Căutare text în Literatură
Rezultate din Literatură pentru PE DE CEALALTĂ PARTE
Rezultatele 71 - 80 din aproximativ 376 pentru PE DE CEALALTĂ PARTE.
Grigore Alexandrescu - Epistolă către Voltaire
... Grigore Alexandrescu - Epistolă către Voltaire Epistolă către Voltaire de Grigore Alexandrescu Din ziua când am citit scrisoarea către Horace, Doream, de s-ar fi putut, toată sfiala să las, Să-ți scriu pe un ton măreț, cât de măreț s-ar putea, Și să-ți pornesc un bilet lucrat în fabrica mea. Dar auzeam că voi, poeți, scriitori vestiți, Îndată ce ați murit ... făcut. Altfel e-n țară la noi: noi trebuie să formăm, Să dăm un aer, un ton, limbii în care lucrăm; Pe nebătute cărări loc de trecut să găsim. Și nelucrate câmpii de ghimpi să le curățim. Aș vrea să poți să-nviezi, o zi numai să trăiești, Parnasul nostru să-l vezi, apoi să ne mai vorbești ... că suntem neam latinesc, Ar vrea să nu mai avem nici un cuvânt creștinesc, Și lumii să arătăm că nu am degenerat; Altul ce scrie pe șleau ca preotul de la sat Zice că e deslușit, se crede simplu; iar eu Mă trag deoparte, privesc, și scriu cum dă Dumnezeu. Cu toate-acestea luăm titluri ... de mari autori, Dăm sfaturi și osândim, ne facem legiuitori, Ne credem pe ...
Petre Ispirescu - Numai cu vitele se scoate sărăcia din casă
... tron vechi, urgisit într-un colț din bordeiul Neagului, la care nimeni nu lua aminte, și acolo, pe dânsul, Sărăcia își făcuse culcușul. Sta grecește pe tron cât e ziulica și nopticica de mare, și din loc să se miște, ba. Pasămite tronul era gol, nu mai punea oamenii întrÂînsul nimic, atât era de vechi și de odorogit. Bietul Neagoe văzu că începe a da îndărăt; lucrurile nu-i mai mergeau strună ca mai nainte; se luă de gânduri, fiindcă el se știa că muncește și mai și decât înainte, și de la o vreme încoa, două în tei nu putea lega. Se spetise bietul om muncind, și să salte și el ceva, te-ași! câtuși de ... găsea el de lucru; la toți muncea și la toți sporea lucrul lui. Când însă muncea și pentru dânsul, munca nu-i da în spor. De venea apa mare, arăturile lui le îneca. Daca vrun prăpăd de la niscaiva lighioane, ori de la ciori cădea peste semănăturile megiașilor, ale lui era stinse cu desăvârșire; de bătea piatra holdele, apoi pe ale lui le amesteca cu pământul,
Karl Marx - Manifestul Partidului Comunist
... Burghezia a supus satul stăpînirii orașului. Ea a creat orașe enorme, a făcut să crească considerabil populația orășenească fașă de cea sătească, smulgînd astfel o parte însemnată a populației din idioția vieții de la țară. Tot așa cum a adus satul într-o stare de dependență față de raș, ea a făcut dependente țările barbare și semibarbare de cele civilizate, popoarele de țărani de popoarele de burghezi, Orientul de Occident. Burghezia suprimă din ce în ce mai mult fărîmițarea mijloacelor de producție, a proprietății și a populației. Ea a aglomerat populația, a centralizat mijloacele de producție și a concentrat proprietatea în mîini puține. Urmarea inevitabilă a acestor schimbări a fost centralizarea politică. Provincii independente ... fluvii făcute navigabile, populații întregi ieșite ca din pămînt - care dintre secolele trecute ar fi putut să bănuiască că în sînul muncii sociale dormitau astfel de forțe de producție! Am văzut deci: mijloacele de producție și de schimb pe baza cărora s-a format burghezia au fost create în societatea feudală. Pe
Barbu Ștefănescu-Delavrancea - Bursierul
... mi se tolănea d-a lungul spatelui?... Înțelesei că fericirea și libertatea mea periseră și, închizând ochii ca să adorm, simții pleoapele umflate de lacrâmi. Acei cari schimbaseră lacom codrul pe pâne și bucățica de brânză pe o cafea și pe trei feluri de bucate, dezbrăcându-se voios de zdrențele lor ca să se îmbrace cu tunica de bursier, acei cari de mici se gândiseră că învățând carte multă vor ajunge bogați și fericiți, acei cari din întâmplare nu gustaseră farmecul mângâierilor și nu auziseră vorbă bună ... tovarăș d-ai lor țipând și bătându-și aripele smulse, prin curțile bogaților, mă gândesc că libertatea este dorul cel mai adânc al tutulor vietăților de pe pământ. Uneori închipuirile din lumea de odinioară mă adormeau cu capul pe bancă. Iacă viața mea. O luptă înverșunată între vis și realitate. Cel mai crud dușman, acela care mă deștepta din colțul de lângă un dulap negru. Dușmani mi-erau toți, fără știrea și voința lor. Anii de chinuri trecură încet. Capul mi se încărcă cu cunoștințe nesuferit de urâte. Învățam ...
