Căutare text în Literatură
Rezultate din Literatură pentru PE VIAȚĂ
Rezultatele 71 - 80 din aproximativ 1573 pentru PE VIAȚĂ.
Garabet Ibrăileanu - De dragoste
... sufletesc și, prin urmare, există nevoia de a-ți căuta completarea în alt suflet -- în amor, în sufletul femeii. 4. Aprob mai degrabă pe acela care, dacă nu e fericit în amor, se sinucide, decât pe acela care îmbrățișează, din cauza aceasta, un sistem filozofic, adică o concepție asupra vieții și a lumii, asupra prezentului, trecutului și viitorului, planetei ... tinerețea lui, sunt rari, dacă sunt, aceia care au iubit cu ,,amor" o viață-ntreagă. Există o femeie care a iubit așa o viață-ntreagă: e... într-o nuvelă de Maupassant; mai există una: e aceeași, zugrăvită de Maupassant într-unul din volumele sale de voiaj... 7. Amorul -- să ... că nici un alt sentiment nu este izvor de o așa de mare putere de iluzionare. 12. Iubirea extraconjugală are acest lucru teribil că leagă pe bărbat și pe femeie numai prin pasiune, în deosebire de viața conjugală, care-i leagă prin atâtea alte interese -- interesele micii comunități care e familia -- interese care rămân ... o dă și, mai cu seamă, de durere, când ți-o refuză... aceasta, și nu altceva, constituie poezia amorului -- când contribuie și omul , care vine ...
... o parte când le dai, și în odaie Luna varsă peste toate voluptoasa ei văpaie, Ea din noaptea amintirii o vecie-ntreagă scoate De dureri, pe care însă le simțim ca-n vis pe toate. Lună tu, stăpân-a mării, pe a lumii boltă luneci Și gândirilor dând viață, suferințele întuneci; Mii pustiuri scânteiază sub lumina ta fecioară, Și câți codri-ascund în umbră strălucire de isvoară! Peste câte mii de valuri stăpânirea ta ... sub frunte-i viitorul și trecutul se încheagă, Noaptea-adânc-a veciniciei el în șiruri o dezleagă; Precum Atlas în vechime sprijinea ceriul pe umăr Așa el sprijină lumea și vecia într-un număr. Pe când luna strălucește peste-a tomurilor bracuri, Într-o clipă-l poartă gândul îndărăt cu mii de veacuri, La-nceput, pe când ființă nu era, nici neființă, Pe când totul era lipsă de viață și voință, Când nu s-ascundea nimica, deși tot era ascuns... Când pătruns de sine însuși odihnea cel nepătruns. Fu prăpastie? genune? Fu noian întins ... în fășii, De atunci răsare lumea, lună, soare și stihii... De atunci și până astăzi colonii de lumi pierdute Vin din sure văi de chaos ...
... o parte când le dai, și în odaie Luna varsă peste toate voluptoasa ei văpaie, Ea din noaptea amintirii o vecie-ntreagă scoate De dureri, pe care însă le simțim ca-n vis pe toate. Lună tu, stăpân-a mării, pe a lumii boltă luneci Și gândirilor dând viață, suferințele întuneci; Mii pustiuri scânteiază sub lumina ta fecioară, Și câți codri-ascund în umbră strălucire de izvoară! Peste câte mii de valuri stăpânirea ta ... sub fruntea-i viitorul și trecutul se încheagă, Noaptea-adânc-a veciniciei el în șiruri o dezleagă; Precum Atlas în vechime sprijinea cerul pe umăr Așa el sprijină lumea și vecia într-un număr. Pe când luna strălucește peste-a tomurilor bracuri, Într-o clipă-l poartă gândul îndărăt cu mii de veacuri, La-nceput, pe când ființă nu era, nici neființă, Pe când totul era lipsă de viață și voință, Când nu s-ascundea nimica, deși tot era ascuns... Când pătruns de sine însuși odihnea cel nepătruns. Fu prăpastie? genune? Fu noian întins ... în fășii, De atunci răsare lumea, lună, soare și stihii... De atunci și până astăzi colonii de lumi pierdute Vin din sure văi de chaos ...
Alexandru Vlahuță - Unde ni sunt visătorii%3F
... melancolia secolului care moare, Umbra care ne îneacă la un asfințit de soare, Sau decepția, durerea luptelor de mai-nainte, Doliul ce se exală de pe-atâtea mari morminte, Răspândindu-se-n viață, ca o tristă moștenire, Umple sufletele noastre de-ntuneric și mâhnire, Și împrăștie în lume o misterioasă jale, Parc-ar sta să bată ceasul stingerii ... imensa și eterna armonie generală?... Ești de-abia în pragul lumii. Ți-i așa de sprinten gândul. Câte n-ar ști el să prindă în viață aruncându-l! Câte frumuseți ascunse vi s-arată numai vouă, Fericiți poeți: natura, lumea pururea e nouă! Pe sub ochii tăi tablouri lunecă strălucitoare, Glasuri, și colori, și forme tu le lași să se strecoare, Legănând a tale gânduri adormite, ca ... vremea și uitarea îi înghite! Și când lumea asta toată e o veșnică mișcare, Unde cea mai mică forță împlinește o chemare, Și când vezi pe-ai tăi cum sufăr, cum se zbuciumă și luptă În campania aceasta mare și neîntreruptă, Tu, departe de primejdii, razna ca un dezertor, Să arunci ... tine-un ajutor, Jalea și descurajarea cântecului tău amar, Și să-ți cheltuiești puterea celui mai de seamă dar, Ca să-i faci mai răi ...
