Căutare text în Literatură
Rezultate din Literatură pentru NALT
Rezultatele 71 - 80 din aproximativ 478 pentru NALT.
Alecu Donici - Teiul și stejarii
Alecu Donici - Teiul şi stejarii Teiul și stejarii de Alecu Donici Un teișor crescut sub deal, în depărtare, Odată blestema norocul de uitare, Așa zicând: — Ce fericiți stejarii sânt! Din fire înzestrați, Puternici ei și nalți, Văd lumea cea frumoasă, Aproape stau de soare; Iar eu, o! soartă ticăloasă! Aici în depărtare Viața-mi am urât. El bine n-au sfârșit Și s-au stârnit furtună, vânt Și cerul s-au întunecat Și fulgerul au scăpărat. Prin nouri tunetul se răsturna, trăsnind, Și risipind Acei mai mari Stejari! Iar teiul de sub deal era nevătămat. Atunci el s-au trezit că este vinovat Și mulțumind, au zis așa către noroc: — Apărătorul meu! Eu de acum te rog Ca parte liniștii să dăruiești tu mie Și traiul depărtat, drept pravilă să-mi fie, Pentru că am văzut prea bine Că cei ce stau la înălțime, Măcar de sunt și mari Și tari, Dar pică la pământ De
Alecu Donici - Vulturul și paingul
Alecu Donici - Vulturul şi paingul Vulturul și paingul de Alecu Donici Prin nouri, vulturul, spre muntele Ceahlău Întinse zborul său. Pe cea mai naltă stâncă a lui, el se așează Și lumea dedesubt privind, se desfătează. Un șir de munți măreți, Moldova de o parte. A ei câmpii, păduri, a ei frumoase sate! Și ape: Bistrița, Moldova și Siret, Pe șesuri vesele, se văd curgând încet. — Să fie lăudat al tău, o, Joe! nume, Pentru aripele ce tu mi-ai înzestrat; Cu care mă ridic la înălțimea lumei, Pe unde nimene a fi n-au cutezat! Aceste vulturul rostește bucuros. — Da' știi, prietene, că ești lăudăros! Paingul de pe mușchi atunce îi răspunde. Dar uită-te de vezi: și eu sunt oare unde? Se uită vulturul și vede, înadins, Paingul lângă el, cum mreaja a întins. — De unde te-ai luat? Întreabă el mirat. Și cum te-ai târâit? — Să-ți spun adevărat, Paingul au răspuns, Pe coadă-ți am venit, Tu însuți m-ai adus; Cu-a mea putere, eu nici aș fi îndrăznit, Iar de acum nu am de tine trebuință. ...
Alecu Russo - Mihai Cuciureanu
Alecu Russo - Mihai Cuciureanu Mihai Cuciureanu de Alecu Russo România literară la deschiderea ei a început cu o notiță tristă despre o pierdere mare ce a făcut neamul românesc cu Neculai Bălcescu, nu numai ca un cercetător de istoria neamului, dar ca o inimă aprinsă de râvna neamului. Astăzi mai trecem încă o pierdere, și România își va face o datorie sfântă a deschide coloanele sale la toate biografiile oamenilor și tinerilor, ce au lucit ca stele luminoase cu fapta sau cu nădejdea pe cerul ist întunecat încă al deșteptării și al falei românești. Fără a schimba nimică, dăm publicului notița lui Mihai Cuciureanu, ce ni s-a împărtășit de familia lui în următorul chip: "Mihail Cuciureanu — născut în 5 noiembrie 1819 în Botoșani. Părinții săi, boieri cinstiți și prețuiți în opinia publică, au sădit cu înlesnire în primitoarea inimă a pruncului și a junelui principiile religiei creștine și iubirea de neatârnare de care el însuși era cu preferință stăpânit. După ce primise pe bazele acestor principii, în casa părintească, pregătirea elementară, asupra căreia răposatul acum padagog Ch. de Du-chet , bărbat pre iubitor ...
