Căutare text în Literatură
Rezultate din Literatură pentru PE/ ÎN VÂRF
Rezultatele 71 - 80 din aproximativ 313 pentru PE/ ÎN VÂRF.
... Petrescu a lui d. Guță de la minister și cu tanti Lucsița, moașa diplomată, de și-au dat rendez-vous: la trei ceasuri fix în pavilionul central la berărie - cine vine întâi așteaptă pe ceilalți. În interiorul unui vagon închis al tramvaiului vechi, stau înghesuite, pe banchete și-n picioare, treizeci și patru de persoane suferind foarte tare. Între toate acestea, una sufere mai grozav - e cucoana Lucsița; fiindcă toate celelalte ... tavă și salată de castraveți, trei cinzecuri cu sifon și o cafeluță. La Zece Mese, vagonul se oprește iar. Cocoana Lucsița se simte foarte rău. Pe trotoar, lângă ferestrele vagonului, se aude, acoperind tot zgomotul stradei, glasul unui bragagiu. Moașa se scoală cu o hotărâre supremă și, pardon în dreapta, pardon în stânga, își face loc până la ușă; împinge cu puterea desperării pe toți de pe platformă și dă să sară; vagonul se pune-n mișcare; moașa se aruncă jos făcând un pas fals. Bragagiu, de două ori salvator! Dacă nu ... un macmahon pe nerăsuflate. Dar deodată, ca printr-un farmec, se opresc într-o clipă și lăutarii, și cimpoierii, și claranetele și toate glasurile, și în
Mihai Eminescu - Miron și frumoasa fără corp
... toacă hribii, Iar ciobanu-și pune gluga, Mai îndrugă câte-ndrugă, Iese-n noaptea cu scântei Ș-o tuli urât de fugă, Parcă-i dracul în călcăi. Iar la colțul marei vetre Stau pe laiți, lângă spuze, Un moșneag și trei cumetre, Â Povestesc mișcând din buze. Tinerica puica nașa Prejmuiește tot pe moașa, Pe când spală la un blid, Iar bătrâna gată fașa Și cumetrele se râd. Â Măi ciobane ortomane, Unde-mi mergi așa pe frig? Â Da la râșniță la Dane Și la borș la Pipirig; Ce era să spun? Iac-asta, Mi-a făcut băiet nevasta ... Când își pun copilu-n leagăn, C-un picior încet îl leagăn La lumina din surcică Și o vorbă de-alta leagă-n Planuri mari pe gâza mică. Dar deodată din părete Ies ursite ca pe-o poartă, Flori albastre au în plete, Câte-o stea în frunte poartă. Și de-o tainică lumină Toată casa este plină Ce din ochii lor porni. Peste leagănu-i se-nclină Și-ncepură a ... stropii, Ce lucesc mărgăritare. Pe ...
Vasile Alecsandri - Răzbunarea lui Statu-Palmă
... ar fi a Trestianei, de-ar vroi a mea să fie!“ „A ta!“ strigă Sfarmă-Peatră, în văzduh făcând un salt Ș-apucând în a sa mână un gigantic bolovan. „A mea!“ strigă Strâmbă-Lemne, ridicând un stejar nalt Și-nvârtindu-l pe deasupra-i ca un groaznic buzdugan. Iată că un răcnet jalnic sus pe munte se aude! Urieșii se-ntorc iute, părăsind armele crude, Și zăresc pe Statu-Palmă de-a lungul pe deal sărind Ș-încurcat în a sa barbă ca un ghem rostogolind. Sfarmă-Peatră-i ține calea și-l ridică-ncet pe palmă. „Săriți, voi, urgia lumei! săriți!... țipă Statu-Palmă, Răsturnați copacii-n codri, măcinați dealuri și stânci, Astupați cărări și drumuri, tulburați apele-adânci ... găsesc în povești. El e un pitic monstruos, având satura mică de o palmă și barba lungă de un cot. Locuința lui este într-un vârf de plop; iar când se coboară din acel copac, el încalecă pe un iepure schiop, de cutreieră lumea și pătrunde chiar
Barbu Ștefănescu-Delavrancea - Bursierul
... liceu îmi ucisese iluziile. Ea înlocuise rugăciunea cu blestemul și mă învăluise într-o coaje de fer, egoistă și rea. Și, cu toate acestea, ascundeam în mine o viață, străină celorlalți, blândă, frumoasă, neînțeleasă. Ghemuit într-un colț pe care niciodată nu l-am părăsit, cu tâmplele strânse între pumni, mut și cu ochii pe jumătate închiși... parcă mă văz și astăzi... Tăcerea avea farmecul gândirii; gândirea, farmecul nălucirilor; nălucirile mă absorbeau din lumea reală... În mirosul greu al atâtor inși, când dușmăniile ațipeau o clipă, mă visam cu fața în sus, în mijlocul câmpiilor, sub coviltirul adânc al cerului. Până nu mă mișcam pe banca de lemn și nu simțeam masa cenușie, miresmele florilor din nări, albastrul infinit din ochi și concertul de păsări din fundul urechilor nu dispăreau ... Liniștit. Ascultam. Mă mișcam încet. Din tot avântul nu-mi rămăsese decât saltul mortal de la trapeze, în zilele de gimnastică. Când îmi desfășuram trupul în aer, plutind cu mânele întinse, o plăcere ciudată îmi furnica de la călcâie până la creștet, îmi amintea visele fericirii perdute. În toată ființa mea, deșirată și slabă, învinsă și oprită
