Căutare text în Literatură

 

Cuvânt

 

Rezultate din Literatură pentru NECUNOSCUT

 Rezultatele 71 - 80 din aproximativ 283 pentru NECUNOSCUT.

Grigore Alexandrescu - O nuntă

Grigore Alexandrescu - O nuntă O nuntă de Grigore Alexandrescu Sunt câțiva ani de când pentru păcatele mele mă aflam înrolat sub steagurile armiei noastre. Dumnezeu să ierte pe aceia care, socotindu-mă destinat a apăra patria de primejdii, mă însărcina cu străjuirea Dunării și vizitarea numeroaselor picheturi de pază. Născut sub o stea blândă, eu sunt de caracterul cel mai liniștit și niciodată sabia mea n-a fost în ispită a se mânji de sânge. Dacă vrăjmașii țării ar fi știut cu ce om au a face, s-ar fi purtat negreșit cu oarece obrăznicie, la care pașnicele mele aplecări m-ar fi oprit de a le răspunde. Cu toate acestea, sunt departe de a regreta vremea ce am pierdut cu acea ocupație: traiul ostășesc face pe om răbdător și exact. Când ai petrecut câtva sub pământ în bordeie afumate sau în colibe bătute de valuri, spulberate de vânturi, varietatea vremilor și schimbările soartei nu te sperie lesne. Apoi câte relații prietenești, câte dulci suvenire sunt rezultatul acestei vieți! Dar iată cuvinte de prisos când este vorba de niște obiceiuri țărănești ce am avut prilej ...

 

Grigore Alexandrescu - Polovraci

... câteva litere până când un alt călător va trece pe acolo, ele vor fi pentru dânsul ca acele simboluri nedeslușite, înscrise pe monumentele unui norod necunoscut

 

Grigore Alexandrescu - Satiră Duhului meu

Grigore Alexandrescu - Satiră Duhului meu Satiră Duhului meu de Grigore Alexandrescu  Trageți toți câte o carte: domnule, ești cu mine. Șezi, mă rog, împotrivă, și vezi de joacă bine! ­ Dar ți-am spus, coconiță, că eu, din întâmplare Nici bine, nici nebine nu pot să fac cercare; Am cuvintele mele: aste jocuri plăcute, Cu voia dumitale, îmi sunt necunoscute. ­ Nebun cine te-o crede; vrei să te rugăm, poate Astăzi chiar și copii știu jocurile toate, Veacul înaintează: Caro; vezi că ți-e rândul; Dar ce făcuși acolo, unde îți este gândul? Când eu am dat pe rigă, bați cu alta mai mare? Astfel de neștiință e lucru de mirare! Așa-mi zicea deunăzi, cu totul supărată, O damă ce la jocuri e foarte învățată, Apoi șoptind pe taină cu câteva vecine: ­ Vedeți, zise, ce soartă, și ce păcat pe mine? Două greșeli ca asta, zău, sufletul mi-l scot, A! ce nenorocire! ma chere, ce idiot! Vino acum de față și stai la judecată, Tu care le faci astea, duh, ființă ciudată, Ce vrei să joci o rolă în lumea trecătoare: De ce treabă-mi ești bună, putere gânditoare, Când nu pot la ...

 

Grigore Alexandrescu - Trecutul. La mănăstirea Dealului

... cetele tartare, când ele-acest palat, Lipsind oștirea noastră, în treacăt au prădat. Peștera, ce se-ntinde departe sub pământ, Prin drumuri rătăcite în loc necunoscut Își are răsuflarea: în sânul ei găsești Averi nenumărate, comorile domnești; În preajmă-le ard focuri, căci ele se păzesc De iesme, tauri negri, ce ...

 

Heinrich Heine - Din basme vechi...

Heinrich Heine - Din basme vechi... Din basme vechi... de Heinrich Heine Traducere de Ștefan Octavian Iosif Din Romanțe și cîntece , 1901 Din basme vechi o albă mînă Te cheamă fluturînd în zări Și-auzi cîntînd o mîndră zînă De peste nouă mări și țări... Ea cîntă despre-o-mpărăție Fantastică din soare-apus: Flori mari, necunoscute ție, Acolo strălucesc nespus... Toți arborii acolo sună Și cîntă parca-ar fi un cor: Ca muzică de danț răsună Sonore glasuri de izvor, Și doine dragi, cum niciodată Tu n-ai mai auzit, socot, Te leagănă și te desfată, Pîn' ce te farmecă de tot. Ah, dac-ai ști-ncotro anume? Acolo cum ai vrea să pleci ! Să uiți durerile din lume, Și-acolo să rămîi pe veci !... Ah, mîndra asta-mpărăție Mi-apare în somn adeseori; Dar, ca o negură pustie, Se stinge totdeauna-n

 

Henry Wadsworth Longfellow - Excelsior! (Longfellow)

... a răsunat: Excelsior! Și câinele-a descoperit Un pelerin întroienit. Pe pieptul său un steag — drept scut — Cu-acel cuvânt necunoscut

 

