Căutare text în Literatură

 

Cuvânt

 

Rezultate din Literatură pentru NUMAI SA NU

 Rezultatele 71 - 80 din aproximativ 697 pentru NUMAI SA NU.

Garabet Ibrăileanu - Influențe străine și realități naționale

... unei literaturi naționale. 2) Cu cât s-a tot emancipat de modelele străine, cu atât literatura română a tot progresat. (Aceasta nu înseamnă că la un moment dat o literatură rupe cu literatura lumii. Nu, căci orice literatură, cât de veche, de mare și de autonomă, nu poate să nu se influențeze de alte literaturi. Dar aceste influențe nu mai creează raportul de la învățător la ucenic; influențele, în cazul acesta, aduc numai fermenți care înviorează literaturile, le procură puncte noi de vedere a lumii etc.) Prima propoziție se probează prin faptele din trecutul literaturii noastre ... mari literaturi, a poeziei romantice franceze. Această literatură convenea perfect spiritului public din România din acel moment, păturii intelectuale de după 1830. Dar nu toată poezia romantică franceză convenea acestui public. Musset, poetul deja al orașului, nu convenea speciei Bolintineanu-Alecsandri; și nici poetul filozof Alfred de Vigny. Și fiindcă poezia lor nu corespundea la necesitățile noastre sufletești de atunci, acești doi poeți n-au avut nici o influență. Cineva care să-i ia ca model, numai din dorința cu orice preț de originalitate și singularizare, nu ...

 

Bogdan Petriceicu Hasdeu - Dumnezeu (Hasdeu)

... et chantez ses louanges. Au clair de lune, amis, bonsoir! Iulia Hasdeu , Au bord de la mer Aș vrea să smulg din mine un cântec, numai unul, Un singur de pe urmă: copil întârziat Ce nu se naște încă, dar, totuși, plin de viață, Duioasa mumă-l simte sub inimă zvâcnind. Un cântec, numai unul, acum la căruntețe, Ca Făt-Frumos din basmul cu "fost-au fost un moș". E gârbovit bătrânul, dar fiul cât un munte Miratei lumi ... n cer pribeag. Și cugetarea-mi plânge, tânjind de umilință: "Pân’ la final — îmi zice — nu-i chip să mă rădic; Extazul singur numai atât de sus se-nalță; Extazul, care leagă pe-un om cu Dumnezeu!" Extazul.... ce-i extazul? O clipă seculară, În care vezi atâtea trăite ... și totuși Știința-i nevoită să murmure: așa-i! Când omul cade-n apă și-i gata să se-nece— Trecând în panoramă pe denaintea sa Întreaga-i viață, viața-i întreagă d-amăruntul O simte-n clipa ceea, o clipă, nu mai mult. Când p-un bolnav l-adoarme un doftor ca să-l taie, Îi ciopârțește trupul, doar sufletu-n extaz Nu ...

 

Miron Costin - Viața lumii

... nu poate. Trec toate prăvălite Lucrurile lumii, și mai mult cumplite. Și ca apa în cursul său cum nu să oprește. Așa cursul al lumii nu să contenește. Fum și umbră sântu toate, visuri și părere. Ce nu petrece lumea și în ce nu-i cădere? Spuma mării și nor suptu cer trecătoriu, Ce e în lume să nu aibă nume muritoriu? Zice David prorocul: "Viața iaste floara, Nu trăiaște, ce îndată iaste trecătoarea". "Viiarme sântu eu și nu om", tot acela strigă O, hicleană, în toate vremi cum să nu să plângă Toate câte-s, pre tine? Ce hălăduiaște Neprăvălit, nestrămutat? Ce nu stăruiaște Spre cădere de tine? Tu cu vreme toate Primenești și nimica să stea în veci nu poate, Ceriul faptu de Dumnezeu cu putere mare, Minunată zidire, și el fârșit are. Și voi, lumini de aur, soarilă și luna, Întuneca-veți lumini ... pus nume cei bătrâni din lume; Elu-i cela ce pre mulți cu amar să afume. El sus, el coboară, el viiața rumpe, Cu soțiia sa, vremea, toate le surpe. Norocul la un loc nu stă, într-un ceas schimbă pasul. Anii nu potu aduce ceasul. ...

