Căutare text în Literatură

 

Cuvânt

 

Rezultate din Literatură pentru NU SE GRĂBI

 Rezultatele 71 - 80 din aproximativ 329 pentru NU SE GRĂBI.

Bogdan Petriceicu Hasdeu - Ioan Vodă cel Cumplit

... mai la vale: în Dezvoltări analitice sau în textul Pieselor documentale. Perspectiva se cuprinde întru a dispune toate părțile întregului, așa încât să nu vă întâmpine lacune esențiale alăturea cu detalii superflue; nemic să nu fie de prisos, nemic să nu fie descusut; cele importante să reiasă în relief pe primul plan, cele secundare să se umbrească pe planul al doilea, cele accesoare abia să mijească mai încolo. Tabloul cată să aibă un fond sau un cer: la începutul operei schițarăm ... specie. 2. Spania ajunsese pentru o clipă a fi statul cel mai puternic de pe continentul european. Sub sceptrul monarcului de la Madrid se grupaseră toate provinciele mauresce, castilane și aragoneze, Portugalia, Sicilia, Sardinia, Neapole, Neerlandele și America. Nici un principe nu poseda un teritoriu atât de întins; nici un principe nu primea un venit atât de colosal; nici un principe nu avea nește generali atât de abili. Și cine oare era acel fericit păstor al popoarelor? Fiul marelui Carol V, micul Filip II. Prin două păcate ... Guise; domnea principele de Conde; domnea papa; domnea Calvin; domnea toată lumea.... afară de regele Carol IX. Un singur eveniment de genul aceluia prin care se ilustrase oarecând Ierostrat face să trăiască în istorie numele acestui somnoros Neron. Cine oare

 

Antioh Cantemir - Antioh Cantemir: Satira IV

... plăcute glume cuminte înfloresc, Iar versele curg limpezi ca râul lin pe șes; Ș-acei ce-n a lor ziceri găsesc vro înfruntare, Nu pot să se atingă văzând că-i bine zisă. Când singurul tău merit nu e decât să spui Că rasa și potcapul călugărul nu fac. Așa vorbesc acuma; așa trăiesc în lume? Pe buze poartă miere și fierea-n piept ascunde; Arată-te prieten la cel ce ești vrăjmaș ... a scrie. De ce dar să faci satiri, Și ura tuturora să tragi asupra mea? Dar văd că tu, o, muză, te tulburi, te roșești, Nu îndrăznești să lauzi pre cei care sunt vrednici, Și nu vrei să-ți pierzi vremea cu măguliri deșerte. Noi nu suntem în stare a lăuda de-ajuns Pre oamenii de merit; povara este grea, Căci omul în viață adese se preface. Abia vrei s-arăți lumii o faptă lăudată, Când vezi c-acea virtute era numai un fum, Și cel ce ca omătul ni se ... se supără, cârtește Că muștele ce zboară ridică colb prin casă. Lor satira să placă

 

Vasile Alecsandri - Suvenire din 1855

... apărarea civilizației și acum ele tabără sub zidurile Sevastopolului. Crâmul a devenit astăzi colțul de pământ cel mai important, fiindcă pe țărmurile lui se dezbate chestia Orientului. El este mai cu seamă pentru noi, românii, locul sacru unde se plăsmuiește viitorul țărilor noastre. Cum se face dar că tinerimea română nu aleargă cu entuziasm să se înroleze sub stindardul francez și să combată alături cu acei care acum răsădesc arborele de viață al neamului românesc? Această nepăsare este un fenomen psihologic ... prin urmare ne pogorâm în cabină ca să adormim în plăcuta legănare a valurilor alinate. A două zi, 26 noiembrie, marea se tulbură din nou chiar pe la ora când toți așteaptă dejunul cu nerăbdare. Pe loc simptomele bolii de mare se manifestă din nou printre pasageri, găsind stomacurile lor deșarte, și aceștia, sărmanii! departe de a se pune la masă pentru ca să-și potoale luptele stomacului, se grăbesc a se pune în paturi. Ziua trece cu destulă monotonie pentru dânșii și ora prânzului sună fără a-i decide să ...

 

George Coșbuc - Drumul iubirii

... știi și poți să-mi spui." Baiazid privi la dânsul Și-a zâmbit de vorba lui. Dar continuă cuvântul: - "Spuneți, care dintre voi Nu-i convins că peste veacuri Până-n zilele de-apoi Singura iubire este Sfântul drum adevărat?" Toți tăcură. Ahmet singur, Un bătrân întunecat, Ridicându-se ... răspunse: - "La ce-a dat-o Dumnezeu? N-am știut-o niciodată, Spune-mi ce-i, s-o știu și eu!" Baiazid încet se-ntoarse, Și-arătând spre-acel bătrân: - "Ben-Said, tu cați măgarul, Iată-l, ăsta-i, adă-i fân." Mi-a rămas aminte vorba ...

