihai Eminescu Căci n-avem sfinții voștri, voi ne mustrați, preoți, Deși de-a voastră tagmă suntem și noi cu toți... Și nouă vânătoarea de aur și mărire Ne-nsamnă-n astă lume a Răului domnire. Și nouă-nghesuirea pe drumul spre plăcere În suflet naște scârbă și inimei durere. Și noi simțim că suntem copii nimicniciei, Nefericiri zvârlite în brazdele veciei... Și sufletu-ne-n tremur ca marea se așterne, Tăiat fiind de nava durerilor eterne; Ca unde trecătoare a mării cei albastre, Dorința noastră, spuma nimicniciei noastre. Și noi avem o lege ­ deși nu Dumnezeu ­ Simțim că Universu-l purtăm și prea ni-i greu: Știm a fi strănepoții acelui vechi păcat, Ce seminția Cain în lume-o a creat. De n-o-mbrăcăm în pilde, e semn c-am înțeles, Că-n noi este credință, ce-n alții e eres. Căci eretic tiranul, ce Crucii se închină Când oardele barbare duc moarte și ruină. În van cu mâni uscate se roagă, țiind strana, Deasupra lui cu aripi întinse stă Satana. Degeaba lângă patu-i alături ...

 

Mihail Zamfirescu - Adesea singur

Mihail Zamfirescu - Adesea singur Adesea singur de Mihail Zamfirescu Informații despre această ediție Adesea singur stând în veghere, O suvenire d'un cer senin, În recea nopte și 'n tăcere,             M'adorme lin; Și'n legănarea ei de mistere, C'o melodie fără suspin, Orice disgrații și displăcere             Nu mai revin. Cât e de dulce astă visare, Care me face fără 'ncetare             Surîzător; Dar vîntul suflă printre ruine, Și visul sboră, lăsând în mine             Tristul meu

 

Mircea Demetriade - Amorul meu

Mircea Demetriade - Amorul meu Amorul meu de Mircea Demetriade Informații despre această ediție     Amorul meu, un tânăr cu cearcăne sub pleoape,     Cu ochi, abisuri negre voind în ei să-ngroape     Lumină, fericire și cântece și pace,     În el melancolia asunsă stă și zace.     Amorul meu, un tânăr cu fruntea fulgerată     De gestul unei patimi pe veacuri nempăcată,     Un gest frumos și totuși teribil ca misterul,     Un gest ce pe-a lui frunte a pus înroșit fierul.     Amorul meu, un tânăr zâmbind în râs sardonic,     Și totuși părând frate cu zeul cel Ionic,     În mână ține facla întoarsă spre pământ,     Și Tanatos și Eros în sufletul meu sunt.     Amorul meu, un munte, un Moloh, mă dăramă.     Zadarnic i-arunc jertfe în pântece de-aramă;     Copii, iluzii, visuri... că el: de-i mistuiește,     Mai mult în mine arde, mai mult mă chinuiește.     Amorul meu satan e, orgoliu, gelozie     Cu ochi pierduți pe tine ! Oh, rai ce zâmbiși mie,     El vrea ca să zdrobească în tine și trecutul:     Să fie viitorul, fiind, el,

 

Vasile Alecsandri - Legenda rândunicăi

Vasile Alecsandri - Legenda rândunicăi Legenda rândunicăi de Vasile Alecsandri dedicată dnei Nyka Grădișteanu Rândunică, rândunea, Ce bați la fereastra mea? Du-te-ți pune rochița, Că te arde arșița, Te suflă vântoaiele Și te udă ploaiele. Mergi în câmpul înverzit, Că rochița a-nflorit Și o calcă turmele Și o pasc oițele. (Cântec poporal) Cuprins 1 I 2 II 3 III 4 IV I Când se născu pe lume voioasa Rândunică, Ea nu avea făptură ș-aripi de păsărică, Fiind al cununiei rod dulce, dezmierdat, Copilă drăgălașă de mare împărat. Dar fost-a o minune frumoasă, zâmbitoare, Sosită printre oameni ca zâmbetul de soare, O gingașă comoară formată din senin, Din raze, din parfumuri, din albul unui crin, Și maica sa duioasă, privind-o, se temea Să nu dispară-n aer sub forma de o stea. O zână coborâtă din zodia cerească Veni să o descânte, s-o scape_N cap, s-o crească, Să-i deie farmec dulce, podoabe, scumpe daruri, S-o apere-n viață de-a zilelor amaruri. Ea-i puse-o scăldătoare cu apă ne-ncepută, De ploaie neatinsă, de soare nevăzută, Și-n apa încălzită cu lemn mirositor O ...