... petrecerile de mahala li se făcuse nesuferit și ei se simțeau fericiți de a-l părăsi și a-și pierde urmele pe căi necunoscute. Iar când, apropiindu-se de munți. Elena văzu cel întâi brad cu frunzișul verde-închis, tăiat în formă de piramidă, cu crucea pe vârf, cu rășina pe coajă, stând drept și mândru ca un păzitor la poarta munților, ea simți atâta bucurie, încât fără voie sări din trăsură și începu să salte ... ar fi ajuns neispititele tinerețe ale Elenei fără neadormita ei priveghere? Vrând-nevrând, ea trebui să încalece ca toți ceilalți, și când se văzu cucuiată pe șea, aruncă un țipăt de spaimă, crezându-se pe un vârf de casă; din loc însă nu voi să plece pănă nu se îmbărbătă puțin văzând pe Elena cum își biciuia calul și alerga vitejește în fruntea călătorilor. — Încet! încet! O să-ți rupi gâtul, strigă desperată duduca Balașa, care, deși mergea la pas, se ținea însă cu amândouă mânile ... astfel, că dacă n-ar fi întâlnit mâna scorțoasă a baciului care s-o oprească în loc, ar fi făcut negreșit o tumbă
Mihai Eminescu - Antropomorfism
... cucoșul  ce netrebnic! nestatornic!  este drept: Când el sulița iubirei în adâncu-ți suflet bagă, Te simți dusă chiar în ceruri  uiți pe-o clipă lumea-ntreagă, Dar pe urmă gelozia sfarmă inima-ți din piept. Căci pe urmă el te lasă, tristă, slabă, văduvită. Cu aripele-ostenite ziua, noaptea stai pe ouă; Mori de sete și de foame, nici un sâmbure de rouă, Nici priviri de-amor n-aruncă la sărmana eremită. Ci mai bine nu ... Juanul ce cânta de gard dincolo. Dar monahul cel sinistru zise tragic:  ,,O! Apollo Mă ferească să fiu rudă cu-aste firi întunecate. Nu! pe mine preuteasa zeității pământene Lângă focul cel de jertfă, pe altar de cărămidă, M-a lipsit de demnitatea de cucoș  ca să-mi surâdă În a mea lipsă de patimi a lui Plato fenomene. Cu privirea mea cea castă, de-nteres ne-nfluințată, Văd în lume și în lucruri numai sâmburul ș-ideea; Prototipu-l văd în toate, și cu-a geniului scânteie Văd cucoșul lui Mohamet cu-arătare luminată.
... Vasile Alecsandri - Bobii Trage, mândro, cu bobii, [1] Nu-ți mai lăcrima ochii. De-or cădea bobii în zece, Să știi că dorul nu-mi trece. De-or cădea bobii în opt, Să știi că mi-e dor de tot. ↑ A trage în 41 de bobi este un obicei foarte răspândit la români. Bobii prevestesc viitorul fetelor și al flăcăilor, și când, după deosebitele împărțeli în zece grămezi, și în opt, și în cinci, și în trei, rămâne unul pe dinafară, bobul sositor, atunci negreșit persoana dorită vine, dorul se împlinește. Babele prin sate sunt foarte dibace în tragerea bobilor pe sită. Mai sunt însă și țigance vrăjitoare, care se poartă din loc în loc și spun sorții cu oglinda sau cu cercetarea palmei de la mâna dreaptă. Românii, ca și strămoșii lor, au mare plecare a crede ... antice, atingătoare de aflarea soartei. Pe timpul romanilor, amorezii mai cu deosebire dau o mare însemnătate unor crederi copilărești. Lucrurile cele mai nedemne de băgat în seamă le umpleau inimile de bucurii sau de descurajare. De pildă, pocneau în
Vasile Alecsandri - Mihu copilul
... nvechită, Până-n brâu lungită, Cu brâu-nvelită. El are, măi frate, Săbii lungi și late, Durdă ghintuită, [7] Inimă-oțelită. Și mai are încă Pe-mprejur de stâncă Voinicei levinți Cu armele-n dinți. Feciori buni de mână, Căliți, tari de vână. Flăcăi groși în ceafă, Voinici făr' de leafă! Cu chivere nalte, Cu cozile late Lăsate pe spate. Ei te-or auzi Și s-or repezi, Și amar de tine Și amar de mine!" ,,Hai, murgule, hai Pe coastă de plai, Lasă colnicul Ș-apucă drumul Că ești cu Mihul! Lasă-n urmă-ți teamă, Că te iau pe seama Istor brațe groase, Groase și vânoase, Istuia piept lat, Lat ș-înfășurat, Istui păloșel Cu buza de-otel. Unguru-i fălos, [8] Nu-i ... armele-apucați, Că eu cam auz Un glas de cobuz Printre frunzi sunând, Codrii dezmierdând. Deci voi vă grăbiți, Curând vă porniți Să-i ieșiți în cale Pe deal și pe vale, La pod, la hârtop, La lunca de plop, La potica strâmtă, La cărarea frântă, La fântâna lină Cu apă puțină. De-a fi ... ...