Ioan Barac - Istoria preafrumosului Arghir și a preafrumoasei Elena

Ioan Barac - Istoria preafrumosului Arghir şi a preafrumoasei Elena Istoria preafrumosului Arghir și a preafrumoasei Elena de Ioan Barac Informații despre această ediție Fragment. Cea măiastră și cu părul de aur, adecă O închipuire supt carea să înțelege luarea Țării Ardealului prin Traian, Chesarul Rîmului   (Fragment din partea a II-a)     Tînărul dacă porneaște     Departe călătoreaște,     Singur numai cu o slugă     Merge dînd Domnului rugă.     O, Arghire, lungă cale —     Lungi necazurile tale —     Ia de-a lungul dealurile     Și numără jgheaburile     Tot prin locuri necălcate     Și prin păduri neumblate,     Tot prin văi necunoscute,     Prin locuri nepricepute,     Nededat cu cale lungă     Cîte vor să-l mai ajungă.     Cîte biruri, cîte sate,     Tot întreabă de cetate,     La toți le părea minune,     Necum ca să-i știe spume.     Calcă cîte locuri toate     Pînă mai nici nu mai poate     Deci în partea pustnicească     Cînd era să nimerească,     Dintru o peșteră mare,     Vedea fum că iasă tare.     Și într-acolo grăbeaște,     În care dacă priveaște,     Vede un om mare foarte,     Cît s-au spăimîntat de moarte,     A s-întoarce nu cutează.     Gîndind fricos să nu-l crează,     Ci ș-au făcut ...

 

Ion Heliade Rădulescu - Cavalerul Toggenburg

... se făcu." . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . Abandonă, nu-și mai vede Al părinților focar; Armele nu-și mai revede, Nici fidelul armăsar. De la Toggenburg apune Jos spre văi, necunoscut; Peste membrii nobili pune Vestmânt aspru, răsțesut. O colibă izolată Își clădi-mprejurul ei, D-unde closterul s-arată Printre frunzele de tei. Aștepta de ...

 

Ion Luca Caragiale - Cronica sentimentală

Ion Luca Caragiale - Cronica sentimentală Cronica sentimentală de Ion Luca Caragiale În una din livezile 'nverzite ale Africei necunoscute de miază-zi, prin care curge liniștită apa Zanzibarului, se rădică un cătun de bordeie locuit d'o populațiune barbară cât se poate de ciudată. Veți crede că voiu să vă serv un capitol de Geografiă populară, sau că încerc a vă da introducțiunea topografică a unui roman de călătorii și aventuri. Nicidecum ! Voiu să vă fac cunoștință pur și simplă cu o specie de oameni cari, mă prind, nu-și pot găsi semeni în niciunul din cele patru înghiuri ale pământului. Liniștiți, pacifici și muncitori, ei cultivă pământul pe țărmii Zanzibarului. Nu au făcut nimănui niciun rău, și cu toate astea, sunt în o stare... ca vai de capul lor. Bieții mei Africani, necunoscând până mai anii trecuți invențiunea salutară a pălăriilor, și șezând la muncă toată ziua cu capul gol, espus la razele fierbinți ale soarelui de miază-zi, și-au prăjit creierii până 'ntr' atâta, încât toți călătorii carii s'au aventurat prin aceste ținuturi barbare, văzând pe Africanii mei, cu drept cuvânt, i-au numit: Tâmpiții. Imaginați-vă un Beduin - ...

 

Ion Luca Caragiale - Imaginație, stil și clistir

Ion Luca Caragiale - Imaginaţie, stil şi clistir Imaginație, stil și clistir de Ion Luca Caragiale D. dr. Petrini-Galatz, luând în stăpânire postul de director general al serviciului sanitar, a înaintat o „Circulară — către domnii medici primari de județe, medici de orașe, medici de spitale, medici de plăși și către toți vetermarii oficiali", pe care n-o putem îndestul recomanda și profanilor iubitori de lecturi interesante. Din această admirabilă circulară rezultă adevăruri nouă, necunoscute până astăzi; astfel, rezultă că: „...preocuparea principală a serviciului sanitar a fost întotdeauna scăderea morbidității și mortalității..." Prin ce însă s-ar putea scăde amorbiditatea și mortalitatea? Nimini n-a știut-o până acuma, nici chiar medicii, nici chiar veterinarii. Astăzi toți o putem ști, toți, chiar medicii, chiar veterinarii. Iată prin ce: „...prin îmbunătățirile zilnice în exigențele igienii..." Care va să zică îmbunătățindu-i exigențele, igiena devine mai ușoară de înțeles de oameni și de vite, și prin urmare mai lesne de practicat. Circulara apoi conține maxime și aforisme filozofice de o profunditate în adevărat clisterică. De exemplu: „...Spre a ajunge să fim utili țării și ...

 

Ivan Andreievici Krâlov - Vulturul și albina (Stamati)

... și vrednicie, Făcând sunet între oameni a lui isprăvi mari și nume, Dar cât îi demn de cinste și cel ce în sărăcie Necunoscut și smerit trudește și ostenește Pentru binele comun. Care nici o recompensă alta nu sperează Decât pacinicul său cuget în taină se fălește Că putu ...

 

<<< Anterioarele      Următoarele >>>