 

Elisabeta de Wied - Mihai Eminescu

Elisabeta de Wied - Mihai Eminescu Mihai Eminescu ()  n. 15 ianuarie 1850 , Botoșani  d. 15 iunie 1889 , București  Cel mai cunoscut poet din literatura română    Biografie în limba română    Citate în limba română    Multimedia la Commons Mihai Eminescu , poet român Cuprins 1 Opere 1.1 Poezie 1.1.1 După an 1.1.1.1 1866 1.1.1.2 1867 1.1.1.3 1868 1.1.1.4 1869 1.1.1.5 1870 1.1.1.6 1871 1.1.1.7 1872 1.1.1.8 1873 1.1.1.9 1874 1.1.1.10 1875 1.1.1.11 1876 1.1.1.12 1877 1.1.1.13 1878 1.1.1.14 1879 1.1.1.15 1880 1.1.1.16 1881 1.1.1.17 1882 1.1.1.18 1883 1.1.1.19 1884 1.1.1.20 1885 1.1.1.21 1886 1.1.1.22 1887 1.1.2 Din volumul Poezii (1884) 1.1.3 Din periodice 1.1.4 Poezii publicate postum 1.1.5 Poeme originale de inspirație folclorică 1.2 Proză 1.2.1 Proză antumă 1.2.2 Proză postumă ...

 

Cezar Bolliac - O dimineață pe Caraiman

... ce poate da o seamă De toată majestatea clădirii în eter? Cine-ar putea să spuie această panoramă? Prin vorbe cine poate s-arate-acest mister? Eshil le-ar zice iaduri, adâncuri sfărâmate, În care el privește pe Jupiter trăsnind, Giganți și Ecatonhiri, Titani care îl bate, Zvârlind în ceruri munți ...

 

Constantin Stamati - Fiica lui Decebal și Armin cântărețul

Constantin Stamati - Fiica lui Decebal şi Armin cântăreţul Fiica lui Decebal și Armin cântărețul de Vasili Andreievici Jukovski Traducere-adaptare de Constantin Stamati     Eroul Daciei, Decebal faimosul, avea o cetate,     Scaunul crăiei, Ce umbrea subt dânsa râu limpede foarte.     Împrejur, pe dâmburi,     Codrii s-îndesa,     Florile pe țărmuri În luciul apei viu se revărsa.     Când gonea din munte Decebal, eroul, cu câini îndrăzneți,     Pe urși, vieri și ciute, Pe domnii pădurii, pe cerbii măreți,     De-al cornului țipăt     Codrul răsuna,     De-al câinilor țâhnet Liniștea pustiei din somn se scula.     Iar când în cetate Crai și domni la benchet era-nvitați     Din țări depărtate, El cu de cerb coarne de dânsul vânați     Și arme-nvechite     A strămoșilor săi,     Ca un semn de cinste Pe pereți de-a rândul punea prin odăi.     De-a lor bărbăție Cu chef după masă Decebal rostea     Și cu sumeție Spre vechile arme ochii-ș țintea;     Zale blehuite     Cu-adânci săpături,     Paloșe zimțite, Coifuri ciocârtite de multe lovituri.     Fiica lui, Minvana, Împodobea încă palatul domnesc...     Precum neguri toamna De zori aurite munții învălesc;     Ale ei cosițe     În răscol cădea,     Ca de aur vițe, Și pe piept și spate se ...

 

<<< Anterioarele      Următoarele >>>