 

Paul Zarifopol - Proza lirică

... fanatică. Avem aci încercarea de a păstra puritatea strictă a unei forme. Prin aceasta cartea obține o savoare veche, curioasă; dar nu numai prin aceasta. Sturdza fixează, ca izvorâtor al acestui debit pur liric, o figură de diletant absolut. Perfecția desenului merge până aproape de marginile autoironizării, atât ... am pierdut... astfel se amplifică până aproape de măreție icoana slăbiciunilor chintesențiale cu care se joacă, din care se adapă, cu acră poftă, diletantul. Diletantismul nu e fatalitate, numaidecât; din fericire, el poate fi numai stadiu, una dintre bolile de formațiune care se pot socoti salutare. În această formă de criză pur juvenilă, Sturdza îl schițează astfel: Stăteam ceasuri întregi ... urzeala gândurilor bogate. Diavoleasca mreajă în care se răsucește diletantul: imprecizia, copilul lenei de a-și încorda la maximum puterile spiritului, îl smomește sa simtă bogății pipăite acolo unde nu sunt decât posibilități difuze, roditoare sau înșelătoare. Spiritul diletant este o fredonare. La cântarea adevărată el nu ajunge; până acolo drumul e prea inconfortabil. Îi place să întârzie pe treptele sentimentului pur, acolo unde, prin excelență, se operează mirajul pernicios al unei ... ...

 

Antioh Cantemir - Antioh Cantemir: Satira VII

... ciuma Moscvei, și spun ca de deunăzi, Campania și lupta la Cighirin [1] urmată? Aș răguși zadarnic vrând să le dovedesc Că mintea-n om nu crește cu lunile și ani, Cu toate că cercarea pre minte sprijinește, Și ce câștigă numai cu anii; însă vremea Nu dă esperiență la cei ce nu pricep A lucrurilor reguli; iar omul silitor La ea s-ajungă poate și-n vârsta tinereții; A mele vorbe însă vor ... prefera îndată pre care-ar fi mai simplă, Decât pre cea isteață și ageră, dar rea, Oricare faptă bună aș crede bucuros, La cel ce nu se-ngrașă din binele altora. Deși pe răbuș numai el știe să însemne Tot însă nu se-ncrede unui risipitor Ce numărul cunoaște ca-n turnul Suharev Dar fără socoteală își cheltuiește starea. Copiii se dezgustă de asprele povețe; Nu trebuie-ntre oameni ades a-i dojeni, Căci stingi pe nesimțite ambiția din ei. Le lasă de joc vreme; folos n-aduce graba ... frumos sân, La toți zâmbește dulce, din ochi le face semne, Își pune alunele și se sulimenește. De la Silvia lesne poți orice căpăta, Căci nu ...

 

Mihai Eminescu - La curtea cuconului Vasile Creangă

... nordice care cu voința lor țin mărirea casei și a neamului. Ea era de o blândețe rară, însă niciodată într-atâta încât să nu rămâie mândră și niciodată atât de mândră încât în fața ei să nu rămâie urmele unei neșterse și adânci blândețe. Când ședea nu avea ținuta plecată proprie femeilor nalte ― splendidul ei bust de marmură rămânea drept și mândru ― ai fi gândit că se simte pe tron ... contra, ea avea un fel de spirit de o înălțime religioasă, el cugeta mirenește, ea avea mult simț pentru muzică și poezie, el le privea numai ca distracțiuni de care un om nu poate scăpa, în fine, peste toată viața ei era răspândit un fel de farmec poetic ― el era proză, deși proză bonomă ― el [o ... Miron prisăcarul, care-i spunea povești și-l ținea pe genunchi, sunt amănunțimi neinteresante. Adesea s-ascundea în câte-un saltar de scrin, ca să nu știe nimeni unde -i, or[i] în vo ladă veche cu lumânări de său, din care ieșea uns ca dracul. El observase că nu pe el, ci pe dădacă o batjocuresc totdeauna, ci de aceea ...

 

Ion Luca Caragiale - Frați radicali și D. Dim. Sturdza

... a dat de știre bancherului belgian, care aștepta cu palpitație trecerea articolului cu pricina și prin Senat, să-și ia giamantanul și să plece, deoarece nu mai este nicio speranță. - Unde ești, d-le baron de Hahn, să înfierezi aceste gheșefturi, cum ziceai d-ta odinioară ? * Și nu-i numai atâta. În proiectul de lege pentru construirea liniei ferate Mărășești-Buzău, era un articol, prin care se hotăra că, în cazul când în pădurile Statului ... pentru acele mărfuri părăsite un bun mușteriu, cel mai bun, adică Statul. - Da, însă articolul din proiect prescria, ca să se ia lemne dela particulari numai în cazul când nu s'ar găsi în pădurile Statului. - Da, însă articolul ar fi avut puterea magică să stârpească lemnele trecute, prezente și viitoare din toate pădurile lumii ... înainte de a lua portofoliul finanțelor, și cum a luat acest portofoliu, cea dintâiu treabă a fost să puie numai decât la cale afacerea acestui monopol. Vor mai fi oameni, cari să crează că în toate acestea nu-i nimic incorect ? fie; noi însă susținem că afacerea tutunurilor este o afacere în adevăr scandaloasă. Cum ? omul, care până acuma ...

