Căutare text în Literatură
Rezultate din Literatură pentru NU AVEA NEVOIE DE
Rezultatele 71 - 80 din aproximativ 320 pentru NU AVEA NEVOIE DE.
George Coșbuc - Pe pământul turcului
... George Coşbuc - Pe pământul turcului Pe pământul turcului de George Coșbuc Cluj, 1885 Nu era în sat nevastă, ca frumoasa Veronica: Tânără și vorbăreață, silitoare ca furnica, Din neam bun, cu zestre multă; tinerel bărbat avea Și cu el în armonie și-nțelegere trăia. Constantin era din fire blând și pacinic pe tot locul: Om cu gânduri; ura foarte strugurii, pipa ... spate. Ești nebună, draga mea! Zise Constantin. Ce vorbă?! Eu, nebună! O, bărbate! Un voinic frumos, ca ăsta, nu găsești în șepte sate; Vezi cât de-ndesat pășește și cât e de subțirel? Să-l sorbi într-un picur de-apă și să fugi flămând cu el! Mult e tânăr! Ca o fragă! și se vede de-omenie! Cât e de frumos!... Bărbate, ce gândești, de und să fie? Constantin vorbește-n glumă: Eu-l cunosc destul de bine! Cum? Tu nu știi unde merge; nu știi tu de unde vine?! Nevasta e în uimire: D-apoi eu n-am cum să știu; De-l cunosc, bată-mă dragul și-a minunilor să fiu! Cam râzând el mai adaugă: Nu-l cunoști? Destul ...
Alecu Russo - Studie moldovană
... cunoască urmașii în oamenii deastăzi?... Hainele, năravurile, pământul au luat prefacere... până șinumele. Astăzi nu mai suntem fiii hatmanului Baltag sau aicăpitanului Dragomir, dară domnul de Baltag, domnul de Dragomir, domnul de Lozonschi. Cât despre Ștefan vodă, îi mai ușoarătreaba. Lozonscheștii, Dragomireștii s-ar mira, Ștefan vodă s-ar credeîn țară străină. Întâi și-ntâi, de-ar mai putea veni un Ștefan vodă pe calul lui cel voinic de la Valea Albă, de la târgul Băii, din codrii Bârladului,de la Dumbrava Roșie, sunt încredințat că nu l-am înțelege... vorbalui n-ar fi vorba noastră!... Văd parcă în foiletonul Zimbrului imnulurmător: "Erou ilustru, trompeta gloriei tale penetră animile bravilorromani de admirăciune grandioasă și indifinisabilă pentru meritulneinninvincinibilităciunei tale!..." I alte cauze și mai frumoase, la care bietul Ștefan ar holba ochii lui cei înfricoșați... tare mi ... pierd de frica bontonului. În stârpirea codrului, decare am zis mai sus, nu doresc nici caftanul , nici condițiile civile, morale, politice sau sociale ale vremii de atuncea, ci numai fizionomia casnică, viorelele și toporașii îngropați în risipa codrului. Nunumai le doresc, dar i le găsesc de neapărată nevoie. Nimica ...
Constantin Negruzzi - Cârlanii, vodevil într-un act
... să-ți spun? Da dacă n-am nevoie de sfat? ce-ți pasă ție? MIRON: Bre ! așa faci tu cu cumătru tău? Bine! TERINTE: E, nu-i aceea, omule! Da uneori are cineva poftă să tacă; n-are totdeauna chef să spuie toate cele. MIRON: Zău, cumătre, n-am gândit că ... ce vrei? boii, carul, Punga? Cere tot ce-ți place. TERINTE: Oh, nu știi, cumătre, amarul Care dragostea ne face. (bis) MIRON: Ce spui? Dragostea! Nu cumva ți s-au aprins călcăile după vro lelică? TERINTE: Ba, ba. MIRON: Nu-i de șagă, ien las. (Cheamă:) Nevastă! Nevastă! TERINTE: Tacă-ți gura. Doar te-i apuca să spui femeii tale. S-audă tot satul. MIRON: Nu, nu. — Nevastă! Nevastă! Scena 2 Domnica, și cei de sus DOMNICA: E, ce este? Ce strigi așa tare, parcă-i cineva surd. MIRON: Ia, cumătrul, nevastă, nu știu ce are; parcă nu i-s boii acasă. Vrea să-mi spuie ceva. Avem de vorbit. Du-ta de ne adă o oală de vin. DOMINICA: Acuș, (în parte) Oare ce are să-i spuie? (intră în casă) Scena 3 Terinte, Miron TERINTE: Adecă ce nevoie era să-i spui? Asta-i treaba femeilor? Nu știi tu că au niște limbi — niște limbi ia așa de ...
