Căutare text în Literatură
Rezultate din Literatură pentru PE PUNCTUL DE A
Rezultatele 71 - 80 din aproximativ 162 pentru PE PUNCTUL DE A.
... singulier et je le crains, presque charnel un tremblement voluptueux de tout mon Ä™tre un enthousiasme ou se confondait le plus troublant mĂ©lange de langueur et dĂ©nergie). Nu cred că mulți copii francezi să fie tot atât de sensibili la farmecul acestui alexandrin extraordinar; dar, desigur, toți francezii se conving, până s-ajungă la maturitate, de frumusețea lui unică. Iar străinii, pe cât se poate, nu rămân nesimțitori la muzicalitatea acestor douăsprezece silabe. Este ușor de văzut că în versul acesta vocalele vin așezate așa, încât să formeze o melodie foarte marcată. În primul emistih, după cei doi i, cel din ... Dumnezeu. Preotul literat lasă astfel ideea poeziei pure confundată în ideea experienței religioase. Așa încât tot nu aflăm ce e specific propriu atitudinii poetice, independent de orice realizare expresivă. Teologul mistic a pierdut din vedere că mai mult poate decât cuvântul poezie, cuvântul Dumnezeu trebuie să despereze pe autorii de dicționare care, pe lângă intențiile practic empirice sau istorice ale oricărui lexicograf, mai au și scrupule inteligente. Să introduci pe Dumnezeu în definiția poeziei înseamnă să prelungești o confuzie și așa destul
Ion Luca Caragiale - Cercetare critică asupra teatrului românesc
... în presa noastră se cheamă “un adevărat monument literar, menit a arăta străinilor că și românii noștri știu a lucra pe tărâmul dramatic și că sunt alături și în talente mari, ca în tot progresul, cu frații de ginte de la Senaâ€�. Un actor, mai puțin decât o mediocritate, lipsit de către vitrega fire de orice daruri, un om ce de-abia poate să citească, și care s-a apucat de meseria aceasta pentru că în nici un chip nu era vrednic de alta, este “iubitul nostru artist, al cărui talent admirabil în atâtea ocazii ne-a încântat prin vestitele lui creațiuni de generâ€�. O actriță, ridiculă, necioplită, care nu poate vorbi pe scenă două vorbe de înțeles, care nu știe carte de loc, a cărei chemare în lumea aceasta era poate să fie o harnică cusătoreasă, sau și mai prost decât atâta, se numește â ... cuvine o luare-aminte în parte, și de aceea ne oprim asupra piesei Răzvan-vodă , acte în versuri, de d. Hăsdeu, împotriva căreia sunt destule de ...
Ion Luca Caragiale - O vizită la castelul %E2%80%9EIulia Hasdeu%E2%80%9D
... cîte un cat și un donjon central, înalt de optsprezece metri. El se ridică mîndru în mijlocul unei curți largi, avînd la dreapta lui, ca de streajă, niște nuci bătrîni, iar la stînga, o grădiniță de flori tinere, scăldate toată —ziua în lumina soarelui. Castelul-templu are de jur împrejur, la fiecare rînd, terase largi, împrejmuite toate cu stîlpi scurți de granit, acoperiți cu table de aceeași piatră, în stil druidic. Fațada e tot de granit cioplit fără lustru. Suindu-te pe terasa de jos, de la picioarele donjonului, dai de intrare. O muche de piatră, lată cam de o palmă, desparte vertical drept în două intrarea deschisă. Această muche e muchea ușii principale: o bucată de granit masiv, grea de cîteva mii de kg, care se deschide cu mare ușurință, învârtindu-se alunecos pe o osie de fier ce-i trece prin mijloc. Când ușa este deschisă, i se vede numai muchea; cînd este închisă, acoperind perfect intrarea, se vede pe placa ei de piatră blazonul familiei Hasdeu, iar dasupra o panglică zburătoare: „E PUR SI MUOVE" [1] Auzisem atîtea despre acest buen retiro [2] al ilustrului om ... ...