 

Titu Maiorescu - Pentru restabilirea școalelor normale. Asupra budgetului instrucțiunii publice pe 1

... este pusă piramida pe vârf și partea cea mai dezvoltată a ei este acea de sus; pe când lucrul trebuie să fie invers. Nu este vorba de a zice că nu sunt bune institutele de cultură mai înalte, că nu merită profesorii de la universități, licee și gimnazii, dacă au făcut un serviciu mai îndelungat, să fie plătiți după vârsta lor; ,dar este vorba de ... a vedea odată cu rigoare suprimate toate acele cheltuieli de lux și susținut învățământul elementar, școalele reale și școalele de meserii. (Aplauze.) Aceasta însă nu s-a făcut în budgetul de față. Dar nu se poate imputa anume ministrului actual; căci d-sa a continuat numai tradițiunile și a primit moștenirea, fără beneficiu de inventar însă, a ministerelor vechi. Când s-ar fi mărginit aci, discuțiunea ar ... de dd. generali Florescu și Tell, care se formulează așa: Seminarele de preoți, departe de a fi atacate, trebuiesc din contra menținute, și numai prin ele să se alimenteze învățământul din comune; numai preotul să fie învățător sătesc, si ...

 

Ion Luca Caragiale - O admirabilă lucrare literară

... familiei, iubirea prietinilor, astea le-a avut totdeuna onor. d. A. Pencovici; dar astea sunt de ajuns pentru un împiegat; astea nu ajung omului de litere; lui îi trebuie admirația publică. Asta vrea acuma onor. d. A. Pencovici — voiește și vei putea! — o ... rareori se vede la noi, că, de! bat-o norocul de franțuzească, povestea coanii Chiriții, și copiii mici o vorbesc. Dar unde admirabilul traducător e nu numai rar, dar și unic, este în prefață, în care explică cum i-a venit inspirația să facă admirabila traducere. Acolo junele literat este ... vrea să facă câtuși de puțin răspunzător pe autorul original de traducție. D-sa — închipuiți-vă — ar putea arunca răspunderea, în parte, dacă nu chiar în totul, asupra șefului de atelier, care i-a cerut text pentru Probar; la urma urmelor, acela ar fi de vină că ... director a devenit om de litere. D. director nici nu visa de literatură, și el vine și-i cere text pentru Probar! Dar traducătorul nu

 

Ion Creangă - Fata babei și fata moșneagului

... ea după găteje prin pădure, ea cu tăbuiețul în spate la moară, ea, în sfârșit, în toate părțile după treabă. Cât era ziulica de mare, nu-și mai strângea picioarele; dintr-o parte venea și-n alta se ducea. Ș-apoi baba și cu odorul de fiică-sa tot cârtitoare și nemulțumitoare erau. Pentru babă, fata moșneagului era piatră de moară în casă; iar fata ei — busuioc de pus la icoane. Când ... Din inimă, bietul moșneag poate c-ar fi mai zis câte ceva; dar acum apucase a cânta găina la casa lui, și cucoșul nu mai avea nici o trecere; ș-apoi, ia să-l fi pus păcatul să se întreacă cu dedeochiul; căci baba și cu fiică-sa îl umplea de bogdaproste. Într-una din zile, moșneagul, fiind foarte amărât de câte-i spunea baba, chemă fata și-i zise: — Draga tatei ... c-a mai fost și mila părintească la mijloc!... dar prin străini, Dumnezeu știe peste ce soi de sămânță de oameni îi da; și nu ți-or putea răbda câte ți-am răbdat noi. Atunci biata fată, văzând că baba și cu fiică- ...

 

Antioh Cantemir - Antioh Cantemir: Satira I

... mai multă pâine în starea ignorantă, Și hrana o pierdurăm de când știm limbi străine. Cuvântul meu de n-are putere și temei El însă nu jignește pre nobilii bărbați. Prostimea numai cere în toate rânduială, Iar disputa-nvățată pre un boier nu prinde. A nebunit aceia ce umblă ispitind Puterea sufletească și marginile ei; Și cel ce în sudoare petrece întregi zile, Dorind să afle ... a lui Euclid știință, Ca să-mpărțim pământul în firte și bucăți, Și știm făr-de algebră câți bani sunt într-un leu. Silvan iubește numai știința aceea care Venitul înmulțește și scade cheltuiala; De nu se-ngroașă punga nu vede vrun folos, Ci numai nebunie pentru societăți. La față roșul Luca, ce hojma râgâiește, Ne spune că știința prietenia curmă; Că noi suntem pe lume creați de Dumnezeu, Cu ... cu umilință ți-or zice preasfințite. Ce iese din știință, și ce folos aduce Bisericii? Aceia care sermonuri fac A sfintelor locașe averea nu sporesc, Când numai din venituri mărirea lor se vede. De vrei să te faci iarăși judecător dreptății Îți pune o perucă, și nu ...

 

<<< Anterioarele      Următoarele >>>