 

Barbu Ștefănescu-Delavrancea - Sorcova

... în largul maidanelor de la Olănita . Pârtia nu se mai cunoștea. Zăpada îți trecea de glezne și mai bine. Fumul căminelor, zăpăcit de bătaia crivățului, se zvârcolea pe loc și, ca și cum ar fi fost sorbit de vetre, se prăbușea îndărat pe gâtul coșurilor. Mahalaua înțepenise îngropată în troiene. Nu se pomenea nici gură de om, nici lătrat de câine. Așa An Nou, așa Sân-Vasile, să-l hărăzească Domnul vrăjmașilor noștri, că și de-ai ... aburește coșul a fum? Irina lăsă făcălețul în mâna mă-sei, se strecură pe prispa din jurul pereților până la spatele casei, apoi se întoarse într-un suflet în tindă, se scutură de omăt și sări pe vatră. — Nu e, mamă, nu e fum, nu e nimic; geamurile — înghețate tun, cu frunze geruite, de nu le-ai răzui nici cu custura. — Grăbește, Irină, să-i duci ceva găteje, nițică mămăligă și ceva fiertură; să le aprinzi focul cum ăi ... Să nu mi-o dați popii!... Nu s-a dus la biserică c-a fost bolnavă, dadă Irină... dumneata știi cum se ducea înainte... dumneata știi... Abia după multe făgăduieli ...

 

Emil Gârleanu - Demisia

... Emil Gârleanu - Demisia Demisia de Emil Gârleanu Ba cu gluma, ba cu un pahar de vin, nici nu știi când fuge vremea: odată te trezești că se luminează de ziuă! Ion Șerbescu se plecă, dădu perdeaua la o parte, apoi spuse tovarășului său, Gheorghe Mincu: — Mă, se face ziuă. Mincu se-ndoi, făcu ochii mici, să pătrundă întunericul sur de afară, apoi bătu cu inelul în marmura mesei: — Încă un rând! Dintr-un colț se ... la butoiul de lângă tejghea, dădu drumul canelei și se îndreptă apoi spre masă, cu două halbe cu bere. Pe urmă, fără nici un cuvânt, se duse și se topi iarăși în colțul de unde răsărise adineoare. Mincu dădu din cap: — Numai chelner să nu fii! Șerbescu răspunse cu îngâmfarea lui de glas, veșnic batjocoritoare: — Chelner... și cântăreț de operetă. — Prea ne terfelești și tu breasla. — Ba ... nenorociri. — Ia să bem, să bem, domnule Știucă, zise Șerbescu, iar Mincu poruncește încă un rând. — Fără de libertate, începe din nou Șerbescu, nu e nimic frumos pe lume. Nu e așa, Mincule? Mincu tușește,

 

Ioan Slavici - Gura satului

... este Cos- ma Florii Cazacului? Un copil nevârstnic o știe pe de rost. Om să-i pui alăturea și să-l cauți în șapte sate, nu găsești unul mai bun decât Mihu, care nu-și mai știe rubedeniile și cuscrii și finii și care nu-și numără averea pe boi, ci pe juguri. Așa judecă satul și, dacă e vorba să spunem drept, nici Mihu, nici Cosma nu sunt scoși din sat. Prea se simțeau străini în același sat și le plăcea să se mângâie cu nădejdea de înrudire. Marta și Toader? Ei s-au trezit încă de mici în gura satului, și nici că-și mai dădeau bine ... și singură Marta mai cuteza să rămâie șezând pe iarbă. — S-au dus toți! grăi Miron îngrijat, când se văzu singur cu Marta. — Nu-mi pasă! îi răspunse Marta încălzită. Cântă mai departe. — Dar e târziu! — Cântă! îi zise ea încă o dată. Miron se simți cuprins de un fel de beție, se așeză pe doaga fântânii și începu să-și verse sufletul într-o doină ce se pierdea în liniștea serii. Marta ascultă câtva timp dusă, apoi se ridică,

 

