Căutare text în Literatură
Rezultate din Literatură pentru O ALTĂ
Rezultatele 71 - 80 din aproximativ 816 pentru O ALTĂ.
Alecu Russo - Palatul lui Duca-vodă
... cu frescuri, peste care s-a lățit mai în urmă varul vandalismului călugăresc. În unghiul din fund, în dreapta camerei din fund, este o ușă foarte îngustă și scurtă care se deschide în zidul dinspre ogradă. O scăricică săpată în acel zid, și luminată numai prin o ferestruică rotundă, duce în o cameră numită iatacul doamnei , și care se găsește sub odaia lui vodă . Acea cameră misterioasă, boltită cu piatră, puțin ridicată și luminată prin două metereze ... deschide o vizunie ce are multă asemănare cu un cuptor de pitărie; nivelul ei e mai ridicat decât acel al tindei. În stânga se vede o cameră boltită, tupilată, întunecoasă, în al cărei colț, de-a stânga, se arată o gaură prin care de-abia încape omul, pentru ca să intre în o altă cameră, asemenea întocmai ca cea dintâi. Amândouă sunt zidite pe aceeași linie cu iatacul doamnei . Care a fost menirea acestor tainițe?... Las ... piatră stema țării: cap de zimbru, purtând o coroană pe coarne, și între coarne o stea; în dreapta un soare, în stânga o lună, dedesubt o
Dimitrie Anghel - Gherghina, 2
... de ici-colo, se ridică peste zidurile grădinilor, te întîmpină cine știe unde în pustiuri, te urmăresc și merg cu tine, te lasă apoi la o răscruce și dispar cum au venit, fără să știi de ce. Suflete rătăcite colindă lumea, un norod de fantome de toate culorile călătorește căutînd poarta ... recea floare ce stăruie pînă tîrziu în grădini, cînd vine toamna, ținîndu-și pe frunte sus, pînă și în minutul morții, coroana de petale ca o regină, singură ea tace, nu-și spune nimănui durerea. Enigmatică și rece, mulțămită cu fardul trecător căzut din paleta naturii în cuibul ei; cea roșie ... pe ramuri. Prin clătinări ușoare își spun ele ce simt, una celeilalte, prin izbucniri colorate deasupra ramurilor își vădesc ființa, prin umbra pe care și-o coboară și și-o măresc pe drumuri, cu mersul soarelui se apropie și se ajung una pe alta. O întîlnire mută în capătul unei răscruci, de unde pornesc cărările infinitului, o apropiere catifelată de umbre ce se sărută, două lumini ce coboară de pe înaltul unui ram ca să facă oleacă de întunerec în luminișul unui ... ...
... care nu le-au simțit, de probleme pe care nu le-au cugetat. 11. Opera literară e o sumă de momente ale spiritului unui scriitor, o manifestare multiplă și variată a impresiei pe care lumea o face asupra unei sensibilități. 12. ...durerea, regretul și tristețea au fost întotdeauna un izvor incomparabil mai puternic de poezie decât fericirea și speranța. Toți marii ... pălărie nu mai este nouă după vreo două luni. Iar dacă îți cumperi alta peste o lună, cealaltă, fără să se fi învechit, devine veche. O literatură e nouă, f[...]ndoială, mai multă vreme decât o pălărie, dar nu poate fi nouă și după treizeci de ani de la apariție. 31. ... dacă oamenii se strică prin cărți, se strică puțin și ... sinceritatea ți-ar aduce dezagremente. 35. Poezia lirică pierde prin biografie în orice caz, chiar când, ca să vorbim (...) de poezia erotică, eroina ar fi o ființă angelică. Valoarea unei poezii lirice e generalitatea ei, posibilitatea ce o dă cât mai mult și cât mai multor oameni, să-și trăiască sufletul lor cu ajutorul ei. Orice explicație biografică este o ...