Elena Liliana Popescu - Imn Existenței
... Dacă s-ar putea vreodată să auzi neauzitul, să privești în nevăzut și să afli neștiutul, ar urma iar începutul? I Ne-am întâlnit Odată, pe când întreaga Fire se concentrase-n Punctul atotcuprinzător – Atunci noi eram Unul, cuprinși în neclintire și nerostit Cuvântul de viață dătător, Fiindcă însuși Gândul din care să purceadă poruncă nu primise să poată fi gândit, Atunci când Ochiul nostru nu trebuia să vadă, când Lumea ... doar de orgoliu, o falsă calitate a lumii-nșelătoare ce pân-atunci păruse, în mintea sa confuză, doar ea realitate mereu în transformare, pe care-o cunoscuse… VII Atunci văzu aievea momentul-despărțire în care-l stăpânise dorința să cunoască ce-i rău și ce e bine în aparenta ... ca ea să știe spre marea regăsire, în lungă căutare... VIII Văzu că amintirea – a tot ce-a fost odată, pe când trăia Sublimul fără să-L recunoască – era la fel de vie și-n el nealterată își împlinea destinul: mereu să-i amintească! Demult ... n-a pierdut vreodată –, la care aspirase în clipele lui toate… și-atunci să-și amintească Ființa neuitată, Ce-o întâlnise-Odată, pe
Dimitrie Bolintineanu - Morții
... viața ce-o risipește dorul? Cuvântul lui d-a fi? Plăcerile plăpânde și-atâta de dorite Ce într-a vieții umbră pe suflete se-nclin, Au fost dar ca să facă mai vii și mai simțite Durerile ce vin? Așa când cerul nopții în negură dispare, Prin ... mai amare Acele-ntunecimi. Căci ce sunteți voi, oare, o, fericiri frumoase, Mai mult ca niște flacări în nopți de mare dor? Voi ați lucit pe viață-mi ca raze mângâioase, P-abisuri ce-nfior, Și când lăsarăți ochii să vază-aici în viață Tot ce ne înspăimântă, tot ce e dureros, Luarăți iute zborul, vă stinserăți în ceață, Cântând melodios. Văzui-naintea serii pierind de lângă mine Ființele ... cel ce poate ferice să-mplinească Deșertul trist ce moartea alături i-a făcut, Prin vise că în ceruri odată-o să-ntâlnească Pe cei ce a pierdut! Această mângâiere nu este dată mie! Pe cei pierduți odată, noi n-o să-i mai vedem! Sunt morți să nu mai nască, sunt duși să nu mai vie, Să nu-i ...
Mihai Eminescu - Ca o făclie...
... cu frânturi de limbă. Nu-i foliant în lume din care să înveți Ca viața preț să aibă și moartea s-aibă preț... Și de pe-o zi pe alta o târâi uniform Și nici să pot de somnul pământului s-adorm. Pustie, sură, rece și fără înțeles... Nu apăr adevărul, nu apăr un ... a durat sicrie, Nici în nisip vro urmă lăsar-a lor picioare Neatinși de păsul lumii trecute, viitoare, De-a pururi pe atâția câți fură cu putință: Numele lor e nimeni, nimic a lor ființă. Ei dorm cum doarme-un haos pătruns de sine însuși ... e durere. O, genii, ce cu umbra pământul îl sfințiți Trecând atât de singuri prin secolii robiți, Sunteți ca acei medici miloși și blânzi în viață Ce parcă n-au alt bolnav decât pe cel de față. Oricui sunteți prieteni, dar orișicui îi pare Că numai pentru dânsul ați fost în lumea mare. În orice veac trăirăți neîncetățeniți, Și ... dreapta-vă oglindă de-a pururi se găsește. Căci lumea pare numai a curge trecătoare. Toate sunt coji durerii celei nepieritoare, Pe ...