Alecu Russo - Stânca Corbului Stânca Corbului de Alecu Russo Legendă culeasă de la Bicaz Vizitând valea Bicazului, care dă în valea Bistriței, caii noștri se înșirau pe cărări înguste și pietroase, conduși fiind de un călăuz muntean. Acesta era tipul românului din Carpați, tânăr, vesel, sprinten, dibaci, lipsit de învățătură, însă înzestrat cu bunul simț al strămoșilor noștri. El își purta calul în joc și ne povestea în graiul său poetic viața lui de copil al munților, vânătorile sale la urși și chiar îndrăgirile inimii lui, spunându-ne totodată numele piscurilor și admirând ca noi mărețele așezături stâncoase, care ne înconjurau ca un amfiteatru uriaș. Strâmtoarea în care curge pârâul Bicazului este una din cele mai frumoase din Carpați; natura pare că a voit a aduna la un loc tot ce a putut crea mai grațios, mai pitoresc și mai grozav. Tablou magic și demn de penelul lui Salvator Rosa . Soarele asfințind într-un ocean de lumină înfocată; câțiva plăieși trecând printre copaci; câțiva vulturi, zburând roată împrejurul vârfului Ceahlăului, și jos, lângă o naltă stâncă, caii noștri adăpându-se în apa limpede a Bicazului! — Priviți — ne zice călăuzul ...
Alexandru Macedonski - Între grozav și frumos
Alexandru Macedonski - Între grozav şi frumos Între grozav și frumos de Alexandru Macedonski Publicată în Literatorul , V, 4, 1884, p. 197. Poetul ia noțiunea de "grozav" în sensul de "sublim". Prăpastia grozavă cu iadu-i de-ntuneric Te-atrage când te afli pe margine, ș-atunci Te-atinge nebunia cu degetul isteric, Te-aproprii, și deodată voiești să te arunci. Te-atrage trandafirul cu cântecu-i în care Culoarea și parfumul să-ntrec în simfonii, Te-atrege-o biată frunză, te-atrage-o cugetare: GRozavul și Frumosul sunt două mari domnii ! Când ele deopotrivă pe spiritele-nalte Le țin în stăpânire cu farmecile lor, Le mișcă, le dă aripi, le face să tresalte, Contrastul ce se naște e vecinic
Alexandru Macedonski - Castelul
Alexandru Macedonski - Castelul Castelul de Alexandru Macedonski Castelul în ruine domnește peste vale... Din turnuri retezate se-mprăștie o jale, Și stema ce pe-oricine să-nfrunte cuteza, Mâncată e de vânturi, de soare și de apă, Iar vremea ce tot curge o șterge și o crapă -- Din ea rămas-a numai un leu, — un coif, — ș-o za. Sub bolți încenușate păianjenul își țese Dantela lui subțire din fire lungi și dese; Căminul zace-n umbră, posac, — iar de pereți Abia se țin ici-colo, din cuie să nu cadă, Portrete-ncondeiate în timpi de cruciadă, Ce sparg întunecimea cu ochii lor semeți. Un biet vătaf de curte, bătrân ca lumea veche, Povești tulburătoare îți spune la ureche El a slujit străbunii baronilor de azi... El a văzut castelul în vremuri uimitoare Născut în alte zile, crescu sub un alt soare Vlăstare fără viață au dat din-nalții brazi. De-ar fi să-l crezi, când luna prin geamuri s-oglindește, Și flori de-argint și aur pe lespezi răspândește; Când bate orologiul de douăsprezece ori; În ultimul răsunet al miezului de noapte, Pe săli și coridoare aleargă fel ...