Alexei Mateevici - Cuvânt împotriva beției
... beția! Iată ce folos dobândește bețivul din beție! Că umblă mai gol decât pilugul și apoi, din pricina spirtului otrăvitor, se face ca cel mușcat de șarpe din care se varsă veninul. Așa ne spune nouă Sfânta Scriptură, care nimica strâmb nu vorbește, ci toate le vorbește drept și adevărat: că cerul și pământul va trece, iar din Scriptură un cuvânt în zadar nu va trece (Matf. 5, 18). Mulțime de curse întinde diavolul spre înșelăciunea și pierzarea oamenilor, dar din toate cursele lui cea mai rea și mai vicleană este beția, pentru că ea este ... ce rău nu este gata a face omul cel beat? Diavolul nimica așa nu iubește, ca beția și trândăvia; pentru că nimenea așa de ușor nu împlinește voia diavolului, ca bețivul. Și ce greutate este diavolului a înșela pe cel beat, care, fiind întunecat și înviforat cu tăria băuturii ... a fi norocit, a fi în munca iadului și în desfătarea raiului, a fi cuvios și necuvios, una și alta de la minte se trage, dacă nu va strica-o omul cu fel de fel
Ion Budai-Deleanu - Țiganiada:Cântecu I
... Sânt Ilie prorocul încă-are Asupra lui pază foarte bună Ș'unde-l zărește,-acolea-l detună. [6] Din ceste cuvioase pricine Mult nehotărât el nu rămasă, Ci formă de corb luând pe sine, Să băgă-într-o negură prea deasă Și să rădică-în aripi ușoare Păn la nuĂ²ri, aproape de soare. Cum vulturul silit de foame, Împregiur, pretutindene zboară, Câmpuri, păduri și grădini cu poame Străbătând cu vederea, ca doară Va zări stârvuri și mortăciune Sau ceva vrednic de vânăciune, Așa Sătana cu fața viclenită Caută de sus, nevăzut de nime, Și zărește toate-într-o clipită, Din Ochian pănă la Tătărime; Vede toți mâncătorii de pâne, Încă și pe cei cu cap de câne. [7] De-acolĂ² vede nenumărată Oastea lui Mahomet cum vine, S'o robească Muntenia toată; Și văzând să bucură-întru sine, Hotărând păgânilor s-ajute În toate ... tot nimică? Mămăligă, măi! brânză și clisă! [13] Dă-aheste vă sfătuiți nainte, Dar' nu dă-a voastre goale cuvinte. [14] Când om avea ce mânca și bere, Lesne-om sfătui noi și dă-ahele. Așa zic; asta-i a mea părere!... Când nu-i ce roade între măsele, Atuncia, zieu, nimica
Petre Ispirescu - Numai cu vitele se scoate sărăcia din casă
... mai urâtă decât ciuma, cu barba adusă de părea că stă să o apuce de nas, cu ochii numai scovârliile, părul îi sta în cap de parcă ar fi fost pus cu furca, mâinile ei răschitoare goale, cocoșată și cucuiată, de seamăn pe lume nu mai avea. Când văzu el o așa nemetenie spurcată stând ca o cobe rea în casa lui și pe tronul lui, un șarpe rece îi trecu prin ... da și din mâini și din picioare, cum se zice, și folos nici cât negru subt unghie. Nevoile îl năpădea din toate părțile și el nu mai știa ce să facă. De câte ori intra în casă, de atâtea ori și sfrijita de Sărăcie îi rânjea în bătaie de joc. Într-una din zile, iată că și nevestei îi abătuse să facă și născu un dolofan de copil, sănătos și voinic ca tată-său. Acum ce să facă el? Parale n-avea, de moară nicicât să orbească un șoarece, ceva țoale, ori vrun dichis în casa lui, tufă! Nimic, dară nimic n-avea de
... acela e Florența, iar seniorul ghebos și ghiduș e străbunul vostru. Vîntul cald cînd se strecura prin parc scutura roadele coapte, pe cari nimeni n-avea voie sii le culeagă. Anotimpurile aduceau fiecare florile lor, pe cari nimeni n-avea voie să le adune în mănunchiuri ; singure miresmele, pe cari nimeni nu-i stăpîn pe pămînt, rătăceau sub ramuri, se ridicau și treceau peste zidurile mari, împrăștiindu-se în lume. Ici, colo, ramuri spînzurau de copacii bătrîni, ca niște brațe rupte din umori, și seva curgea în neștire, cum picură sîngele dintr-o rană neîngrijită de nimeni, căci fantasticul senior avea drept principiu : că cine se naște într-un loc, acolo trebuie să trăiască și să moară și că fatalitatea nu o poate înlătura nimic. Și nu știa bătrînul senior că acei dintr-o rasă cu dînsul, ramurile străvechiului său copac, odată cu luptele pentru Unitatea Italiei, aveau să plece pe alte ... în vale, sau mai bine, se ghicea, căci bordeiele nu se vedeau, ci numai spirale albastre de fum spuneau că acolo locuiesc oameni. Casa, nelocuită de mult, avea ...