Ion Luca Caragiale - Notițe risipite
... Ion Luca Caragiale - Notiţe risipite Notițe risipite de Ion Luca Caragiale Cuprins 1 Exigențe grele 2 Amatorul și artistul 3 Saloanele noastre 4 Solicitudine de stat 5 Ofensă gravă 6 Obligativitatea opiniilor Exigențe grele Sunt trei feluri de produceri intelectuale: unele mai presus, altele mai prejos de orice critică, iar altele la nivelul criticei. Se-nțelege că vorbim nu despre părerile pe cari un autor le emite. Acestea pot fi admisibile sau nu, onorabile sau detestabile, generoase sau infame, puțin importă; e vorba de felul cum ele sunt așternute, de puterea concepției și de înălțarea de spirit a autorului. Vecinic ideile și principiile lui Machiavelli vor fi denunțate de unii ca infame; cât lumea, însă, nu va-ndrăzni cineva să critice opera marelui om ca putere de concepție, ca operă de spirit. În felurite opuscule, în nenumărate cuvântări, mulți mărunței, curtizani ai naivității mulțimii, vor detesta principiile și părerile lui; nici prin gând, însă, nu va ... prea bune ca să am o părere rea. Aveau multe calități manifeste, pe cari nu le-aș fi putut tăgădui; dar le lipsea o calitate pe care nu o puteam defini, calitatea indispensabilă — nu erau lucrări
Paul Zarifopol - Despre ideologia lui Eminescu
... a definit doar poezia: voluptuos joc cu imagini. Din filozofie, ca și din orice alt izvor, Eminescu își oprea imaginile care-l fermecau mai întâi pe el însuși. Vis al neființei e universul cel himeric. Vis al neființei este un fel de nonsens, pentru cine ar vrea să ia vorbele acestea drept formulă filozofică. Dar vis și neființă țin de același conținut, și ambele funcționează ca imagini ale unui același complex: irealul poate niște reflexe din nihilismul budist: poetului îi trebuia acumulare de imagini, pentru a da substanță cât mai densă unui acord de tonuri afective, pentru a înscrie cu o apă tare cât mai concentrată sentimentul irealului. O poemă nu e o expunere coerentă de teoria cunoașterii. Judicios încheie Călinescu: cunoștințele de mai târziu și poate chiar înrâuririle, pe care nu suntem în stare să le dovedim, fiindcă templul a rămas cu zidurile retezate, n-au alterat schopenhauerismul profund al lui Eminescu ... metafizică, și prin ea numai, și pentru teoria cunoașterii, era considerabil. Fragmente filozofice în versuri și în proză, din materialul manuscris, întăresc destul acest fapt pe care-l arătase, din capul locului, textul poeziilor publicate. Însă filozofia teoretică a fost pentru dânsul, pe ...
Ion Luca Caragiale - Muzica (Caragiale)
... întrerupere. E un instrument mai mult decât important, este indispensabil. Pentru aceea, harfonistele sunt atât de rare și așa de scump plătite. Unei orchestre pot, de exemplu, să-i lipsească vioara, viola, violoncelul, contrabasul, flautul, oboiul, clarineta, fagotul, însă nu se poate, nu trebuie să-i lipsească harpa. De aceea publicul a și constatat că până acum nu avem o orchestră: vioara primă — fals, armonia — cu un sfert de ton mai jos decât quartetul, intrări mancate, pauze sonore, cadențe răsturnate, părțile obligato — absente... Și se știe, cu toate acestea, cât de superioară e calitatea instrumentelor din orchestra noastră: ele n-au niciodată nevoie să fie acordate. Ce era?... Ce lipsea?... Lipsea harpa. Harpa e sufletul orchestrei ... adevărat că o tobă mare bună costă foarte mult și e foarte greu de acordat. E un instrument de o sensibilitate extremă: o schimbare cât de ușoară de temperatură îl face să răgușească, așa că trebuie ținut în vată și totdeauna la o temperatură egală și la aer uscat. Sunt instrumente de acestea cari costă sume fabuloase, mai ales cele fabricate de
Ion Luca Caragiale - Petițiune
... nu poate. — Ridică! domnule! strigă domnul cu ochii mari. Impiegatul ridică binișor ferestruica; domnul își retrage capul. — Ce poftiți? — Am o afacere de registrat... Și domnul iar vrea să vâre capul. Dar impiegatul prinde de veste, lasă repede geamul, care atinge vârful nasului domnului. — Poftiți pe ușă înăuntru, daca aveți vreo afacere! strigă impiegatul, făcând acelui domn semn cu mâna, pe unde poate intra în biurou. Domnul ascultă, pleacă de la ferestruică și-ndată apare în ușă. Este un om nici prea tânăr, nici prea bătrân; pare foarte ostenit, și un ochi deprins ar pricepe ... o petiție... — Nu, frate, batista... Monșer, te superi dacă te-oi ruga să-mi dai batista d-tale?... numai un moment. Zicând acestea, ia de pe masă batista impiegatului și, până când acesta să scoată măcar o exclamație, se șterge cu ea la gură de apă. — Și dumneata nădușești ca mine. Impiegatul dă să-și ia batista înapoi; domnul își trage mâna, se șterge de sudoare și pe urmă la nas; apoi înapoiază batista, punându-o iar la loc pe ...