Alexandru Macedonski - Excelsior (Macedonski)
Alexandru Macedonski - Excelsior (Macedonski) Excelsior de Alexandru Macedonski Sub luna plină, Cu farmecul ce-n jos se lasă, Oricare coperiș de casă E baltă de lumină. Albastra noapte E toată ploaie argintie, Un vis de-naltă poezie, De cântec și de șoapte. Din lumi astrale Magia înfășurătoare Cuprinde în a ei splendoare A plângerilor vale. Sub pulberi de aur, Sub stele, flori scânteietoare, Ce griji pot fi predomnitoare, Și ce destin, balaur? O! cer, natură, O! Dumnezeu, mister albastru, M-ai ridicat peste dezastru, Peste blestem și
... Alexandru Macedonski - Moise Moise de Alexandru Macedonski Când scăzu al său prestigiu, răzvrătiți când fură toți, Vrând să aibă glas profetic, suflet nalt de patrioți, Biblic vers pe buze moarte, zeu semeț sub tâmple-nguste, Moise fața și-o ascunse între mâinile auguste. Preanțeleptul, de trei zile, în ...
Alexandru Macedonski - Noaptea de august
Alexandru Macedonski - Noaptea de august Noaptea de august de Alexandru Macedonski Atâta știu, că era noapte, dar nu și veacul când era... Terasa de granit înaltă părea-n lumină că plutește Și pe un cântec de teorbă că urcă și se-nsuflețește, Pe când mai jos nedeslușirea unui oraș se resfira -- Treptat mai ștearsă și mai stinsă, pe când, în sus, fără-ncetare Curgea o-ntreagă adâncime și se lărgea o-ntinsă mare, O mare ce, nețărmurită, se tot ducea cu gând cu tot, Sub înserarea viorie și înstelarea-nfloritoare, Când spre-o planetă, când spre alta, și dintr-un soare spre alt soare... Ș-atâta știu: că era noapte, și ca să știu mai mult nu pot, Decât c-acea terasă albă și largul cântec de teorbă Erau și zbor nebun de aripi, erau și zbor de-naltă vorbă, Dar spre-a cuprinde clipa de-aur n-a fost Parnas și nici Olimp, Și de-a fost ieri, sau cine știe în ce trecut de loc și timp, Se desprindeau din armonia ce depărta de ea pământul, Priceperi ce-n eternitate își împingeau mereu avântul, Și ce spirale nesfârșite, nălțimea nu-și ...
Alexandru Macedonski - O umbră de dincolo de Styx
... luna oglindită de mare și de cer. La țărm îl readuce luntrașul fără milă... Îl smulg ca printr-un farmec de-al morții adăpost, Tot nalt
Alexandru Macedonski - Pădurea
Alexandru Macedonski - Pădurea Pădurea de Alexandru Macedonski Nimica n-are ca pădurea mai multe farmece s-atragă Un suflet ce iubește taina frunzișelor cu umbră dragă Și nicăieri nu poți mai bine de lumea-ntreagă să te pierzi Decât pe-ngustele potece sub bolțile cu frunze verzi. Frumos e muntele ce-nalță spre ceruri fruntea lui semeață, Frumos e câmpul ce se-ntinde ca și o mare de verdeață, Frumoasă, marea liniștită sau cu talazul răzvrătit, Însă nimica cu pădurea nu poate fi asemuit. Ea n-are-n sânul ei castele, dar soarele când o izbește O populează cu fantasme, și cântu-o face de vorbește, Ș-aci zărești palate-nalte, ș-aci, când ele se desfac, Ridică vocea orice frunză și-n om se schimbă-orice copac. Și câte gânduri nu deșteaptă câte-un stejar mai vechi, ce știe A veacurilor dispărute povestea cea de bărbăție, El, ce sub umbra lui bătrână s-adăpostească a putut Câte-un Mihai al țării noastre, trăit și mort necunoscut. Pădure, cine nu iubește suava ta melancolie, Tu ce ridici spre ceruri brațe visându-ți dulcea poezie, Și care om venind în tine nu se pricepe înălțat, Cu ...