Ion Luca Caragiale - Literatura și Politica
... cărei cea mai puternică manifestare nu poate fi decât literatura națională. Ce bine că în sfârșit am auzit acestea afirmate aci, în o solemnă profesie de credință, de către bărbați meniți a conduce destinele patriei noastre, bărbați cari fac fală partidului conservator ! Și cât este de sinceră această sănătoasă credință a tineretului conservator, o simț eu în deosebi, văzând, plin de emoțiune, măgulitoarea primire ce mi-o faceți mie, prea măgulitoare firește potrivit cu infima mea activitate literară și cu slabele mele merite. De sigur dv. faceți nu pentru mine anume, ci pentru literatura națională un caz de considerațiune... Mă primiți cu așa bună voință în sânul dv., dv. conservatori monarchiști, pe mine, care, în copilărie, am servit cu fanatism atât de fieros sub gloriosul drapel al Republicii Ploeștilor ?... A ! Am auzit în sfârșit astă-seară că Politica nu e numai și numai meșteșugul de ... Romanul, care întipăresc spre păstrare trecătoarea fizionomie socială a deosebitelor epoce; sunt artă literară și Polemica și Cronica ușoară și Pamfletul - zic pamflet pe înțelesul larg, pe care occidentalii îl dau acestui cuvânt, iar nu în înțelesul strâmt, ...
Vasile Alecsandri - Satire și alte poetice compuneri de prințul Antioh Cantemir
... vârful limbii Mătăniile trage, pășește-ncetinel... ș.c.l. . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . El carne nu ia-n gură la mesele străine. Nici vin nu vrea să guste, dar nu e de mirat; Un gras clapon acasă întreg îl ospătă, Spălându-l cu-o butelcă de vin unguresc dulce. Pre cei supuși la pofte trupești îi tânguiește, Deși el pe sub gene cu ochi scânteietori La sânul alb și gingaș se uită pe furiș; Eu însă-mi spun păcatul, nu mi-aș lăsa nevasta C-un cuvios ca dânsul să facă cunoștință.“ În această satiră găsim ... fioroase. Iată un tablou al norodului prost în vreme de sărbătoare: „Unii amețiți numai se-mpiedecă-n picioare, Mergând fără să știe în care parte-aleargă; În danțuri desfrânate alți spulberă gunoi, Pre trecători mânjindu-i, în glod se tăvălesc. Uitând rușinea toată și buna-cuviință, Se dezgolesc de haine și cu obrăznicie Nu dau macar cinstire la sexul rușinos. Ici unul plin de drojdii pășește șovăind, Cu capul se izbește d-un zid ce-i stă-nainte: De sânge umple locul și toți de
... răsfrângere a parfumului frumosului ei soare. Care dintre noi n-are la îndemână o anecdotă auzită la Paris, o aventură la Viena, o lovitură de stilet la Veneția, un ceas de dragoste la Florența și o plimbare în golful Neapolului, în voia unei vele latine, care se leagănă capricios la lumina miilor de facle ale voluptoasei cetăți scânteind ca stelele atârnate de bolta cerească, electrizat de o mândră napolitană cu iubirea arzătoare ca un siroco din țara ei, cu ochii aruncând flăcări, adese tot așa de grozave ca ale Vezuviului. Apoi un drum printre sfărâmăturile și bucățile împrăștiate ale columnelor de marmură, ale fântânilor secate și ale arcurilor de triumf din întristata Romă! Cine nu și-a muiat mâna, plecat pe marginea luntrei, în limpedea undă a frumosului Leman, cel cu contururi gingașe ca gâtul unei lebede, cu vile răcoroase și vesele pe țărmurile-i fericite, al acelui frumos Leman care slujește de oglindă Muntelui Alb, ca unei bătrâne cochete, mare și poetic prin el însuși, și mai mare de când, în entuziasmu-i de poet, Voltaire zicea: "Lacul meu e întâiul!" Cine n-a trecut printre însemnările-i de călătorie efectul soarelui în ...