Titu Maiorescu - O cercetare critică asupra poeziei române
... se compune din imaginile reproduse ce ni le deșteaptă auzirea cuvintelor poetice. Când cetim, d. e., la Bolintineanu: Într-o sală-ntinsă, printre căpitani, Stă pe tronu-i Mircea încărcat de ani. Astfel printre trestii tinere-nverzite Un stejar întinde brațe veștejite. Astfel după dealuri verzi și numai flori Stă bătrânul munte albit de ninsori. partea materială din ceea ce este frumos în această poezie sunt imaginile provocate în fantezia noastră prin cuvintele poetului: „Mircea încărcat de ani, ca un stejar ce-și întinde brațe veștejite printre trestii, ca un munte albit de ninsori de pe dealuri verzi“ etc. Prima condițiune dar, o condițiune materială sau mecanică, pentru ca să existe o poezie în genere, fie epică, fie lirică, fie ... născuseră. Cu cât înaintează însă limba, cu cât experiența se întinde peste mai multe sfere și cuprinde cunoștința a tot mai multe obiecte de același fel, cu atât cuvântul ce le exprimă devine mai abstract, caută a se potrivi cu toată suma de obiecte câștigată din nou, pierde una câte una din amintirile sensibile de mai nainte și, devenind o noțiune generală, se ridică pe
Dimitrie Anghel - Puteri ascunse
... primăvara dragostei. Fragilă ca un ram tînăr era femeia, căci furtună nu se abătuse încă asupra ei. Din leneviri dulci îi erau făcute zilele, palori de ceară și de fildeș purta pe mîni și pe față, umbre viorii sub pleoape, și cea mai mică durere ai fi crezut s-o înfrîngă... Dar într-o zi odorul drag căzu bolnav de ... și fiarele cînd li-s puii în primejdie, sfînta și covîrșitoarea putere a iubirii. Moartea însă și-a zugrăvit florile-i de ceară pe dulcii obraji. Micuțile mîni de la o vreme au stat, un buchet de trandafiri iernateci și-au adăugat paloarea lor lîngă aceea a morții și ochii deschiși au urmat să privească ochii închiși, lumina să se ... și rigidă așteptare a rămas, un cuvînt n-a rostit, căci moartea nu răspunde. Cu masca tragică a durerii pe față, așa a împietrit și numai cînd tovarășul ei de viață, vestit de prieteni, a trecut îndoliatul prag, atunci numai, ca un talaz cînd vîntul a încetat, ca un ram desprins ...
Constantin Dobrogeanu-Gherea - Dl Panu asupra criticii și literaturii
... constituie așa de puțin menirea și ființa criticii literare moderne, încât ele pot fi greșite într-o critică și totuși ea să rămâie o lucrare de mare valoare critică și literară. Ceea ce face pe oamenii chiar culți, inteligenți, care citesc critica literară modernă — și dl Panu desigur o cunoaște — s-o priceapă atât de confuz e, pare-mi-se, pe de o parte persistența îndărătnică a teoriilor celor vechi, iar pe de altă parte recenziile literare gazetărești de azi. Omul modern, față cu imensele și variatele cunoștințe actuale, firește, nu poate să se ocupe de toate și de aceea, ca să fie în curent cu tot ce se petrece pe terenul politic, social, literar, științific, e nevoit să se mulțumească cu niște cunoștințe foarte fragmentare, prezentate așa fel încât să-i mulțumească curiozitatea, fără ca ... mulțimii! — Oh, da, e tot Zola cel vechi, dar, orice ar face, tot romantic rămâne. Nu e așa că pentru un gologan e destul de convenabil? Și în felul acesta, critica, recenzia ,,servește de călăuză în Prin cele spuse sunt departe de a nega folosul recenziilor critice din gazete, precum sunt departe de
Vasile Alecsandri - Satire și alte poetice compuneri de prințul Antioh Cantemir
... sec, moștenit de la părinți. Dar să-l ascultăm mai bine pe dânsul vorbind prin organul lui Filaret. „EUGENIE Dar simt câtă rușine, cât de cumplit afront E pentru noi, boierii, când văd un prost țăran Ce poartă semnul muncii pe mâinile-i asprite... ș.c.l. . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . Cum au ajuns să fie în cele mai mari trepte, Iar vechea mea noblețe tânjește amărâtă! Din vremea Olgăi încă avem ... vârful limbii Mătăniile trage, pășește-ncetinel... ș.c.l. . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . El carne nu ia-n gură la mesele străine. Nici vin nu vrea să guste, dar nu e de mirat; Un gras clapon acasă întreg îl ospătă, Spălându-l cu-o butelcă de vin unguresc dulce. Pre cei supuși la pofte trupești îi tânguiește, Deși el pe sub gene cu ochi scânteietori La sânul alb și gingaș se uită pe furiș; Eu însă-mi spun păcatul, nu mi-aș lăsa nevasta C-un cuvios ca dânsul să facă cunoștință.“ În această satiră găsim ... traducători le-au pus în versuri rimate, și isprava le-a fost asemene deplină. Volumul în întregime înformează o carte neprețuită și vrednică de