Ion Luca Caragiale - Infamie

... bunul meu amic, jenat de tonul meu din cale-afară milos... Ce trebuie atâta insistență?... Și, după ce-i explic bine de ce e vorba, se așază la biuroul său și începe să scrie. După ce termină, se ridică și, cu scrisoarea-n mână, îmi zice: - Iată ce am scris. Apoi citește scrisoarea lui: "Iubite amice, Amicul meu, aducătorul acesteia, vine la dumneata ... frumușel din plicul soios... Undelemnul și grăsimea borșului au pătruns până la hârtia dinăuntru, pe care au făcut-o transparentă; pe dos, într-o parte, se pot citi câteva vorbe de-a-ndăratele... Mă uit d-aproape, și văz bine literele... ragăm nu. Citite pe dos, cum este scris pe față, aceste litere fac vorbele un măgar... Un măgar!... zic eu fără să-nțeleg... Ce caută vorbele astea ... tine. Îmi fac o datorie amicală să-ți atrag atenția asupra acestui caraghios, și de aceea m-am și grăbit a-ți scrie, nu cumva să alerge la altă intervenție pe lângă tine și să te-ncurce. Ia seama, nu-i acorda nici un crezământ. E un măgar și jumătate. Atât, în privința caracterului. Cât despre inteligență, poate că ar avea câteodată ceva spirit, dar

 

Ion Luca Caragiale - Infamie...

... bunul meu amic, jenat de tonul meu din cale-afară milos... Ce trebuie atâta insistență?... Și, după ce-i explic bine de ce e vorba, se așează la biroul său și începe să scrie. După ce termină, se ridică și, cu scrisoarea-n mână, îmi zice: — Iată ce am scris. Apoi citește scrisoarea lui: „Iubite amice, Amicul meu, aducătorul acesteia, vine ... frumușel din plicul soios... Undelemnul și grăsimea borșului au pătruns până la hârtia dinăuntru, pe care au făcut-o transparentă; pe dos, într-o parte, se pot citi câteva vorbe de-a-ndăratele... Mă uit d-aproape, și văz bine literele... ragăm nu. Citite pe dos, cum este scris pe față, aceste litere fac vorbele un măgar... Un măgar!... zic eu fără să-nțeleg... Ce caută vorbele astea ... tine. Îmi fac o datorie amicală să-ți atrag atenția asupra acestui caraghios, și de aceea m-am și grăbit a-ți scrie, nu cumva să alerge la altă intervenție pe lângă tine și să te-ncurce. Ia seama, nu-i acorda nici un crezământ. E un măgar și jumătate. Atât, în privința caracterului. Cât despre inteligență, poate că ar avea câteodată ceva spirit, dar

 

Ion Luca Caragiale - Muzica (Caragiale)

... atât de rare și așa de scump plătite. Unei orchestre pot, de exemplu, să-i lipsească vioara, viola, violoncelul, contrabasul, flautul, oboiul, clarineta, fagotul, însă nu se poate, nu trebuie să-i lipsească harpa. De aceea publicul a și constatat că până acum nu avem o orchestră: vioara primă — fals, armonia — cu un sfert de ton mai jos decât quartetul, intrări mancate, pauze sonore, cadențe răsturnate, părțile ... fie acordate. Ce era?... Ce lipsea?... Lipsea harpa. Harpa e sufletul orchestrei! O avem acuma, să ne felicităm! și să sperăm că onor. guvern conservator se va grăbi să umple îndată un alt gol de care sufere muzica în regatul nostru. Trebuie înființată clasa de toba mare, apoi cea de tipsii și în ... Maior și la căsătoria unui membru al familiei regale britanice. Astfel, anul acesta a cântat la Sigmaringen. Acestuia îi lipsește ciocanul original, și se știe că ciocanul este pentru toba mare ce [e] arcușul pentru vioară. În fine, al patrulea se află la noi, în București: da, toba mare din capitala regatului român este un adevărat Stradivarius. Ceea ce e ciudat e că nu ...

 

Ion Heliade Rădulescu - La moartea lui Cârlova

... lui Cârlova de Ion Heliade Rădulescu O, lira mea, suspină! al tău glas plin de jale În umbră să răsune, să geamă la mormânt: Cârlova nu mai este!!! suspină p-a lui cale Și fă să se auză pe aripe de vânt: "Cârlova nu mai este! și lira-i a-ncetat!" O, tânăr cântărețe! pasăre trecătoare! Abia te-ntraripaseși, abia dulcele-ți glas Chema să te auză ... cântare, Vezi lacrima ce pică pe scumpul tău mormânt. În ceasul după urmă, în cea d-aici plecare Iubiții-ți fără mine, cu cei ce nu mai sânt, Văzură cum ți-iei zborul, și tuciul trist vestea. . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . Și eu sunt ca metalul ce plânge după tine, Prin focuri de durere trecut ... lămurit, Și patimile repezi izbind inima-n mine, Fieștecare scoate un sunet osebit, Care-astupat mugește, se-neacă iar în ea. Lutoasa mea ființă aci se zăbovește, Dar eu sunt după tine, pe urmă-ți te-nsoțesc; Râvna p-ale ei aripi acolo mă răpește Și soarta ta cea lesne în ... veci eu o doresc, Dar... plumbul datoriei mă trage iară jos. Cu care legătură afirea mea se ...

 

<<< Anterioarele      Următoarele >>>