Ion Luca Caragiale - Românii verzi
... urmă, îmi pare mie că este societatea cea mai binevenită; ea răspunde la o mare și arzătoare necesitate națională. Cititorul se va convinge îndată cât de urgentă nevoie aveam de înființarea noii noastre societăți. Dar să lăsăm pe promotorul înființării acestei societăți să vorbească... "Noi, românii verzi, purcedem de la următoarele principii sănătoase de progres național: A iubi neamul său e peste putință din partea aceluia care nu urăște celelalte neamuri. Un neam nu poate avea vrăjmași în propriile sale defecte; vrăjmașii lui sunt numai și numai calitățile altor neamuri. De aceea, un neam nu trebuie să-și piardă vremea a se gândi cum să-și îndrepteze defectele și cum să-și cultive calitățile; el are altceva mai ... un român verde zdrobind falnic cu călcâiul său șearpele străinismului, care scrâșnește și țipă. Cap. II - Despre datoriile membrilor societății în genere Art. 4 - Membrii de orice sex și etate ai societății "Românii Verzi" sunt datori să urască tot ce e străin și tot ce e de la străin, tot ce nu e român verde sau tot ce nu e de la român verde. Urmează apoi mai multe articole unde se enumără cu de-amănuntul tot ce nu
Ion Creangă - Povestea porcului
... Ion Creangă - Povestea porcului Povestea porcului de Ion Creangă Cică erau odată o babă și un moșneag: moșneagul de-o sută de ani, și baba de nouăzeci; și amândoi bătrânii aceștia erau albi ca iarna și posomorâți ca vremea cea rea din pricină că nu aveau copii. Și, Doamne! tare mai erau doriți să aibă măcar unul, căci, cât era ziulica și noaptea de mare, ședeau singurei ca cucul și le țiuiau urechile, de urât ce le era. Și apoi, pe lângă toare aceste, nici vreo scofală mare nu era de dânșii: un bordei ca vai de el, niște țoale rupte, așternute pe laițe, și atâta era tot. Ba de la o vreme încoace, urâtul îi mânca și mai tare, căci țipenie de om nu le deschidea ușa; parcă erau bolnavi de ciumă, sărmanii! În una din zile, baba oftă din greu și zise moșneagului: — Doamne, moșnege, Doamne! De când suntem noi, încă nu ne-a zis nime tată și mamă! Oare nu-i păcat de Dumnezeu că mai trăim noi pe lumea asta? Căci la casa fără de copii nu cred că mai este vrun Doamne-ajută! — Apoi dă, măi babă, ce putem noi face înaintea ...
Ion Luca Caragiale - Antologie...
... Ion Luca Caragiale - Antologie... Antologie... de Ion Luca Caragiale Sunt în lume amatori de fel de fel de colecțiuni curioase — și multe am văzut, de valori incalculabile. În clasele primare, odinioară, cunoșteam un băiat care avea o colecție de peste cinci mii de nasturi; mai târziu, am admirat la un tânăr zeci de albumuri pline de fotografii de femei frumoase; apoi, la un bărbat, două colecțiuni: una, de cărți poștale ilustrate, și alta, de cărți de citit, strânse încet-încet, de pe la prieteni uituci, unele neilustrate. Acum, în urmă, am făcut cunoștința unui domn care posedă o colecție de scrisori anonime — cea mai prețioasă desigur din câte, felurite, mi-a fost dat să văd... De la soață pe ale soțului, de la părinți pe ale copiilor, de la soacră pe ale ginerelui, de la stăpâne pe ale slujnicelor — ori, viceversa; unele cumpărate, altele dăruite, altele subtilizate; în fine — de unde, cum, cu ce răbdare, cu câte sacrificii le-a adunat — numai el știe... Cunoscându-i slăbiciunea, i-am dus și eu ... în materie, ți-ar veni greu să faci repede o bună selecție din atâtea pachete. — Domnul meu — îl întreb, după ce-i mulțumesc de
... Pentru că iubea atât de grozav Bălanul, ținea tot pe atâta la nadișancă; nu se putea gândi la cal fără să nu-și amintească și de tovarășa lui de călătorie. Pe Bălan îl avea de mult; să-l fi cumpărat acum douăzeci de ani, un mânzoc pe atunci. L-a mai ținut un an și, cum împlinea trei ani și jumătate, i-a cumpărat ... pe bot, apoi îi așeza hamurile. După ce gătea, se suia și pornea, în vuietul grozav al nadișancei, pe pietrele curții. Care om din împrejurimi nu cunoștea nadișanca boierului Gavrilaș! Mă rog, mai rar lucru ca nadișanca dumisale! Douăzeci de ani, cât o hurducase pe pietrișurile șoselelor, o sfărâmase toată. Dar boierul nu făcea reparații; dumnealui avea țiganul dumisale, fierar, care știa destul de bine să-i peticească nadișanca cu zbanțuri de fier. Întâi, se-nțelege, s-au sfărâmat părțile de lemn: obezile, spițele, hlubele. Venea argatul boierul n-avea vizitiu, căci mâna singur să-i spuie că s-a frânt, bunăoară, o obadă; boierul îi poruncea: — Du-te la țigan și ... vreo jumătate de ...