Mihai Eminescu - Icoană și privaz
... să cred Că mă iubești pe mine tu, tu! ce eu te văd Atâta de frumoasă, atât de răpitoare, Atât  cum nu mai este o alta pe sub soare; Îți bați tu joc de mine, cu ochii mă provoci Și vrei cu al meu suflet tu numai să te joci... Ș ... am îngropat în suflet și totuși slabii crieri Nu pot să te ajungă în versuri și descrieri. Frumseța ta divină, nemaigândită, sfântă Ar fi cerut o arfă puternică, ce-ncântă; Cu flori stereotipe, cu raze, diamante, Nu pot să scriu frumseța cea vrednică de Dante. O, bate-ți joc de mine, pigmeu deșert, nedemn, Ce am crezut o clipă de tine că sunt demn. O, marmură curată, o, înger, o, femeie, Eu să te-ating pe tine cu-a patimei scânteie, Eu, eu să fiu în stare o clipă să-mi închipui C-al meu e trupul dulce? c-a mele: fața-i, chipu-i...? Nebun ce sunt... Nu râzi tu ... vrea pe braț, aicea, tu capul tău să-l culci, Să mângâi a ta frunte, nefericit copil!" Acest cuvânt, divino, mai zi-l o ...
Alexei Mateevici - Ce ne trebuie nouă%3F
... lor. Am mai spus că toate acestea alcătuiesc nu un lucru de bună voie, care poate să fie lăsat și fără orice luare aminte, ci o datorie, căci, dacă nu va fi îndeplinită această datorie, apoi tot neamul nostru din Basarabia poate să fie șters, și atunci numai noi o să fim vinovați de pierirea noastră. Este foarte firesc lucru ca cititorul să se întrebe în ce stau îndeobște acele dreptăți, la care trebuie să ... grăite și să dăm o însemnare scurtă a nevoilor și trebuințelor noastre, ca toți frații basarabeni să fie într-un cuget și într-o gândire, pricepând cererile lor în dumă și silindu-se ca între împuterniciții basarabeni să fie mai mulți moldoveni, și anume așa moldoveni, care cu foc ... ele își aduc folos lor însele, cât și împărăției în care trăiesc, căci, mergând înainte în toate privințele, ele mișcă și dau înainte, pe de o parte, cultura (învățătura, luminarea minții) lor, iar pe de alta aduc la bună stare și țara stăpânitoare, dându-i toate foloasele. După cum se vede din cele spuse mai sus, toate acestea se pot ajunge ... ...
... pe-ovilită fața sa, Inima-i din loc sărită de abia ceva se bate, Ca s-arate că viață în ea încă mai era. Ca o floare încujbată d-a crivățului suflare, Se lipește lângă pieptul pre scumpului ei Edvin, Și privindu-l multă vreme, cu o lungă-mbrățoșare În sfârșit astfel grăiește, slobozind un slab suspin: “Nu ne-a mai rămas, Edvine, de nădejde nici o rază, A sosit a vieții noastre sfârșitul îngrozitor, Privește cum sluta moarte cătră noi înaintează! O, durere-a despărțirei! O, al nostru trist amor! Ah! care din aste valuri, unelte-a morții cumplite, Care e acel ce soarta pentru noi l-a ... a uitat. Nimic altă el nu vede decât pe-a sa mult-iubită Și-n vederea astă tristă în inima lui simțind O durere mult mai crudă decât moartea cea cumplită, Fața ei muiată-n lacrimi o sărută suspinând, Zicând: “Draga mea Selmină! ah! rogu-te, te trezește, Fie-ți milă, o ...
Traian Demetrescu - Din glasul tău
... Traian Demetrescu - Din glasul tău Din glasul tău de Traian Demetrescu Ai stat o seară, lîngă mine. Pe-o bancă, și-am vorbit De cîte-n lună și în stele — Și-apoi ne-am despărțit. Firește, cine ține minte Aceea ce-a ...