... lui călărime, Trădătorul hatman piere cu rușine. Cu virtute rară moldovenii mor! Turcii se-nspăimântă de nepăsul lor. Cu-ai lor cai s-aruncă repezi pe pătrate Ce ca stânci de piatră stau nestrămutate. Desperați descalic, se târăsc pe mâini, Mușcă de picioare pedeștrii români. De trei ori moldavii turcii îmbrânciră, Dar tătarii ageri ajutor sosiră. Cum spumoase valuri ce pe mări pornesc, Află vânt contrariu, stau, se zguduiesc, Apoi iar se-nturnă repezi, spumegate, Astfel se-nturnară cetele turbate. Toți restrânși, p-ai noștri, repede ... niște șanțuri toți se grămădesc Și se bat trei zile până flămânzesc. Pașa lor propune lupta să încete, Cu cuvânt ca viața, țara să respecte. Pe coranul sacru jură șapte ori. Ionașcu merge la apăsători. Dar abia creștinii locul lor prădară Și-ntre cai pe domnul, turcii îl legară. Caii fără frâne zboară pe câmpii, Fug ca două păsări printre vijelii. O turbare crudă pe creștini conjoară. După cum jurară, caută să moară Intru prin turcime, moartea căutând. Pân'la cel din urmă s-abat omorând. Stinsu-s-a ... răsunau cu dor Ca suspinul dulce sufletelor lor. Sabia străină trece peste țară; Pentru fiii țării viața-i o povară! Cei bătrâni cu lacrimi roagă ...
Vasile Alecsandri - Legenda ciocârliei
... lumii zări, De peste munți, din funduri, de peste nouă mări Cei mai viteji și mândri feciori de împărați, Vrăjiți de-a fi pe viață de Lia fermecați. Venit-au Roșul, craiul înaltelor lungi plaiuri, Și Albul ce domnește pe douăzeci de raiuri, Și Peneș-împăratul, arcaș cu ochiul ținteș, Ce are-n tolbă fulgeri și-n grajd pe calul Vinteș; Și alții, mulți ca frunza, mânați de-a lor iubire Cu Lia drăgălașă să cate împețire. Dar nici își pleacă ochii ... sub copită. Zărindu-l, Lia vesel de cale se gătește, Dar când e ca să plece și când se despărțește De Graur, ea-l sărută, pe coadă-l mai dezmiardă Și-l cheamă drag pe nume și plânge c-o să-l piardă. Apoi se-ntoarce iute la mal, și iute sare Pe noul cal ce-o poartă ușor pe-a lui spinare. Și umbra ei rămâne pe mal înstrăinată, Și Graur se afundă în zarea nourată. IV Prin valuri spumegoase ce-n juru-i se alină Cântând o melodie simfonică, marină, Ajunge ... înflorită, Și-n ...
... nfipte-n pieptu-ți fără milă l-au străpuns Și-n bucăți împart, infamii, carnea ta, avutul tău! Tot ce s-a găsit pe lume mai stricat, mai crud, mai rău, Ăști nemernici fără suflet, fără nici un căpătâi, Țin a tale zile-n mână, ș-a ... Că-ntr-o zi, poate, urmașii le vor cere socoteală De-a lor fapte. Ce le pasă? Lopătari, la cârma țării Sunt stăpâni pe vas, pe vânturi, și pe valurile mării! Și când cugeți c-acești trântori, astă haită de samsari Prin tertipuri și prin intrigi au ajuns puternici, mari, Și când vezi pe ... acești mișei Au curaju-n fața lumii ca să strige-n gura mare: Ne vrea țara! Îi vrea țara? Auziți nerușinare! Vai, de-ar fi pe voia țării, știți voi unde v-ați trezi! Într-o ocnă da! acolo oasele v-ar putrezi! Cum să mai vedem în țară cinste, muncă ... norma după care poți s-ajungi unde poftești! Ș-apoi, ca să n-ai mustrare, nici vreodată să roșești, Înainte de-a purcede pe-ale crimei negre căi, Cearcă-ți sabia în gâtul conștiinței tale-ntăi! Asta-i lecția ...
Mihai Eminescu - Codru și salon
... stearpă pierzându-se în nor. Ar vrea să rătăcească câmpia înflorită, Unde ale lui zile din visuri le-au țesut; Unde-nvăța din râuri o viață liniștită, Părând să n-aibă capăt, cum n-are început. Mama-i știa atâtea povești, pe câte fuse Torsese în viață... deci ea l-au învățat Să tâlcuiască semne și-a păsărilor spuse Și můrmura cuminte a râului curat. În curgerea ... acest pământ. S-a stins. De-aceea însă ar vrea încă o dată Să vadă lunca verde, departe valea-n flori, Unde ades pe brațu-i, în noaptea înstelată, Ședea pe stânca neagră spuindu-i ghicitori. Da, ghicitori, enigme. Ce știa el pe-atunce De-a vieții grea enigmă, de anii furtunoși? În lacu-adânc și neted, în mijlocul de lunce, Părea că vede zâne cu ... de aur roș. Și trestia cea naltă vuind de vânt mai tare... La glasu-i asculta el ca basme triste, dulci, Când rețele din codru pe creții apei clare, Scăldându-se prin papuri lăsau pe valuri fulgi. II Trecură ani. E noapte. În camera bogată, Pe ...