Ion Luca Caragiale - Cercetare critică asupra teatrului românesc
... făcând o dare de seamă categorică asupra repertoriului acestui teatru. În acest repertoriu, piesele se împart în trei mari categorii: localizări, plagiate și traducții. Afară de acestea, mai este încă o categorie foarte mică, pierdută în grămada celorlalte trei, dar pe care, pentru interesul obiectivității cercetării de față, nu trebuie s-o dăm uitării — categoria pieselor originale, cari sunt așa de puține că le-am putea număra pe degete. E de neapărată nevoie, pentru a fi deslușiți, să privim în parte fiecare din aceste categorii: așadar, să urmăm astfel, luând mai întâi categoria cea mică. Un străin cu minte și cu cunoștință de ce va să zică cultură omenească, picat de curând în București, și care ar fi văzut clădirea, frumoasă pe dinăuntru, ca și pe dinafară, a teatrului nostru, ar crede că glumim sau ne batem joc de dânsul daca i-am spune că în limba românească, afară de o singură deosebire, și aceea nu tocmai-tocmai, n-avem nici o piesă originală cumsecade — adică nici una. Acelei singure deosebiri — fiindcă e ... cuvine o luare-aminte în parte ...
... său. După ce privi, se scutură și zise: Haidem! Călărașul descălecă, cei doi flăcăi nu se mai codiră, veniră și dânșii. Băiețandrul se întorsese; privea de pe mal. Țăranul desfăcu funia ce o avea încolăcită pe după umăr: — Așa! Să-l legăm. Își suflecă mânecile, înnodă capul frânghiei de un braț al înecatului, subțioară, apoi luă capătul celalt, îl trecu de două ori împrejurul pieptului calului și-l aduse să-l lege de celalt braț, ca un ham. — Bine! Acum desfaceți rădăcinile. Flăcăii dădură la o parte rădăcinile, călărașul apucă de căpăstru calul și, încet-încet, îl scoaseră în susul apei, pe mal. Tocmai atunci venea și morarul, moș Vasile. Flăcăii îl chiuiră și dânsul coborî către ei. Era un bătrân scurt, cu mustățile roase, cu ochii ... morții. Nici măcar scânteierile focului din sobă nu mai răsunau, focul se stinsese. Numai ceasornicul cel mare și rotund din perete bătea rar, înăbușit, ca de aiurea; și scuturând clipele din zimții roților lui, regula parcă mersul ninsorii. Un urât de moarte, un urât dintr-acele care se strecoară în suflet ca otrava, care se schimbă în spaimă cuprinse pe singuraticul boier. Ar fi vrut să vadă pe
... îmbrăcați cu rogojini; teancuri de traftoloage grecești, latinești, bulgărești, franțuzești, rusești și românești, pline de painjeni și aruncate în neregulă prin cele unghere, un lighean de lut cu ibric pentru spălat, în mijlocul odăiei, apărie pe jos, gunoiu și gândaci fojgăind în toate părțile, o pâne uscată pe masă și un motan ghemuit după sobă era toată averea sfinției-sale. Mare de inimă, iar de gură și mai mare, părintele Duhu nu se învrednicise de o viață mai bună; dar se vede că nici poftea el una așa, de vreme ce nu-și astâmpăra gura cătră mai-marii săi măcar să-l fi picat cu lumânarea. De copil, în seminarul Socola, unde-a învățat carte, mai mult singur decât de la profesori, își punea degetele pe o peatră și le bătea cu alta, de ciudă că nu scriu frumos; se lovea cu pumnul peste cap, când vedea că nici dascălul nu putea să-i tălmăcească bine ceva, și vai ... pe viu și de pe mort, să aibă cu ce se împopoțona, el, dimpotrivă, zicea că este
Titu Maiorescu - În chestia poeziei populare
... te felicit pentru introducerea criteriului latin în cercetarea poeziei populare și pentru vioiciunea stilului cu care știi să ne împărtășești convingerea d-tale. În această parte a discursului ne putem uni nu numai d-ta cu cel ce are plăcerea de a-ți răspunde în acest moment, dar probabil toți colegii noștri din Academie. Căci ne aflăm pe un tărâm unde cercetările se apropie de oarecare exactitate științifică și pot conduce la câteva dovezi convingătoare. Lucrul se schimbă când trecem la aprecierile curat literare, unde dovezile exacte nu sunt cu ... a Azilului Elena." Dar Alecsandri începuse de mult să adune și să comunice prietenilor săi poeziile populare. Cu zece ani mai nainte, neuitatul filoromân Wilhelm de Kotzebue, în prefața din octomvrie 1856 la traducerile sale Rumanische Volkspoesie, vorbește de această stăruință "patriotică și entuziastă" a lui Alecsandri, pe care o menționează cam în acelaș timp și englezul Stanley în eleganta publicare Rouman Anthology (Hertford, 1856). Și mai nainte, îndată după mișcarea de la 1848, comunicări de această natură au fost făcute de Alecsandri la Paris; paginile scrise în favoarea românilor de ...