Mihai Eminescu - Venere și Madonă
... ce scânteie, Braț molatic ca gândirea unui împărat poet, Tu ai fost divinizarea frumuseții de femeie, A femeiei, ce și astăzi tot frumoasă o revăd. Rafael, pierdut în visuri ca-ntr-o noapte înstelată, Sufletu-mbătat de raze și d-eterne primăveri, Te-a văzut și-a visat raiul cu grădini îmbălsămate, Te ... am văzut, femeie stearpă, fără suflet, fără foc, Și-am făcut din tine-un înger, blând ca ziua de magie, Când în viața pustiită râde-o rază de noroc. Am văzut fața ta pală de o bolnavă beție, Buza ta învinețită de-al corupției mușcat, Ș-am zvârlit asupră-ți, crudo, vălul alb de poezie Și paloarei tale raza inocenței eu ... Și privesc la tine, demon, și amoru-mi stins și rece, Mă învață cum asupră-ți eu să caut cu dispreț! Tu îmi pari ca o bacantă, ce-a luat cu-nșelăciune De pe-o frunte de fecioară mirtul verde de martir, O fecioar-a cărei suflet era sânt ca rugăciunea, Pe când inima bacantei e spasmodic, lung delir. O ...
George Coșbuc - Concertul primăverii
... George Coşbuc - Concertul primăverii Concertul primăverii de George Coșbuc Chiar acum din crâng venii - Și c-o veste bună! Iarăși e concert, copii; Merg și eu, și tu să vii, Mergem împreună. Vrei programă, lămurit? Stai puțin să caut. Cucul, un solist ... măiestre, Toate după glasul lor. Vor urma dup-acest cor Fel de fel de-orchestre, Voci de gaițe cari fac Să scoboare ploaia, Și-ntr-o scoarță de copac O să bată tica-tac Tactul gheunoaia. Iar naționale-apoi, Cobze și-alte hanguri, Glas de fluier și cimpoi Pitpalaci și cintezoi Și-un taraf de ...
Grigore Alexandrescu - Satiră Duhului meu
... toate, Veacul înaintează: Caro; vezi că ți-e rândul; Dar ce făcuși acolo, unde îți este gândul? Când eu am dat pe rigă, bați cu alta mai mare? Astfel de neștiință e lucru de mirare! Așa-mi zicea deunăzi, cu totul supărată, O damă ce la jocuri e foarte învățată, Apoi șoptind pe taină cu câteva vecine: Â Vedeți, zise, ce soartă, și ce păcat pe mine? Două ... să râzi tu mai întâi. Vezi domnișoru-acela care toate le știe, Căruia vorba, duhul îi stă în pălărie, În chipul de-a o scoate cu grații prefăcute? Hainele de pe dânsul sunt la Paris cusute: Singur ne-ncredințează. Lorneta atârnată Este și mai străină, de-o formă minunată; Vrea s-o cumpere prințul, dar ca un om cuminte Dumnealui o tocmise ceva mai înainte. Când le-a spus astea toate, o ia la ochi, privește Chiar pe dama aceea cu care-atunci vorbește; I-o dă în nas, se pleacă, și în sfârșit o lasă, Zicându-i: Ce lornetă! te-arată mai frumoasă! Fieșcine cunoaște ce cap tânărul are; Dar pentru că dă bine din mâini și din picioare ...
Dimitrie Anghel - Floarea de aloes
... Și ticăitul în minutul acela parcă își puse încetinel mînele amîndouă pe umerii mei ca și cum ar fi vrut să mă facă să îngenunchi. O privire de mustrare trecu în ochii bătrînei, care luciră o clipă cum lucesc geamurile aburite de ceață cînd aprinde cineva îndărătul lor un chibrit, dar tata nu luă în seamă acestea, și după ce mai ... învăluit într-un hîrzob alb prin care prismele de cleștar jucau curcubeie, oscilă încet și în aceeași clipă stolul porumbeilor trecu din nou fulgerător, zugrăvind o goană de umbre pe zid. Dintr-o ramă de mahon, un boier bătrin, cu ișlicul pe cap, cu privirile ascunse sub sprîncenele stufoase și ținînd în mînă un șirag de mătănii de ... bufet încăpător, faianțele vechi și sticlăriile groase de cleștar răsunau ușor. O pendulă veche își scria umbra lanțurilor cu greutăți pe pereți. Tata dete la o parte un jeț, stricînd simetria ospățului la care doar numai umbrele veneau să se mai așeze, deschise zgomotos bufetul, prețui parcă ce era într-însul ... alba mantă a omizilor, era un străjer care își aduce aminte, un simbol tăinuit, un copăcel de aloes care nu înflorește decît la o ...