Ion Luca Caragiale - Termitele...
... Termitele lucrează pe ascunse de ochiul oamenilor; de aceea francezul numește travail de termite (lucru de termită) o lucrare ocultă de destrucțiune. Își sfredelesc galerii pe subt pământ, la 'ntuneric, până la zidurile locuințelor sau a magaziilor, de aici coboară drept în jos până dincolo de temelii, pe urmă trec pe sub temelii, și apoi suit în sus drept înăuntru prin podele. De acolea 'ncolo au pus stăpânire ne'nfrântă aupra locului. Unele se năpustesc asupra lemnelor clădirii, asupra mobilelor și proviziilor ... neatinse. Lemnul cel mai tare nu poate rezista la atacul termitelor. La scara cancelariilor prefecturii, era o bârnă groasă de stejar vechiu; un impiegat alunecând pe scară, dă ă se proptească în mână, și-i intră jumătate brațul în bârna aceea ca într'un mărăciniș. Numaidecât s'a cercetat și răzuit bârna în mai multe părți și s'a văzut că nu rămăsese decât pe deasupra, la față, o pojghiță subțire ca foaia de hârtie. Ce n'au încercat oamenii, ca să stârpească soiul acela blestemat de gâze !... În sfârșit, după multe încercări și studii, zicea învățatul Quatrefages, că parcă le-ar fi dat el de leac. ...
Mihail Kogălniceanu - Ștefan cel Mare arhitect
... hotar zările și râurile. Precum era curios inginer, el nu era mai puțin curios și arhitect. La anul 1466, el hotărâse să ridice mănăstirea Putna, în aducere aminte a două campanii slăvite ce făcuse în Ardeal și în Bugeag, pe care-l smulsese din mâinile turcilor; această mănăstire fu asemene menită să slujească de lăcaș rămășițelor muritoare ale eroului. Când, dar, veni vremea ca să ... atunce se stricară și sfeșnicele și celelalte lucruri de spijă, spre a face clopotul mai mare [1]. Spre vecinică aducere-aminte, Ștefan lăsă în mănăstire arcul care-i slujise de plan, împreună cu un pahar de iaspis din care domnul obicinuia să beie apă în vremea războaielor. Acel arc, care, zice Neculce, se trăgea cu vârtej și prin urmare era o arquebuse , cum o numesc franțujii, se păstră în visteria mănăstirii până în vremile lui Constantin Cantemir v.v., tatăl domnului Dimitrie Cantemir, care hainându-se, cum se zicea pe atunce, au pribegit în Rusia, la anul 1711, și prin fapta sa au pricinuit întemeierea fanarioților pe tronul Moldaviei. Subt domnia bătrânului Cantemir, când Poarta era ...
Bogdan Petriceicu Hasdeu - Domnița Voichița
... spus cu-ncețoșată minte, cu sufletul împovărat, Ștergându-și lacrima fierbinte aprodul trist și-ngândurat. Cu somnoroasele lui unde Se scurge Sociul liniștit, Dă soarele în asfințit, Și după dealuri se ascunde. A nopții mantie-nstelată o-mbracă zările pustii. Pe cerurile ei târzii se plimbă luna-ndurerată Și raza-i tristă și-o revarsă pe cei ce-n nemurire duși acuma zac pe câmp răpuși cu fața în țarini întoarsă. Se vede soarta-ndurătoare o moarte blândă le-a trimis. Cum zac pe câmpul de onoare ei parcă-mbrățișează-n vis pământul strămoșesc pe care al biruinții steag e scris cu jertfa lor triumfătoare. Sublim li-i somnul-n veșnicie! Eu moartea lor o pizmuiesc Și-un astfel de ... atât de abătut de parcă-o mare grijă poartă? Ce nouri îi întunecară mândria lui de voievod? Ce gânduri negre oare-l rod? La Soci, pe-a Radului fecioară În lupte-a prins-o un aprod. Și-acum, Domnița-ntr-o chilie e-nchisă-n turnul sucevean Și-și plânge viața în robie Și-și blestemă pe